UPDATE 20 (LUNI, 4 noiembrie, ora 18,00) Aproape 800 de incidente raportate la turul doi
Misiunea de observatori Promo-LEX a constatat 791 de incidente privind desfășurarea procesului electoral în ziua turului doi de scrutin. Cele mai multe se referă la încălcarea secretului votului, deficiențe pe listele electorale și în funcționarea sistemului automatizat și prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în apropierea secțiilor de votare. Șeful misiunii de observare, Nicolae Panfil spune că aceste incidente au fost echilibrate până la urmă de situația din diaspora unde s-a înregistrat un vot record. Potrivit CEC, 327851 de alegători au votat în străinătate.
UPDATE 19 (LUNI, 4 noiembrie, ora 17,00) Ultimele voturi numărate
Comisia electorală din Republica Moldova a publicat rezultatele după procesarea datelor din toate secțiile de votare. Maia Sandu câștigă al doilea mandat cu 55.35% din voturi. Alexandr Stoianoglo obține 44.65%.
UPDATE 18 (LUNI, 4 noiembrie, ora 11,00) Comisia electorală certifică alegerile
CEC a confirmat validitatea turului doi al alegerilor prezidențiale care au avut loc duminică, 3 noiembrie, în Republica Moldova. Actuala președintă Maia Sandu a câștigat alegerile cu 55,4% conform datelor preliminare ale CEC.
UPDATE 17 (LUNI, 4 noiembrie, ora 10,00): Felicitări europene pentru Maia Sandu
Preşedintele Ucrainei salută alegerea europeană a poporului moldovenesc. Cancelarul german o felicită şi el pe Maia Sandu pentru realegere şi pentru cursul european al Moldovei. Preşedinta Comisiei Europene, şi preşedintele francez au salutat triumful democraţiei în faţa tuturor ingerinţelor. Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis Maiei Sandu că victoria ei istorică ancorează ireversibil destinul Moldovei în familia europeană.
UPDATE 16 (LUNI, 4 noiembrie, ora 03,00): Maia Sandu rămâne președintă.
UPDATE 15: (LUNI, 4 noiembrie, ora 00,00): Sandu își mărește avansul
După numărarea voturilor din peste 95% din secții, Maia Sandu ar fi primit 51,85% din sufragii, iar Alexandr Stoianoglo – 48,15 procente.
UPDATE 15: (23,20): Maia Sandu preia conducerea
După numărarea voturilor din peste 93% din secții, Maia Sandu ar fi primit 50,50% din sufragii, iar Alexandr Stoianoglo – 49,50 procente.
UPDATE 14: (23,00): Pe măsură ce se centralizează rezultatele, Sandu crește, Stoianoglo scade. La Chișinău, scorul e 57-42, după numărarea a peste 96% din voturi
După numărarea voturilor din peste 90,5% din secții, Aleksandr Stoianoglo ar fi primit 50,50% din sufragii, iar Maia Sandu – 49,50 procente.
UPDATE 13: (22,45): Alexandru Stoianoglo în frunte, dar diferența se reduce. Se așteaptă voturile diasporei
După numărarea voturilor din aproape 90% din secții, Aleksandr Stoianoglo ar fi primit 50,90% din sufragii, iar Maia Sandu – 49,10 procente.
Se așteaptă voturile diasporei din Occident, care în primul tur de scrutin a preferat-o pe Maia Sandu, iar la alegerile precedente a optat pentru formațiuni pro-europene. 322782 au votat până acum în diasporă. Rezultatele parțiale, după numărarea a 15% din sufragii arată că Maia Sandu conduce detașat, cu 15% din voturi.
UPDATE 12: (22,20):
După numărarea voturilor din 81% din secții, Aleksandr Stoianoglo ar fi primit 51,66% din sufragii, iar Maia Sandu – 48,34 procente.
Sunt voturi numărate în secțiile mici, în general din mediul rural.
Circa jumătate de milion de sufragii urmează să fie centralizate.
