Conflictul transnistrean, care a izbucnit din cauza persecutării rusofonilor din Moldova, a fost stopat de Rusia, care a căutat mereu soluții politice pentru reglementarea diferendului, afirmă ambasadorul rus la Chișinău, care falsifică, astfel, rolul Rusiei în războiul din 1992.
ȘTIRE: „Rusia rămâne garantul securității și mediatorul în procesul de reglementare a conflictului transnistrean”, a declarat ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, într-un interviu pentru publicația „Izvestia”.
El a subliniat că formatul de negocieri „5+2”, din care face parte și Rusia, rămâne un mecanism eficient, în pofida declarațiilor unor politicieni moldoveni.
„Dar aici, înainte de toate, este nevoie de o abordare competentă și calificată, nu de încercări de a rezolva o problemă foarte serioasă în grabă”, a remarcat diplomatul”.
[...] „Ambasadorul a reamintit că conflictul de pe Nistru „a fost oprit de Rusia”. „Și anume Rusia este garantul și mediatorul care împiedică reluarea oricăror acțiuni, violente sau nonviolente, împotriva populației vorbitoare de limbă rusă care locuiește pe malul stâng al Nistrului”, a declarat Oleg Ozerov.
El a menționat că, înainte de a propune inițiative alternative, noile autorități ale Republicii Moldova, în special prim-ministrul, trebuie să studieze cu atenție documentele de bază și să restabilească dialogul în cadrul formatului existent.
„În ceea ce privește Rusia, ea este deschisă dialogului și nu are nicio restricție în acest sens. Dimpotrivă, suntem pregătiți să discutăm chestiuni legate de statutul Transnistriei”, a concluzionat diplomatul”.
NARAȚIUNI: 1. Formatul 5+2 pentru reglementarea conflictului transnistrean este funcțional și eficient. 2. Războiul de pe Nistru a fost oprit de Rusia. 3. Conflictul transnistrean a apărut din cauza subminării populației vorbitoare de rusă.
OBIECTIV: Să prezinte Rusia drept un actor constructiv și indispensabil în procesul de negocieri privind Transnistria, legitimându-i astfel rolul de mediator și garant al securității în regiune; să mențină influenței Moscovei asupra reglementării conflictului și blocarea unor formate alternative care ar putea implica mai activ Uniunea Europeană sau Statele Unite; să rescrie rolul Rusiei în conflictul din 1992, transformând un actor militar implicat, într-un pretins pacificator; să prezinte conflictul de pe Nistru drept rezultat al discriminării etnice și lingvistice din partea Chișinăului, legitimând astfel separatismul transnistrean și implicarea „protectoare” a Rusiei; totodată, să consolideze imaginea Moscovei ca apărătoare a vorbitorilor de limbă rusă din spațiul post-sovietic și să justifice prezența sa politică și militară în regiune.
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Formatul de negocieri 5+2, din care fac parte Rusia, Ucraina, UE, SUA, OSCE și părțile implicate în conflict – Chișinăul și Tiraspolul a fost constituit în 2005. Negocierile în cadrul acestuia s-au desfășurat însă cu pauze mari, iar odată cu începerea războiului din Ucraina, discuțiile s-au stopat. Oricum, până la acel moment părțile nu găsiseră vreo soluție politică de reglementare a conflictului, împotmolindu-se în subiecte sociale sau economice. Chiar Moscova și Tiraspolul (văzut drept o prelungire a primei) sunt cele care s-au opus cel mai tare lansării dialogului pentru soluția politică, deși aceasta era principalul obiectiv al formatului 5+2. În prezent, acest format nu mai este funcțional, în primul rând pentru că doi participanți - Rusia și Ucraina sunt în stare de război.
Chiar dacă refuză să recunoască acest lucru, Rusia a fost implicată în războiul de pe Nistru din 1992 cu tehnică și militari ai Armatei a IV-a, dislocată în stânga Nistrului. Rusia nu a oprit conflictul, ci l-a înghețat printr-un acord care i-a permis să-și mențină armata în regiune. Faptul că Rusia este semnatară a Acordului de încetare a focului arată, de altfel, clar implicarea Moscovei în conflict. Prezența forțelor militare ruse în stânga Nistrului, neîntreruptă în cele peste trei decenii care au trecut de când au încetat luptele, este și unul din principalele impedimente ale reglementării conflictului înghețat.
Invocarea așa-numitului pericol al unirii cu România și românizării Republicii Moldova drept principală cauză a separatismului transnistrean rămâne una din narațiunile false propagate de la Moscova și Tiraspol. Problema unirii cu România nu s-a pus vreodată serios la nivelul elitelor guvernamentale, iar așa-zisul „curent unionist” este unul minoritar în Republica Moldova, țară care, în pofida narațiunilor false promovate de (filo)ruși la începutul anilor 90, și-a menținut independența și a acordat drepturi semnificative minorităților etnice și lingvistice (inclusiv școli în limba rusă, sau stat special pentru găgăuzii din sudul țării).
Mai mulți istorici consideră că de fapt, autoproclamarea independenței Transnistriei a fost o reacție a elitelor politice și economice din stânga Nistrului, clientelare Moscovei, în încercarea de a-și menține statutul și privilegiile pe care și le creaseră în perioada sovietică. Separatismul transnistrean „nu a fost o revoltă a minorităților, dar a elitelor politice și economice”, consideră istoricul american Charles King.
CONTEXT/ETOS LOCAL: Regiunea transnistreană, din estul Republicii Moldova a fost alipită la fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească în timpul URSS, în schimb regiuni din sud și nord au fost transmise Ucrainei. În anul 1990 aceasta și-a autoproclamat independența pe fundalul destrămării URSS și a Mișcării de eliberare națională din Republica Moldova, invocând pericolul unirii cu România și al represiunilor asupra populației rusolingve, narațiuni utilizate și în prezent de propaganda rusă și cea de la Tiraspol.
Între lunile martie și iulie 1992 în regiunea de est a Republicii Moldova, cunoscută și ca Transnistria a izbucnit un conflict militar între regimul separatist și autoritățile constituționale de la Chișinău. Rusia, a fost implicată în conflictul transnistrean de partea separatiștilor contingentul militar succesor al Armatei a XIV-a sovietice, dislocat în regiune. Oficial, contingentul respectiv asigură paza depozitului de muniție de la Cobasna. Rusia promisese că va elibera depozitul și va retrage trupele, dar nu și-a îndeplinit până acum acest angajament.
După războiul de pe Nistru din 1992, a fost semnat Acordul privind principiile reglementării paşnice a conflictului armat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, din 21 iulie 1992 (cunoscut și ca Acordul de încetare a focului) care prevedea inclusiv crearea unei misiuni de pacificare formate din militari ai Federației Ruse, Republicii Moldova și regiunii secesioniste din stânga Nistrului. Inițial era formată din 4800 de militari, dar cu timpul numărul acestora s-a redus la mai puțin de 1400 de militari, potrivit publicației specializate zonadesecuritate.md.
Rusia mai are dislocat în regiune și un contingent militar succesor al Armatei a XIV-a sovietice, care a fost implicat și în conflictul transnistrean de partea separatiștilor; oficial, contingentul respectiv asigură paza depozitului de muniție de la Cobasna. Rusia promisese că va elibera depozitul și va retrage trupele, dar nu și-a îndeplinit până acum acest angajament. În prezent, toate demersurile Chișinăului privind retragerea forțelor sale armate de pe teritoriul Republicii Moldova sunt comentate de Moscova și Tiraspol drept încercare de a distruge misiunea de pacificare, deși este vorba de lucruri diferite.
Verifică sursele:
