Treisprezece candidați au intrat oficial în cursa pentru președinția Poloniei. Inițial se înscriseseră șaptesprezece, dar patru nu au întrunit condițiile legale. Cei care au rămas concurează nu numai între ei, ci și cu cacofonia globală creată de tarifele impuse (și uneori amânate) de Donald Trump, războiul din Ucraina, instabilitatea în Orientul Mijlociu, anxietățile legate de programul nuclear iranian și înarmarea Europei. Pe un astfel de fundal, ar trebui să ne întrebăm dacă o campanie prezidențială coerentă este chiar posibilă. În acest caz, răspunsul este simplu: nu.
Rafał Trzaskowski, sofisticatul primar al Varșoviei și candidatul Platformei Civice (PO) liberale, a condus sondajele timp de luni de zile. În urma lui se află Karol Nawrocki, un loial al partidului Lege și Justiție (PiS), cu tendințe naționaliste, și Sławomir Mentzen, din partidul de extremă dreapta Confederația – un libertarian însetat de confruntări ideologice și cu un stil inspirat, destul de transparent, de cel al lui Donald Trump. Aceștia trei formează presupusa primă linie. Dar oferta este mult mai mare și mai ciudată: include candidați marginali, provocatori și indivizi pentru care politica e doar un hobby, unii chiar cu simpatii asumate față de Kremlin, alții deţinători de canale YouTube.
CANDIDAȚI: un scandalagiu, un jurnalist sportiv, un proprietar de fabrică de bere
Grzegorz Braun a devenit o parte integrantă a poveștilor electorale din plan secund, dar suprarealiste ale Poloniei. Fost deputat și membru al Parlamentului European, Braun și-a câștigat notorietatea internațională când a stins lumânările de Hanuka în Sejm-ul polonez folosind un stingător de incendiu – un gest parțial teatral și parțial instigator la ură. A întrerupt momente de reculegere pentru victimele Holocaustului și a răspândit teorii ale conspirației despre vaccinuri, evrei și Uniunea Europeană, pe care o ia în derâdere numindu-o „eurocolhoz”. Baza lui include adepți ai partidului său Korona (Coroana) și grupuri anti-vaccinare precum „Stop NOP”. Aceasta este a treia candidatură a lui Braun la președinție. Este puțin probabil să se descurce mai bine decât în 2015, când a obținut 0,83 la sută din voturi, dar este posibil ca succesul electoral să nu fi fost niciodată miza.
Maciej Maciak, un alt candidat marginal, pare mai interesat de geopolitică decât de guvernare. Un autoproclamat jurnalist și fondator al Mișcării pentru Prosperitate și Pace, el numește Rusia „un pilon al normalității”, neagă suveranitatea ucraineană asupra Crimeii și Donbasului și avertizează în mod regulat asupra unui război civil iminent între polonezi și refugiații ucraineni. Platforma sa economică îmbină protecționismul cu populismul: tichete de bunuri emise de stat numai pentru uz intern, coduri fiscale severe pentru investitorii străini și taxe mici pentru antreprenorii polonezi. Grotesc, da, dar calculat.
În peisaj mai sunt Marek Jakubiak, un magnat al berii devenit candidat peren (0,17% din voturi în 2020) și Joanna Senyszyn, o fostă parlamentară SLD în vârstă de 76 de ani, cunoscută pentru criticile ei aprinse la adresa Bisericii Catolice și un ateism asumat.
Printre participanții surpriză se numără și Artur Bartoszewicz, un economist cunoscut mai degrabă pentru aparițiile sale în presă decât pentru inițiativele politice, și Krzysztof Stanowski, un jurnalist sportiv devenit influencer politic, care admite că nu își dorește de fapt postul. Stanowski – care susține că a strâns patru milioane de semnături pentru candidatura sa – își duce campania nu pe calea normală, ci pe canalul său de YouTube: Kanał Zero, unde își intervievează colegii candidați în conversații lungi și necruțătoare. Într-una dintre ele, Sławomir Mentzen a reușit să trezească indignarea națională.
STRATEGII: presăm, ne prefacem, amăgim
Întrebat de Stanowski dacă susține accesul la avort în cazurile de viol, Mentzen a răspuns: „Nu poți ucide copii nevinovați, chiar dacă un astfel de copil este asociat cu o oarecare neplăcere”. Sintagma – „oarecare neplăcere” – a dezlănțuit furie în mediul online. Întrebat dacă s-ar opune în continuare avortului dacă un pedofil i-ar viola nepoata, Mentzen a răspuns că fratele său se asigură că își crește copilul „pentru a fi o persoană decentă”. Rata sa de susținere a scăzut de atunci, dar nu în mod catastrofal – el încă apare în sondaje cu aproximativ 17%, în creștere față de 10% cât avea anul trecut.
Platforma lui Mentzen include promisiuni îndrăznețe, chiar dacă vagi: o redirecționare a puterii către președinție, consilii de guvern săptămânale și veto împotriva oricărei legislații care ridică sau complică taxele. „Mă voi impune ca nimeni altcineva până acum”, a declarat el la un miting de la Bełchatów. „Va fi o președinție foarte activă”. Gândiți-vă la Trump, dar cu mai puține limitări ale puterii sale.
Nawrocki, candidatul din partea PiS, a îmbrățișat o imagine mai atletică. Fost director al Muzeului celui de-Al Doilea Război Mondial și actual șef al Institutului de Comemorare Națională (IPN), a fost fotografiat boxând, alergând, făcând flotări. Însă această imagine lustruită de patriot a fost subminată de dezvăluirile legate de asocieri dubioase cu crima organizată și de cazul curios al lui „Tadeusz Batyr” – pseudonim sub care a apărut odată la televizor, cu fața blurată, pentru a se lăuda pe sine însuși.
