În sfârșit, s-a întâmplat! Donald Trump l-a sunat pe Vladimir Putin, declanșând un lanț de reacții atât în Rusia, cât și în întreaga lume. Bursa rusă a explodat, în vreme liderii Europeni au reacționat cu un amestec de frustrare și acceptare - această nouă stare de lucruri a fost descrisă de prim-ministrul Lituaniei chiar drept „un meritat șut în dos”, de care Europa avea nevoie ca să se trezească. În ciuda ostilității sale față de SUA, Kremlinul tânjește după atenția Washingtonului, la fel cum au făcut-o sovieticii și țarii la vremea lor. Iar Putin descoperă acum și un numitor comun între regimul său și Trumpism. Dar ce au de fapt acești doi lideri în comun și cum afectează acest lucru percepția complexă și ambiguă de care se bucură America în Rusia?
Revenirea lui Trump și sentimentele amestecate ale Kremlinului
Revenirea lui Donald Trump la Biroul Oval a stârnit reacții ambivalente în rândurile elitei politice ruse. Prima dată când a câștigat președinția, în 2016, reacția Moscovei a fost euforică. Propaganda de stat rusă i-a sărbătorit victoria asupra lui Hillary Clinton, pe care a descris-o drept imaginea așa-numitului „stat paralel american”. Unii loialiști ai Kremlinului chiar au glumit că ar trebui fluturate steaguri americane la Moscova, atât de extaziați au fost de triumful lui Trump.
Dar optimismul a dispărut rapid. Dezghețarea anticipată a relațiilor dintre SUA și Rusia nu s-a materializat niciodată. Sancțiunile au rămas în vigoare – și, în unele cazuri, chiar s-au intensificat. Înainte de alegerile din 2024, Kremlinul nu mai era la fel de entuziasmat de Trump cum fusese în 2016. De data aceasta, s-a confruntat cu o alegere dificilă: un Joe Biden incomod, dar previzibil, sau un Trump imprevizibil.
Cu toate acestea, obsesia Rusiei față de politica SUA rămâne puternică. Nivelul de atenție pe care atât clasa politică rusă, cât și populația îl acordă alegerilor americane este neobișnuit de ridicat, depășind adesea interesul față de propria lor politică internă. Această fascinație și-a făcut loc chiar și în folclorul rus, producând fraze precum „Trump va veni și va restabili ordinea” și tot felul de caricaturi în mass-media guvernamentală.
În Pennsylvania și Michigan nu s-a numărat încă
O obsesie istorică față de America
Această concentrare intensă a Rusiei asupra politicii americane nu a început cu Trump. Este o atitudine adânc înrădăcinată în precedentul istoric, din timpul Războiului Rece și chiar de dinainte. Confruntarea ideologică dintre Uniunea Sovietică și SUA a definit o mare parte a secolului al XX-lea, dar chiar înainte de asta, Rusia imperială a avut propria sa relație complexă cu America.
În timpul războiului american de independență, Rusia a refuzat să sprijine Marea Britanie împotriva coloniilor rebele. Mai târziu, în timpul Războiului Civil al SUA, Imperiul Rus a fost de partea Uniunii, trimițând flote navale în porturile americane într-o demonstrație de sprijin.
De-a lungul istoriei, Moscova și Washingtonul au fost aliați de circumstanță, unindu-se împotriva unui inamic comun – fie el Marea Britanie, Franța revoluționară, Germania nazistă sau, mai recent, aspecte ale liberalismului globalist cărora și Trump și Putin i se opun. Dar, în ciuda acestor momente trecătoare de cooperare, Rusia nu a fost niciodată egala Americii din punct de vedere economic, mai ales după prăbușirea blocului sovietic.
A existat o perioadă în care Rusia țaristă și Uniunea Sovietică puteau, cel puțin, să se poziționeze drept competitori ai SUA în ceea ce privește producția industrială sau influența globală. Astăzi, însă, economia Rusiei este departe de a se bucura de mărimea sau importanța celei americane.
Totuși, deși concurența economică s-a încheiat de mult, rivalitatea geopolitică a rămas, alimentată mai degrabă de ambiție decât de posibilități reale. Această dinamică este deosebit de evidentă atunci când Trump și Putin sunt la putere simultan, deoarece ambii lideri câștigă foarte mult din retorica populistă, naționalistă, și încearcă să readucă la viață „trecutul de aur” al națiunilor lor.
Doi lideri, o singură narațiune nostalgică
Atât Trump, cât și Putin sunt lideri carismatici, populiști, care și-au creat identitățile politice în jurul promisiunii de a readuce măreția trecutului.
În ceea ce îl privește pe Trump, acest lucru este exprimat clar în sloganul său de campanie: „Make America Great Again”. Pentru Putin nu există un echivalent direct, dar politicile sale sunt pline de referiri la „glorioasa” epocă sovietică și chiar la ambițiile imperiale țariste.
Niciunul dintre ei nu vinde o viziune progresivă asupra viitorului. În schimb, promovează o întoarcere la un trecut idealizat, contând pe o bază de votanți mai vechi, conservatori, care se simt neglijați și lăsați în urmă de schimbările economice și sociale moderne.
