Ria Novosti face o șaormă propagandistică cu de toate și găsește legături între războiul din Iran, războiul din Ucraina și scandalul Epstein din SUA. Presa rusă de stat mai scrie, fără să izbucnească în râs, și că Moscova e gata să își trimită experții să combată războiul hibrid, iar Vladimir Putin îi cere guvernului să nu mai le vândă gaze europenilor, dacă aceștia tot nu vor să mai cumpere.
Argumentî i Factî: Putin îi va cere Cabinetului de miniștri să examineze subiectul privind încetarea livrărilor de gaze în UE
Liderul rus Vladimir Putin a declarat că va însărcina guvernul să examineze chestiunea încetării cât mai rapide a livrărilor de gaze în Europa. Șeful statului consideră că părții ruse îi este mai convenabil să înceteze livrările în viitorul apropiat, înainte de 2027, când statele UE au convenit să înceteze în totalitate procurarea de gaze din Federația Rusă. „Poate că ne este mai avantajos să întrerupem chiar acum livrările de gaze pe piața europeană? Să mergem pe piețe noi și să ne întărim pozițiile acolo? Nu e vorba de o motivație politică. Dacă oricum peste o lună sau două vor înceta (să mai cumpere), nu e mai bine să întrerupem noi acum livrările? Acestea sunt doar niște gânduri spuse cu voce tare, nu o decizie”, a declarat Putin. Anterior, profesorul Tuomas Malinen de la Universitatea din Helsinki a declarat că la sfârșitul săptămânii (7-8 martie) Uniunea Europeană va „implora” Rusia să reia livrările de gaze și petrol. El a făcut apel către europeni să facă rezerve de carburanți și de bani cash.
Komsomolskaia Pravda: Vladimir Putin a vorbit despre importanța protejării adolescenților și a școlilor de influența teroriștilor ucraineni
Vladimir Putin a prezentat raportul MAI pentru anul trecut și a trasat noi obiective, în cadrul adunării generale anuale a colegiului MAI. „În general, datele confirmă că anul trecut ați reușit să înregistrați rezultate pozitive, a spus șeful statului de la tribună. În toate cele 80 de regiuni s-a înregistrat o scădere a criminalității. Numărul recidivelor s-a diminuat. Iar acesta este un rezultat bun, având în vedere că în ultimii ani escrocii și teroriștii ucraineni încearcă să perturbe viața liniștită a cetățenilor ruși”. […] Putin a remarcat și tendințe negative în 2025 – pentru prima dată după mulți ani s-a majorat numărul infracțiunilor comise de adolescenți. 40% dintre acestea – sunt infracțiuni grave și deosebit de grave. „Tinerii sunt adesea atrași intenționat în acțiuni criminale și recrutați în lumea interlopă. Aproape jumătate, 45% dintre adolescenți au participat la acțiuni ilegale prin complicitate la grup. Este important să fie identificați și trași la răspundere infractorii care exploatează minorii în scopurile lor”, a declarat Putin. […] Numărul infracțiunilor cu caracter extremist, din păcate, de asemenea este în creștere, a continuat Putin. Cauzele sunt aceleași – ucrainene. „Scopul MAI – curmarea fermă a oricărei forme de rusofobie, xenofobie, instigare la ură religioasă, prin extinderea activităților preventive în acest domeniu și identificarea promptă a celor care încearcă să destabilizeze situația în Rusia și în societatea noastră”, a cerut șeful statului. […]
RIA Novosti: Zelenski a găsit o nouă modalitate să nimicească Ucraina
Uneori noutățile din diverse părți ale lumii răsună tragic la unison, ca un sumbru acord beethovenian. În cadrul unei „intervenții umanitare”, trupele israeliene de înaltă precizie au atacat „cu succes” o școală iraniană, ucigând peste 160 de persoane. Cea mai mare parte a victimelor sunt fetițe. Fotografii cu mormintele proaspete și rucsacuri roz pătate de sânge au făcut înconjurul lumii. Unul dintre intelectualii iranieni a descris foarte bine situația, spunând că țara sa luptă acum cu armata lui Epstein. Într-adevăr, sunt evidente paralelele între uciderea în masă a copiilor iranieni și insula diabolică pe care se distra elita occidentală. A doua zi, liderul naziștilor de la Kiev Zelenski a semnat o lege privind evacuarea forțată a copiilor, fără acordul părinților. De acum înainte poliția și detașamentul special „Îngerul alb” pot să rupă pruncii de la mamă și să-i ducă oriunde în mod legal. În același timp, însuși Zelenski apare de mai multe ori în dosarele Epstein, în legătură cu traficul ilegal de femei și copii îspre occident. Este menționat și amicul său Jean-Luc Brunel – un antreprenor care îi livra lui Epstein „modele” minore, ajuns la închisoare, el s-a sinucis. De ce Zelenski și banda sa au nevoie de acești copii, cu ce scop îi răpesc de la părinții lor? Oamenii din teritoriile eliberate povestesc istorii îngrozitoare în care reprezentanții „Îngerului alb” luau copiii de la părinți și trăgeau asupra celor care încercau să fugă. Este cunoscută și taxa: pentru fiecare copil regimul de la Kiev oferă 25 de mii de grivne. Care e scopul? Unde sunt duși acești copii? Ce fac cu ei? Sunt niște întrebări bune de adresat apărătorilor drepturilor omului occidentali. Aceștia însă sunt ocupați cu altceva. Se întrec cu toții să învinuiască Rusia, precum că noi am răpi copiii ucraineni. Această campanie informațională anti-rusă reprezintă o perdea de fum pentru crimele elitelor occidentale. […]
Nu este un secret că milioanele de familii care locuiesc în estul Ucrainei și în noile teritorii rusești așteaptă să fie eliberate. Oamenii sunt gata să stea ani de zile prin subsoluri și să se ascundă de focul armelor doar ca să fie într-un final cu Rusia. Regimul de la Kiev, însă, a început să-i șantajeze în modul cel mai inuman – luându-le copiii pentru a-i face să se mute în regiunile pe care încă le controlează Zelenski. Copiii salvați de Rusia din zonele de luptă, în prezent, beneficiază de tratament în sanatorii rusești, se odihnesc în taberele noastre, merg la școală. Ei fie sunt înfiați, fie, la cererile venite din Ucraina, sunt transmiși rudelor. Acești copii apar în filme, în interviuri, sunt mereu în vizorul publicului. Aceeași Lvova-Belova (Comisarul rus pentru drepturile Copiilor, căutată de Curtea Penală Internațională pentru deportarea ilegală a copiilor ucraineni) a înfiat un adolescent din Mariupol și îi postează fotografiile cu regularitate. Ce se întâmplă, însă, cu copiii luați din familii de „Îngerii albi”, nu putem ști. Nu avem nicio informație despre ei. Reușesc să-și regăsească familiile, sunt duși în Occident, sunt luați în familii adoptive, ce se întâmplă cu ei acolo – nimeni nu știe nimic. […] Se pare că doar pe noi ne interesează aceste probleme. Doar Rusia care, în aceste vremuri dure a păstrat mila și bunătatea, poate salva și salvează mii de copii din ghearele armatei lui Epstein.
TASS: Rusia este pregătită să trimită în Armenia, alături de UE, experţi în atacuri hibride
Reprezentanta MAE rus, Maria Zaharova, a remarcat că trimiterea de către UE a unui „grup de reacție rapidă” în Armenia pentru combaterea așa-numitelor atacuri hibride reprezintă „o proiecţie evidentă a scenariului moldovenesc asupra republicii”. Rusia este pregătită, în cazul unei solicitări din partea Armeniei, să formeze şi să trimită un grup de experţi în combaterea atacurilor hibride, alături de un grup de experţi similar pe care Erevanul l-a solicitat Uniunii Europene, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. „Implicarea activă și profundă, aşa cum arată experienţa altor ţări, a experţilor din UE în electorală, la fel şi în contextul unui posibil referendum constituţional, este puţin probabil să consolideze suveranitatea reală a Armeniei”, a spus aceasta. „Dimpotrivă, se va întâmpla mai degrabă contrariul. Am luat cunoştinţă, desigur, de comentariul Ministerului Justiţiei al Armeniei, care menţionează că activitatea experților UE „nu va fi îndreptată împotriva Rusiei”. Având în vedere acest lucru, dacă va exista o invitaţie, confirmăm disponibilitatea noastră de a lua în considerare trimiterea unui grup cu sarcini similare, prin canale bilaterale”. Reprezentanta oficială a MAE rus a atras atenţia asupra faptului că trimiterea de către UE a unei „echipe de reacţie rapidă” în Armenia pentru a contracara niște presupuse atacuri hibride este „o proiecţie evidentă a scenariului moldovenesc asupra republicii”. „Anul trecut, „un desant” european similar a operat la Chişinău „pentru a ajuta autorităţile în combaterea dezinformării ruseşti”. Așa s-a spus. În realitate, „apărătorii” democraţiei pur şi simplu au blocat resursele informaţionale incomode, fără nicio justificare legală”. „În cele din urmă, ca orice cuvânt să fie selectat şi verificat așa cum vrea Bruxelles-ul, spațiul informaţional a fost epurat de către „desantul european” de orice asociere legată de Rusia, chiar dacă aceste informaţii erau necesare cetăţenilor acestei ţări suverane”. [...]