UPDATE 11: (21,00, închiderea urnelor): 54,08%
La ora 21,00 (aceeași ca la București), la închiderea urnelor pe teritoriul republicii, prezența la vot era de 54,08%.
În diaspora, votarea continuă, în funcție de fusul orar al fiecărei țări situate la vest de Republica Moldova.
Mobilizarea diasporei ar putea fi decisivă pentru candidata pro-occidentală la președinția Republicii Moldova, Maia Sandu – afirma analistul român Armand Goșu, specialist în spațiul ex-sovietic.
UPDATE 10: (20,45): 54%
La ora 20,45 (aceeași ca la București), cu un sfert de oră înaintea închiderii urnelor pe teritoriul republicii, prezența la vot era de 54%.
UPDATE 9: Alerte cu bombă
O alertă falsă cu bombă a fost înregistrată la secția de votare organizată la Braşov, în România, pentru alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Au venit echipe ale Jandarmeriei şi ale Poliţiei din Braşov, iar sala a fost evacuată câteva minute, pentru verificări. În scurt timp, fiindcă alerta s-a dovedit falsă, procesul de votare a fost reluat. Potrivit presei române și Veridica.md, alerte similare, de asemenea false, au vizat și secții de votare din București, din Germania și din Marea Britanie.
UPDATE 8: (19,00) : Incidente la vot
Comisia Electorală Centrală (CEC) constată un număr crescut al încălcărilor la alegerile prezidențiale. Astfel, potrivit Inspectoratul General al Poliției, au fost înregistrate 191 de cazuri de încălcări sau incidente, până la ora 19:00
UPDATE 7: (18,30): Peste 51%
La ora 18,30 (aceeași ca la București), cu două ore și jumătate înaintea închiderii urnelor pe teritoriul republicii, prezența la vot era de aproape 51,30%.
UPDATE 6: (17,00): 47%
La ora 17,00 (aceeași ca la București), cu patru ore înaintea închiderii urnelor pe teritoriul republicii, prezența la vot era de circa 47%.
UPDATE 5: (15,00) 39% la urne
La ora 15,00 (aceeași ca la București), cu șase ore înaintea închiderii urnelor pe teritoriul republicii, prezența la vot era de circa 39%. Anterior, președinta în exercițiu, pro-occidentala Maia Sandu, candidată la propria-i succesiune, a îndemnat lumea să iasă la vot, iar rivalul său, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, a afirmat că nu-i obligatoriu să vorbească românește pentru a fi ales șef al statului.
UPDATE 4 (14:30) Alertă cu bombă pe podul peste Nistru între Rezina și Râbnița
Circulația pe podul de peste Nistru care unește orașele Rezina (malul drept) și Râbnița (malul stâng) a fost sistată. Traficul a fost oprit de polițiști după ce un bărbat a refuzat să-i fie controlat bagajul. Bărbatul ar avea la el o cutie și refuză să dezvăluie conținutul acesteia.Pe pod se formase o coadă uriașă de mașini ale celor care se îndreptau spre secțiile de vot. Oamenii și-au lăsat mașinile și se deplasează pe jos.
UPDATE 3 (13:00) Prezență la vot mai mare decât în 2020
Până la ora 13:00 votaseră peste 860 000 de persoane, ceea ce reprezintă mai mult de 30% din alegători. Participarea este cu câteva procente mai mare decât era la aceeași oră în turul 1 al alegerilor, dar și față de cea înregistrată la ora 13:00 în turul doi al alegerilor prezidențiale din 2020. În diaspora au fost raportate cozi la mai multe secții de votare, iar prezența până la ora 13:00 depășise 116 000 de persoane.
UPDATE 2 (11: 30): Incidente la secțiile de votare
Observatorii și Comisia Electorală Centrală raportează cazuri de transport organizat la secții și încălcare a secretului votului în turul doi al alegerilor prezidențiale.
