Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Analize

Prima convorbire Biden – Putin: un „privet” cât un „niet”

SUA Rusia
©https://obamawhitehouse.archives.gov  |   Joe Biden și Vladimir Putin în 2011

Pe 26 ianuarie, Joe Biden a discutat prima oară cu Vladimir Putin în calitate de președinte al Statelor Unite. Cei doi se cunoșteau de ani de zile, dar convorbirea lor nu pare să fi fost o discuție între doi prieteni care s-au regăsit, nici un schimb de amabilități între șefii a două state care vor să stabilească un prim contact și să testeze apele.

Un comunicat sec și cinci dosare problematice

Casa Albă a rezumat prima convorbire dintre Joe Biden și Vladimir Putin în doar 144 de cuvinte. Cei care au redactat comunicatul nu au pierdut timpul cu obișnuitele înflorituri și politețuri diplomatice. O introducere seacă anunță că a avut loc o conversație (13 cuvinte), o încheiere la fel de seacă (12 cuvinte) spune că cei doi președinți s-au înțeles să mențină o comunicare „transparentă și consistentă”. 44 de cuvinte sunt legate de prelungirea Noului START, tratatul cu privire la reducerea numărului de focoase nucleare, și controlul armamentului – o poveste veche, care pleacă din perioada Războiului Rece, când atât SUA cât și URSS au înțeles că se mersese prea departe în ceea ce privește cursa înarmărilor și existau suficiente focoase nucleare ca Pământul să fie distrus de câteva ori. Restul comunicatului – 75 de cuvinte, adică mai mult de jumătate din acesta – e dedicat chestiunilor de actualitate în relația cu Rusia. Dosarele problematice sunt, practic, mitraliate: Ucraina, atacul cibernetic SolarWinds, recompensele puse de ruși pentru uciderea militarilor americani în Afghanistan, amestecul în alegerile din 2020, otrăvirea lui Alexei Navalnîi. 46 de cuvinte. Apoi un avertisment sec, prins într-o frază concisă: „President Biden made clear that the United States will act firmly in defense of its national interests in response to actions by Russia that harm us or our allies”. Practic, Joe Biden i-a comunicat lui Vladimir Putin, de data aceasta direct și în calitate de președinte al Statelor Unite, că are de gând să își țină promisiunile și să adopte o poziție mai fermă față de Moscova decât predecesorul său.

„Nu cred că aveți un suflet”. De ce Biden n-are motive să îl placă pe Putin.

Donald Trump și-a manifestat în repetate rânduri deschis simpatia – sau chiar admirația – pentru președintele rus, Vladimir Putin.  Nu a fost, cel puțin nu oficial, chiar o relație de prietenie în genul celei pe care a avut-o George W. Bush cu bossul de la Kremlin în primii săi ani de mandat. W. a fost plăcut impresionat de reacția fermă pe care a avut-o Putin la atentatele de la 11 septembrie 2001 și l-a privit drept un partener în războiul global împotriva terorismului, mai ales că și Rusia se confrunta cu probleme generate de radicalismul musulman.

Pe atunci nici nu se văzuse cu adevărat ce înseamnă regimul Putin, chiar dacă fuseseră trase semnale de alarmă în Cecenia și atunci când au avut loc tragediile cu submarinul Kursk și, în 2002, asediul teatrului din Moscova. La venirea lui Trump la putere era, însă, cât se poate de clar ce înseamnă Rusia – un regim autoritar cu un lider care nu se lăsa dus de la putere, opozanți și jurnaliști asasinați, două țări care căutaseră să scape din sfera de influență a Rusiei, Georgia și Ucraina, atacate, comportament agresiv inclusiv față de state membre NATO – Estonia chiar fusese ținta unui adevărat război cibernetic. Nu în ultimul rând, Rusia se amestecase și în procesul electoral american în favoarea lui Trump și avusese legături cu oameni din preajma acestuia; toate aceste aspecte, combinate, au împiedicat o relație mai apropiată dintre Casa Albă și Kremlin, oricât de mult și-ar fi dorit-o președintele american sau cel rus.

