DEZINFORMARE: Occidentul respinge planul de pace al Moscovei pentru a distruge Rusia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și vicepreședintele SUA Kamala Harris participă la sesiunea plenară de deschidere a Summit-ului pentru pace din Ucraina, la Stansstad, lângă Lucerna, Elveția, 15 iunie 2024.
© EPA-EFE/MICHAEL BUHOLZER / POOL   |   Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și vicepreședintele SUA Kamala Harris participă la sesiunea plenară de deschidere a Summit-ului pentru pace din Ucraina, la Stansstad, lângă Lucerna, Elveția, 15 iunie 2024.

Dezinformare: Occidentul vrea să distrugă statul rus, de aceea Moscova este nevoită să continue războiul din Ucraina

Planul de pace propus de Moscova este respins de Occident pentru că acesta visează o „înfrângere strategică” a Rusiei, sprijinind agresiunea Ucrainei asupra rusofonilor din Donbas

ȘTIRE: Reacția Occidentului față de planul de pace propus de Moscova a fost una așteptată. Politicienii raționali ar medita asupra inițiativelor de pace ale Kremlinului dacă își doresc finalizarea conflictului, a declarat Vladimir Putin.

Regimul ucrainean a început să agreseze republicile populare Donețk și Luhansk înainte de intrarea acestora în componența Rusiei. Negocierile privind Ucraina ar putea avea loc chiar și mâine, însă statul nostru va ține cont de situația de pe teren [...].

Occidentul nu renunță la planul său de a-i cauza Rusiei o „înfrângere strategică”. „Aceasta va însemna încetarea existenței statului rus. Va fi un sfârșit al istoriei noastre milenare. Cred că este un lucru clar și cunoscut de toți. Și apare o întrebare: de ce să ne temem? Nu este mai bine atunci să mergem până la capăt? Aceasta este o logică formală elementară”.

Realitate: Planul de pace propus de Moscova este o legitimare a anexărilor teritoriale; nici Occidentul și nici Ucraina nu își doresc să desființeze statul rus

NARAȚIUNI: 1. Inițiativele de pace ale Moscovei sunt blocate de politicienii din Occident. 2. Rusia apără populația rusofonă din Donbas de agresiunea militară a Ucrainei. 3. Scopul Occidentului este distrugerea statului rus.

CONTEXT/ETOS LOCAL:  În preajma summit-ului de pace din Elveția, președintele rus Vladimir Putin a declarat că Moscova va opri operațiunile sale militare din Ucraina și va intra în negocieri de pace dacă Kievul renunță la ambițiile sale de a intra în NATO și își varetrage forțele din cele 4 regiuni ale sale pe care Moscova le revendică: Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie.

Atât președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, cât și liderii din Occident au respins această propunere. De exemplu, premierul britanic a declarat că Putin nu are „niciun interes real pentru o pace autentică”, în timp ce șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat că „înghețarea conflictului în prezent, cu trupe străine ocupând teritoriul ucrainean, nu este un răspuns”, lăsând să se înțeleagă că acest lucru ar duce la o prelungire a conflictului. Președintele rus Vladimir Putin a comentat reacția liderilor din Occident la propunerea sa în timpul vizitei întreprinse în Vietnam, fiind citat de presa guvernamentală rusă.

OBIECTIV: Transferul vinei pe Occident pentru continuarea războiului din Ucraina; consolidarea imaginii Rusiei ca cetate asediată, care este nevoită să apere.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: „Oferta” Moscovei arată că, de fapt, aceasta nu este dispusă la negocieri reale de pace sau la vreun compromis – aceasta are pretenții teritoriale de tip imperial care presupun ca Ucraina să îi cedeze o parte din teritoriu, dar și dreptul de a-și face propria sa politică, prin renunțarea la aspirațiile de integrare în NATO. De altfel, în mod tipic imperial, Putin nici nu vrea să negocieze cu Ucraina, el referindu-se la negocieri „privind” Ucraina. Propunerea lui Putin nu este, așadar, un plan de pace, ci o metodă de legitimare a anexărilor teritoriale prin agresiune militară și crime de război. Occidentul nu a respins un plan de pace, ci o propunere de încălcare gravă a dreptului internațional. În același timp, Moscova a respins până acum toate formulele de pace care se bazează pe normele dreptului internațional și Carta ONU.

