Viktor Orbán amenință în mod repetat că va bloca sancțiunile impuse Rusiei de UE. În Austria, extrema dreaptă, adică FPÖ – Partidul Libertății, cu al său Herbert Kickl – s-a pus pe treabă ca să formeze guvernul. Alt Partid al Libertății, PVV din Olanda, al scandalosului Gert Wilders, se află deja la putere, într-o coaliție. În Parlamentul European, Diana Șoșoacă provoacă scandal cu o botniță, după care este sancționată prin excluderea de la plen timp de șapte zile, iar în Germania, Elon Musk dă apă la moara AfD, Alternativa pentru Germania, apărând într-un video la o întrunire a acestui partid. Un nou cuvânt se impune în media și dezbaterea politică: „suveraniștii”. Ce impact au și cuvântul, și știrile de mai sus asupra democrației liberale? Cum schimbă ele jocul politic din Europa?
Cine sunt suveraniștii? De la conservatorii „frecventabili” la SOS-ul respins chiar și de cele mai radicale grupuri politice din PE
De fapt, nu toată dreapta extremă și/sau radicală poate fi considerată propriu-zis „suveranistă”. De pildă, dacă AUR e numit la București astfel, la Bruxelles el este afiliat la grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR – European Conservatives and Reformists). „Suveraniștii” asumați fac parte din grupul Patrioților pentru Europa (PfE – Patriots for Europe, zis și Patriots.eu), urmașul ID (Identitate și Democrație). Format pe 30 iunie 2024, după europarlamentare, PfE se poate lăuda că este al treilea cel mai mare grup din Parlamentul European, după populari și socialiști. Din el nu fac parte, însă, de pildă, „sperietori” ca AfD, care și-a creat un grup mai mic, situat mai la dreapta decât PfE, ESN (Europa Națiunilor Suverane) și SOS-Șoșoacă, care nu a fost primit nici în PfE, nici în ESN.
Cu mare aproximație, suveraniștii europeni pot fi definiți în chip de curent politic 1) fără acces la decizie (aceasta e în principal în mâinile popularilor, socialiștilor și ale Renew, coaliția care a desemnat președinta Comisiei Europene) și 2) cu ceea ce am putea numi indulgență, deschidere sau antecedente legate de Rusia și Putin – și eventual de alte regimuri dubioase și incompatibile cu democrația liberală. Cele două caracteristici îi deosebesc de Conservatorii și Reformiștii Europeni (ECR), grup care tatonează puterea și se află în negocieri mai mult sau mai puțin secrete cu centrul. Prin Fratelli d’Italia ai Giorgiei Meloni, aflați la guvernare în țara de origine, grupul a obținut un vicepreședinte al Comisiei Europene, în persoana moderatului Rafaele Fitto, fost creștin-democrat cu reputație economică bună.
Într-un alt sens, „suveraniști” e pur și simplu un eufemism media pentru „extremiști de dreapta populiști”.
La PfE, „protipendada” este formată din Fidesz-ul lui Orbán, dat afară din PPE în 2021, considerat inițiator al grupului, Rassemblement National al lui Marine le Pen, Liga lui Matteo Salvini, PVV din Olanda, Vox-ul spaniol și ANO-2011 („DA-2011”) din Cehia, un partid populist care a avut un traseu curios, membru anterior al Renew. Dacă ne gândim la excursia lui Orbán în Rusia, care a provocat consternare în președinția Ungariei la Consiliul Uniunii Europene, la tricoul cu Putin al lui Matteo Salvini și la fluturașul de campanie al lui Marine Le Pen în care aceasta se afișa alături de același Putin, „deschiderea” față de Rusia a PfE e clară. Totuși, partidele care fac parte din acest grup pretind că au, sau chiar au, atitudini diverse față de Războiul din Ucraina și Kremlin. Le Pen a încercat să-și nege legăturile cu Putin, condamnând războiul din Ucraina, Orbán încearcă să pozeze în diplomat lucid și negociator de succes, iar Liga lui Salvini s-a dezis de un acord încheiat cu Rusia Unită a lui Putin în 2017. Desigur, „centrul” e mai puțin convins de toate acestea.
