Donații
Veridica.md
La un an de la alegerile parlamentare care au schimbat fața Poloniei, tensiunile politice și valul de entuziasm la nivelul societății în urma scrutinului din 15 octombrie 2023 s-au estompat oarecum în memoria colectivă. Crizele globale, cum ar fi escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu și războiul actual al Rusiei împotriva Ucrainei, pe lângă alte evenimente din plan intern, precum inundații severe, dar și disputele din politica locală și campaniile mediatice, au eclipsat potențialul transformativ al acestor alegeri. La vremea respectivă, mai multe instituții de presă din Polonia, în special cele care simpatizau cu opoziția, au caracterizat rezultatul scrutinului drept un „șoc politic” și un „miracol social”. Titluri precum „Imposibilul a devenit posibil!” au descris victoria Platofrmei Civice (PO), în timp ce alegerile au fost catalogate drept unul dintre cele mai semnificative momente democratice din istoria recentă a Poloniei.
Un an mai târziu, pe fondul unui bilanț amestecat al actualei guvernări, o bună parte din entuziasmul de atunci s-a pierdut.
Tusk este (și a fost mereu) un populist, dar ceva în discursul lui s-a schimbat radical
În zilele premergătoare alegerilor parlamentare din octombrie 2023 din Polonia, puțini ar fi putut prezice amploarea victoriei opoziției, cu atât mai puțin posibilitatea că-și va asigura o majoritate fără precedent de 50 de locuri. Sondajele prevesteau mai degrabă un rezultat împărțit mai uniform, stârnind îngrijorări cu privire la un potențial blocaj, sau chiar la posibilitatea organizării de alegeri anticipate din cauza dificultății de a forma un guvern. Cu toate acestea, printr-o răsturnare de situație complet inopinată, providența a fost de partea opoziției pe ultima sută de metri a campaniei, în mare parte caracterizată de o mobilizare socială semnificativă, tradusă printr-o prezență la vot record – 74%, o cifră impresionantă, una dintre cele mai mari din Europa.
În mare parte, rezultatul alegerilor a fost influențat de implicarea fără precedent a tinerilor și a femeilor, două categorii demografice esențiale care au sprijinit blocul de opoziție al lui Donald Tusk. Susținerea lor a fost decisivă, aducând opoziției victoria. Acum, însă, cele două categorii sociale cer socoteală cabinetului condus de Tusk, solicitând implementarea reformelor și schimbărilor din centrul promisiunilor din campania electorală. Pe măsură ce acești votanți încep să ceară măsuri cu privire la problemele care i-au motivat să vină la vot într-un număr atât de mare, greutatea așteptărilor cade în mare măsură pe umerii administrației Tusk.
Campania electorală a lui Tusk a fost marcată de promisiuni ambițioase, încadrate în așa-zisul plan de guvernare intitulat „100 de măsuri concrete pentru primele 100 de zile de guvernare”. În ultimele zile ale campaniei, Tusk a făcut o declarație îndrăzneață: „Vom câștiga, îi vom trage la răspundere, vom îndrepta greșelile și ne vom împăca”. Spre meritul său, o parte din angajamentul său s-a materializat deja: Tusk a câștigat alegerile și a demarat procesul prin care fosta guvernare este trasă la răspundere. Cu toate acestea, promisiunea reconcilierii, ideea că diviziunile politice profunde din Polonia vor lua sfârșit, rămâne un obiectiv greu de atins.
În ciuda ambițiilor premierului, așa-zisul „război al Poloniei cu Polonia” continuă. Deși guvernul lui Tusk are abordări diferite față de cabinetul predecesorului său, Mateusz Morawiecki și/sau Jarosław Kaczyński, polarizarea profundă la nivelul societății poloneze persistă. Faliile care divizează națiunea rămân la fel de adânci ca în trecut, făcându-i pe mulți să conchidă că această promisiune a unității politice a fost din capul locului un obiectiv arogant, dacă nu chiar imposibil. Acest eșec nu poate fi pus în întregime pe seama lui Tusk, deoarece pentru orice reconciliere este nevoie de participarea ambelor părți, iar opoziția față de reconciliere rămâne puternică în ambele tabere.
Cu toate acestea, guvernul lui Tusk este blamat din ce în ce mai mult, nu doar de comentatori politici, ci chiar de alegătorii care i-au încredințat sprijinul. Mulți consideră că unele din principalele promisiuni care i-au adus la urne au fost neglijate, lăsându-i cu un sentiment de dezamăgire și frustrare vizavi de tempo-ul reformelor.