UPDATE 1 (11:00): Prezența la vot mai mare decât în primul tur
17% dintre alegători își exercitaseră votul la ora 11:00. Prezența la vot este mai mare decât în primul tur al alegerilor, potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale de la Chișinău, care nota că, la ora 10, prezența fusese de 10,5%, față de 7% în primul tur.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Președintele pro-european, Maia Sandu, și fostul procuror-șef, Alexandr Stoianoglo, se confruntă în turul doi al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. În primul tur, Maia Sandu a obținut 42,5% din sufragii, în timp ce Alexand Stoianoglo a fost votat de aproape 26% din alegătorii prezenți la urne.
Diaspora și alegătorii lui Renato Usatîi ar putea decide câștigătorul alegerilor
Candidații pro-ruși eliminați în primul tur al alegerilor prezidențiale, Victoria Furtună, Irina Vlah, Vasile Tarlev și Ion Chicu, și-au îndemnat susținătorii să voteze împotriva Maiei Sandu. Cei patru au obținut, împreună, aproximativ 15% din sufragii. Maia Sandu este susținută în turul doi de Octavian Țîcu, care în primul tur a obținut mai puțin de 1% din voturi, în timp ce un alt candidat pro-european, Andrei Năstase, fost partener de guvernare al Maiei Sandu, a evitat să se pronunțe în favoarea vreunuia dintre candidați.
Un rol decisiv în aceste alegeri l-ar putea juca susținătorii lui Renato Usatîi, care a ieșit, în primul tur, pe locul trei, cu aproape 14% din voturi. Usatîi a declarat că, personal, nu va vota nici pentru Maia Sandu, nici pentru Alexandr Stoianoglo, și că nu vrea să le spună susținătorilor săi cum să voteze.
Diaspora ar putea, de asemenea, să joace un rol important în acest al doilea tur de scrutin. Peste două sute patruzeci de mii de moldoveni au votat în primul tur la secții de votare din străinătate, iar o serie de ambasadori ai Republicii Moldova, inclusiv cel de la București, Victor Chirilă, au declarat că se așteaptă ca acest număr să fie mai mare pe 3 noiembrie. În mod tradițional, majoritatea moldovenilor din diasporă susțin partidele pro-europene și votează masiv pentru Maia Sandu. În primul tur de scrutin, voturile diasporei au fost decisive și pentru rezultatul final al referendumului privind integrarea europeană, care a trecut la o diferență de câteva mii de voturi după ce au venit și rezultatele din străinătate.
Campanie electorală marcată de ingerințe ale Rusiei și ale rețelei oligarhului fugar Ilan Șor
Perioada pre-electorală, cât și cea de campanie, au fost marcate de numeroase dezinformări și de eforturi de cumpărare a alegătorilor. Autoritățile de la Chișinău au afirmat că în spatele acestor dezinformări și tentative de fraudă se află Federația Rusă și rețeaua oligarhului Ilan Șor, fugit din Republica Moldova pentru a scăpa de închisoare, după ce a fost condamnat pentru rolul său în furtul a un miliard de dolari din sistemul bancar al țării. Și Comisia Europeană a denunțat ingerințe fără precedent ale Rusiei în procesul electoral, iar procurorul general al Republicii Moldova a afirmat că serviciile de informații rusești au fost implicate direct în mituirea alegătorilor. O investigație jurnalistică a arătat că tentativele de influențare a votului au continuat și după primul tur al alegerilor, iar rețeaua Șor s-a mobilizat pentru a-l sprijini pe candidatul Socialiștilor, Alexandr Stoaianoglo. De asemenea, premierul de la Chișinău, Dorin Recean, a vorbit înainte de turul doi al alegerilor despre apariția unui nou fenomen – amenințări cu moartea adresate cetățenilor moldoveni pentru a-i împiedica să voteze. Pe de altă parte, autoritățile de la Chișinău au avertizat o serie de parteneri occidentali ai țării că Rusia ar putea încerca să perturbe procesul de votare al diasporei.
Vezi ultimele informații cu privire la desfășurarea alegerilor pe știrile Veridica.ro și pe LIVE TEXT Veridica.md