Ce înseamnă, totuși, suveranismul? Euroscepticismul, principalul liant între ECR, PfE și ESN
Toate cele de mai sus arată mai degrabă cine sunt suveraniștii și cu ce se ocupă, decât ce sunt sau se vor. Cuvântul „suveranism” trimite cu gândul la suveranitate și este un concept politic la fel de vechi ca afirmarea națională a popoarelor. În contextul european prezent, el trebuie gândit însă prin opoziție cu guvernarea colaborativă a Bruxelles-ului, caracterizată prin legitimitate directă, oferită de alegerile pentru Parlamentul European și liderii naționali grupați în Consiliul European. Acuzațiile de guvernare păguboasă și arbitrară a Uniunii Europene, justificate adesea prin teorii ale conspirației legate de o „ocultă” bruxelleză, sunt bine-cunoscute. În această accepțiune, AUR poate fi considerat și el un partid suveranist, la fel ca grupul din care face parte, ECR, chiar dacă acesta nu își asumă acest nume; la fel se întâmplă și cu neafiliatul SOS al lui Șoșoacă, cu Partidul Oamenilor Tineri și cu alte formațiuni similare.
Altfel, la lansare, imediat după alegerile europene din 6-9 iunie, PfE a fost considerat un grup „de strânsură”, pus pe roate în grabă de Orbán. Unul din argumente a fost manifestul grupului, care nu are decât două pagini și idei politice pe care le-am putea caracteriza cel mult ca sumare. PfE luptă cu „federalismul”, adică o structură mai coezivă a UE, pe care restul spectrului politic o consideră mai degrabă un deziderat față de actualul sistem de guvernare a Europei, dar suveraniștii îl acuză la timpul prezent. De unde și ideea suveranistă unui presupus „superstat” european care diminuează drepturile statelor naționale componente. Specialistul în filozofia dreptului Jaap Hoeksma argumentează, în plus, că suveraniștii preferă o „Europă a diplomației” unei „Europe a democrației”, în sensul că mecanismele de legitimare reprezentativă ale UE (Parlamentul European) trebuie să piardă teren în favoarea negocierii dintre liderii statelor-membre. Cât de bine ar funcționa o astfel de Europă o arată chiar componenta negociativă sau diplomatică din actualul mod de funcționare al UE – faimosul Consiliu European, în care lucrurile se poticnesc în mod repetat.
În Parlamentul European, activitatea PfE este de asemenea zgomotoasă și inconsistentă. Adesea, ea constă în luări de poziție lipsite de consecințe în plen și emailuri instigatoare cu diferite propuneri de rezoluții bizare, de câteva rânduri. Un exemplu tipic cu privire la acest gen de activitate e tentativa a două europarlamentare PfE, pe nume Virginie Joron și Catherine Grisset, de a târî Comisia Europeană într-un scandal din Franța, în care Marine Le Pen a acuzat două bănci din această țară de „fatwa bancară”, pentru că acestea au închis un cont personal și contul de partid al Rassemblement National. Conform procedurilor, Comisia trebuie să răspundă în scris la două întrebări „tăioase”: dacă „Comisia va investiga care dintre operatorii bancari din Europa fac discriminări împotriva oponenților politici sau a copiilor lor” și dacă astfel de închideri de conturi „sunt conforme cu legislația europeană privind consumatorii”. Dincolo de presupunerea că există bănci care acționează discriminator împotriva oponenților politici (ai cui? ai băncilor?!) și de ideea ineptă că legislația privind consumatorii ar putea conține o discriminare, oricare ar fi ea, bizareria constă în faptul că scandalul a avut loc în 2017, iar europarlamentarele Rassemblement National adresează întrebarea scrisă pe 14 ianuarie 2025. Și, din nou, Comisia va consuma timp pentru a răspunde, fiindcă e obligată.