În primul de guvernare, progresele realizate de noul guvern de coaliție al Poloniei, format după alegerile din 15 octombrie 2023, au fost lente în privința implementării celor „100 de măsuri concrete” atât de intens mediatizate. În martie 2024, doar o parte dintre aceste promisiuni fuseseră pe deplin îndeplinite. Printre realizările promovate de guvern se numără angajamentul Poloniei vizavi de politicile anti-violență, reluarea plăților pentru rambursarea procedurilor de fertilizare in vitro, oprirea defrișărilor în ariile protejate de importanță critică și asigurarea fondurilor UE mult-așteptate.
Cu toate acestea, unii critici se întreabă dacă deblocarea fondurilor UE ar trebui de fapt văzută ca un real succes. Ei susțin că un etalon mai relevant va fi modul în care vor fi utilizate aceste fonduri, precum și impactul pe termen lung al acestor investiții. Asftfel de critici evidențiază preocupări mai ample cu privire la stilul de guvernare al lui Donald Tusk, în special înclinația lui către gesturi populiste față de decizii politice importante susținute de grupuri de experți.
Un exemplu clar al acestei tendințe a putut fi observat în timpul campaniei electorale din septembrie 2023, când Tusk a făcut o promisiune neașteptată la un miting din Tarnów. Partidul său propusese un plan amplu de reformă a educației, susținut de experți, autorități locale și profesori. Cu toate acestea, Tusk a renunțat la această propunere elaborată cu atenție în favoarea retoricii populiste, luându-și faimosul angajament de a „elimina temelor pentru acasă în ciclul primar”. Această promisiune, inspirată de o solicitare a unui băiat pe nume Maciek la un miting anterior, a fost criticată ca fiind sugestivă pentru preocuparea guvernului pentru sloganuri simpliste, în defavoarea unor inițiative politice concrete.
Există un sentiment din ce în ce mai răspândit acum, și anume că la alegerile din 2023, campania electorală a Platformei Civice (PO) s-a învârtit în jurul unui obiectiv unic: înfrângerea Partidului Lege și Justiție (PiS), aflat la putere. Criticii susțin că discursul politic al lui Tusk s-a axat atât de mult pe ideea că un al treilea mandat pentru PiS ar fi de-a dreptul catastrofal pentru Polonia, încât s-a acordat prea puțină atenție dezvoltării unui plan de guvernare cuprinzător. Mesajul central al campaniei electorale, sugerează vocile critice, a avut ca scop valorificarea nemulțumirilor societății față de guvernul lui Jarosław Kaczyński, în loc să ofere o viziune detaliată asupra viitorului.
Tipul de populism promovat de Kaczyński s-a concentrat pe alimentarea temerilor societății și pe găsirea de țapi ispășitori, vizate fiind în special grupurile marginalizate (refugiații, comunitățile LGBTQ+ și alții) care sunt ținte ușoare din cauza statutului lor de minoritate și a incapacității de a riposta politic. Abordarea lui Kaczyński, un amestec de conservatorism social și tendințe autoritare, a avut ca scop și subminarea instituțiilor independente pentru a consolida puterea PiS.
În schimb, așa-zisul „populism vesel” al lui Tusk, s-a bazat pe promisiuni pe care unii critici le-au etichetat drept nerealiste sau excesiv de simpliste. Multe dintre aceste angajamente, cum ar fi ideea că înlăturarea membrilor PiS din funcții publice va rezolva multe dintre problemele țării, nu au beneficiat de un cadru mai amplu pentru a produce schimbări sistemice.
Cu toate acestea, în ultimele luni, s-a putut observa o schimbare notabilă în discursul lui Tusk. Limbajul său a început să rezoneze mai mult cu narațiunile de dreapta, ridicând semne de întrebare dacă aceasta este doar o schimbare superficială în comunicare, sau dacă semnalează o aliniere mai profundă la strategiile populiste folosite anterior de PiS.