Joe Biden, pe de altă parte, pleacă de pe cu totul alte poziții. Administrația Obama, din care a făcut parte, nu a fost deloc încântată de Putin, iar tentativa de resetare a relațiilor cu Rusia a avut loc atunci când Vladimir Vladimirovici a făcut rocada cu Medvedev și s-a crezut că acesta din urmă deține cel puțin o parte din pârghiile puterii. Nici ca membru al Partidului Democrat, Biden nu are vreun motiv să îl simpatizeze pe Putin, dat fiind că Hillary Clinton a pierdut alegerile și ca urmare a implicării Rusiei în campanie. În sfârșit, Joe Biden nu pare să îl simpatizeze pe Putin nici ca om: chiar el a povestit, la un moment dat, că în timpul unei vizite la Moscova, când era vice-președinte, l-a privit pe Putin în ochi, de foarte aproape, și i-a spus: „Domnule prim-ministru [n.r. era în perioada în care Putin făcuse rocada cu Medvedev] nu cred că aveți un suflet”. Relatarea lui Biden nu a fost comentată de Kremlin, așa că nimeni, în afara celor care au fost prezenți atunci în biroul lui Putin, nu are  cum să știe ce s-a spus în biroul lui Putin (mai ales că, au observat jurnaliștii americani, vorbele lui Biden trimit și la o declarație celebră a lui George W. Bush, care povestea că l-a privit în ochi pe același Putin și a văzut acolo un suflet). Este relevant, însă, momentul în care a apărut în presă povestea respectivă – la câteva zile după ce avionul Malaysia Airlines 17 fusese doborât deasupra estului Ucrainei de o rachetă lansată de rebelii separatiști sprijiniți de Kremlin; Putin avea cel puțin o responsabilitate morală indirectă în acel masacru.

Probabil că „simpatia” este reciprocă: în vreme ce majoritatea șefilor de stat și de guvern din lume s-au grăbit să îl felicite pe Joe Biden pentru victoria sa în alegeri, în primele ore de după anunțarea rezultatelor, cu mult înainte ca acestea să fie validate oficial, Putin a așteptat o lună și jumătate înainte de a o face.

Atacuri cibernetice ale rușilor și amenințarea unei riposte americane

Un punct extrem de important al convorbirii din 26 ianurie îl reprezintă referința la mega-atacul cibernetic cunoscut drept SolarWinds, după numele unei companii IT ale cărei produse au fost piratate astfel încât să transporte malware către utilizatorii care își descărcau actualizări. Hackerii au reușit să acceseze, timp de cel puțin nouă luni de zile, instituții americane, inclusiv agenția însărcinată cu arsenalul nuclear al Statelor Unite și companii de talia Microsoft. Nu doar americanii se numără printre cei trei sute de mii de clienți ai SolarWinds, ci și NATO, Parlamentul European, NHS-ul britanic și companii ca AstraZeneca, producătoare a unui vaccin împotriva noului coronavirus – deși nu este clar nici până acum cât de mare a fost cu adevărat impactul atacului. În decembrie s-a folosit chiar și sintagma „act de război” cu privire la SolarWinds, chiar dacă, probabil, aceasta a reprezentat o exagerare. E clar însă că atacul a fost cât se poate de serios, mult mai serios, de pildă, decât cel care a vizat serverele Partidului Democrat în 2016, pentru că de data aceasta a fost vorba de siguranța națională a Statelor Unite – nimeni nu vrea să afle secretele nucleare ale unei țări doar de dragul de a le publica pe internet.

Joe Biden pare să îl fi luat în serios. În decembrie, când știa că într-o lună va prelua președinția Statelor Unite, a declarat că după ce va ajunge la Casa Albă, administrația sa va da un răspuns în oglindă imediat ce va fi clar care a fost impactul SolarWinds. Biden a precizat atunci și că, în opinia sa, acel atac poartă toate urmele unei acțiuni rusești. Faptul că a adus SolarWinds în discuție la prima convorbire pe care a avut-o cu Putin arată că nu este dispus să trateze cu îngăduință astfel de acțiuni pe viitor. În ceea ce privește și acele represalii pe care le-a menționat, aici lucrurile sunt un pic mai complicate. În primul rând, ca șef de stat probabil că Biden trebuie să țină seama de o multitudine de factori care nu sunt neapărat luați în calcul atunci când un politician face o declarație. În al doilea rând, și dacă va avea loc o ripostă, este posibil să nici nu aflăm pentru că astfel de acțiuni cibernetice nu se desfășoară la vedere. Este clar că Statele Unite au capacitatea de a lansa atacuri cibernetice: există o structură specializată în cadrul Pentagonului și se știe câte ceva despre acțiuni anterioare împotriva Iranului (celebrul Stuxnet, dezvoltat împreună cu Israelul și atacul cibernetic ordonat de Donald Trump ca răspuns la doborârea unei drone americane) și Statului Islamic.