O serie de audituri revelatoare ale Biroului Suprem de Audit îl acuză pe Nawrocki că a transformat IPN într-un club politic și că a gestionat defectuos peste 15 milioane PLN (3,7 milioane EUR) din fonduri publice. De asemenea, el a promovat teze care amintesc de cele ale Kremlinului despre Ucraina și a criticat eforturile europene de apărare ca fiind naive. Într-o campanie electorală mai sănătoasă, toate acest lucruri l-ar descalifica.
Și apoi îl mai avem pe Trzaskowski: elocvent, urban și, susțin criticii, lipsit de substanţă. Vorbește fluent limbile franceză, germană și engleză. Sprijină comunitatea LGBT și pledează pentru creșterea cheltuielilor pentru apărare – 5% din PIB, jumătate din acesta fiind direcționat către industria poloneză de armament. El solicită ca un Consiliu Național de Securitate să se întrunească o dată la două luni. Dar pentru unii alegători, în special în zonele rurale ale Poloniei, Trzaskowski rămâne însă un simbol al detașării cosmopolite, mai admirat în străinătate decât acasă. Mesajul lui pare creat pentru a nu jigni pe nimeni, dar și pentru a nu inspira pe nimeni.
El abordează rareori cea mai presantă chestiune legată de viitorul strategic al Poloniei, şi anume dacă Europa poate construi un sistem de apărare independent într-o eră a retragerii americane. Adversarii lui Trzaskowski nu sunt atât de timizi. Nawrocki și Mentzen resping categoric ideea că Europa poate sta pe propriile picioare din punct de vedere al securității, insistând că NATO trebuie să rămână singurul garant al securității poloneze. Pentru PiS și simpatizanții săi, spectrul unei UE federalizate este mai rău decât tancurile rusești.
PROGRAME: vagi, ireale, grotești
Dezbaterile prezidențiale – difuzate în configurații schimbătoare în funcție de înclinațiile politice ale postului gazdă – au acoperit teme ca avortul, imigrația, locuințele și antreprenoriatul. Acestea sunt preocupări presante, fără îndoială, dar în mare măsură irelevante pentru rolul constituțional real al președintelui, care are atribuții legate de politica externă și securitatea națională și este reprezentantul simbolic al tuturor polonezilor. Cu toate acestea, dezbaterile continuă, cu mușchii încordați, amenințări și promisiunea ocazională a unei noi constituții.
Ceea ce lipsește din conversație este ceea ce probabil ar trebui să fie în centrul ei. Politica externă și apărarea națională – domenii în care președintele polonez deține de fapt o putere considerabilă – sunt fie tratate în treacăt, fie reduse la simplificări caricaturale. Nicăieri acest vid nu este mai flagrant decât în felul în care candidații tratează încercările incipiente ale Europei de a crea o arhitectură de apărare independentă de garanțiile americane. În urma tendinței SUA de a se concentra pe interior și a impredictibilității tot mai mari a administrației de la Washington, Uniunea Europeană a început să admită ceea ce cândva era de neînchipuit: este posibil să fie nevoită să se apere singură.
Totuşi, acest subiect existențial a devenit zgomot de fond în campania poloneză. Principalul partid de opoziție, Lege și Justiție (PiS), consideră ambițiile de apărare ale UE ca fiind atât zadarnice, cât și periculoase – sortite eșecului și având ca efect, probabil, înstrăinarea Washingtonului. În opinia reprezentanților acestui partid, impulsul pentru autonomie strategică este puțin mai mult decât un cal troian pentru federalizare, un complot ascuns, gândit de Bruxelles pentru a elimina suveranitatea statelor membre. Această narațiune este prea-puțin contestată, ceea ce îi sporește din impact.
Și unde este Rafał Trzaskowski, fruntaşul liberal, în acest peisaj? Trzaskowski întruchipează aspirațiile europene ale Poloniei, folosește limbajul specific al Bruxellesului și se prezintă de multă vreme drept o contrapondere cosmopolită a populismului naționalist; faptul că evită acest subiect este în același timp derutant și dezamăgitor. În schimb, candidatul liberal oferă asigurări vagi: că industria poloneză de arme va beneficia, că lucrurile sunt mai mult sau mai puțin sub control. Nu este o viziune – este o ridicare din umeri îmbrăcată în pragmatism.
Între timp, rivalii lui Trzaskowski au o ofertă electorală care duce în derizoriu. Sławomir Mentzen respinge războiul din Ucraina ca fiind problema altcuiva, o ceartă îndepărtată, irelevantă pentru interesele poloneze – o poziție care dezvăluie atât naivitatea geopolitică, cât și indiferența morală. Karol Nawrocki, propovâduind ortodoxia PiS, îl ridică în slăvi pe Donald Trump și îi imită naționalismul economic, chiar și atunci când acesta este contrar interesului economic propriu al Poloniei. Alinierea sa la protecționismul și tarifele lui Trump riscă să împingă Polonia către o încetinire a creșterii economice, care deja se profilează la nivel global – sau, mai rău, a unei recesiuni totale.
Într-o eră definită de spectacol, campania prezidențială poloneză nu este imună. Candidații ridică greutăți pe ecran. Se citează pe ei înșiși sub acoperirea unor pseudonime. Promit să conducă guverne pe care nu ar avea puterea să le comande.
Cel mai probabil polonezii vor vota împotriva cuiva, mai degrabă decât pentru cineva.