Primul an de guvernare a Platformei Civice nu a produs realizări notabile, ci mai degrabă o rocadă a partidelor
În anul de când Coaliția Civică (KO) a lui Donald Tusk a venit la putere, o mare parte din cele „100 de măsuri concrete” promise rămân neîndeplinite, scoțând în evidență provocările cu care se confruntă guvernul în urma unei campanii electorale intense și populiste. Această listă de angajamente ambițioase a contribuit la atragerea unui număr semnificativ de alegători la urne, influențați de perspectiva unor reforme imediate și radicale. Cu toate acestea, la un an de la legeri, mulți polonezi au rămas dezamăgiți, în special din cauza întârzierilor în implementarea de măsuri în sectoare critice, cum ar fi creșterea pragului de venit scutit de impozit la 14.000 EUR, lipsa progreselor în ceea ce privește locuințele la prețuri avantajoase și, poate cel mai important aspect, eșecul de a liberaliza legislația strictă a Poloniei în privința avortului — o promisiune care a motivat multe femei să voteze pentru KO de la bun început.
Neîndeplinirea acestei promisiuni i-a dezamăgit pe mulți dintre susținătorii lui Tusk. De fapt, unii îl compară acum pe Donald Tusk cu Jarosław Kaczyński, subliniind faptul că, în ciuda schimbării puterii, substanța guvernării rămâne izbitor de asemănătoare. Tusk a pus lâncezeala guvernării sale pe seama rezistenței din partea partenerilor de coaliție, în special Partidul Popular Polonez (PSL), care are abordări conservatoare în dosare sociale, dar și Polonia 2050, un partid de centru cu rețineri în privința schimbărilor progresiste. Totodată, Tusk a invocat obstrucțiile președintelui Poloniei, care a respins proiecte legislative în domenii cheie, dar și influența unei Curți Constituționale dominată în continuare de membrii PiS. Declarațiile lui amintesc de nemulțumirile invocate de Premierul Beata Szydło din partea PiS la începutul mandatului ei, atunci când a pus problemele cu care s-a confruntat cabinetul său pe seama organelor juridice și a ingerințelor europene.
Paralelele dintre cele două administrații depășesc sfera întârzierilor și conflictelor instituționale. În privința măsurilor propriu-zise, Cabinetul Tusk a adoptat o parte semnificativă din propunerile legislative de pe agenda socială și economică a PiS. Programe precum „Familia 800+”, mărirea substanțială a salariului minim, nivelul record al cheltuielilor pentru apărare și controalele stricte în domeniul migrației au ajuns de pe agenda guvernării PiS pe masa actualului guvern. Chiar și în dosare controversate precum Green Deal și tranziția energetică, guvernul lui Tusk a menținut o poziție în mare parte pasivă, preluând aceeași abordare prudentă pe care PiS o afișa față de reformele de mediu.
Aceste coincidențe ridică semne de întrebare serioase despre starea politicii poloneze. În ciuda divergențelor retorice și a campaniilor electorale diametral opuse, ambele partide (situate aparent la extremități opuse ale spectrului politic) au acum poziții comune în dosare politice esențiale. Atât PiS, cât și PO se poziționează ca apărători ai suveranității, libertății și democrației, cu tente populiste care atrag bazele lor de alegători. După ce PiS a încercat să-și consolideze puterea prin controlul presei și eliminarea instituțiilor independente, Cabinetul Tusk se confruntă acum cu critici similare. Reproșurile publice la adresa instituțiilor culturale, demiterea oficialilor cheie la conferințe de presă și instituțiile de presă de stat care favorizează jurnaliștii pro-guvernamentali au dat naștere unor îngrijorări cu privire la lipsa de transparență și corectitudine a puterii.
Schimbarea din discursul lui Tusk este una notabilă. În ultimele luni, el a adoptat un ton mai naționalist, care evocă elemente din retorica asociată cândva cu membri radicali ai PiS precum Mariusz Błaszczak, fostul Ministru al Apărării. Trimiterile frecvente ale lui Tusk la securizarea granițelor și promovarea investițiile militare i-au determinat pe unii să susțină că el încearcă să câștige alegătorii de centru și de dreapta, aliniindu-și și mai mult discursul cu cel al PiS.
Această convergență a politicilor dintre PiS și PO a stârnit dezbateri cu privire la motivul pentru care mult-așteptata „schimbare” politică nu s-a materializat încă în Polonia. Pentru mulți, răspunsul se poate vedea în faptul că ambele partide se adresează acelorași preocupări generale: securitate națională, stabilitate economică și bunăstare socială, lăsând foarte puțin loc pentru divergențe ideologice majore. Astfel, ceea ce mulți așteptau să fie o schimbare politică majoră, s-a transformat în schimb în ceea ce unii observatori văd ca o simplă schimbare de abordare și nu de substanță.
Economia de stânga și politica de dreapta
În ultimul deceniu, Polonia a suferit o schimbare profundă în peisajul său politic și economic, determinată de ceea ce ar putea fi descris drept o „revoluție a așteptărilor”. La revenirea în politică a lui Donald Tusk în 2023, la finalul mandatului său de președinte al Consiliului Uniunii Europene, acesta a descoperit o Polonie foarte diferită de cea pe care a condus-o în 2007-2014. Absența sa din peisajul politic local s-a suprapus cu o transformare economică care a adus cea mai mare creștere a salariului net din Europa, o scădere a ratei șomajului și o redresare rapidă post-pandemie. Toate aceste realizări au modificat fundamental așteptările societății poloneze.
Sub conducerea PiS în perioada 2015-2023, Polonia s-a delimitat de politicile neoliberale care dominau pe vremuri cadrul său economic, abandonând principii precum conservatorismul fiscal, limitarea intervenționismului și privatizarea. În schimb, PiS a promovat proiecte sociale de anvergură, cum ar fi programul de alocații pentru copii 500+, investiții publice majore și un stat mai intervenționist. Această direcție politică a ridicat ștacheta așteptărilor pentru un guvern activ și implicat, care a pus egalitatea socială și implicarea statului în problemele economice și de securitate națională pe lista principalelor preocupări ale mandatului său. Este tocmai genul de reorientare pe care coaliția lui Tusk a trebuit să o adopte, chiar dacă încearcă să se disocieze de PiS.
Coaliția Civică (KO) a lui Tusk a preluat mai multe politici introduse de PiS, consolidând și mai mult ideea unui stat mai intervenționist. Deficite record, planuri de înzestrare a „celei mai puternice armate din Europa” și viziunea unor mari proiecte naționale, cum ar fi găzduirea Jocurilor Olimpice la Varșovia, toate acestea ne arată un guvern hotărât să răspundă așteptărilor unei populații care pretinde acum atât beneficii sociale, cât și creștere economică. Ca răspuns fie la dezvoltarea inteligenței artificiale, fie la crizele asociate cu securitatea la frontiere și sănătatea publică, guvernul a ales în mod constant să promită noi măsuri și investiții publice. Nu mai vorbim de statul minimal pentru care pleda capitalismul liberal, ci mai degrabă de un stat asemănător modelului PiS, axat pe bunăstare socială, protecționism și o implicarea puternică a statului.
În același timp, clasa politică din Polonia virează puternic spre dreapta pe probleme de identitate națională, patriotism și memorie istorică. La fel ca predecesorul său, Tusk a adoptat o poziție fermă cu privire la chestiuni legate de demnitatea națională. A implementat politici care subliniază suveranitatea Poloniei și locul ei binemeritat de putere regională. Printre altele, guvernul a solicitat despăgubiri de război Germaniei, a întreținut disensiunile cu Ucraina privind dispute istorice precum masacrul din Volînia și a promovat rolul pe care Polonia îl poate juca în modelarea viitorului geopolitic al Europei de Est. Toate aceste acțiuni reflectă aspirațiile unui popor polonez care dorește beneficiile materiale ale Europei de Vest fără tulburările sociale pe care le percepe în Occident.
Această convergență dintre PO și PiS arată cât de mult a evoluat politica poloneză. Centrul de greutate al discursului politic s-a mutat la stânga pe economie și la dreapta în probleme de identitate națională, creând un mediu în care diferențele dintre principalele două partide politice sunt mai puțin legate de substanța politicilor promovate, cât mai degrabă de liderii acestora. Se pare că electoratul din Polonia își dorește politicile PiS, implementate însă de un lider ca Donald Tusk — cineva al cărui stil se aliniază mai mult cu liberalismul european, dar ale cărui politici nu se îndepărtează prea mult de modelul populist pe care PiS l-a brevetat.
Rezultatul? Polonezii au primit o versiune a PiS cu care nu le este rușine, cu un lider care se prezintă ca un om de stat european, modern, dar care implementează politici ancorate în populismul predecesorilor săi. Astfel, guvernul lui Tusk ilustrează modul în care politica poloneză s-a adaptat la revoluția aspirațiilor care a redefinit așteptările electoratului.
---copie-image.webp)