Rusia pare să fi fost și ea ținta unor operațiuni americane care, potrivit New York Times, i-au vizat rețeaua electrică în 2019, iar comandantul USCYBERCOM, Paul Nakasone, chiar a avertizat, tot în 2019, că vor fi represalii dacă se va amesteca cineva în procesul electoral din 2020. Acel „cineva” putea să însemne una din patru țări: China, Coreea de Nord, Iran și Rusia. Nu este sigur că aceasta din urmă a ținut cont de avertizarea generalului Naskone, pentru că au existat suspiciuni că ar fi avut loc unele activități, chiar dacă nu la nivelul celor din 2016. Cel mai flagrant caz ar putea fi scandalul în care apare fiul președintelui american, Hunter Biden, despre care foști oficiali din serviciile secrete americane au afirmat că poartă toate semnele unei operațiuni rusești. De altfel, amestecul Moscovei în alegerile din 2020 a fost, de asemenea, adus în discuție de Joe Biden în convorbirea pe care a avut-o cu Putin.

Limitarea acțiunilor externe ale Rusiei și sprijinirea opoziției față de regimul Putin

Biden a mai vorbit de încă trei dosare: recompensele puse pe capul militarilor americani din Afghanistan, tentativa de asasinare a lui Alexei Navalnîi și Ucraina. Povestea cu Afghanistanul a apărut anul trecut în New York Times, care a citat surse din cadrul serviciilor americane de informații potrivit cărora ofițeri ruși de informații le-ar fi oferit recompense în bani insurgenților talibani pentru uciderea militarilor americani. Administrația Trump a pretins că nu a fost informată cu privire la aceste presupuse recompense, iar comandantul forțelor americane din Afghanistan declara, în septembrie, că informațiile existente până la acel moment nu l-au convins că, într-adevăr, s-au plătit recompense. E clar însă că nu există nici dovezi în sens contrar – altfel Biden nu ar fi menționat subiectul în prima sa discuție cu Putin, la mai mult de o jumătate de an de la apariția sa în presă. E mult prea devreme ca să putem estima ce ar putea face Statele Unite în cazul în care se confirmă că rușii chiar au oferit recompense în Afghanistan, dar există numeroase opțiuni pe care Washingtonul le are, de la sancțiuni și operațiuni cibernetice la răspunsuri similare în zonele în care rușii au fost lăsați să opereze în ultimii ani, în Orientul Mijlociu și Africa.

Preocuparea pentru Navalnîi arată că administrația Biden nu are de gând să întoarcă privirea atunci când Kremlinul comite abuzuri. Marea problema a lui Vladimir Putin, de ani de zile, este că guverne occidentale, în special cel al Statelor Unite, și societatea civilă nu îl lasă să își vadă liniștit de treabă în Rusia și nu îi lasă nici pe amicii/vasalii săi din fostul spațiu CSI. Putin este obsedat de „revoluțiile colorate”, de apariția unei societăți civile care i-ar amenința puterea, de legătura dintre această societate civilă și/sau opoziție cu Occidentul. Multe dintre acțiunile sale din ultimii ani, de la intervenția în Ucraina la amestecul în alegerile din SUA și campaniile de dezinformare online, pot fi privite și prin prisma acestei obsesii. Biden i-a spus clar că această problemă nu o să dispară. Doar câteva zile mai târziu, ambasada SUA de la Moscova a încercat să îi ajute pe manifestanții pro-Navalnîi publicând pe pagina sa de internet informații despre locurile și orele la care urmau să se desfășoare protestele, ceea ce, evident, a înfuriat Kremlinul.

