Separatiștii din Transnistria solicită, din nou, protecția Rusiei

Separatiștii din Transnistria solicită, din nou, protecția Rusiei
© © EPA/Zsolt Czegledi HUNGARY OUT   |   Un monument al lui Lenin în fața clădirii Parlamentului din Tiraspol, capitala provinciei separatiste transnistrene a Republicii Moldova, 7 iunie 2013.

Preşedintele Senatului României, Nicolae Ciucă, a avut, joi dimineață, la București, o întrevedere cu viceprim-ministrul pentru Reintegrare al Republicii Moldova vecine, Oleg Serebrian.

Agitație la Tiraspol

În ajun, Serebrian declarase că regiunea separatistă pro-rusă Transnistria, din estul republicii, beneficiază de pe urma politicilor promovate de guvernul pro-occidental de la Chișinău, de pace, securitate şi integrare economică cu Uniunea Europeană, avantajoase pentru toţi cetăţenii.

Anterior, aşa-zisul congres al deputaţilor de la Tiraspol a adoptat o rezoluţie în care se adresează Parlamentului de la Moscova, cerându-i să întreprindă măsurile necesare pentru protejarea Transnistriei, în condiţiile amplificării a ceea ce semnatarii au numit presiuni din partea Republicii Moldova. 

Reacții la Moscova și Washington

Ministerul rus de Externe susține că pentru Moscova este o prioritate protejarea locuitorilor din Transnistria, dintre care mulți dețin cetățenia rusă. Rusia va examina cu atenţie cererea Tiraspolului – a transmis MAE rus într-o declaraţie, fără să ofere mai multe precizări. 

Statele Unite susţin cu fermitate suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional - a declarat, în replică, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

Independența urmată de război

Transnistria a ieşit, de facto, de sub controlul autorităţilor centrale după un conflict armat soldat cu sute de morţi şi tranşat odată cu intervenţia trupelor Moscovei de partea rebelilor secesionişti, în 1992, la nici un an de când Chișinăul își proclamase  independența.

Basmul rusesc de la OSCE

Fostul preşedinte rus, Boris Elţîn, s-a angajat să retragă trupele din Transnistria încă de la summitul OSCE de la Istanbul, din 1999. Circa 1.500 de militari şi importante arsenale ruseşti s-ar mai afla acolo.

Potrivit analiştilor, secesiunea Transnistriei a inaugurat scenariul pentru separarea ulterioară, tot cu sprijin rusesc, a Osetiei de Sud şi Abhaziei de Georgia şi a Donbassului de Ucraina.  

 

Alte știri
Meta a eliminat mai multe conturi false în Republica Moldova

Meta a eliminat mai multe conturi false în Republica Moldova

Acestea vizau vorbitorii de limbă rusă cu o campanie anti-europeană.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Agenţia S&P reconfirmă ratingul suveran al României la BBB-/A3

Agenţia S&P reconfirmă ratingul suveran al României la BBB-/A3

Decizia este susţinută de stocul moderat de datorie publică şi de perspectivele solide de creştere ale ţării noastre, începând cu anul 2025.

România, locul 3 în Europa Centrală şi de Est la comerţ electronic

România, locul 3 în Europa Centrală şi de Est la comerţ electronic

Ponderea tranzacţiilor comerciale online a fost de 3,32% din PIB.

Mai multe
S-a încheiat perioada de înscriere pentru votul prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale
S-a încheiat perioada de înscriere pentru votul prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale

Pentru alegerile parlamentare, termenul limită de înscriere ca alegător prin corespondenţă este 17 octombrie.

Veridica News
12 oct. 2024
Avertizare de amenințare teroristă emisă de ambasada SUA la București
Avertizare de amenințare teroristă emisă de ambasada SUA la București

Ambasada îi îndeamnă pe cetăţenii SUA să manifeste o prudenţă sporită în apropierea instituţiilor religioase din România pentru această perioadă.

Veridica News
11 oct. 2024
Kievul respinge orice înţelegere care ar presupune concesii teritoriale făcute Moscovei
Kievul respinge orice înţelegere care ar presupune concesii teritoriale făcute Moscovei

Informaţii în presa occidentală susţin că Ucraina ar accepta o încetare a focului în schimbul unor garanţii din partea Vestului

Veridica.ro
11 oct. 2024
Premiul Nobel pentru Pace merge la supravieţuitorii bombardamentelor nucleare din Japonia
Premiul Nobel pentru Pace merge la supravieţuitorii bombardamentelor nucleare din Japonia

Premiul recompensează eforturile organizaţiei Nihon Hidankyo de a promova o lume fără arme atomice.

Veridica News
11 oct. 2024
Percheziţii în Republica Moldova în ancheta unui amestec electoral legat de Rusia
Percheziţii în Republica Moldova în ancheta unui amestec electoral legat de Rusia

Este avută în vedere o reţea a fugarului Ilan Şor acuzată că vrea să influenţeze alegerile prezidenţiale şi referendumul de integrare în UE.

Veridica.ro
11 oct. 2024
Raidurile israeliene au ratat un responsabil Hezbollah în Beirut, unde au ucis 22 de oameni
Raidurile israeliene au ratat un responsabil Hezbollah în Beirut, unde au ucis 22 de oameni

Autorităţile libaneze spun că au fot lovite cartiere dens populate.

Veridica News
11 oct. 2024