Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Propagandă pro-Rusia: România trebuie să își proclame neutralitatea

Forțele speciale ale armatei române, care au servit în misiuni de război în Afganistan și Irak, defilează cu vehiculele lor „Humvee” în timpul unei parade militare care marchează a 100-a Ziua Marii Uniri a României, la București, România, 01 decembrie 2018.
©EPA-EFE/ROBERT GHEMENT  |   Forțele speciale ale armatei române, care au servit în misiuni de război în Afganistan și Irak, defilează cu vehiculele lor „Humvee” în timpul unei parade militare care marchează a 100-a Ziua Marii Uniri a României, la București, România, 01 decembrie 2018.

România trebuie să își proclame neutralitatea față de conflictul din Ucraina, afirmă controversatul fost-ministru de externe și condamnat penal, Adrian Severin. Într-o scrisoare adresată autorităților române, Severin, care în ultimii ani a promovat teze suveraniste și anti-occidentale similare cu cele care apar în narațiunile răspândite de Rusia, reia și unele teze ale propagandei de război a Rusiei.

ȘTIRE: „În condițiile actuale, în care pericolul unui război mondial cu dimensiune nucleară, susceptibil să implice România, crește de la zi la zi și de la oră la oră cer guvernul român: Să declare și respecte neutralitate absolută în conflictul militar ruso-ucrainean. Teritoriul României nu poate fi folosit nici ca punct de plecare pentru atacuri ale unui stat beligerant împotriva unui alt stat beligerant, nici ca loc de refugiu pentru forțele armate ale unuia sau altuia dintre beligeranți, nici ca sursă de aprovizionare ori spațiu de tranzit pentru înarmarea beligeranților […] Să acorde asistență umanitară victimelor războiului din Ucraina, în condițiile apărării securității medicale (persoanele bolnave trebuie izolate în spații adecvate pentru îngrijirea medicală și evitarea răspândirii bolilor contagioase), sociale (infractorii și persoanele violente trebuie izolate în instituții apte a preveni creșterea fenomenului infracțional) și politice (agenții de informații și persoanele cu agende politice ascunși printre refugiați trebuie reîntorși în locurile din care au venit) a națiunii române. […] Să solicite aliaților și partenerilor din cadrul NATO și UE încetarea retoricii războinice și inițierea urgentă a negocierilor de pace cu părțile din conflictul ruso-ucrainean. […] Să solicite Secretarului general ONU inițierea unei conferințe internaționale de pace având ca obiect soluționarea conflictului din Ucraina, cu participarea membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate și a statelor vecine Ucrainei [...] Să solicite aliaților și partenerilor din cadrul NATO și UE identificarea urgentă și oferirea de garanții care să permită Ucrainei o existență sigură și liberă, în condițiile rămânerii ei în afara oricăror alianțe militare”, scrie Corectnews.com.

NARAȚIUNI: 1. România trebuie să își proclame neutralitatea în conflictul din Ucraina. 2. România trebuie să convingă NATO să negocieze pacea în Ucraina. 2. Aliații occidentali ai României au o retorică belicoasă împotriva Rusiei. 3. Printre refugiați s-ar afla și spioni ucraineni și provocatori.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: În cererile lui Adrian Severin apar numeroase narațiuni false și teze care fie par copiate din cele emise de Federația Rusă, fie o avantajează clar pe aceasta. De altfel Adrian Severin a devenit cunoscut, mai ales după condamnarea lui la închisoare, tocmai pentru promovarea unor narațiuni (suveraniste, anti-occidentale etc.) similare cu cele care vin dinspre Moscova și a fost acuzat în presă că ar fi unul dintre „oamenii lui Putin” la București. Veridica a scris în mai multe rânduri despre dezinformări pro-ruse promovate de Adrian Severin. Și acum cererile sale au fost lasate la doar o zi după ce Rusia și-a prezentat revendicările către autoritățile de la Kiev, pe 7 martie.

Propunerea privind statutul de „neutralitate absolută” a României ignoră faptele că România, ca membru al unei alianțe militare oricum nu este stat neutru, iar acțiunile și le coordonează cu aliații săi din NATO și partenerii din UE. Ideea unei posibile implicări militare a NATO ține de propaganda rusească pură. Moscova – de departe cel mai agresiv stat din Europa în ultimele decenii – afirmă că ar fi agresată (sau în pericol de a fi agresată) de NATO care este o alianța defensivă căreia țările ex-comuniste i s-au alăturat tocmai pentru a fi protejate de noi atacuri rusești.

Alianța Nord-Atlantică nu a făcut declarații belicoase la adresa Rusiei, dar i-a cerut să-și întrerupă invazia nejustificată pe teritoriul Ucrainei. Nicio amenințare publică din partea NATO nu a fost proferată la adresa Moscovei până în prezent. Alianța nu este parte a acestui conflict și nu are nicio legătură cu declanșarea acestuia – Rusia e cea care a invadat o țară străină. Afirmația cu retorica belicoasă vine, de fapt, în întâmpinarea propagandei rusești de dată mai recentă, potrivit căreia NATO ar fi avut/pregătit baze în Ucraina, și mai vechi, care încearcă să acrediteze ideea că o alianța defensivă este agresivă față de o putere expansionistă.