Tipicul acestui gen de „activitate politică” este cel dintotdeauna al populismului: autovictimizare și erijarea în poziția de voce sau apărător al poporului, fără efecte concrete.
Cu alte cuvinte, suveraniștii din PfE reprezintă al treilea grup parlamentar din Europa, dar în viața de zi cu zi joacă la marginea eșichierului politic, după rețeta care i-a adus la acest grad de popularitate – vorbe atrăgătoare pentru un segment frustrat de populație, care nu se transformă în fapte politice. E vorba numai de atât? E cazul să fim liniștiți? Nu tocmai.
Va profita Orbán de relația cu Trump pentru a deveni ideologul „internaționalei suveraniste”?
Încă în 2022, Politico.eu publica o știre despre lansarea Mathias Corvinus Collegium Bruxelles. E vorba de filiala bruxelleză a universității lui Orbán din Budapesta, parte a așa-numitului Sistem Național de Cooperare, structură care a distrus democrația liberală din Ungaria. În sine, Mathias Corvinus Collegium e ceva mai apropiat de un think-tank partizan decât de o universitate propriu-zisă, un fel de „Ștefan Gheorghiu” pe stil nou, iliberal. În 2023, a urmat lansarea a două publicații, The European Conservative și Brussels Signal, puse în legătură de (ceea ce a mai rămas din) presa de investigații maghiară cu același Orbán, conform Politico.eu. Cele două publicații au pornit cu bugete substanțiale, de 651.000 și 250.000 de euro.
Împreună cu informațiile care îl dau pe Orbán ca „instigator” al PfE, cele de mai sus creează senzația că nu numai entitățile media și de propagandă de mai sus, ci și grupul Patrioților în sine sunt vehicule geopolitice pentru Viktor Orbán. Din punctul de vedere al „internaționalei” suveraniste sau iliberale, acesta are o mare calitate: e un personaj cultivat politic – școlit la Oxford printre altele – și posesor al unei ideologii „la cheie”, testate cu succes în Ungaria vreme de aproape 15 ani. Ceva foarte atractiv pentru tovarășii lui de idealuri, a căror marcă definitorie este populismul, cu alte cuvinte inconsistența ideologică. Iar la acest punct, se impune de la sine numele altui mare câștigător, lipsit de consistență ideologică și consecvență, Donald Trump. Relația bună și gratularea reciprocă dintre acesta și Viktor Orbán sunt de notorietate, iar în măsura în care „trumpismul” sau MAGA nu sunt tocmai construcții detaliate și coerente, Ungaria ar putea deveni o mare exportatoare de ideologie în SUA, dar și în alte țări în care extremiștii propulsați pe scena mare de frustrarea populară nu știu cum să-și confirme, la guvernare, procentele bune obținute în ultima vreme.
Cu alte cuvinte, dacă în momentul de față suveraniștii sunt la Bruxelles în ofsaid parlamentar, iar în statele-membre ajung rar la guvernare, premisele pentru apariția unui curent politic mai coerent și mai influent există. Unul din evenimentele anunțate de Mathias Corvinus Collegium la Bruxelles la finalul lui ianuarie 2025 are numele „De ce cordonul sanitar nu poate rezista”. E vorba de genul de coaliție centristă care a exclus și în România de la guvernare extremiștii. „Elitele văd democrația ca pe un virus”, se văicărește o voce anonimă pe site-ul fabricii de ideologie a lui Orbán, autogratulându-se pe sine și restul rusofililor iliberali ca „democrație”. De fapt, suveraniștii vor înceta să mai fie priviți ca niște viruși când, și dacă, vor înceta să se mai comporte ca atare. O perspectivă, de altfel, nu foarte roză.
