Donații
Veridica.md
Europa rămâne vulnerabilă din punct de vedere energetic, dar face eforturi pentru a elimina dependența de Rusia. România, incapabilă să profite de avantajele sale.
Gaze și piețele de gaze în Europa
Piața de gaze este de fapt o bursă de mărfuri. Prețul gazelor depinde de cerere și ofertă, de vreme, de datele demografice, de creșterea / scăderea industrială, de geografie (rezerve naturale și posibilitatea de acces la ele, ce dau bogăția / sărăcia energetică a unei regiuni, de interconectarea regiunilor, de capacitățile de stocare sau de valoarea de înlocuire a gazelor.
Cererea de gaze naturale este mai mare iarna deoarece este necesară asigurarea energiei termice către populație. Cu cât o iarnă este mai caldă, cu atât cererea de gaze este mai mică, cu atât prețurile acestora sunt mai mici. In mixul energetic primar, energia termică ocupă primul loc cu 35%, după care urmează transporturile cu 27% și mai apoi producția de energie electrică cu 21%. Majoritatea energiei termice se obține din gaze.
Geografia regiunii unde se folosesc gazele influențează cantitățile folosite și prețurile. O regiune sudică a Europei este mai caldă decât una nordică, deci cererea este mai mică. O regiune ce este mai apropiată de un zăcământ de gaze este aptă de a avea acces la un sistem de transport al gazelor și a gazelor ieftine. Într-o regiune de șes se poate crea o rețea de gazoducte cu prețuri mici, într-una de munte e mai scump. Gaze ieftine avem într-o regiune mai dezvoltată industrial, cu o populație mai mare.
Mai intervine și valoarea de înlocuire a gazelor în contextul geografic. Pe țărmul Atlanticului de Nord și a Mării Baltice, potențialul de vânt este mult mai mare decât în sudul Europei. Astfel energia eoliană produsă ieftin înlocuiește cu succes energia din gaze.
Stocarea energiei presupune o geografie propice și accesul la tehnologiile de stocare. Gazele se stochează în foste ocne de sare sau lichefiate, energia electrică se stochează în lacuri de acumulare (vorbim de tehnologii recunoscute de piață). În realitate puțină energie este stocată. Deci energia este nefungibila la scară mare, cu alte cuvinte nu este o marfă.
Dar energia se tranzacționează pe burse asemănătoare cu cele de marfă. Astfel energia a fost standardizată, tranzacționându-se cantități scalabile (metrii cubi de gaz la presiune standard – mc, sau energia conținută de un mc, mega watt oră – MWh). Dar aici intervine timpul: care este perioada în care este necesară această energie ce va fi consumată. A intervenit „financiarizarea” energiei, adică s-au creat instrumente de tranzacționare și piețe specifice. Cea mai importanta bursă de energie din Europa este TTF din Olanda. O altă bursă de gaze importantă este cea de la Viena.
Arma energetică, parte din arsenalul folosit de Rusia în Europa
Federația Rusă a realizat ca poate influența economiile statelor dezvoltate prin crearea unei dependențe față de energia pe care o poate furniza. În „Doctrina Gherasimov”, din 2011, se specifică foarte clar că aceasta este calea pe care Moscova o va urma. S-au dezvoltat două căi de aprovizionare cu gaze a Europei, cea nordică prin Nord Stream I și II cu capacitatea de 110 mmc / an și cea sudică Blue Stream (16 mmc / an) și Turk Stream (31,5 mmc / an) totalizând 47,5 mmc / an. La acestea adăugăm conductele ce traversează Ucraina cu capacitatea de export către UE de 178 mmc / an. Federația Rusa a atins maximul de export către UE în 2019 și acesta a fost de 185 mmc (miliarde metri cubi).
Imediat după pandemia din 2020, Moscova a început să mărească prețul gazelor, vizând câștiguri mai mari pentru a avea resurse financiare pentru războiul pe care îl pregătea.