Rădăcinile economice ale populismului
Fundamentele economice ale acestui populism bazat pe nostalgie sunt bine documentate. Celebra „curbă a elefantului” a economistului Branko Milanovic ne arată de ce retorica lui Trump rezonează cu această bază de votanți. Studiul său din 2013, realizat în colaborare cu Christoph Lakner, a arătat că, în vreme ce globalizarea a favorizat masiv clasele de mijloc din țările în curs de dezvoltare (în special în Asia) și elita globală, ea a lăsat în urmă clasele inferioare al păturii de mijloc din economiile dezvoltate precum cea a SUA.
Asta explică furia bazei de alegători ai lui Trump, dintre care mulți au pierdut economic din cauza globalizării. În mod similar, în Rusia, segmente ale societății care au suferit în timpul haoticilor ani 1990 văd adesea în Putin un restaurator al stabilității și al prosperității trecute.
Miliardarii pro-Putin vs. miliardarii pro-Trump: primii au devenit bogați după ce șeful lor a ajuns la putere
La o examinare mai atentă, însă, se vede că unele dintre practicile de guvernare ale lui Trump și Putin, deși aparent asemănătoare, au la bază, de fapt, diferențe fundamentale. Atât Trump, cât și Putin se înconjoară de elite ultra-bogate, dar caracteristicile acestor cercuri de miliardari sunt, de fapt, diferite.
Mulți membri ai cabinetului lui Trump erau deja miliardari înainte de a intra în politică – un semn al puterii preexistente a bogăției în America. În schimb, miliardarii lui Putin s-au îmbogățit după ce acesta a preluat mandatul, acumulând avere în mare parte datorită legăturilor lor cu Kremlinul.
Acest contrast evidențiază o diferență cheie în sistemele lor: în timp ce plutocrația americană este construită pe bogăția moștenită și puterea corporativă, plutocrația Rusiei este profund legată de stat, fiind o elită aflată sub control și dependentă de politic. Această diferență fundamentală este tocmai motivul pentru care sancțiunile împotriva elitelor ruse nu au reușit să producă impactul așteptat în Occident.
Anti-liberalism: jocul pe termen lung al Rusiei
O mare parte din sentimentul anti-liberal și anti-globalist de astăzi – care este acum curentul principal în anumite părți ale SUA și Europei – era deja prezent în Rusia cu peste un deceniu în urmă. Ceea ce a fost odată o ideologie marginală în Occident a câștigat teren, demonstrând că regimurile autoritare pot deseori să supraviețuiască democrațiilor liberale, așteptând pur și simplu ca tendințele globale să se alinieze narațiunii lor.
Schimbări istorice similare au mai avut loc. De exemplu, bolșevismul a fost inițial respins ca o ideologie marginală, dar până la mijlocul secolului al XX-lea influența sa s-a răspândit în întreaga lume, forțând națiunile occidentale să adopte politici mai socialiste pentru a contracara atractivitatea acestuia.
În mod similar, liderii Statelor Unite și Rusiei, poziționați adesea ca antagoniști, pot ajunge rapid aliați pragmatici, spre surprinderea susținătorilor lor.
Europa își revine acum din șocul abordării tranzacționale a lui Trump cu privire la noua ordine globală și politicile de acord, în timp ce în Rusia, naționaliștii care au mărșăluit recent prin Moscova cu o retorică anti-Washington sunt acum marginalizați în timp ce Kremlinul merge pe o nouă narațiune a îmbunătățirii relațiilor cu Statele Unite. Cu toate acestea, astfel de apropieri dintre Washington și Moscova au fost de-a lungul istoriei legate de circusmstanțe concrete și de scurtă durată. Dizolvarea alianței formate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, răcirea relațiilor în urma crizei rachetelor cubaneze și tensiunile reînnoite după Afganistan – toate servesc drept marturii că momentele de înțelegere și cooperare aparentă între cele două puteri sunt adesea trecătoare.
Complexul psihologic al Rusiei: Mesia sau victimă?
Una dintre cele mai profunde interpretări ale atitudinii contradictorii a Rusiei față de Occident vine de la filozoful și teoreticianul juridic Vladimir Pastuhov. Ne permite să privim atitudinea Rusiei față de Statele Unite dintr-un unghi diferit. El descrie o dualitate în identitatea politică a Rusiei – o combinație de ambiție mesianică și complex de inferioritate.
Pe de-o parte, Rusia se vede drept o civilizație unică, cu o misiune istorică specială. Pe de altă parte, suferă de un resentiment profund înrădăcinat față de Occident, percepându-se ca fiind exclusă pe nedrept din ordinea globală. Acest lucru alimentează o politică de antagonism amestecat cu o dorință disperată de validare din partea Occidentului.
Rusia ca învățătură pe care lumea nu și-o dorea
Reflectând asupra acestui ciclu geopolitic, nu se pot ignora cuvintele profetice ale lui Piotr Chaadaiev, gânditorul rus din secolul al XIX-lea care spunea:
„Aparținem acelor națiuni care par să existe doar pentru a da lumii o lecție grozavă.”
Chaadayev credea că, deși Rusia ar trebui să învețe de la Europa, în cele din urmă va servi ca exemplu despre cum nu trebuie să guvernezi - o națiune sortită să demonstreze greșelile istorice pe care să le evite alții.
Un lucru este cert: pentru Rusia, drumul de urmat va fi lung și dureros, cu sau fără Trump la Casa Albă, și chiar indiferent cine va fi la Kremlin.
