Instanța de la Haga i-a dat dreptate lui Călin Georgescu și a modificat graniţa României cu Ucraina, potrivit unei narațiuni false promovate de un avocat conspiraţionist filorus.
ȘTIRE: FRONTIERA ROMÂNIEI CU UCRAINA S-A ȘI MODIFICAT ÎN 2009, CÂND ROMÂNIA A CÂȘTIGAT PROCESUL DE LA HAGA, ÎN BAZA TRATATULUI CU UCRAINA DIN 1997!
9.700 KMP AU INTRAT ÎN GRANIȚELE ROMÂNIEI, DE ACOLO DE UNDE EXTRAGEM ACUM GAZE ȘI PETROL!
CURTEA DE JUSTIȚIE DE LA HAGA A DAT DREPTATE PNȚCD ȘI LUI CĂLIN GEORGESCU!
NARAȚIUNI: 1. Decizia Curții Internaționale de Justiție de la Haga a modificat frontiera româno-ucraineană. 2. Revizionismul fostului candidat la preşedinţie cu discurs antiucrainean, Călin Georgescu, este perfect legitim.
OBIECTIV: Promovarea discursului suveranist, antiucrainean şi prin extensie filorus, scăderea încrederii în autorităţi, provocarea şi amplificarea de tensiuni sociale.
Decizia CIJ nu a modificat graniţa, ci doar delimitarea ZEE
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Graniţa româno-ucraineană este stabilită prin Tratatul privind regimul frontierei de stat între România şi Ucraina, intrat în vigoare în mai 2004. Acordul prevede că „frontiera de stat dintre România şi Ucraina trece pe teren astfel cum este definită şi descrisă în Tratatul dintre Guvernul Republicii Populare Române şi Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste privind regimul frontierei de stat româno-sovietice din februarie 1961”. Practic, frontiera de Nord şi de Est a ţării noastre este nemodificată prin vreun act oficial, de peste şase decenii.
Ce s-a modificat în 2009, prin decizia Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, nu a fost graniţa României, ci doar dimensiunea suprafețelor platoului continental și zonei economice exclusive ale ţării noastre. Aşa cum explicam într-un material anterior, trebuie înţeleși exact termenii de „ape teritoriale”, „zonă contiguă” şi „zonă economică exclusivă”.
Astfel, potrivit Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării din 1982 şi Legii 17/1990 privind Marea teritorială şi apele maritime interioare ale României, apele teritoriale ale României cuprind fâşia de mare adiacentă ţărmului, având lăţimea de 12 mile marine, măsurată de la mal, limitele exterioare şi laterale ale acestora constituind frontiera de stat maritimă a României. Zona contiguă este fâşia de mare adiacentă apelor teritoriale care se întinde spre largul mării până la distanţa de 24 mile marine. În această zonă, România exercită controlul pentru prevenirea şi reprimarea încălcărilor, pe teritoriul său, ale legilor şi reglementărilor sale din domeniul vamal, fiscal, sanitar şi al trecerii frontierei de stat. Zona economică exclusivă este instituită dincolo de limita apelor teritoriale şi conferă României drepturi suverane şi de jurisdicţie asupra resurselor naturale ale fundului mării, subsolului acestuia şi coloanei de apă de deasupra. Întinderea sa este stabilită pe bază de acord încheiat cu statele vecine ale căror ţărmuri sunt limitrofe sau situate faţă în faţă cu litoralul românesc al Mării Negre, şi poate fi de maxim 200 de mile marine.
Prin urmare, deşi decizia din 2009 a CIJ a consemnat prima și unica extindere de jurisdicție și drepturi suverane ale României de la Marea Unire din 1918, ea nu presupune o modificare a frontierei, aşa cum este ea definită de Ordonanţa de urgenţă nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României: „la Marea Neagră frontiera de stat trece pe la limita exterioară şi limitele laterale ale mării teritoriale a României”.
Un argument cât se poate de clar că zona invocată de avocatul (!!) Aurelian Pavelescu nu se află în interiorul graniţelor României îl reprezintă incidentul recent, când o rachetă rusească a lovit o navă comercială care transporta cereale din Ucraina prin Marea Neagră, aflată la aproximativ 30 de mile marine de localitatea Sf. Gheorghe, adică fix în zona invocată de acesta. Potrivit dreptului maritim internaţional, însă, atacul nu a fost catalogat drept o încălcare a teritoriului românesc.
De fapt, afirmaţia lui Pavelescu nu urmăreşte atât informaţia respectivă, cât justificarea discursului revizionist al fostului candidat la preşedinţie Călin Georgescu, care a (re)lansat ipoteza unei extinderi teritoriale a României în baza unor revendicări istorice, vizând Bucovina de Nord, Bugeacul și Maramureșul de Nord, în ipoteza unei reîmpărțiri a Ucrainei după încheierea războiului cu Rusia. Odată cu acest scenariu, Georgescu a readus în atenţie naraţiunea rusească a naturii „artificiale” şi ilegitime a statului ucrainean, alcătuit din teritorii ungureşti, poloneze, ruseşti şi, evident, româneşti. Naraţiunea susţine că Ucraina este o invenţie sovietică, în prezent un stat eşuat şi fragmentat din cauza desprinderii de URSS şi, recent, de influenţa Rusiei.
