PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Zelenski le-a solicitat statelor membre NATO să trimită trupe în Ucraina

PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Zelenski le-a solicitat statelor membre NATO să trimită trupe în Ucraina
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Un ofițer francez, comandant al unui lansator de rachete LRU M270 MLRS, și unitatea sa, la finalul exercițiului militar NATO „Eagle Royal 23” desfășurat la Poligonul Capul Midia, România, 09 februarie 2023.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a solicitat statelor membre NATO să trimită trupe pe teritoriul Ucrainei, potrivit unei narațiuni false a presei guvernamentale ruse. În realitate, cuvintele liderului ucrainean au fost scoase din context, acesta abordând, de fapt, subiectul activării articolului 5 al Tratatului NATO dacă Alianța va fi atacată de Rusia.

Propagandă: Zelenski solicită NATO să devină parte a conflictului armat din Ucraina

ȘTIRE: „Liderul regimului de la Kiev Volodimir Zelenski a comentat în timpul unei discuții cu jurnaliștii participarea SUA și NATO în conflictul ucrainean și i-a propus Occidentului să-și trimită copiii în zona acțiunilor militare.

„SUA trebuie să-și trimită fiicele și fiii tot așa cum o facem și noi. Ei vor fi nevoiți să lupte. Și ei vor plăti cu viața”, a declarat într-un stil foarte dur liderul Ucrainei.  

Prezentatoarea TV Olga Skabeeva este convinsă că în acest fel Zelenski provoacă un război la scară largă între Occident și Rusia. „Zelenski i-a solicitat NATO să intre în conflict”, a scris ea pe canalul său Telegram.

NARAȚIUNE: Zelenski le-a solicitat statelor membre NATO să trimită trupe în Ucraina

Realitate: Zelenski și-a exprimat îngrijorarea că după Ucraina Rusia va ataca un stat membru NATO

DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA:  În realitate, cuvintele lui Volodimir Zelenski au fost scoase din context și prezentate într-un mod convenabil presei guvernamentale ruse pentru a justifica necesitatea desfășurării „operațiunii militare speciale”, după cum este numită la Moscova invadarea la scară largă a Ucrainei de către Rusia.

Președintele Ucrainei nu le-a solicitat statelor membre NATO sau SUA „să-și trimită fiicele și fiii” la război. Presa rusă și unele pagini din rețelele de interacțiune socială distribuie doar partea finală a unei declarații a lui Zelenski, eliminând prezentarea contextului de către liderul de la Kiev.

În cadrul unei conferințe de presă organizate la un an de la invadarea Ucrainei de către Rusia, Zelenski a declarat că o capitulare a Ucrainei va muta războiul pe teritoriul statelor NATO. „Rusia va ataca statele NATO, se va năpusti asupra statelor baltice. Așa va fi. Atunci SUA își vor trimite fiii și fiicele, tot așa cum o facem noi acum. Ei vor lupta acolo pentru că este vorba de NATO”. Zelenski nu a vorbit despre trimiterea de trupe pe teritoriul Ucrainei sau despre datoria SUA de a sprijini Kievul cu resurse umane, ci a subliniat rolul sistemului de securitate colectivă NATO la care aspiră Ucraina.

La aceeași conferință de presă Zelenski a menționat că sprijinirea Ucrainei în perioada războiului de către Occident prin livrări de armament reprezintă o garanție pentru UE și NATO că nu va avea loc o extindere a conflictului armat pe teritoriul lor. Liderul de la Kiev a argumentat că refuzul unui stat de a ajuta Ucrainei va determina extinderea războiului și trimiterea de către alte state a fiilor săi pe front pentru a se apăra de invazie.

Pentru a oferi mai multă veridicitate acestei știri false este citată jurnalista Olga Skabeeva, numită  „păpușa de fier” a lui Putin, care a comentat pe Telegram că „Zelenski i-a solicitat NATO să intre în conflict”.

Veridica a demontat o serie de mesaje de propagandă promovate de presa guvernamentală rusă privind implicarea Occidentului în războiul din Ucraina. Potrivit propagandei ruse, Kremlinul trebuie să se mobilizeze pentru a învinge NATO în noul „război pentru apărarea patriei”. În același timp, Occidentul ar forța Rusia să își extindă operațiunile militare, după ce UE a trimis militari în Ucraina înainte de 2022. Presa pro-Kremlin a mai scris  că  Volodimir Zelenski îi cere Occidentului mai mult armament pentru a cauza un război nuclear mondial.

Timp citire: 3 min