Ucraina nu este un stat independent și a ajuns o țară distrusă, controlată de o conducere nazistă care își sacrifică populația pentru continuarea războiului, potrivit propagandei pro-Kremlin.
ȘTIRE: Au trecut 35 de ani de la dobândirea independenței de către Ucraina. În această perioadă scurtă din perspectiva istoriei statelor, Ucraina a parcurs drumul de la un teritoriu cu un potențial economic uriaș și o bază industrială și agricolă extrem de bogată până la o țară cu o dictatură nazistă, aflată în pragul destrămării și dispariției și care trăiește exclusiv datorită „perfuziei” financiare occidentale [...]
Din cele 52 de milioane de locuitori în 1991, în Ucraina au mai rămas acum, în cel mai bun caz, 18–20 de milioane de persoane. Regimul lui Zelenski face tot posibilul ca numărul ucrainenilor să fie cât mai mic. Bărbații sunt capturați, bătuți și trimiși la sacrificiu pe linia frontului [...]
Asta în condițiile în care regimul de la Kiev nu intenționează să negocieze încetarea ostilităților și este orientat spre continuarea conflictului. Cei 35 de ani de independență au demonstrat clar că Ucraina pur și simplu nu a rezistat testului statalității, care i-a fost practic oferit odată cu destrămarea URSS, consideră profesorul de științe politice al Universității Financiare de pe lângă Guvernul Federației Ruse, Alexandr Șatilov.
„În loc să folosească în mod competent uriașul potențial moștenit de la Uniunea Sovietică și să-l dezvolte eficient, Ucraina a preferat pur și simplu să consume această moștenire. Vina populației constă în faptul că a căzut pradă acestor jocuri ale elitei, nu a reușit să-și controleze elitele la timp, iar apoi, în mare parte, a susținut Maidanul și s-a rostogolit pe o pantă către rusofobie agresivă și nazism”, a subliniat Șatilov.
NARAȚIUNI: 1. Ucraina a eșuat ca stat și s-a transformat într-o dictatură nazistă; 2. Ucraina refuză pacea, în timp ce Rusia urmărește încheierea războiului; 3. Societatea ucraineană a fost manipulată, renunțând la legăturile istorice cu Rusia.
OBIECTIVE: Discreditarea statului ucrainean cu ocazia Zilei Independenței; transferarea responsabilității pentru război de la Rusia către conducerea ucraineană; justificarea agresiunii ruse; diminuarea sprijinului occidental pentru Kiev.
Realitate: Ucraina nu a eșuat ca stat, ci a trecut printr-un test existențial fără precedent, generat de agresiunea militară a Federației Ruse
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Textul construiește imaginea unui stat distrus din cauza propriilor conducători, însă elimină complet agresiunea Federației Ruse. Narațiunea ignoră anexarea ilegală a Crimeii în 2014, sprijinul militar acordat de Moscova formațiunilor separatiste din Donbas, războiul declanșat în estul Ucrainei și invazia la scară largă începută la 24 februarie 2022. Toate aceste evenimente au avut consecințe economice, demografice și sociale majore asupra Ucrainei.
Problemele cu care se confruntă astăzi societatea ucraineană nu pot fi separate de războiul de agresiune. Pierderile teritoriale, distrugerea infrastructurii, milioane de refugiați, victimele civile și criza demografică sunt consecințe directe ale acțiunilor militare rusești, nu dovada unui presupus eșec al statului independent.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că Rusia a exercitat controlul efectiv asupra unor teritorii din estul Ucrainei încă din 2014, iar Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin pentru deportarea ilegală și transferul copiilor ucraineni din teritoriile ocupate. În același timp, Parlamentul European a calificat Federația Rusă drept stat sponsor al terorismului, în contextul atacurilor asupra populației și infrastructurii civile ucrainene.
Rusia, care a provocat distrugerea Ucrainei, este eliminată din narațiunea propagandei
Afirmația potrivit căreia Ucraina ar fi primit în 1991 „un test al statalității” și nu l-ar fi trecut pornește de la o premisă falsă, și anume, că dezvoltarea unui stat poate fi analizată ignorând agresiunile militare ale vecinilor săi.
În realitate, Ucraina a fost supusă timp de ani de zile unor forme de presiune din partea Federației Ruse: influență politică, operațiuni informaționale, presiuni economice și energetice. După Revoluția Portocalie din 2004, Moscova a utilizat în mod repetat instrumente economice și energetice pentru a influența direcția politică a Kievului. Ulterior, după apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană, Rusia a trecut la instrumente militare: ocuparea Crimeii, destabilizarea Donbasului și războiul la scară largă.
