Inegalitatea a devenit una dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă economia modernă. Tendința persistentă a celor bogați de a deveni mai bogați, chiar și în perioade de criză, în timp ce săracii se luptă pentru a scăpa de sărăcie, nu mai este o provocare unică a anumitor națiuni, ci este un fenomen economic global. În Rusia, o țară în care bogăția a fost întotdeauna concentrată în mod disproporționat în rândul celor extrem de bogați, războiul a complicat și mai mult peisajul economic deja distorsionat. În ciuda vremurilor tulburi, bogăția elitei Rusiei continuă să crească, lăsând majoritatea populației nu într-o sărăcie totală, dar în lipsa oricăror perspective de creștere a veniturilor.
Începând cu februarie 2022, economia Rusiei s-a împărțit în două ere distincte: „înainte” și „după”. Atât traiectoria actuală a dezvoltării economice, cât și perspectivele de viitor ale acesteia s-au schimbat dramatic. În mod paradoxal, așa cum se întâmplă adesea în economiile de război, capacitatea de producție și chiar veniturile au înregistrat un impuls pe termen scurt. Economia Rusiei a crescut în ultimii doi ani într-un ritm mai rapid decât se anticipase. Această creștere este însă departe de a fi sustenabilă. Aduce cu sine mai multe provocări pentru viitor, în loc să pună bazele unei dezvoltări pe termen lung.
În timp ce veniturile cumulate au crescut, o examinare mai atentă dezvăluie o realitate sumbră. Creșterea aparentă îi avantajează în mod disproporționat pe cei bogați, exacerbând o discrepanță deja semnificativă în ceea ce privește veniturile. Prin urmare, accentul trebuie să se îndrepte către redistribuire și rolul pe care îl joacă inegalitatea în modelarea narațiunii economice a Rusiei. Disecând aceste dinamici, se poate înțelege mai bine cum reacționează societatea rusă la război, sancțiuni și pierderea potențialului de creștere pe termen lung.
De la globalizare alternativă la redistribuire alternativă
Starea actuală a economiei ruse și capacitatea acesteia de a menține relații cu alte economii în vreme ce este supusă unor sancțiuni dure relevă un fenomen fascinant. Profesorul Vladislav Inozemtsev a descris extrem de potrivit evoluția modelului economic al Rusiei drept „globalizare alternativă” .
În timp ce în secolele al XIX-lea și al XX-lea au fost promovate piețele libere și comerțul global, ordinea mondială de astăzi se confruntă cu perturbări, provocate de paradigme noi și jucători fără scrupule. Țări precum Iranul, Venezuela, Coreea de Nord și Myanmarul au sfidat normele democratice și principiile pieței libere, funcționând în schimb din poziția de paria. Când Rusia s-a alăturat acestui grup, această „ordine mondială alternativă” a primit un nou impuls.
Ca răspuns la sancțiunile și izolarea internațională la care a fost supusă, Rusia a construit un cadru alternativ de globalizare. Acest nou model aduce împreună actori și principii incompatibile cu normele democratice și de piață. Pornind de la ideea lui Inozemtsev, s-ar putea argumenta că Rusia dezvoltă și o abordare alternativă pentru rezolvarea inegalității – prin redistribuirea unei părți a bogăției către anumite categorii din cele mai bogate pături, clasa de mijloc, și majoritatea populației.
Redistribuire și loialitate: noile criterii pentru bogăție
La baza mecanismelor de redistribuire folosite de Rusia se află loialitatea față de regim, sprijinul pentru agenda sa militaristă și participarea activă la politicile de stat. În rândul celor bogați, redistribuirea ia forma confiscării activelor de la companiile străine care ies de pe piața rusă. Autoritățile obligă aceste companii să cedeze o parte semnificativă din veniturile și proprietățile lor, care sunt apoi redistribuite între antreprenorii și oficialii care sunt conectați din punct de vedere politic.
Mai mult, bunurile persoanelor care critică acțiunile Rusiei în Ucraina sunt confiscate și reatribuite. Acest proces a condus chiar la un efect secundar deosebit: o creștere a împrumuturilor pentru afaceri, în ciuda ratelor dobânzilor prohibitiv de ridicate. Pentru multe companii a fost dificil din punct de vedere financiar să achiziționeze chiar și activele subevaluate lăsate în urmă de companiile străine plecate. Băncile, realizând natura profitabilă a acestor tranzacții unice, au aprobat împrumuturi în ciuda ratelor ridicate, adesea bazate exclusiv pe lichiditatea evaluată a noilor active. Acest fenomen a contribuit la creșterea masei monetare, complicând eforturile Băncii Centrale Ruse de a controla inflația prin ajustări ale ratei dobânzii.
