Lumea se schimbă rapid, iar cei pentru care puterea unei țări se măsoară în mod tradițional prin creșterea economică, inovație și bunăstarea cetățenilor sunt pe cale să se confrunte cu o nouă realitate. Ponderea cheltuielilor militare în PIB-ul statelor membre UE urmează să crească, readucând Europa într-o eră în care securitatea este garantată nu de investiții în educație sau economie verde, ci de numărul de tancuri, avioane și soldați.
Puterea Europei, atractivitatea sa ca centru al lumii occidentale și fundament al influenței sale au fost în mod tradițional construite pe un sistem de valori morale, o lungă istorie a instituțiilor juridice și dezvoltare culturală. Când vine vorba de puterea militară, poziția Europei s-a schimbat drastic față de acum câteva decenii.
La ora actuală, atât politicienii, cât și societatea în general sunt surprinși de evoluția relațiilor internaționale, unde puterea simbolică (soft power) nu mai este suficientă pentru a-ți asigura un loc la masa negocierilor. Realitatea demonstrează încă o dată că forța brută rămâne un factor esențial care modelează lumea în care trăim.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, întrebat dacă ia în considerare opinia Vaticanului, liderul sovietic Iosif Stalin a răspuns cu o întrebare retorică, de-acum celebră: „Câte divizii are Papa?” Aproape opt decenii mai târziu, lumea se îndreaptă din nou către o eră în care puterea de negociere este din ce în ce mai strâns legată de capacitățile militare.
Nu cu mult timp în urmă, globalizarea și piața unică păreau să fi câștigat această luptă. Lumea era structurată în jurul eficienței economice, iar gradul de dezvoltare al unei națiuni era dictat în primul rând de PIB, productivitate și competitivitate. Cu toate acestea, începând cu 2022, acest model a început să-și piardă din relevanță. Evenimentele recente au arătat cât se poate de clar că ideea de putere de stat a suferit o transformare dramatică.
Astăzi, atât indicatorii economici, cât și cei militari devin la fel de importanți. Nu este vorba doar de modernizarea forțelor armate, ci de o schimbare radicală a priorităților bugetare, orientate cât mai mult către apărare. Până și acele state UE care în mod tradițional se mândresc cu statutul lor de „soft power” și cu cheltuieli minime pentru sectorul apărării se pregătesc acum să-și regândească strategiile.
Această schimbare face parte dintr-o tendință mai largă despre care filozofii și sociologii discută deja pe larg: lumea intră într-o eră a „post-ideologiei” – o perioadă în care narațiunile ideologice, cândva bine-înțelese, sunt acum remodelate de starea de fapt. La fel ca în epoca politicii „post-adevăr” a lui Trump, relațiile internaționale sunt determinate într-o măsură din ce în ce mai mare de putere, pragmatism și tranzacții, mai degrabă decât de idealuri democratice și drepturile omului. Această schimbare are implicații directe asupra modului în care guvernele își alocă resursele.
Rusia intră într-o frenezie a cheltuielilor militare, în timp ce experții avertizează că se pregătește să lanseze un nou război în Europa
Potrivit celui mai recent bilanț militar al Institutului Internațional de Studii Strategice (IISS), publicat în februarie, cheltuielile militare ale Rusiei cresc atât de vertiginos, încât depășesc acum bugetele de apărare combinate ale tuturor țărilor europene – în ciuda eforturilor acestora de a-și suplimenta bugetele militare și de a se reînarma.
Raportul IISS arată că în ultimul an, cheltuielile militare ale Rusiei s-au situat la 13,1 trilioane de ruble (145,9 miliarde de dolari) reprezentând 6,7% din PIB-ul țării, o creștere uluitoare de 40% față de anul precedent.
Între timp, cheltuielile totale cu apărarea în Europa în 2024 ar urma să atingă 457 de miliarde de dolari – o creștere de 50% ca referință față de 2014 și cu 11,7% mai mare în termeni reali față de anul precedent.
Cu toate acestea, dacă cheltuielile Rusiei sunt calculate folosind paritatea puterii de cumpărare (PPP) – care justifică cheltuieli interne semnificativ mai mici în Rusia în comparație cu piața globală – atunci bugetul militar real al Moscovei este estimat la 461,6 miliarde de dolari, potrivit IISS.
Faptul că Rusia a cheltuit mai mult cu apărarea decât toată Europa la un loc marchează o nouă realitate geopolitică pentru bătrânul continent. În spatele acestei creșteri a cheltuielilor pentru apărare se află o militarizare a economiei ruse, unde industria de apărare se dezvoltă chiar și în detrimentul sancțiunilor occidentale.