Ucraina nu a atacat populația rusofonă din Donbas (autoproclamatele republici Donețk și Luhansk), ci a încercat să o apere. În 2014, Rusia a sprijinit mișcările separatiste din estul Ucrainei, trimițând mercenari și armament, iar Kievul a trimis forțe armate pentru a apăra acele teritorii. Potrivit rapoartelor internaționale, Rusia a încălcat în mod regulat prevederile acordurilor de pace de la Minsk în anii 2014-2021, comasând trupe la frontierele Ucrainei în anii 2021-2022 pentru a declanșa invazia la scară largă. Pe rețelele de socializare au fost postate o serie de clipuri video cu rusofoni care s-au opus în estul și sudul țării ocupației rusești. Rusia a recurs la terorizarea locuitorilor din aceste regiuni pentru a distruge orice rezistență. Doar la Herson, locuit în special de rusofoni,  cel puțin 20 de camere de tortură au fost operate direct de FSB-ul rusesc, potrivit unei investigații internaționale. Scopul Rusiei nu este apărarea rusofonilor, ci ocuparea Ucrainei și schimbarea conducerii politice cu una vasală Moscovei.

Poziția Occidentului față de Rusia nu este determinată de dorința de o distruge sau de „a-i șterge istoria milenară”, după cum afirmă Putin. Statele din Occident sprijină eforturile defensive ale Ucrainei, care se apără de invazia la scară largă a Rusiei declanșată la 24 februarie 2022.  „Înfrângerea strategică”, transformată de Putin într-o amenințare la adresa statului rus, este o tactică de epuizare a resurselor Rusiei (economice, militare, tehnologice, umane) pentru a o forța să-și retragă toate trupele din Ucraina agresată. Nu se dorește distrugerea Rusiei, ci eliberarea teritoriilor ucrainene.

Poziția fermă a unor state din Occident și, în special a NATO, este o consecință a războiului lui Putin împotriva lumii libere. Mai întâi Rusia a atacat Ucraina, iar militarii săi au comis numeroase crime de război și apoi au fost introduse sancțiuni, a fost livrat armament Ucrainei etc.

Veridica a demontat o serie de narațiuni false privind natura războiului din Ucraina. Potrivit propagandei pro-Kremlin,  Occidentul are nevoie de războiul din Ucraina, iar UE vrea denazificarea statului ucrainean. Presa rusă demonstra că „operațiunea militară specială” a salvat Rusia de invazia NATO și nazismul ucrainean. A fost deseori promovată  narațiunea falsă despre așteptarea ucrainenilor să fie salvați de Rusia.

Tags: Ucraina , Rusia , Vladimir Putin , NATO , Război în Ucraina
  • Publicație / Media:
    Ria Novosti
  • Data publicării:
    24/06/2024
  • Public țintă:
    Populația vorbitoare de limba rusă din Rusia, Belarus și regiunile ucrainene ocupate de armata rusă
  • Amplificare:
    RADIO1.RU, NEWS.RIN.RU, NEWS2.RU, LENTA.RU. IZAVESTIA, canalele de Telegram din Rusia, posturile de radio și televiziune
  • Afiliere politică:
    Kremlin
  • Narațiune cheie:
    Occidentul respinge planul de pace al Moscovei pentru a distruge Rusia
Marin Gherman

Marin Gherman




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 37 min
DEZINFORMARE: Occidentul rusofob și nazist distruge sportul mondial
DEZINFORMARE: Occidentul rusofob și nazist distruge sportul mondial

Sportivii ruși sunt excluși de la Jocurile Olimpice din cauza nazismului occidental, care acuză nejustificat Rusia de agresiune împotriva Ucrainei, potrivit propagandei pro-Kremlin.

Marin Gherman
Marin Gherman
10 Jul 2024
DEZINFORMARE: Armata Republicii Moldova va deveni parte a armatei române
DEZINFORMARE: Armata Republicii Moldova va deveni parte a armatei române

Armata Republicii Moldova va fi subordonată celei a României, afirmă politiciein pro-ruși care prezintă eronat un document cu privire la operațiuni sub egida organizațiilor internaționale.

Veridica
Veridica
26 Jun 2024
DEZINFORMARE: Ucraina și Occidentul vor organiza noi atacuri teroriste în Rusia
DEZINFORMARE: Ucraina și Occidentul vor organiza noi atacuri teroriste în Rusia

Cu sprijinul Occidentului, Ucraina racolează migranți din Asia Centrală pentru a organiza un atentat terorist asemănător cu cel de la Crocus City Hall, potrivit propagandei ruse.

Marin Gherman
Marin Gherman
16 Jun 2024
DEZINFORMARE: NATO a fost creat de ofițeri naziști germani iar America e criminală
DEZINFORMARE: NATO a fost creat de ofițeri naziști germani iar America e criminală

Printre fondatorii NATO s-au numărat ofițeri naziști germani, scriu canale moldovenești pro-ruse de pe Telegram. Acestea reiau și teza că Alianța și Statele Unite sunt criminale și agresive.

Veridica
Veridica
14 Jun 2024