Redistribuirea are loc și în rândul categoriilor de populație mai puțin bogate. Ca urmare a provocărilor mobilizării parțiale și a impactului social negativ al acesteia, guvernul a optat pentru stimulente economice pentru recrutarea personalului militar. Salariile oferite soldaților sunt extraordinar de mari, după standardele locale, unele estimări sugerând că totalul compensațiilor, inclusiv indemnizația de deces, ajunge la cât ar putea câștiga un bărbat dintr-o regiune săracă în întreaga sa viață. Pentru mulți locuitori ai zonelor sărace și dezavantajate economic ale Rusiei, trimiterea unui bărbat pe front a devenit o modalitate tragică, dar practică, de a îmbunătăți situația financiară a familiei.
Iluzia reducerii inegalității
Această realitate dură ridică semne de întrebare cu privire la valoarea vieții omenești în Rusia contemporană, atât din punct de vedere moral, cât și ca normă societală. De asemenea, evidențiază inegalitățile profunde dintre regiuni, întrucât locuitorii celor bogate au o situație financiară mai bună așa că e mai puțin probabil să se înroleze.
O astfel de situație este menită să creeze o societate rusă profund polarizată pe termen lung. Diviziunea va crește nu numai între noii bogați, care au profitat de pe urma războiului, și cei rămași fără oportunități de a beneficia, ci și între regiunile prospere, care au evitat să plătească prețul câștigurilor economice cu viața oamenilor lor, și cele care au ales să facă un târg atât de sumbru.
În același timp, deficitul de forță de muncă a condus la creșterea salariilor în industriile conexe celei de apărare, unde finanțarea semnificativă din partea statului permite salarii mult peste media națională. Acest lucru a creat o diferență între cei angajați în sectoarele legate direct sau indirect de complexul militar-industrial și cei din sectoarele civile, cum ar fi educația și sănătatea, care rămân subfinanțate. Pensionarii și alte grupuri vulnerabile, considerate cu având prioritate scăzută de către guvern, se confruntă cu venituri stagnante sau în scădere.
Interesant este că redistribuirea bogăției a permis guvernului să prezinte statistici care sugerează reducerea inegalității. Pe măsură ce noi venituri din domeniul militar ajung în regiunile sărace, ponderea populației care trăiește în sărăcie extremă scade. Câștigurile și veniturile celor extrem de bogați, adesea ascunse sau dificil de măsurat statistic, denaturează însă imaginea de ansamblu.
Aceste dinamici creează o iluzie de îmbunătățire a distribuției veniturilor. Cu toate acestea, această redistribuire nu este nici echitabilă, nici durabilă. Nu reușește să abordeze cauzele fundamentale ale inegalității și exacerbează dezechilibrele pe termen lung în societate și economie.
Consecințele pe termen lung
Modelul actual de redistribuire a bogăției în Rusia este nesustenabil și profund defectuos. Prioritizează câștigurile politice și loialitatea pe termen scurt în detrimentul stabilității economice pe termen lung. Făcând această legătură de cauzalitate între creșterea veniturilor și sprijinirea politicilor militariste, guvernul adâncește diviziunile societale și neglijează nevoile populației mai largi.
Această abordare subminează, de asemenea, fundamentele economice. Disparitățile în ceea ce privește veniturile mari creează tensiuni sociale care, în timp, amenință să destabilizeze însuși sistemul pe care guvernul încearcă să-l susțină. Dependența de cheltuielile militare și confiscarea activelor ca factori economici limitează și mai mult perspectivele Rusiei de creștere durabilă.
În concluzie, răspunsul Rusiei la inegalitate reflectă o abatere mai largă de la normele globale. Deși poate părea că reduce diferențele de venituri, realitatea este un model de redistribuire care întărește loialitatea și suprimă disidența. Costurile pe termen lung ale acestei abordări vor depăși probabil orice beneficii pe termen scurt, lăsând țara mai divizată și mai vulnerabilă din punct de vedere economic ca niciodată.
