Recunoașterea republicilor separatiste din Donbass, care a fost un pas intermediar spre invadarea totală a Ucrainei, s-ar putea dovedi a fi una din cele mai mari greșeli comise de Putin și începutul sfârșitului pentru regimul său.
Pe 15 februarie 351 deputați ruși au votat pentru a-i trimite spre semnare președintelui Vladimir Putin decretul despre recunoașterea independenței așa numitelor republici populare Luhansk și Donețk. Deputații au avut de ales între două proiecte: unul depus de grupul parlamentar al comuniștilor, pe modelul georgian, și un al doilea depus de Rusia Unită (partidul care îl susține pe Vladimir Putin). Cele două propuneri aveau același obiectiv, dar urmau două proceduri diferite. Prima, cea a comuniștilor, cerea ca decretul să fie semnat imediat de președinte. Deputații de la Rusia Unită au insistat formal pe consultarea unor instituții cheie (Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Apărării) în ceea ce privește securitatea națională de către președintele rus înainte de decizia finală. Propunerea Rusiei Unite a fost votată „doar” de 310 deputați ruși și, astfel, procedura scurtă a devenit obligatorie. Chiar și așa, Vladimir Putin mai putea să amâne decizia. Dar el s-a grăbit să „demilitarizeze” și să „denazifice” Ucraina.
La mai puțin de o săptămână după votul din Duma de Stat, pe 21 februarie 2022, Vladimir Putin a anunțat că a semnat cele două decrete, creându-și astfel cadrul legal intern necesar pentru a declanșa așa numita „operațiune militară specială”, care are două obiective: „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei. Toată lumea știe însă că pretențiile sunt mult mai extinse din punct de vedere geografic și Putin nu face altceva decât să refacă influența pierdută de Rusia după destrămarea Uniunii Sovietice, dar într-o manieră proprie, prin forțarea tuturor mecanismelor diplomatice și cu utilizarea de instrumente militare. Cel mai grav este că aceste planuri au fost anunțate chiar de Putin cu mult timp înainte de a fi puse în aplicare, dar comunitatea internațională ori a respins posibilitatea extinderii operațiunilor militare dincolo de frontierele regiunilor separatiste, ori a ignorat acest scenariu pentru a putea face „business as usual” cu Federația Rusă. Și nu putem să spunem că nu am fost atenționați. Statele Unite au developat planurile Kremlinului și ne-au atenționat despre lunga listă de pretenții geostrategice ale lui Putin, în care după Ucraina vor urma și alte zone.
Rușinoasa consultare a Consiliului de Securitate al Federației Ruse
Înainte de a-și pune semnătura pe decretele de recunoaștere a independenței, Vladimir Putin a consultat Consiliul de Securitate al Federației Ruse. Nu întâmplător, această consultare a fost publică. Liderul de la Kremlin a împărțit responsabilitatea actului decizional cu apropiații săi pentru a se asigura că niciunul dintre ei nu se va putea delimita de această agresiune militară extinsă împotriva Ucrainei. Cum consultarea a fost publică, nimeni nu va putea nega că a participat la ea. Avem documentare publică pentru arhivele istorice. Acest lucru este foarte important. Lui Putin nu îi plac trădătorii și a spus-o de nenumărate ori în spațiul public. De asemenea, nu îi plac nici oligarhii, dar înțelege că nu se poate lipsi de susținerea lor financiară. Anturajul său știe acest lucru. Ezitanții cu funcții cheie în instituțiile statului sau cei care nu erau convinși de oportunitatea actului de „denazificare” a Ucrainei sau pur și simplu nu doreau să devină paria opiniei publice au fost constrânși să se exprime, pentru ca acest lucru să rămână consemnat. Astfel, „cazarma” a fost pentru ei decisă și închisă. Nu mai pot să își schimbe poziția pentru că Ucraina este atacată de șase zile fără întrerupere. Cu oligarhii va fi mai greu. Aceștia suportă direct costurile acestei agresiuni militare a lui Putin în Ucraina. Dacă oamenii lui Putin din instituțiile centrale au fost prinși prin mecanisme instituționale în acest proces decizional public, oligarhii sunt mai greu de controlat. Lor le-au fost livrate mesaje prin care li s-a garantat că pierderile le vor fi compensate, că Rusia este pregătită să suporte aceste costuri.
Lepădarea de război a deputaților comuniști
Dar cum stau lucrurile în turnul de fildeș al politicii ruse? Este totul chiar atât de bine precum ni se spune? Nu. Pe teren lucrurile nu arată prea bine și nu lucrează în favoarea liderului de la Kremlin, care în continuare apare izolat de propriul anturaj. Apar voci care sparg rândurile susținătorilor votului din 15 februarie 2022, iar rezistența ucraineană și coeziunea Occidentului pentru a susține integritatea teritorială a Ucrainei dezarmează treptat elita economică ca sursă de alimentare financiară a grandomaniei politicii externe ruse.
