Producția de energie electrică provenită din energie nucleară nu este poluantă și este cea mai rentabilă energie ce conferă securitate, avand un factor de capacitate (randament) de peste 90%. China investește cel mai mult în centralele atomo-electrice, urmată de Federația Rusă. Producția de energie nucleară în Europa și Statele Unite a fost în derivă până anul trecut.
Fig. 1 – Evoluția producției de energie nucleară 2000 – 2023 (sursa: ourworldindata.org)
În 2024 industria nucleară beneficiază de investiții ieșite din comun și previziunea este că acestea vor crește în continuare. Printre marii consumatori sunt centrele de stocare de date, companiile care dezvoltă și gestionează inteligența artificială dar și investiții în tot ce înseamnă tehnologie avansată.
În primul semestru din 2024 investițiile în industria nucleară au crescut de peste 10 ori (3,9 miliarde dolari) față de cele din tot anul 2023 (355 milioane de dolari). Dacă în Occident finanțările provin în special din fondurile de investiții cu capital de risc, în China acestea sunt coordonate de către statul comunist.
Lupta în industria nucleară se dă în transferul de tehnologie clasică, deja pusă pe piață, și în zona noilor tehnologii, și aici ne referim la reactoarele modulare mici (SMR) în care excelează Statele Unite (cu mai multe variante, dintre care cea mai avansată este cea a NuScale), Federația Rusă și China.
Uraniul – combustibilul luptei geopolitice
Problema este că industria nucleară se bazează pe uraniu, iar acesta se află doar în câteva țări: Australia (28%), Kazakhstanul (15%), Canada (9%), Federația Rusă (8%) sau Namibia (7%).
Rusia și China sunt jucători importanți în lanțurile de aprovizionare cu combustibili nucleari, deținînd peste 57% din piața de prelucrare a uraniului.
11 țări au importat tehnologia rusească, inclusiv unele state care în prezent sunt membre NATO ca Bulgaria, Republica Cehă și Ungaria. Evident că și China a folosit know-how rusesc, dar a importat și din Occident a dezvoltat o tehnologie proprie, hibridă pentru celelalte tehnologii. Sunt țări care au în construcție centrale nucleare rusești precum Egipt, Turcia sau Argentina.
Din cele 439 de reactoare aflate în funcțiune, 38 se află în Federația Rusă, 42 în afara Rusiei, exportate cu tehnologie și combustibili rusești la care adăugăm 15 centrale în construcție. Asta înseamnă că toate aceste reactoare, care reprezintă o parte importantă din piață, depind de piese de schimb și know-how rusesc. Influența Rusiei pe piața energiei nucleare trece însă dincolo de exportul de tehnologie. Rusia deține aproape jumătate din capacitatea globală de îmbogățire a uraniului și 40% din cea de rafinare. De notat că Rusia și China au dezvoltat facilități de prelucrare și pentru tehnologiile americane, canadiene sau franțuzești.
Două informații care ne fac să înțelegem în altă notă războiul din Ucraina: înainte de 2022, Ucraina se pregătea să suplinească Rosatom-ul în conversia și îmbogățirea uraniului. Cu alte cuvinte războiul declanșat de Federația Rusă facilitează demersurile Chinei de a acapara piața de combustibil nuclear, întârziind Ucraina în construcția uzinei de îmbogățire a uraniului. A doua informație vine de la oficialii ucrainieni care afirmă că două treimi din resursele Ucrainei se află în teritoriile ocupate de Federația Rusă. Acestea au fost evaluate de organizația independentă SecDev care apreciază că în zona anexată se află 63% din resursele de cărbune, 11% din resursele de petrol, 20% din zăcămintele de gaze naturale, 42% din zăcămintele de metale și pământuri rare, printre care se numără: 6 zăcăminte de minereu de fier, 2 situri de minereu de titan, 2 situri de minereu de zirconiu, un sit de stronțiu, un sit de litiu, un sit de uraniu și un zăcământ de aur.
Uraniul este parte a războiul hibrid
Există o componentă energetică a războiului hibrid pe care Federația Rusă a mânuit-o cu măiestrie impotriva Uniunii Europene. Înainte de începerea războiului din Urcaina, Moscova a creat dependențe față de gazele naturale ce inundau piețele europene. În februarie 2022 capacitatea de import de gaze naturale din Rusia a UE era de peste 350 miliarde de metri cubi (mmc) și în 2021 au fost importate 155 mmc. Nici astăzi, după aplicarea sancțiunilor economice, Europa nu a reușit să se decupleze pe deplin de la gazul rusesc, în 2024 importurile prin conducte scăzând până la aproximativ 15% față de 2021 dar crescând cele de LNG (gaze naturale lichefiate) de la 7,5 mmc in primul semenstru 2021 la 10,6 mmc în primul semestru din 2024. Dependența înainte de 2022 a fost fost folosită pentru avantaje (geo)politice și demonstrația este dată de reacția slabă a Occidentului și în special a Uniunii Europene față de anexarea Crimeii și a unei părți din Donbas.