24 februarie 2022 reprezintă un moment de cotitură în fluxurile de gaze din Rusia către Uniunea Europeană, aceasta din urmă începând să-și reducă importurile. Astfel a fost creată o cerere neacoperită ce a dus la creșterea prețurilor. Maximul s-a înregistrat în vara anului 2022.
Fig. 1 – Variația prețului gazelor în ultimii cinci ani (Sursa: tradingeconomics.com)
Uniunea Europeană a fost nevoită să-și schimbe strategia în domeniul energiei: a crescut investițiile în energia regenerabilă și și-a asigurat noi surse de gaze, petrol și cărbune, renunțând la resursele energetice rusești.
Cu toate că a făcut investiții în energia regenerabilă, Uniunea Europeană a rămas dependentă de importul de gaze deoarece valoarea de înlocuirea a acestora este mare. Astăzi importurile se realizează din mai multe surse: Norvegia și-a crescut producția și tranzitul către Europa, la fel și Azerbaidjanul. Alte surse de aprovizionare prin conducte sunt Algeria și Marea Britanie. O altă cale de aprovizionare este cea cu gaze naturale lichefiate care provin în special din Statele Unite și Quatar.
Fig. 2 – Dependența Europei de importul de gaze în ultimii cinci ani (sursa : Asociația Energie Inteligentă)
„Independența” energetică a UE, extrem de fragilă
După declanșarea războiului din Ucraina, importurile UE de gaze rusești au scăzut de șapte ori față de 2021. Importurile încă se mai realizează prin conductele ucrainene și prin gazoductul Turk Stream.
În luna mai 2024 importurile UE din Rusia au crescut însă cu 39% față de începutul anului.
Fig. 3 – Creșterea a importurilor UE de gaze rusești (sursa: brugel.org)
Fig. 4 – Imporurile UE prin conductele ucrainiene au rămas constante în 2024 (sursa: brugel.org)
Fig. 5 – Imporurile UE prin Turk Stream au crescut în mai 2024 (sursa: brugel.org)
Importurile au fost sporite în urma unei defecțiuni la sistemul de aprovizonare cu gaze din Norvegia, pentru a se evita o creștere a prețurilor la gaze. De aici rezultă că orice incident la un gazoduct sau la un terminal de LNG, este o mare vulnerabilitate pentru Uniunea Europeană, putând produce o creștere de preț.
Fig. 6 – Importurile de gaze din Norvegia în 2024 (sursa: brugel.org)
Studii arată că de fapt energia regenerabilă este mai scumpă, randamentele (factorul de capacitate) fiind mai mici, producând o dependență față de China care deține monopol asupra materialelor critice (metale și pământuri rare, UE importând 98% din China), care sunt folosite de tehnologiile și capacitățile de producție de energie regenerabilă din fotovoltaic și din eolian. Uniunea Europeană a ieșit de sub monopolul combustibililor rusești și a intrat sub monopolul chinezesc al materialelor critice. Adăugăm că intermitența regenerabilelor și inexistența capacităților de stocare au vulnerabilizat rețelele de transport și distribuție a energiei electrice.
Prima concluzie este că importul de gaze, oricare ar fi proveniența acestora, este mai ieftin decât a introduce noi tehnologii care să-l înlocuiască.
Multe analize realizate în ultima perioadă arată că procesul de decarbonare pe care UE și-l dorește nu este fezabil. Astfel au apărut avertizări ale mediului economic care spun că Uniunea Europeană și-a încetinit ritmul de creștere economică din cauza creșterii prețurilor la energie. Rezultatul este acela că Uniunea este devansată economic de Statele Unite și China, principalii competitori.
Companiile europene au avertizat Comisia Europeană asupra scăderilor producției industriale cauzate de prețul energiei. Astfel s-a ajuns la dezindustrializarea UE. Mediul de afaceri cere un Plan de reindustrializare pentru Uniunea Europeană.
Uniunea Europeană rămâne în urmă față de Statele Unite și China în mai multe domenii cheie dintr-o serie de motive, dintre care enumerăm: fragmentarea politică și economică a celor 27 de state membre, comparativ cu competitorii și neavând resursele necesare, este dependentă de resursele altor țări, în mare parte neprietene, UE având investiții mult mai mici în tehnologie și inovare, neavând nici giganți tehnologici care să concureze cu giganții americani și chinezi. Mai putem enumera o lipsă de politici și strategii industriale, mulțimea de reglementări stricte în ceea ce privește concurența, mediul și protejarea cetățenilor și îmbătrânirea populației.
De aici rezultă că există probabilitatea ca într-un viitor apropiat Comisia Europeană să-și schimbe țintele.
De ce România este decuplată de la piața europeană de gaze și are prețuri mai mari?
Cu toate că România este producător de gaze, aceasta nu face parte din Piața Europeană de Gaze.
Fig. 7 – Țările membre ale pieței de gaze europene (sursa: EEX)
România are prin Ungaria doar o interconexiune cu țările vestice, cu posibilitate de import de 2,63 mmc / an și posibilitate de export de 1,75 mmc / an. Pentru a face comparație cu consumul național acesta variază între 10 mmc / an într-un an cu iarnă blândă și 13 mmc / an într-un an cu iarnă rece.
Prețurile din Romania ar trebui să fie simțitor mai mici decât cele europene, deoarece are o producție de gaze de peste 10 mmc / an.
Fig. 8 – Interconexiunile rețelei naționale de transport de gaze cu țările vecine (sursa: entsog.eu)
Fig. 9 – Capacitățile de interconectare ale rețelei naționale de transport de gaze cu țările vecine (sursa: transgaz.ro)
Conexiunile cu Ucraina nu sunt folosite deoarece nu există acorduri de tranzit import – export.
Dar prețurile din Uniunea Europeană sunt de obicei mai mici decât cele din România.
Motivele sunt:
- piața românească este mică, având doar trei companii de extracție (Romgaz, OMV Petrom și BSOG), o companie monopol de transport (Transgaz), două mari companii de distribuție (Engie și Delgaz Grid) și 55 de furnizori (companii care tranzacționează gaze, majoritatea fiind doar brokeri),
- de 14 ani ANRM nu a mai acordat licențe de explorare și exploatare (Raportul Prospecținui SA la BVB),
- a fost blocată și exploatarea zăcământului de 30 mmc de la Caragele,
- exploatarea Neptun Deep a fost întârziată cu 20 de ani de autoritățile naționale,
- decizia ANRM ca accizarea gazelor naturale să se facă în funcție de prețurile gazului tranzacționat la bursa din Viena, bursă manipulată de Gazprom, unde prețul este mut mai mare decât costurile de extracție din Romania.
La toate acestea adăugăm și proasta organizare a Bursei Române de Mărfuri, locul singurelor tranzacții cu gaze, care nu a fost în stare să-și dezvolte o casă de clearing care are rolul de a asigura finalizarea tranzacțiilor. Acest lucru face ca pe BRM să se tranzacționeze doar 0,4% din totalul consumului național.
Astfel comparând cele doua burse, observăm că pe piața românească gazul s-a tranzacționat cu 40 euro / MW în timp ce la Amsterdam s-a tranzacționat cu 33,355 euro/ MW.
Fig. 10 - Cotațiile BRM (sursa: brm.ro)
Fig. 11 – Cotatiile TTF (sursa: ice.com)
O singură concluzie putem să tragem: statul român și industria de gaze din România nu doresc să se conecteze la piața europeană de gaze a Uniunii Europene! Majoritatea producției este în mâinile statului, peste 80% din producție făcând-se de Romgaz (unde statul detine 70%) și de Petrom (unde statul detine 20,7%). Statul încasează peste 70% din prețul gazelor vândute, conform ultimei cărți a profesorului Dumitru Chisăliță. Rezultă că decidenților nu le-ar conveni un preț mai mic al gazului deoarece veniturile la un bugetul de stat se diminuează.