Doi deputați comuniști care au susținut inițial propunera de recunoaștere a independenței și au votat pentru aceasta, Mihail Matveev și Oleg Smolin, au condamnat războiul cu Ucraina și au cerut încetarea operațiunii speciale. Argumentele lor s-au redus la: „Am votat ca Rusia să devină scut, ca să nu fie bombardat Donbassul, dar nu pentru a bombarda Kievul.” Cu siguranță aceștia nu s-au speriat de reacția discursivă a Occidentului, de sancțiunile impuse Rusiei de Occident și izolarea ei pe plan internațional. Mai degrabă, schimbarea de discurs se bazează pe argumente de politică internă. Comuniștii au grăbit presiunea internă, care vine de jos în sus și nu vor putea fi exceptați de la plata pagubelor. O parte din electoratul lor, care i-a susținut la ultimele alegeri parlamentare, se datorează acelui mecanism de “vot inteligent” promovat de susținătorii lui Alexei Navalnîi, deci nu vorbim despre un alegător conectat ireversibil la ideologia de partid. El este deja pierdut. „Lepădarea de război” îi va ajuta prea puțin. Publicul îi cunoaște la față. Iar nota de plată va veni prin multă incertitudine politică, prăbușirea indicatorilor macroeconomici și instabilitate socială.
Elite demoralizate și populație bună de plată
Astăzi economia Federației Ruse este în cădere liberă. Procesul a devenit mult mai rapid în momentul consultării publice a Consiliului de Securitate pentru recunoașterea independenței celor două republici separatiste. Investitorii occidentali îngheață sau vând rapid activele rusești din portofoliile lor investiționale. Importurile și exporturile sunt afectate. Dobânzile pentru credite de afaceri și investiții imobiliare au explodat.
Deciziile economice aprobate în ultima zi a lui februarie de Vladimir Putin vor afecta foarte mult cetățenii simpli, cei care au fost expuși propagandei, nu au reacționat la toate aceste mecanisme de subminare a democrației și au aprobat tacit întărirea verticalei puterii. Contractele directe cu cetățenii ruși sunt denunțate de companiile străine. Contractele de livrare a gazelor naturale sunt sub semnul întrebării. Politicile social-economice promovate intens pentru a loializa electoratul vor fi și ele afectate pentru că nu vor mai putea fi susținute din bugetul de stat. Se schimbă structura priorităților politice și economice. Conducerea de la Moscova va fi pusă în situația de a înăspri și mai mult mecanismele interne de control al furiei pentru a rezista. Într-un final, problema pentru sistemul politic se va reduce la resurse financiare disponibile pentru a extinde represiunea.
Începutul sfârșitului pentru Putin?
Apare întrebarea firească: cât de mult va putea menține la limite acceptabile nivelul protestatar al populației strategia cetății asediate? Și da, este cazul să vorbim despre proteste și nu doar pentru că la această oră avem peste 6460 de persoane reținute în marile orașe ale Rusiei pentru acțiuni împotriva războiului, dar pentru că se va schimba conținutul acestor manifestații. Din proteste împotriva războiului, se vor transforma în proteste cu caracter social-economic. Nu va mai fi vorba despre libertăți și drepturi politice, ci despre minimul de subzistență. Astfel, Vladimir Putin va intra în istorie ca liderul care a scos temporar Rusia din recesiune doar pentru a o arunca, din nou, într-o criză severă.
Protestele din decembrie 2011 și cele care au urmat în luna mai 2012 l-au surprins și înfuriat în același timp pe Vladimir Putin. Era pentru prima dată după aproape un deceniu de conducere când populația i s-a opus. Putin scosese țara din recesiune economică și oferise stabilitate economică în schimbul unor mecanisme de control extinse asupra factorului politic. Greșeala de atunci a președintelui rus a fost că nu a înțeles că, în momentul în care obțin stabilitate social-economică, cetățenii încep să se gândească la libertăți și drepturi politice, adică, mai simplu, devin mai atenți la actul de guvernare, la corupție și eficiența cheltuielilor bugetare. Și pentru că sistemul era sub „asediul” străzii, Vladimir Putin a transformat Rusia în „cetate asediată”, ca să distragă atenția populației de la problemele reale. Astăzi, această așa numită „operațiune militară de demilitarizare și denazificare a Ucrainei” a deturnat planul de refacere a influenței Federației Ruse în cadrul sistemului de relații internaționale, iar decretul de recunoaștere a independenței așa numitelor republici populare Luhansk și Donețk a devenit parte a instrumentariului pe care Ucraina îl poate folosi pentru a lupta împotriva agresiunii care, ca să fim direcți până la final, nu este altceva decât o operațiune teroristă extinsă a Federației Ruse împotriva statului vecin.