Asemănător a acționat și China cu materialele critice – metalele și pământurile rare, având poziții de monopol mondial, așa cum arătam într-o analiză anterioară. Acestea se folosesc la scară largă în tehnologiile verzi de obținere a energiei electrice. O creștere semnificativă a prețurilor s-a produs încă din perioada pandemiei, când a fost stopat lanțul de aprovizionare cu materiale și produse finite pentru capacitățile de producție de energie regenerabilă.
Începerea războiului în 2022, a făcut ca Uniunea Europeană să renunțe treptat la gazele rusești iar o parte din conducte au fost închise sau avariate. Astăzi aprovizionarea UE cu gaze rusești se face doar prin Turk Stream și conductele ucrainiene și reprezintă sub 20% din debitul din 2021. Această scădere a importurilor europene de gaze rusești a dus însă la creșterea prețurilor pe tot lanțul energetic.
Gazele naturale fac parte din mărfurile suspuse sancțiunilor aplicate de Occident Federației Ruse, alături de petrol și cărbune. Ulterior, pe lista de sancțiuni au fost introduse mai multe mărfuri, în special cele ce conțin tehnologie și echipamente cu dublă întrebuințare dar și metale rare. Astfel în bursele importante nu se mai tranzacționeaza aluminiu, cupru sau nichel de provenineță Federația Rusă. Uraniul nu a fost supus sancțiunilor Occidentale și nu a fost declarat material critic de către Uniunea Europeană, dar în cazul uraniului chiar Moscova ar putea să ia în calcul impunerea unor restricții la export, după cum le-a spus Vladimir Putin unor funcționari guvernamentali: „Vă rugăm să aruncați o privire la unele dintre tipurile de bunuri pe care le furnizăm pe piața mondială. Poate ar trebui să ne gândim la anumite restricții – uraniu, titan și nichel”, sugerând că acesta ar putea fi raspusul la sancțiunile Occidentale.
Dacă analizăm prețul combustibilului nuclear, observăm că acesta a crescut vertiginos în ultimii doi ani, din cauza invadării Ucrainei de către Rusia, care a afectat lanțurile de aprovizionare. Astfel prețul hexafluorurii de uraniu, un produs folosit la producția combustibilului nuclear îmbogățit, a crescut de patru ori, prețul uraniului îmbogățit s-a triplat și prețul minereului brut de uraniu s-a dublat.
Securitatea energetică europeană, amenințată de Rusia și China
2050 este anul în care Uniunea Europeană va trebui să-și atingă ținta de emisii zero. Decarbonizarea a fost initiată de programul Greean Deal și accelerată de pachetul “Fit for 55”, care prevede ca în 2030 UE să reducă cu 55% emisiile de CO2 față de nivelul din 1990. Pentru perioada 1 ianuarie – 31 iunie 2024 în UE s-au atins cele mai mici cote de emisii, 50% din energia electrică au fost generate de sursele regenerabile (hidro, solar și eolian) și 24% din energia nucleară.
Problemele ce trebuie rezolvate sunt date de asigurarea energiei termice pentru industrie și pentru consumului casnic de iarnă, care reprezinta aproximativ o treime din consumul energetic primar și de asigurarea energiei electrice pentru condiționarea aerului vara, care este în creștere de la an la an.
Din punct de vedere tehnic, energia termică se obține în termocentralele care se alimenteaza cu gaze sau cărbune sau din energie electrică. Termocentralele pe cărbune au cele mai mari emisii de CO2 și acestea vor fi închise până în 2030. Termocentralele pe gaz cu cogenerare (producerea simultană de energie termică și electrică) momentan reprezintă singura soluție tehnică (cu emisii mici de CO2) pentru asigurarea energiei termice pentru marile aglomerări urbane. Pentru viitor asigurarea energiei termice este văzuta ca fiind asigurată de energia electrică, acest lucru însemnând asigurarea unei capacitati de generare mai mare. Acest necesar poate fi asigurat de energia din surse regenerabile și de cea nucleară.
Echipamentele pentru energie regenerabilă sunt fabricate cu ajutorul unor metale și pământuri rare și, cum am văzut, China are un rol dominant pe piața acestora. În plus, energia regenerabilă este intermitentă și depinde de condițiile meteorologice, așa că soluția este ca ea să fie suplimentată de energia nucleara, care se poate genera fără întreruperi. Cu alte cuvinte Uniunea Europeană ia în considerare creșterea capacităților nucleare de producție a energiei electrice din nuclear și mărirea capacității rețelelor de transport și distribuție, care astăzi sunt improprii asigurării cererii mari de consum. Deci, pe termen mediu și lung, va exista o cerere mai mare de combustibil nuclear. Or acest lucru le oferă o pârghie în plus Rusiei și Chinei, mai ales că se preconizează că, în viitor, cele două vor deține 64% din piața globală de combustibil nuclear.
