Compania NIS reprezintă în prezent cel mai important instrument de presiune economică al Rusiei în Serbia. Pentru a evita sancțiunile americane, Belgradul este obligat să forțeze vânzarea acesteia. Aceasta ar urma să fie cea mai de amploare tranzacție din sectorul energetic din Balcani din ultimele două decenii. Cu toate acestea, povestea este încă marcată de numeroase incertitudini.
Statele Unite au reînnoit o derogare de la sancțiuni care permite țărilor să cumpere petrol maritim rusesc blocat pe mare, a declarat secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent.
Autorităţile de la Minsk susţin însă că exerciţiile nucleare nu sunt o ameninţare pentru nimeni.
Călcând pe urmele Uniunii Sovietice și ale Imperiului Țarist, Rusia lui Putin încearcă să dicteze direcția literaturii prin interzicerea operelor pe care le consideră nepotrivite. Este o strategie care ar putea avea efectul unui bumerang, împingând publicul tocmai spre titlurile interzise.
Ruşii spun că şi regiunea lor sudică Rostov a fost atacată de drone ucrainene
Preşedintele ucrainean susţine că Moscova încearcă să-l atragă pe Lukaşenko în noile operaţiuni.
Ministrul rus de externe acuză revigorarea nazismului european sub conducrerea lui Zelenski.
Între timp Ucraina și Rusia au făcut un nou schimb de prizonieri de război.
Consiliul Europei pune bazele conducerii viitorului tribunal special.
Zeci de drone au fost identificate zburând în vecinătatea siturilor nucleare din Ucraina, în ultimele 24 de ore.
Deputații de la Moscova au adoptat o lege care autorizează oficial Kremlinul să desfășoare trupe în străinătate pentru „a-i proteja pe cetățenii ruși”, oferindu-i președintelui rus Vladimir Putin autoritatea practică de a invada țări străine.
Bombardamentele de zi sunt mai perturbatoare pentru viața civililor deși Rusia susține că nu-i vizează intenționat
Kievul acuză Moscova că a respins propunerea de prelungire a armistițiului.
Sancțiunile constau în blocarea activelor acestora din UE și interzicerea accesului pe teritoriul Uniunii.
Lupta împotriva internetului arată că regimul Putin încearcă să reorganizeze viața cotidiană în jurul logicii securității, a controlului și a dependenței de o infrastructură controlată de stat. Paradoxul este că acest atac vizează tocmai unul dintre puținele domenii în care Rusia avea un real potențial de modernizare: economia digitală.
Vladimir Putin a declarat că războiul din Ucraina se apropie de sfârșit, remarci făcute la câteva ore după ce a promis că va învinge Ucraina la cea mai restrânsă paradă de Ziua Victoriei de la Moscova din ultimii ani.
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri, pe rețelele de socializare, că va exista un armistițiu de trei zile în războiul dintre Rusia și Ucraina, între 9 și 11 mai.
Rusia a restricționat acoperirea presei străine a paradei de Ziua Victoriei de la Moscova, în contextul în care Kremlinul organizează festivități restrânse, pe fondul temerilor privind atacurile ucrainene asupra capitalei.
Decizia Kremlinului de a avea o paradă mai mică de Ziua Victoriei a fost percepută inclusiv ca un semn al fricii lui Putin de propria armată. Parada ar putea fi însă și o capcană întinsă Ucrainei, care e provocată să atace, ceea ce ar putea justifica represalii masive, chiar și cu arme neconvenționale. Într-un astfel de scenariu, cel care a ordonat represaliile – Putin – ar putea să își asume meritele câștigării războiului.
Chișinăul nu respectă libertatea presei întrucât a interzis panglica Sfântului Gheorghe, potrivit unui canal de Telegram pro-rus. De fapt, panglica a fost interzisă ca simbol al agresiunii militare ruse, iar Moldova ocupă o poziție foarte bună în clasamentul Reporters sans frontières privind libertatea presei.
Atât Rusia, cât și Ucraina continuă să lanseze drone în direcția inamicului.
Kremlinul a anunțat că armistițiul va începe la miezul nopții de joi și că încetarea focului de două zile în Ucraina va acoperi și parada de 9 mai.
Moscova anticipează un atac ucrainean de Ziua Victorei și amenință cu represalii masive.
O dronă rusească a pătruns, pentru scurt timp, în spațiul aerian național, în zona Chilia.
Autoritățile de la Riga au emis alertă aeriană pentru localităţile situate de-a lungul frontierei cu Rusia.
Ambasada Rusiei în Germania condamnă interzicerea simbolurilor sovietice în Berlin pe 8 și 9 mai.
Arta îngăduie războiul la cea mai veche expoziție din lume.
Zelenski a avertizat că Ucraina va răspunde simetric, cu referire la armistiţiul cerut de Rusia pentru 9 mai.
Potrivit diplomației de la Moscova, discuția a fost „constructivă și profesională”.