În realitate, Vladimir Lenin a fost nevoit să creeze Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, pentru a liniști spiritele în urma războiului ruso-ucrainean din anii 1917-1920. În contextul revoluției bolșevice, la Kiev a fost proclamată în 1918 Republica Populară Ucraineană, care a avut relații diplomatice cu o serie de state, inclusiv cu România. A existat o reprezentanță diplomatică ucraineană la București și o misiune temporară diplomatică românească la Kiev. Liderii Republicii Populare Ucrainene se pronunțau împotriva comunismului, dar noul stat ucrainean a fost cucerit de bolșevici în 1920.
Scurt istoric al diferendului româno-ucrainean
CONTEXT: După dispariţia Ucrainei ca stat independent în 1920, relaţiile dintre Bucureşti şi Kiev au fost mijlocite, până în 1991, de Moscova.
În ce priveşte Marea Neagră, Tratatul de Pace de la Paris din 1947, de după cel de-Al Doilea Război Mondial, lăsa României Insula Şerpilor, aflată la aproximativ 40 de km de ţărmul românesc. În 1948, însă, URSS a anexat ilegal insula, forţând România să semneze şi un acord de delimitare a zonelor de exploatare din jurul acesteia. În 1991, odată cu declararea independenţei faţă de URSS, Ucraina preia şi Insula Şerpilor împreună cu zona delimitată prin acordul respectiv, dar în Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare între România şi Ucraina, din iulie 1997, se stabileşte, la cererea ţării noastre, posibilitatea recurgerii la CIJ, pentru soluţionarea problemei delimitării platoului continental şi a zonelor economice exclusive în Marea Neagră, în cazul eşecului negocierilor bilaterale.
Cele 34 de runde de negocieri între România şi Ucraina au eşuat, ca urmare a neacceptării de către Ucraina a aplicării regulilor de delimitare conforme practicii CIJ, propuse de România, în conformitate cu prevederile tratatului din 1997. După, semnarea în 2003 a Tratatului privind regimul frontierei româno-ucrainene, intrat în vigoare în 2004, condiţie necesară pentru sesizarea CIJ de către România, are loc ultima rundă de negocieri pentru delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive în Marea Neagră, soldată, la rândul ei cu un eşec. Câteva zile mai târziu, România declanşează procesul de la Haga, iar în 2009, CIJ se pronunţă în şedinţă publică, dând câştig de cauză României. Hotărârea, prima adoptată cu unanimitate, era definitivă, obligatorie şi executorie, fiind imediat aplicabilă, fără nici un fel de alte formalităţi. Ea a reprezentat un remarcabil succes al diplomaţiei române, prin recunoașterea jurisdicției și a drepturilor suverane ale țării noastre cu privire la 9.700 de kilometri pătraţi de platou continental și zonă economică exclusivă în Marea Neagră, reprezentând aproape 80% din suprafața de platou continental și zonă economică exclusivă aflate în dispută cu Ucraina.
Aurelian Pavelescu este un „aventurier politic”, trecut prin cinci partide: Partidul Național Liberal, partidul extremist Dreapta Națională, Partidul Democrat, Partidul Inițiativa Națională (al propagandistului filorus Cozmin Guşă) și Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, al cărui președinte este din 2010. Sub conducerea sa, PNŢCD a devenit un partid total irelevant pe eşichierul politic, trecând prin mai multe procese identitare, scindări şi alianţe cel puţin dubioase, cum ar fi cea cu PSD din 2019, sau cea din 2022 cu Alianța pentru Patrie (APP), partidul fondat de fostul lider al PSD, condamnatul penal Liviu Dragnea. Anterior, în 2012, Aurelian Pavelescu se poziţiona împotriva „unei conspiraţii împotria românilor”, pusă la cale de viitorii săi aliaţi social-democraţi, împreună cu actuali lideri liberali, pe atunci membri ai PDL.
De-a lungul timpului, Pavelescu a fost acuzat de europarlamentarul Cristian Terheș că ar fi cauzat un prejudiciu partidului de aproape 700.000 de lei. În plus, mai multe voci din conducerea PNŢCD îl acuză că a vândut sediul istoric al partidului, din centrul Bucureștiului, la un preț mult subevaluat față de cel al pieței.
În ultimii ani, Aurelian Pavelescu s-a făcut remarcat doar prin promovarea teoriilor conspiraţioniste, legate de pandemia de covid19, vaccinare sau parcursul pro-european al României. Odată cu invadarea Ucrainei de către forţele ruse, el a adoptat, constant, poziţii antiucrainene, transformându-se într-o portavoce a naraţiunilor false promovate de Moscova pentru a-şi justifica agresiunea împotriva Kievului.
Verifică sursele:
---copie-image.webp)