În sfârșit, a fost abordată și problema Ucrainei. Comunicatul menționează sec doar respectarea suveranității acestei țări, dar se știe în ce mod a încălcat-o Rusia: prin anexarea Crimeii și sprijinind militar și politic separatiștii pro-ruși din Donbass. Intervenția din Ucraina a dus la sancțiuni aplicate Rusiei și la consolidarea prezenței NATO pe flancul estic. Includerea subiectului pe agenda primei convorbiri telefonice arată clar că pozițiile Washingtonului vor rămâne neschimbate în aceste două probleme și nu ar fi exclus să vedem chiar și o consolidare a sprijinului pentru Kiev, inclusiv prin vânzări de armament. Coincidență sau nu, la câteva zile după discuția Biden – Putin, a fost publicat un interviu cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care spunea că prima întrebare pe care i-o va pune liderului american atunci când vor sta de vorbă va fi „Domnule președinte, de ce nu suntem încă în NATO?”.

Un „privet” cât un „niet!”

La data convorbirii dintre Joe Biden și Vladimir Putin, Casa Albă anunțase deja de cinci zile, prin directorul său de comunicare, Jen Psaki, că președintele le-a cerut serviciilor de informații americane rapoarte complete cu privire la cele patru dosare: SolarWinds, amestecul din alegeri, „folosirea armelor chimice împotriva liderului opoziției, Alexei Navalnîi” și recompensele puse pe capetele militarilor americani din Afghanistan. Evident că, pe 26 ianuarie, Putin știa de câteva zile ce spusese Psaki, iar Biden era conștient de acest lucru. A vrut însă să i le zică și direct. Bărbătește, un termen care, probabil, i-ar plăcea unui macho cum e Putin. Este și mai probabil însă că mesajul în sine – și faptul că a fost dezvăluit într-un comunicat atât de sec – nu a avut darul de a-l încânta. Pentru că nu poate fi interpretat în niciun caz ca un salut prietenos al Casei Albe. Un „privet”. A fost, cât se poate de clar, un „niet!”.

Tags: Ucraina, Rusia, Statele Unite, Vladimir Putin, Joe Biden, Alexei Navalnîi
Navalnîi. Un democrat împotriva autoritarismului
Alte articole
Miza uriașă a complicatei ecuații de distrugere a munițiilor sovietice din Transnistria

Miza uriașă a complicatei ecuații de distrugere a munițiilor sovietice din Transnistria

Readucerea în discuție a posibilității distrugerii munițiilor de pe vremea sovietică, păstrate în depozitele din satul Cobasna din regiunea separatistă transnistreană, a suscitat, cel puțin la nivel declarativ, interesul Moscovei.

Între reunificare istorică și ocupare cinică. Cum este văzută, după 7 ani, anexarea Crimeii în Rusia și Ucraina.

Între reunificare istorică și ocupare cinică. Cum este văzută, după 7 ani, anexarea Crimeii în Rusia și Ucraina.

În martie, 2014, așa-numiții „omuleți verzi” – militari ruși care nu purtau însemnele naționale de identificare – ocupau această peninsulă din componența Ucrainei. A urmat organizarea unui referendum privind alipirea la Rusia, nerecunoscut de comunitatea internațională, iar la 21 martie, 2014, președintele Vladimir Putin a semnat legea care oficializa integrarea Crimeii în Federația Rusă. Evenimentele care au avut loc acum 7 ani sunt însă văzute în mod diferit în Ucraina și Rusia.

Când trecutul nu vrea să moară: evenimente istorice care influențează militantismul islamic contemporan

Când trecutul nu vrea să moară: evenimente istorice care influențează militantismul islamic contemporan

De la martiriul lui Hussein la Războiul din Golf, șase evenimente care au definit Orientul și încă influențează acțiunile principalilor actori.

