Chișinăul cere ajutorul Occidentului pentru eliminarea forțelor de menținere a păcii ruse din Transnistria, potrivit unei narațiuni promovate de propaganda rusă care, intenționat, confundă pacificatorii cu unitățile militare pe care Rusia s-a angajat să le retragă încă de la sfârșitul anilor '90.
ȘTIRE: Guvernul Republicii Moldova va apela la Occident pentru a obține „retragerea trupelor ruse din Transnistria”. Despre acest lucru a declarat vicepremierul moldovean „pentru reintegrare”, Valeriu Chiveri, într-un interviu acordat canalului de YouTube „Vot tak Moldova”.
„Aceasta este una dintre problemele care împiedică în mod substanțial reintegrarea – prezența ilegală a trupelor ruse pe teritoriul Moldovei… Vom insista asupra acestui lucru și le vom cere partenerilor noștri ca această chestiune să fie inclusă pe agenda negocierilor și discuțiilor cu Federația Rusă”, a spus Chiveri.
Senatorul Federației Ruse, Vladimir Jabarov, a anunțat un răspuns „instantaneu și foarte puternic” al Rusiei la orice presiune exercitată asupra trupelor sale. „Pacificatorii ruși sunt garanția păcii în Transnistria. Cred că autoritățile de la Chișinău îndeplinesc indicațiile pe care le primesc de la Bruxelles și din alte capitale europene. Pentru ei, principalul este să-i alunge cu orice preț pe pacificatorii noștri de acolo. Dar ei se joacă cu focul. De îndată ce vor atenta la securitatea pacificatorilor noștri, răspunsul Rusiei va fi instantaneu și foarte puternic”, a declarat Jabarov.
NARAȚIUNE: Chișinăul forțează eliminarea pacificatorilor ruși din Transnistria
OBIECTIV: Prezentarea demersurilor Chișinăului privind retragerea forțelor militare ruse staționate ilegal în regiunea transnistreană drept o tentativă de „eliminare a pacificatorilor ruși”, pentru a distorsiona poziția oficială a Republicii Moldova; inducerea ideii că autoritățile moldovenești acționează agresiv și iresponsabil, sub dictarea Occidentului, punând în pericol pacea și stabilitatea regională; legitimarea prezenței militare ruse prin confundarea deliberată a trupelor ruse cu misiunea de menținere a păcii; alimentarea fricii de escaladare militară și justificarea unor eventuale reacții dure ale Federației Ruse.

DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: Trebuie precizat că este unul din subterfugiile propagandei ruse și a Tiraspolului de a confunda trupele militare ruse, rămășițe ale armatei a XIV-a, care staționează ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, în stânga Nistrului, regiune separatistă controlată de Kremlin. De fapt și în interviu, iar Valeriu Chiveri este citat inexact, oficialul vorbește despre necesitatea îndeplinirii de către Rusia a angajamentelor asumate la summitul OSCE din 1999, de a-și retrage trupele și muniția militară. este adevărat, Chișinăul optează și pentru transformarea misiunii de pacificatori în una civilă, sub mandat internațional, dar când e vorba de evacuarea militarilor ruși, se referă anume la aceste trupe.
CONTEXT/ETOS LOCAL: Misiunea de pacificare a fost creată după ce a fost a fost semnat Acordul privind principiile reglementării paşnice a conflictului armat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, din 21 iulie 1992. Documentul prevedea inclusiv formarea unei misiuni de pacificare din militari ai Federației Ruse, Republicii Moldova și regiunii secesioniste din stânga Nistrului. Inițial era compusă din 4800 de militari, dar cu timpul numărul acestora s-a redus la mai puțin de 1400 de militari.
Alți aproximativ 1.000-1.500 de militari ruși (majoritatea, de fapt originari din regiunea transnistreană) fac parte din contingentul militar care, oficial, păzește depozitul militar de la Cobasna. Rusia s-a angajat încă de la summitul OSCE de la Istanbul, din 1999, să-și retragă armamentul și munițiile de la Cobasna până în 2002. Au fost retrase doar circa 20 de mii de tone de muniții și distruse câteva sute de unități de tehnică blindată. Procesul de evacuare și casare a munițiilor și armamentului a fost oprit în 2003, iar potrivit în depozitul de la Cobasna ar mai fi rămas aproximativ 20-21 de mii de tone de muniție.
Verifică sursele:
