
În timp ce vagile discuții de pace referitoare la Ucraina ocupă primul ecran al site-urilor de știri și primele minute ale jurnalelor TV din toată lumea, Israelul se pregătește să intre în Gaza City și aprobă 3.400 de noi locuințe de coloniști în Cisiordania, teritoriu rezervat statului palestinian prin planul de partiție al ONU din 1947. Franța, Marea Britanie, Australia, Canada și Malta sunt pe punctul de a recunoaște Palestina ca stat (Franța a anunțat deja ferm că o va face), în vremuri în care Israelul a ajuns să respingă oficial așa-numita „soluție a celor două state”, pe motiv că nu e deloc o soluție, ci o „idee periculoasă”.
Simulacrul din Alaska și atacul israelian asupra Gaza City
De ce toate acestea sunt considerate mai puțin demne de ceea ce pe vremuri era prima pagină a ziarelor decât discuțiile referitoare la Ucraina? Pentru că în sensul media, în această perioadă, în Gaza „nu se întâmplă” sau „se întâmplă” mai puține lucruri decât în conflictul din Ucraina. Mai degrabă, „se spun” lucruri foarte asemănătoare cu altele, care s-au mai spus. Întâlnirea față în față Putin - Trump din Alaska e un fapt mai palpabil, mai vizual, decât intențiile Marii Britanii de a recunoaște statul palestinian. În definitiv, au existat perioade în care conflictul din Gaza a „luat fața” celui din Ucraina în competiția funestă pentru știrile de top. Acum, însă, suntem într-un moment în care ceea ce pare că se întâmplă nu se întâmplă cu adevărat și pe dos. Războiul Israel - Hamas se apropie de consecințe, în timp ce „photo op-ul” (spectacol regizat pentru media) cu covor roșu al lui Trump și Putin din 15 august a făcut și face comentatorii să-și spargă capul cu privire la sens și consecințe, date fiind declarațiile pe cât de triumfale, pe atât de vagi ale celor doi președinți și trimite la Washington toți liderii importanți ai Europei, alături de Vladimir Zelenski. Poate, „summitul” din Alaska ar trebui considerat pur și simplu în proporție de 95% un simulacru, dacă ne gândim la lipsa consecințelor sau a progresului în procesul de pace.
În Gaza, lucrurile stau altfel. Pe 22 august, ONU, prin Organizația pentru Hrană și Agricultură, UNICEF, Programul pentru Hrană al Națiunilor Unite și Organizația Mondială a Sănătății au confirmat oficial foametea din Gaza. Israelul a început deja primele stadii ale asaltului asupra Gaza City, chemând la arme 60.000 de rezerviști, iar evreii ultra-ortodocși, scutiți până acum de armată, au început să fie înrolați. Gaza City e un fel de ultimă redută a Hamas, pe care Israelul ar fi de acord să o cruțe numai dacă ostaticii luați în oribilul atac din 7 septembrie 2023 ar fi cu toții eliberați (se crede că în jur de 20 mai sunt în viață). Israelul controlează deja aproximativ 86 la sută din teritoriul Gazei, iar 90% din populația acestei regiuni a fost deja „dislocată”, echivalentul refugierii în interiorul aceleiași țări. Hamas s-a declarat de acord cu o propunere de încetare a focului formulată de mediatori din Qatar și Arabia Saudită, dar acest anunț nu a fost luat în seamă de Israel, la fel ca altele din trecut.
Sfârșitul previzibil al conflictului din Gaza
E drept, un nou atac al Israelului sau alte zeci de mii de palestinieni deplasați nu sunt „nimic nou” pe un teatru de război care există de aproape doi ani. Dar, spre deosebire de Ucraina, unde evoluțiile cel mult sugerează un deznodământ, și nu foarte apropiat în timp, în Gaza lucrurile arată mai clar. Israelul va deveni victorios, poate chiar în decursul acestui an, obținând controlul total asupra catastrofei umanitare pe care a creat-o ca răspuns la atacul terorist din 2023. Din punctul de vedere al lui Benjamin Netanyahu și al susținătorilor săi, aceasta e singura modalitate de gestionare a problemei Hamas, la costuri umane care depășesc deja 60.000 de morți de partea Palestinei. Din cel al comunității internaționale, nu e deloc așa – ca dovadă intențiile de recunoaștere a Palestinei, mandatul emis de Curtea Penală Internațională pe numele aceluiași Benjamin Netanyahu și acuzațiile de genocid formulate la adresa Israelului de organizații umanitare proeminente ca Amnesty International.
Probabil, după victoria totală, Israelul va face pașii necesari pentru ameliorarea situației populației din Gaza, după ce în perioada conflictului armat a blocat ajutorul umanitar. În Gaza vor urma o administrație israeliană draconică și un control strict al presupușilor militanți Hamas. Cam așa arată deznodământul, pesimist dar probabil, al conflictului.
Gaza și semnificația ei geopolitică
Gaza și Ucraina diferă nu numai din punctul de vedere al probabilității unui deznodământ, ci și în privința reacțiilor geopolitice internaționale. Susținerea acordată de Donald Trump lui Benjamin Netanyahu este de notorietate și a mers până la un apel al celui dintâi la „iertarea” celui de-al doilea, judecat pentru corupție din 2020. Europa are însă o atitudine foarte diferită, așa cum se poate vedea din reacțiile deja amintite. În plus, un Emmanuel Macron nu s-a sfiit să califice ca „abjectă” acuzația lui Netanyahu că antisemitismul e în creștere în Franța.
Cu alte cuvinte, Europa are o atitudine clară și consecventă în privința problemei palestiniene. Și, mai ales, foarte diferită de cea a SUA, în măsura în care aceasta se reduce la linia politică a președintelui Trump, dincolo de polemicile interne din America. Clară și consecventă a fost și prezența liderilor europeni la Washington în semn de susținere a lui Vladimir Zelenski, în problema ucraineană, dar în această privință, Trump nu are o poziție atât de diferită de Europa, ci se dovedește „doar” inconsecvent și capricios. Cu toată falia transatlantică creată în ultima vreme, Europa și SUA au în continuare interese comune legat de Rusia, care le predispun la un grad de colaborare politică. Referitor la Gaza însă, poziția liderilor europeni se bate cap în cap cu cea a lui Trump.
Într-un fel sau altul, „trezirea” geopolitică a Europei nu mai poate fi negată. Lucrurile arată foarte diferit decât în primele zile de după 7 septembrie 2023, când Ursula von der Leyen și Roberta Metsola încercau un „photo-op” de susținere și compasiune la adresa Israelului la Tel Aviv, în veste antiglonț, pentru a fi ulterior ridiculizate din acest motiv, inclusiv de Josep Borrell, Înaltul reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate al Uniunii Europene de la vremea respectivă. Tragedia din Gaza ar ascunde, deci, și o veste bună referitoare la Europa. Aceasta nu poate fi decât „mai pro-palestiniană” sau „mai puțin pro-israeliană”, ca aderentă la vechea ordine mondială, bazată pe moralitatea relațiilor internaționale, legislație și ea internațională și considerente umanitare.
Curios e cum, la fel ca de multe ori în trecut, Orientul Mijlociu devine un soi de turnesol geopolitic, capabil să declanșeze o reașezare profundă a lumii, iar asta pornește de la sălbăticia unui grup extremist care nu se poate pretinde jucător geopolitic de primă mână, Hamas. Problema e cât de departe va merge această reașezare și dacă nu va crea, eventual, o situație mai amenințătoare pentru Europa. Acum nu putem ști. Dar, din nou, ceea ce „se întâmplă” la știri (covorul roșu) nu se prea întâmplă, iar ceea ce nu se întâmplă (eliberarea ostaticilor din Gaza) are mai multe consecințe.