Cătălin Gomboș

03 Feb 2021
Cătălin Gomboș

Timp de citire: 11 min
  • Casa Albă a rezumat prima convorbire dintre Joe Biden și Vladimir Putin în doar 144 de cuvinte. Cei care au redactat comunicatul nu au pierdut timpul cu obișnuitele înflorituri și politețuri diplomatice. Dosarele problematice sunt, practic, mitraliate: Ucraina, atacul cibernetic SolarWinds, recompensele puse de ruși pentru uciderea militarilor americani în Afghanistan, amestecul în alegerile din 2020, otrăvirea lui Alexei Navalnîi.
  • Joe Biden nu pare să îl simpatizeze pe Putin nici ca om: chiar el a povestit, la un moment dat, că în timpul unei vizite la Moscova, când era vice-președinte, l-a privit pe Putin în ochi, de foarte aproape, și i-a spus: „Domnule prim-ministru [n.r. era în perioada în care Putin făcuse rocada cu Medvedev] nu cred că aveți un suflet”.
  • La data convorbirii dintre Joe Biden și Vladimir Putin, Casa Albă anunțase deja de 5 zile, prin directorul său de comunicare, Jen Psaki, că președintele le-a cerut serviciilor de informații americane rapoarte complete cu privire la SolarWinds, amestecul din alegeri, „folosirea armelor chimice împotriva liderului opoziției, Alexei Navalnîi” și recompensele puse pe capetele militarilor americani din Afghanistan. Evident că, pe 26 ianuarie, Putin știa de câteva zile ce spusese Psaki, iar Biden era conștient de acest lucru. A vrut însă să i le zică și direct.
Al Qaida, Statul Islamic, Talibanii. De ce se luptă jihadiștii între ei
Al Qaida, Statul Islamic, Talibanii. De ce se luptă jihadiștii între ei

Acest război între extremiști musulmani poate părea bizar. Ideologiile lor sunt extrem de similare. Cea mai mare parte a luptătorilor provin din aceeași regiune și au aceeași cultură și etnie. Principalul lor inamic este Occidentul, personificat de Statele Unite – a căror retragere din Afghanistan este percepută de mulți drept o înfrângere. Rivalitatea e dată însă de unele diferențe de nuanță între modul în care văd lumea și interpretează religia și jihadul. Este și o chestiune de politică, o dispută pentru întâietate și pentru prestigiu. Este, în sfârșit, o rivalitate care o reflectă pe cea, mai veche, dintre Al Qaida și Statul Islamic.

Cătălin Gomboș
Cătălin Gomboș
08 Oct 2021
Arestarea procurorului general al Moldovei: un pas spre reformă, sau o etapă a luptei pentru instituții?
Arestarea procurorului general al Moldovei: un pas spre reformă, sau o etapă a luptei pentru instituții?

Procurorul general al Republicii Moldova a fost arestat pe 5 octombrie pentru corupție. Este ultimul dintr-o serie de scandaluri legate de această instituție. Va marca el adevăratul debut al reformei în justiție, sau avem de-a face cu o nouă etapă a războiului care se poartă pentru controlul unei instituții vitale?

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
06 Oct 2021
Pionii propagandei. Mirajul șahului în perioada sovietică
Pionii propagandei. Mirajul șahului în perioada sovietică

De la Lenin încoace, o mulțime de lideri comuniști au încercat să practice și să promoveze șahul. De cele mai multe ori, acești lideri erau jucători patetici, care nu erau în stare să facă față unui turneu de șahiști de forță medie sau chiar de amatori; cu excepția, poate, a unuia organizat numai între ei, eveniment care însă n-a avut loc niciodată, cu toată prietenia socialistă dintre popoare. Ceea ce însă nu i-a împiedicat pe aceiași lideri comuniști ca în timpul Războiului Rece să facă din șah un puternic instrument de propagandă.

Ionuț Iamandi
Ionuț Iamandi
01 Oct 2021
De ce va rămâne la putere președintele Bulgariei, Rumen Radev
De ce va rămâne la putere președintele Bulgariei, Rumen Radev

Cu două luni înainte de alegerile prezidențiale, Radev este singurul candidat înscris în cursă. Cu o cotă de popularitate de peste 65%, are șanse foarte mari de a fi reales. Susținut de partidele care se opun status quo-ului de pe scena politică locală, Radev încearcă să-și construiască o reputație mai bună și o prezență pe termen lung în viața politică din Bulgaria.

Svetoslav Todorov
Svetoslav Todorov
21 Sep 2021