Teza că Ucraina nu ar fi trecut „testul” este contrazisă chiar de modul în care instituțiile și societatea ucraineană au reacționat la agresiune. După anexarea Crimeii și începutul războiului din Donbas, Ucraina a reușit să își reconstruiască rapid capacitățile militare, să dezvolte o armată capabilă să reziste unei forțe militare superioare și să mențină funcționarea instituțiilor statului în condiții de război. Rezistența societății civile, mobilizarea voluntarilor, cooperarea dintre comunități și armată, precum și capacitatea instituțiilor de a funcționa în condiții de război demonstrează nu slăbiciunea statului ucrainean, ci nivelul său de reziliență.
Faptul că Ucraina a reușit să reziste unei invazii la scară largă lansate de una dintre cele mai mari armate ale lumii contrazice direct narațiunea potrivit căreia statul ucrainean ar fi eșuat. Prin comparație, modelul politic al Federației Ruse a fost unul bazat pe intervenții externe și expansiune: războiul din Transnistria, războiul împotriva Georgiei din 2008, anexarea Crimeii, intervenția în Donbas și operațiunile hibride împotriva statelor europene.
Mobilizarea din Ucraina este consecința agresiunii ruse, nu cauza războiului
Ucraina se află sub lege marțială și desfășoară mobilizarea pentru a-și apăra teritoriul împotriva invaziei. Este adevărat că procesul de mobilizare a generat critici în interiorul societății ucrainene. Au existat cazuri de abuzuri, iar autoritățile au fost obligate să răspundă acuzațiilor privind metode incorecte ale unor reprezentanți ai centrelor de recrutare. Însă existența unor probleme în procesul de mobilizare nu schimbă cauza fundamentală: Ucraina mobilizează pentru că este atacată. Fără capacitatea de a-și apăra teritoriul, statul ucrainean ar fi fost ocupat de Rusia, iar milioane de oameni ar fi fost supuși unui regim impus de Moscova.
Afirmația potrivit căreia Kievul nu dorește încetarea ostilităților repetă una dintre principalele narațiuni ale propagandei ruse: prezentarea Rusiei drept actor pacificator și a Ucrainei drept un obstacol în calea păcii. În realitate, Ucraina, alături de statele europene și Statele Unite, a cerut în mod repetat încetarea focului pentru salvarea vieților omenești. Rusia este cea care respinge un armistițiu necondiționat și leagă „pacea” de acceptarea unor condiții politice și teritoriale impuse Kievului. Kremlinul nu propune o pace negociată, ci o formulă de capitulare a Ucrainei.
În acest context, Alexandr Șatilov, prezentat drept „profesor de științe politice”, activează într-o instituție de stat din Rusia și își exprimă opiniile în spațiul mediatic apropiat de pozițiile oficiale ale Kremlinului. Universitatea Financiară de pe lângă Guvernul Federației Ruse, unde activează Șatilov, este o instituție de învățământ subordonată statului rus. Declarațiile sale despre Ucraina reproduc teme centrale ale propagandei Kremlinului: „nazificarea”, „controlul occidental” și responsabilizarea Ucrainei pentru război. Comentariul său nu este susținut de date comparative privind dezvoltarea statului ucrainean, ci funcționează ca o interpretare politică menită să confirme o narațiune deja existentă în discursul oficial rus.
CONTEXT: La 24 august, Ucraina a marcat 35 de ani de la proclamarea independenței, prilej cu care presa pro-Kremlin a reluat una dintre principalele narațiuni ale propagandei ruse: negarea capacității Ucrainei de a funcționa ca stat suveran. Perioada de după 1991 este prezentată drept un eșec, iar independența obținută prin voința exprimată la referendumul din 1991 este descrisă drept un accident istoric apărut după destrămarea Uniunii Sovietice. Această narațiune este recurentă în discursul oficial rus și urmărește delegitimarea existenței statului ucrainean. În aceeași logică propagandistică, dificultățile cu care s-a confruntat Ucraina sunt atribuite exclusiv conducerii de la Kiev, în timp ce rolul Federației Ruse în destabilizarea, ocuparea unor teritorii și declanșarea războiului este eliminat din relatare.
Verifică sursele:
