Parlamentul Ucrainei va vota joi o nouă lege care ar restabili independența a două organisme anticorupție, revenind asupra unei legi adoptate săptămâna trecută care le-a limitat puterile și a dus la o criză politică.
Occidentul va folosi protestele din Ucraina pentru înlăturarea lui Volodimir Zelenski, ceea ce va opri persecuțiile autorităților împotriva civililor, potrivit propagandei pro-Kremlin.
Guvernul polonez afirmă cu exemple că a luat măsuri pentru a contola fluxul migraţiei ilegale.
În intervalul orar anunțat, în Parlament se va dezbate și vota moțiunea de cenzură împotriva guvernului.
Preşedintele Trump îşi continuă politica într-un stat care s-a declarat o oază a migraţiei
Organizaţia va lansa, în perioada imediat următoare, campania "Cutia Neagră a Austerității".
Angajați ai ministerelor Muncii și Investițiilor protestează astăzi în toată țara.
Şi sindicaliştii din Educaţie vor protesta faţă de măsurile fiscale propuse de Guvern.
Manifestanţii anti-guvernamentali au blocat străzi la Belgrad şi în alte oraşe şi au instalat corturi
Proteste împotriva președintelui Donald Trump au avut loc în orașe din SUA, organizate de un grup numit „Fără regi”.
Evenimentul are loc întâmplător de ziua preşedintelui american
Pușcașii marini americani detașați la Los Angeles au reținut vineri pentru prima dată un civil , ca parte a unei rare utilizări a forței militare pentru a sprijini poliția internă și înaintea protestelor naționale împotriva paradei militare a președintelui Donald Trump de la Washington.
Protestele au avut loc după atacurile israeliene care au decapitat armata și elita științifică implicată în programul nuclear iranian
Puşcaşii marini trimişi pe străzi au primit autorizaţia să reţină civili
Sute de pușcași marini americani au sosit marți în zona Los Angeles la ordinul președintelui Donald Trump, amplificand tensiunile în al doilea oraș ca mărime din America, în timp ce guvernatorul Californiei a avertizat că „democrația este sub asalt”.
Guvernatorul Californiei ameninţă guvernul federal cu un nou proces pentru abuz de putere
Oficialii din Los Angeles au făcut apel la populație să nu dea curs actelor de violență și haos.
Manifestaţia este programată la exact şase luni de la tregedia de la Novi Sad
Pe fondul mișcării anti-corupție, studenții sârbi au străbătut Europa ca să-și facă cunoscute doleanțele. Ei au cerut și o anchetă cu privire la folosirea unei arme sonice împotriva protetatarilor.
Manifestanții acuză posturile publice de radio și televiziune că ignoră protestele lor.
Aleksandar Vucic şi-a acuzat contestatarii că sunt în slujba unor puteri care vor destabilizarea ţării.
Podurile din Budapesta au devenit un loc obișnuit pentru protestele anti-guvernamentale.
De patru luni, georgienii protestează zilnic față de abandonarea parcursului european de o guvernare văzută ca pro-rusă. Răspunsul tot mai dur al autorităților nu a reușit să-i descurajeze pe manifestanți.
De patru luni, georgienii protestează zilnic față de abandonarea parcursului european de o guvernare văzută ca pro-rusă. Răspunsul tot mai dur al autorităților nu a reușit să-i descurajeze pe manifestanți.
Parlamentul israelian a aprobat o lege controversată, din cadrul reformei juridice, care prevede extinderea controlului politic asupra numirii judecătorilor.
Președintele Erdogan și-a învinovățit opozanții pentru violențele de la manifestații.
Mii de oameni au cerut guvernului de la Belgrad să renunțe la proiectul care vizează o cazarmă bombardată de NATO în timpul războiului din Kosovo.
Ekrem Imamoglu le-a cerut turcilor din întreaga țară să organizeze proteste masive în toată țara, împotriva arestării sale.
Demonstraţiile anti-guvenramentale s-au extins în mai multe oraşe după arestarea primarului din Istanbul
Țara ar putea avea alegeri anticipate, evocate și de președintele Vucic
Autoritățile au făcut 20 de arestări, inclusiv printre responsabili guvernamentali
Sute de groenlandezi au organizat un marș de protest până la consulatul american din capitala Nuuk.