Nu în cele din urmă, faptul că printre refugiații din Ucraina există spioni ucraineni care au divese agende este un fapt ce nu a fost probat și se înscrie într-o campanie, observată mai întâi în Republica Moldova de Veridica, împotriva refugiaților ucraineni (scopul fiind discreditarea Ucrainei și a ucrainenilor, găsirea unor argumente în favoarea unor stereotipii menite să întărească ideea că rușii cei buni încearcă să combată un rău.

Tags: Ucraina , Rusia , Criza din Ucraina , România , Război în Ucraina
Turneul Stradivarius 2022
Propaganda de Razboi - Razboi in UCRAINA
  • Publicație / Media:
    Corectnews.com
  • Data publicării:
    08/03/2022
  • Public țintă:
    Eurosceptici, anti-occidentali, filoruși și naționaliști cu tendințe xenofobe
  • Amplificare:
    Ziuanews.ro, luju.ro
  • Narațiune cheie:
    România trebuie să își proclame neutralitatea
Alte articole
FAKE NEWS: Criticarea negaționiștilor Covid-19, un act de cenzură

FAKE NEWS: Criticarea negaționiștilor Covid-19, un act de cenzură

Criticarea derapajelor de la TVR din programul de Revelion este catalogată drept o tentativă de a-i cenzura pe cei care îl ironizează pe Klaus Iohannis.

Fals
Adevărat
FAKE NEWS: România este condusă de ambasadorii occidentali

FAKE NEWS: România este condusă de ambasadorii occidentali

România este condusă de ambasadorii străini, afirmă o publicație online, care reia o teză folosită frecvent în ultimii ani de personaje populiste, naționaliste sau corupte. De data aceasta, ca argument pentru probarea narațiunii, este adusă o declarație a președintelui Senatului, Anca Dragu, care a spus că are întâlniri uzuale cu reprezentanți ai corpului diplomatic.

PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Occidentul investighează atrocitățile comise de naționaliștii ucraineni pe teritoriul Ucrainei

PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Occidentul investighează atrocitățile comise de naționaliștii ucraineni pe teritoriul Ucrainei

Occidentul investighează crimele de război comise de naționaliștii ucraineni, scrie presa rusă care citează chiar și un comunicat în acest sens al Departamentului de Stat american. Comunicatul trimite însă la crimele de război comise de armata rusă, denunțate de toate marile capitale occidentale.

Mădălin Necșuțu

14 Mar 2022

Actualizat la: 24 Jun 2022 17:11:13
Mădălin Necșuțu

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 3 min
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Kievul achită armamentul occidental cu exponate muzeale ucrainene
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Kievul achită armamentul occidental cu exponate muzeale ucrainene

Vladimir Zelenski achită armamentul occidental cu exponate muzeale ucrainene, potrivit unei noi narațiuni false promovate de presa rusă și canalele de Telegram pro-Kremlin. În realitate, exponatele muzeale au fost evacuate din estul și sudul țării în regiunile vestice sau din sălile de expoziții în adăposturi pentru a nu fi distruse de bombardamentele rușilor.

Marin Gherman
Marin Gherman
23 Jun 2022
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Voluntarii din Zaporojie se înscriu într-un batalion care va apăra regiunea de armata ucraineană
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Voluntarii din Zaporojie se înscriu într-un batalion care va apăra regiunea de armata ucraineană

Ucraieni din Zaporojie se înscriu voluntari într-un batalion care să apere regiunea de Forțele Armate ale Ucrainei, scrie presa rusă. În realitate, Rusia mobilizează forțat civili ucraineni din localitățile ocupate în această regiune, încălcând convențiile internaționale, iar orașul Zaporojie este în continuare sub controlul armatei ucrainene.

Marin Gherman
Marin Gherman
21 Jun 2022
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Armata ucraineană masacrează rusofonii în timpul retragerii din Donbass
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Armata ucraineană masacrează rusofonii în timpul retragerii din Donbass

Armata ucraineană este forțată să se retragă din Donbass în urma „operațiunii speciale” a Moscovei și masacrează rusofonii în timp ce fuge, scrie presa rusă. În realitate, forțele ucrainene continuă să reziste, iar liderii ucraineni declară că vor lupta pentru fiecare localitate din Donbass pentru a apăra populația locală, inclusiv rusofonii, de invadatorii ruși.

Marin Gherman
Marin Gherman
20 Jun 2022
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Secretarul general al NATO propune Kievului să cedeze Rusiei anumite teritorii în numele păcii
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Secretarul general al NATO propune Kievului să cedeze Rusiei anumite teritorii în numele păcii

Presa rusă scrie că secretarul general al NATO i-a propus Kievului să îi cedeze Rusiei anumite teritorii în numele păcii. În realitate, Stoltenberg a elogiat lupta Ucraina și a condamnat Rusia.

Marin Gherman
Marin Gherman
18 Jun 2022