PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: UE a trimis militari în Ucraina înainte de 2022 pentru a slăbi Rusia

Militari ucraineni se instruiesc cu spanioli de la Academia de Infanterie din Toledo, în Spania, 15 februarie 2023.
© EPA-EFE/Ismael Herrero   |   Militari ucraineni se instruiesc cu spanioli de la Academia de Infanterie din Toledo, în Spania, 15 februarie 2023.

Holzstock Festival

UE a trimis militari, instructori și spioni în Ucraina cu mult timp înaintea războiului din 2022, potrivit unei narațiuni de propagandă a presei guvernamentale ruse care o citează pe purtătoarea de cuvânt a MAE al Rusiei, Maria Zaharova. În realitate, UE nu a trimis în trecut și nu participă nici acum la acțiunile militare pe teritoriul Ucrainei.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, spune că UE are militari în Rusia

ȘTIRE: „Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Uniunea Europeană a trimis militari în Ucraina cu mult timp înainte de 2022. Zaharova a scris despre acest lucru pe canalul său Telegram, comentând declarația șefului diplomației UE, Josep Borrell, potrivit căruia „Uniunea Europeană nu a luat în considerare și nu ia în considerare posibilitatea de a trimite militari în Ucraina”.

„Armata statelor membre UE a fost trimisă de multă vreme în Ucraina. Și sub formă de instructori, și sub formă de servicii speciale și sub formă de mercenari. Trimiterea lor a început cu mult înainte de 2022”, a spus diplomatul.

Anterior, Maria Zaharova a declarat că summitul UE-Ucraina desfășurat la Kiev a confirmat că Bruxelles-ul continuă să sprijine neonaziștii de la Kiev care slujesc intereselor Statele Unite și NATO pentru a slăbi Federația Rusă”.

NARAȚIUNE: UE a trimis militari în Ucraina înainte de 2022 pentru a slăbi Rusia

Realitate: statele UE au exclus varianta trimiterii de trupe în Ucraina pentru că vor să evite un conflict direct cu Rusia

DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: În realitate, UE nu a trimis și nici nu intenționează să trimită militari pe teritoriul Ucrainei pentru a sprijini armata ucraineană. Purtătoarea du cuvânt a MAE al Rusiei justifică invazia statului său asupra Ucrainei, continuând metanarațiunea de propagandă, lansată în toamna anului trecut, potrivit căreia Moscova luptă cu NATO și UE pe teritoriul statului ucrainean. Presa rusă a mai relatat în trecut despre mercenari străini pe teritoriul Ucrainei, dar fără să ofere probe.

Șeful diplomației europene a declarat pe 5 februarie că Ucraina merită sprijinită, dar fără implicarea militară directă a statelor membre UE. „Comportamentul nemilitar înseamnă că nu se participă direct la război. Am fi fost o parte a conflictului dacă am fi introdus trupele, ceea ce niciodată nu a fost pe agenda noastră”, a declarat Josep Borrell pentru „El Pais”.

În schimb, Zaharova declară că militarii și instructorii din statele UE sunt în Ucraina cu mult timp înainte, însă și de această dată nu oferă nicio probă. De fapt, Occidentul a început să trimită armament defensiv în Ucraina în preajma războiului și în contextul îngrijorărilor exprimate de serviciile secrete din străinătate că Moscova se pregătește să invadeze. Livrările de armament la o scară mai largă au avut loc doar după invazia din 24 februarie și chiar și atunci a fost vorba, inițial, în special de armament individual și portabil, tocmai pentru că existau temeri că Rusia s-ar putea considera provocată de armament greu.  

După invadarea Ucrainei de către trupele ruse a fost înființată Legiunea Internațională, în cadrul căreia luptă militari din 55 de state ale lumii, inclusiv din Rusia și Belarus. Potrivit purtătorului de cuvânt al acestei legiuni, Damen Magru, participarea luptătorilor în război are un caracter individual, toți militarii fiind subordonați comandamentului ucrainean. Alte unități de luptă străine nu există pe teritoriul Ucrainei.

UE sprijină Ucraina din primele zile ale războiului. În afară de ajutoare umanitare și financiare, unele state UE se ocupă de instruirea militarilor ucraineni, oferă tehnică și echipamente.  Instruirea militarilor ucraineni nu are loc pe teritoriul Ucrainei, ci în statele europene, ceea ce înseamnă că instructorii străini nu se află în zona de conflict. UE finanțează înarmarea Ucrainei, necesară pentru o apărare eficientă de agresiunea Federației Ruse.

Veridica a demontat o serie de narațiuni false ale presei ruse privind natura războiului din Ucraina, potrivit cărora Statele Unite au înarmat Ucraina începând cu 2014, pentru a o împinge la război împotriva Rusiei. În perioada acțiunilor militare, jurnaliștii ruși relatau că locuitorii regiunii Zaporojie așteaptă eliberarea orașelor Micolaev, Harkov și Odessa de naziștii ucraineni. Presa pro-Kremlin a mai scris  că din cauza propagandei neonaziste a Kievului, ucrainenii nu înțeleg că sunt eliberați de Rusia, nu ocupați. Propaganda rusă a încercat să convingă opinia publică începând cu noiembrie 2021 că Moscova mobilizează forțe la granița cu Ucraina pentru a se apăra de o agresiune NATO, fiind nevoită să salveze Donbass-ul de genocidul organizat de Ucraina și Occident.

  • Publicație / Media:
    gazeta.ru
  • Data publicării:
    05/02/2023
  • Public țintă:
    Populația vorbitoare de limba rusă din Rusia, fostele state sovietice și regiunile ucrainene ocupate de armata rusă
  • Amplificare:
    RG.RU, BELROS.TV, VESTI.RU, LENTA.RU, RBC.RU, canalele de Telegram ale presei din Rusia și Belarus
  • Afiliere politică:
    Kremlin
  • Narațiune cheie:
    UE a trimis militari în Ucraina înainte de 2022 pentru a slăbi Rusia

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Marin Gherman

Marin Gherman




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 3 min
FAKE NEWS: Cetățean UE, condamnat la închisoare pentru arborarea drapelului rus
FAKE NEWS: Cetățean UE, condamnat la închisoare pentru arborarea drapelului rus

O activistă din Letonia a fost condamnată la închisoare pentru arborarea drapelului rus, potrivit unei știri false promovate de propaganda pro-Kremlin.

Marin Gherman
Marin Gherman
13 Jul 2024
FAKE NEWS: România pregătește un război în Transnistria
FAKE NEWS: România pregătește un război în Transnistria

România se pregătește pentru acțiuni militare în stânga Nistrului, unde mercenari români au luptat în războiul din 1992, iar pentru aceasta și-a modificat legislația, afirmă canalul de Telegram Smugleanka.

Veridica
Veridica
11 Jul 2024
FAKE NEWS: Americanii au instalat sistemul HAARP şi în România
FAKE NEWS: Americanii au instalat sistemul HAARP şi în România

Sistemul HAARP, cu care SUA poate controla vremea şi provoca cutremure, a fost instalat în România, potrivit politicianei pro-ruse Diana Şoşoacă.

Cezar Manu
Cezar Manu
08 Jul 2024
FAKE NEWS: Agricultorii moldoveni nu au acces pe piața UE, care dă Moldovei doar arme
FAKE NEWS: Agricultorii moldoveni nu au acces pe piața UE, care dă Moldovei doar arme

Agricultorii moldoveni nu au acces pe piața UE, iar ajutorul occidental se limitează la arme, potrivit canalului de Telegram Smugleanka. Cifrele demonstrează contrariul.

Veridica
Veridica
05 Jul 2024