În prezent Rusia își concentrează atenția asupra Ucrainei, dar această creștere în plan militar a alimentat temerile că Moscova și-ar putea întoarce privirea către Europa odată ce războiul din Ucraina se va încheia. Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a avertizat că Europa este încă departe de a fi pregătită să contracareze o astfel de amenințare: „Nu suntem pregătiți pentru ceea ce urmează în următorii patru-cinci ani”. Acest sentiment este deosebit de puternic în rândul țărilor care se învecinează cu Rusia și Belarus, în special în Statele Baltice și Polonia.
Serviciile de informații europene avertizează că Rusia s-ar putea pregăti pentru un nou război la scară largă în Europa în următorii cinci ani. Această amenințare din ce în ce mai mare forțează Europa să-și sporească dramatic cheltuielile cu apărarea.
În același timp, cheltuielile militare ale Rusiei au crescut vertiginos după invadarea la scară largă a Ucrainei, fiind așteptată o creștere suplimentară de 14% în acest an, ajungând la un total 15,6 trilioane de ruble.
Războiul a transformat economia Rusiei, care și-a consolidat sectorul apărării pentru a mări producția în domenii cheie, precum muniția și sistemele de artilerie. În plus, complexul militar-industrial al Rusiei a devenit profund integrat în economia țării, unde până și companiile private joacă un rol tot mai mare în producția de război.
Confruntați cu forța militară tot mai mare a Rusiei și cu incertitudini legate de sprijinul SUA, europenii sunt nevoiți să ia măsuri
NATO și Europa continuă să aloce sume semnificative pentru securitate, deși SUA rămâne principalul contribuabil la bugetul de apărare al alianței. Există o îngrijorare tot mai mare în Europa că puterea militară în expansiune a Rusiei ar putea fi țintită către UE și că, fără sprijinul SUA, propriile eforturi de apărare ale Europei s-ar putea dovedi insuficiente. Drept urmare, țările mai apropiate de granițele Rusiei sunt și primele care fac eforturi pentru a-și mări bugetul de apărare.
Anul trecut, 24 din cele 32 de state membre NATO au îndeplinit obiectivul alianței de a aloca cel puțin 2% din PIB pentru apărare. Președintele american Donald Trump le-a cerut însă statelor NATO să mărească acest procent la 5%. În 23 de state membre ale UE care sunt și membre NATO, cheltuielile pentru apărare ar urma să crească la 2,04% până în 2025.
În ciuda creșterii cu 30% a cheltuielilor UE pentru apărare între 2021 și 2024, nivelul actual este încă sub așteptările actualei administrații americane. În 2024, cheltuielile militare europene au ajuns la 326 de miliarde de Euro – aproximativ 2% din PIB-ul UE. Cu toate acestea, prognozele sugerează că până în 2027, cheltuielile cu apărarea vor crește cu încă 100 de miliarde de Euro în termeni reali. Chiar și-așa, în raport cu economia generală, această creștere tot nu ar fi de ajuns pentru a satisface cerințele lui Trump.
Cu toate acestea, a considera cheltuielile de apărare un simplu procent din PIB reprezintă o abordare superficială, care nu ține cont de capacitățile militare reale, investițiile strategice și eficiența cheltuielilor.
O parte semnificativă a bugetelor de apărare ale Europei este direcționată către investiții în apărare. În 2023, peste 80% din aceste investiții (61 de miliarde de Euro) au fost direcționate către achiziția de noi echipamente militare. Această tendință a continuat și în 2024, achizițiile pentru apărare depășind 90 de miliarde de Euro, reprezentând o pondere de 88,2% din totalul investițiilor în apărare și o creștere anuală de peste 50%.
În ciuda acestor investiții, o mare parte din bugetul de apărare al Uniunii Europene este destinat importurilor de echipamente militare, evidențiind nevoia urgentă de a consolida industria internă de apărare a Europei. Chiar și cu o finanțare suficientă, UE tot se confruntă cu limitări serioase în privința dezvoltării propriei producții militare.
În timp ce statele europene își intensifică eforturile de consolidare a capacității de apărare, persistă îngrijorările că aceste măsuri ar putea să nu fie suficiente. Între timp, Rusia continuă să își dezvolte sectorul militar în mod agresiv. Având în vedere semnele de întrebare privind angajamentele de securitate ale SUA, Europa s-ar putea vedea nevoită să se apere singură pe viitor – o premieră după Al Doilea Război Mondial.
Pentru mileniali, generația care a crescut în timpul „lungii păci” și care vede UE ca pe un simbol al prosperității fără putere militară, această schimbare reprezintă noua realitate. Cu toate acestea, în curând ei ar putea asista și chiar participa la o transformare istorică, prin care UE să fie forțată să devină nu doar o putere economică, ci și una militară.
