Ultimele sancțiuni occidentale introduse împotriva Rusiei (inclusiv al 19-lea pachet de sancțiuni impuse de Uniunea Europeană și primele măsuri importante luate de SUA în mandatul lui Donald Trump) marchează o nouă etapă a presiunii economice aplicată Rusiei. După aproape patru ani de restricții, economia Rusiei s-a dovedit rezilientă pe termen scurt, dar tensiunile crescânde se fac resimțite. Regimul sancțiunilor a devenit el însuși înrădăcinat, ridicând semne de întrebare cu privire la eficacitatea acestora și la dificultățile de a le ridica în eventualitatea în care războiul s-ar încheia. Chiar și un armistițiu nu ar readuce pur și simplu lucrurile la normal, deoarece repoziționarea economică a Rusiei către o economie de război și neîncrederea profundă vor complica orice resetare post-conflict.
Noi valuri de sancțiuni: al 19-lea pachet al UE și surpriza din partea SUA
Aliații occidentali au continuat să intensifice sancțiunile spre finele anului 2025. În octombrie, Uniunea Europeană a aprobat al 19-lea pachet de măsuri – un set amplu de restricții menite să reducă veniturile Moscovei folosite pentru război. Acest nou pachet al UE interzice importurile de gaz natural lichefiat (GNL) din Rusia și înăsprește restricțiile asupra sectorului energetic rus, extinzând controalele la exporturi, înghețările de active și limitările asupra serviciilor care sprijină aceste operațiuni. Totodată, au fost adăugate peste o sută de nave pe lista neagră a așa-zisei „flote fantomă” și vizează o rețea mai largă de intermediari din străinătate prin care Rusia eludează sancțiunile, inclusiv rafinării care cumpără țiței rusesc și bănci din țări terțe care facilitează tranzacții dubioase. În mod paradoxal, agențiile de presă notează că UE a interzis până și exportul unor articole aparent banale către Rusia, de la obiecte sanitare precum toalete și bideuri, până la jucării motorizate și machete, ceea ce subliniază cât de detaliate și uneori ambigue au devenit noile restricții în raport cu scopul lor inițial.
Între timp, Washingtonul a surprins prin impunerea primelor sale sancțiuni importante împotriva Rusiei de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. La sfârșitul lunii octombrie, SUA a anunțat sancțiuni ample împotriva Rosneft și Lukoil, cele mai mari două companii petroliere din Rusia. Această decizie (primele sancțiuni americane împotriva Moscovei sub administrația Trump) a semnalat o schimbare clară în abordarea președintelui privind încheierea războiului. Trump a numit sancțiunile „extraordinare”, subliniind starea de încordare a administrației prezidențiale după ce demersurile diplomatice (inclusiv summit-ul planificat Trump-Putin, între timp eșuat) nu au dat roade. Măsurile SUA prevăd înghețarea activelor Rosneft și Lukoil aflate sub jurisdicția americană și interzicerea oricăror tranzacții cu cetățeni sau companii americane, precum și cu zeci de companii subsidiare ale acestora. De asemenea, Washingtonul amenință cu sancțiuni secundare băncile străine care facilitează tranzacțiile de petrol rusesc – un avertisment adresat creditorilor din China, India, Turcia și alte state care susțin comerțul energetic al Rusiei. Cumulate, măsurile adoptate de SUA și UE în octombrie indică o determinare a comunității transatlantice de a crește presiunea economică pe măsură ce conflictul se prelungește.
Un joc lung de uzură: eficiența și limitele sancțiunilor
După multiple valuri de sancțiuni, s-a conturat un paradox: economia rusă nu s-a prăbușit, ba chiar și-a revenit după șocul inițial, însă pagubele totale sunt reale și în creștere. În 2022, PIB-ul Rusiei a scăzut cu aproximativ 2%, mult mai puțin decât estimările inițiale, care prevedeau o contracție de peste 8%. În 2023 și 2024, economia a reușit chiar să crească în termeni reali, sprijinită de prețurile ridicate la materii prime și de cheltuielile masive ale statului pentru efortul de război.
Totuși, aceste cifre generice ascund o erodare constantă a bazei economice ruse. Sancțiunile occidentale au început să afecteze economia și o vor eroda și mai mult pe termen lung. Rusia își poate menține economia funcțională și rubla stabilă, dar cu prețul unor distorsiuni severe: țara este practic limitată la stadiul de economie de război, sacrificându-și perspectivele de viitor.
Cel mai important, sancțiunile nu și-au atins principalul obiectiv politic: acela de a forța Rusia să oprească războiul – cel puțin nu încă. Kremlinul a trecut peste greutățile economice, acordând prioritate obiectivelor militare și politice imediate în detrimentul prosperității pe termen lung. Într-un război de uzură, efectele sancțiunilor se manifestă treptat. Această diferență explică de ce cele 19 pachete ale UE (și numeroasele alte runde de sancțiuni americane și britanice) nu au determinat o schimbare notabilă la Moscova. Sancțiunile produc efecte lente, în timp ce Rusia reacționează la stimulentele cu efect imediat.
Economia de război: cine are de câștigat și cine suportă costurile
După aproape trei ani, conflictul și sancțiunile au creat noi interese și beneficiari neașteptați de ambele părți. În Rusia, militarizarea economiei a stimulat anumite sectoare, chiar dacă prosperitatea generală a scăzut. Companiile din domeniul apărării și industriile conexe prosperă. Pentru mulți muncitori – mai ales în orașele industriale izolate, dominate de fabrici de armament – războiul a adus, paradoxal, o creștere a veniturilor și o siguranță a locului de muncă. Această nouă categorie socială asociată cu profiturile din război are un interes direct în menținerea cheltuielilor militare ridicate. În același timp, un întreg ecosistem de intermediari și evazioniști ai sancțiunilor profită de izolarea Rusiei. Comercianți din Turcia, Emiratele Arabe Unite, Asia Centrală și Caucaz au raportat câștiguri semnificative prin redirecționarea către Rusia a bunurilor pe care companiile occidentale nu le mai pot vinde direct. A apărut o clasă de „profitori de pe urma sancțiunilor”, atât în Rusia, cât și în afara ei, care nu doresc deloc ca restricțiile să fie ridicate prea curând.
Nici societățile occidentale nu sunt imune la efectele economice secundare. Europa a suportat costuri semnificative pentru sprijinirea Ucrainei. Fiecare nou val de sancțiuni poate aduce costuri colaterale pentru Occident: prețuri mai mari la energie, perturbări ale comerțului în anumite sectoare și cheltuieli administrative pentru aplicarea controalelor la export. Riscurile politice sunt și ele evidente. La nivelul UE apar periodic noi tensiuni – țări precum Ungaria sau Slovacia, mai dependente de comerțul cu Rusia, s-au opus uneori măsurilor mai dure.
Totuși, nu toată lumea în Occident iese în pierdere. Conflictul prelungit a stimulat o adevărată renaștere a industriilor de apărare occidentale. Producătorii de armament din SUA și Europa au înregistrat comenzi record, în timp ce guvernele și-au sporit cheltuielile militare și și-au refăcut arsenalele diminuate de ajutorul acordat Ucrainei. În 2024, cheltuielile de apărare ale statelor membre UE au atins aproximativ 326 miliarde de Euro, o creștere semnificativă față de anii anteriori. Beneficii au înregistrat și companiile americane, care au luat locul Rusiei în comerțul cu gaze în Europa. Astfel de interese ar putea influența subtil dezbaterile despre modul în care va fi gestionat războiul și cum se va încheia.
În concluzie, războiul sancțiunilor generează bucle economice complexe. Creează distorsiuni și dileme: în fiecare tabără există atât perdanți cât și câștigători, indiferent de rezultatul conflictului. Considerentele morale și etice se ciocnesc adesea de legile economiei de piață și de interesele comerciale. Rezultatul este un impas economic, în care capacitatea de adaptare și de suportare a efectelor negative ar putea fi la fel de decisivă ca o victorie militară.
Fără cale ușoară de întoarcere: viitorul Rusiei după război
Oricând se va încheia războiul din Ucraina (fie printr-un acord de pace, fie prin înghețarea conflictului), urmările acestui vast regim de sancțiuni vor rămâne semnificative. Este puțin probabil ca un acord de pace să ducă la ridicarea imediată a tuturor sancțiunilor sau la restabilirea completă a relațiilor comerciale cu Moscova. Prea multe s-au schimbat și prea multă încredere a fost pierdută. Oficialii și experții occidentali au spus foarte clar că ridicarea sancțiunilor nu va însemna o revenire la normalitate. De exemplu, chiar și într-un scenariu de încetare a focului, SUA și UE ar putea menține interdicțiile asupra exporturilor militare și high-tech către Rusia.
Mai mult decât atât, economia Rusiei s-a transformat sub presiunea războiului și a izolării, iar această realitate nu poate fi schimbată rapid. Din 2022 încoace, Moscova și-a reorientat comerțul și lanțurile de aprovizionare dinspre Europa către noi parteneri (mai puțin eficienți) din Asia, Orientul Mijlociu și Africa. Industrii esențiale au fost adaptate pentru substituirea importurilor sau pentru nevoile militare. Din necesitate, Rusia a devenit mai dependentă economic de China – la ora actuală cel mai mare importator de petrol și gaze din Rusia, dar și principal său furnizor de componente electronice – precum și de o rețea de parteneri secundari pentru bunuri supuse sancțiunilor.
Dimensiunea și complexitatea sancțiunilor fac ca orice proces de ridicare a acestora să fie anevoios. Există 19 pachete de sancțiuni europene (și numărul lor crește), numeroase ordine executive americane, măsuri britanice și canadiene și alte măsuri similare – o rețea complicată care vizează sute de entități și mii de produse. Aceste măsuri sunt acum reglementate de legi care ar necesita o coordonare atentă pentru a fi abrogate.
Până și un „armistițiu al sancțiunilor” ar presupune negocieri îndelungate și mai multe etape. Există precedente, precum eliminarea treptată a sancțiunilor împotriva Iranului după acordul nuclear sau ridicarea sancțiunilor din epoca apartheidului din Africa de Sud, un proces care a durat zeci de ani. Astfel de exemple sugerează că sancțiunile pot supraviețui conflictelor care le-au generat.
Sancțiunile au devenit mult mai mult decât un simplu instrument de a pune presiune pe Rusia pe timp de război – ele modelează chiar cadrul pentru obținerea unei păci viitoare. Izolarea economică a Rusiei este atât un mijloc de a slăbi mașinăria de război a acesteia acum, precum și un posibil obstacol în calea unui acord durabil mai târziu.
Factorii de decizie vor trebui să privească dincolo de câmpul de luptă și să ia în considerare cum să treacă, treptat, de la sancțiuni la acțiuni – sau cel puțin la o descurajare stabilă. Această planificare trebuie să înceapă chiar în timp ce maratonul sancțiunilor continuă, pentru a evita scenariul în care războiul se termină, dar un blocaj economic periculos persistă din lipsă de viziune. Realizarea acestui obiectiv va necesita la fel de multă creativitate și hotărâre în plan economic cât s-a văzut până acum în cel militar și diplomatic. Provocarea este de a valorifica la maxim câștigurile obținute prin regimul sancțiunilor pentru a construi un viitor mai sigur și mai sustenabil, odată ce luptele se vor fi încheiat.
