Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn Telegram

Editoriale

Republica Moldova se pregătește pentru o toamnă complicată. Jocurile Rusiei

Un muncitor umple o butelie de gaz la o benzinărie de lângă satul Antonești din raionul Ștefan Vodă din Moldova, 13 martie 2022.
©EPA-EFE/DUMITRU DORU  |   Un muncitor umple o butelie de gaz la o benzinărie de lângă satul Antonești din raionul Ștefan Vodă din Moldova, 13 martie 2022.

Republica Moldova s-ar putea confrunta în această toamnă cu o serie de provocări majore, în contextul în care Rusia este interesată să readucă această țară în sfera de influență. În plan intern, e de așteptat ca Moscova să folosească pârghiile pe care le are în regiunea separatistă transnistreană și în Găgăuzia. La aceste presiuni se vor adăuga cele făcute în zona energetică.

Amenințările lui Serghei Lavrov

Rusia este interesată în acest moment ca Republica Moldova să nu poată îndeplini cele nouă cerințe ale Bruxellesului necesare pentru continuarea parcursului european. Șase dintre acestea sunt numai pe partea de justiție și în curs de implementare sau definitivare, fapt ce dă mari șanse trecerii spre următorul nivel al relației cu UE și anume deschiderea capitolelor de negociere.

Cel mai probabil o astfel de decizie va fi luată la Consiliul European din iunie 2023, iar până atunci Rusia va acționa concertat cu instrumentele pe care le are pentru a opri acest proces.

Deși semnale au fost încă de mai devreme, toamna aceasta se anunță pentru Chișinău una extrem de importantă. Ca un preambul înaintea începerii sezonului rece, primul semnal a venit săptămâna trecută din partea ministrului rus, Serghei Lavrov, care a reiterat că Rusia își va proteja vorbitorii de limbă rusă din Moldova. Aceștia nu sunt însă amenințați cu nimic, beneficiază de drepturi fără precedent și nu există tensiuni inter-etnice cu majoritatea.

Lavrov a spus că Rusia îi va apăra pe vorbitorii de limbă rusă din Moldova în contextul în care Tiraspolul presează pentru negocieri cu Chișinăul. Serghei Lavrov a amenințat voalat în cadrul aceleași declarații făcute pentru o televiziune rusă că și UTA Găgăuză s-ar putea confrunta cu o situație similară ca în Transnistria. Cu alte cuvinte, ministru rus de externe a amenințat cu un nou focar separatist. Lavrov a spus și cam ce și-ar dori Moscova de la Chișinău: „liderii moldoveni vor face ceea ce trebuie dacă vor înceta jocurile geopolitice impuse de Occident și se vor gândi la interesele acelor oameni care trăiesc unul lângă altul”. Lavrov a trimis la una dintre narațiunile promovate de Rusia de mai mult timp – că o poziționare a Republicii Moldova în favoarea Ucrainei, la fel ca și Occidentul, poate duce la probleme interne pentru aceasta.

Lavrov nu este la prima ieșire de acest gen. În iunie, el a spus că Republica Moldova e pe urmele Ucrainei, deoarece ar vrea să anuleze tot ce este rusesc, după ce președintele Maia Sandu a promulgat o lege a securității informaționale care interzicea propaganda rusă pe televiziunile și radiourile din Moldova, fapt interpretat de Moscova ca o tentativă de limitare a accesului la informație a populației rusofone.

Șantaj energetic în prag de sezon rece

Chișinăul nu este interesat să aibă disensiuni cu Moscova și să o antagonizeze Rusia în prag de sezon rece, pentru a nu risca oprirea livrărilor de gaze.

Republica Moldova este încă dependentă 100% de gazul rusesc și în proporție de circa 70% de energia electrică produsă în regiunea separatistă transnistreană de către centrala termo-electrică de la Cuciurgan, deținută de compania rusească Inter-RAO, fapt ce îi îngustează marja de acțiune. Moscova, direct sau prin proxi-urile sale, profită de această situație.

Presiunile Moscovei și Tiraspolului au dat, de altfel, roade, iar Chișinăul a mai prelungit pentru încă o lună certificatele de mediu pentru funcționarea Uzinei Metalurgice de la Râbnița (MMZ) principalul colector de valută la bugetul regiunii separatiste transnistrene.

De asemenea, Guvernul de la Chișinău a scăpat ocazia să ofere unui consorțiu de firme românești proiectul de interconectare a liniilor de înaltă tensiune dintre România și Republica Moldova pe traseul Isaccea-Vulcănești-Chișinău. În schimb, contractul a mers la o firmă indiană implicată într-o serie de scandaluri de corupție la ea acasă. În ciuda problemelor pe care compania indiană le are, aceasta a câștigat licitația „cu cântec” de 27 de milioane la o diferență de doar 30.000 de dolari.

Astfel de greșeli strategice pot ține în continuare Republica Moldova captivă pentru energia din Transnistria, sau în pericol de față de livrările din Ucraina, țară aflată în război.

Butoiul de pulbere numit UTA Găgăuză

Instrumentarul Moscovei nu se limitează doar la cele două tipuri de acțiuni descrise mai sus, ci cuprinde și Unitatea Teritorial Administrativă Găgăuză, locuită de etnici de origine turcă, dar de facto rusofoni apropiați de Rusia. De mai multe luni, o serie de politicieni locali, care promovează deschis o politică pro-Moscova, agită apele și organizează proteste anti-guvernamentale.

Mai mult, aceștia recurg la amenințări directe sau voalate la adresa Chișinăului și îi cer conducerii statului să meargă să negocieze cu Moscova.

Pe acest fundal, șefa statului Maia Sandu a mers la Comrat pentru a le spune găgăuzilor că autoritățile de la Chișinău îi consideră parte integrantă a Republicii Moldova și că nu se duc politici împotriva lor, așa cum pretind unii politicieni proruși de acolo și propaganda prorusă.

„Păstrarea păcii este obiectivul primordial pentru noi toți. Și vom face tot ce ne stă în puteri pentru a realiza acest lucru. Pentru toți cetățenii Republicii Moldova este important să prevină încercările de a semăna haos în Moldova, de a diviza cetățenii pe criterii naționale, etnice sau teritoriale. Nu ar trebui să permitem nimănui să ne insufle suspiciune și neîncredere unii față de alții. Anumiți oameni din această țară nu vor să își asume responsabilitatea pentru propriul furt, anarhie și corupție și, prin urmare, caută să creeze haos. Dar oare cetățenii noștri din Comrat, Bălți, Chișinău, Taraclia sau Nisporeni își doresc acest lucru? Cu siguranță – nu! Sloganul majorității covârșitoare a cetățenilor Republicii Moldova este pacea și armonia! Noi toți suntem Moldova. Suntem o singură țară”, le-a spus Maia Sandu studenților Universității de la Comrat.

Politicienii proruși, în frunte cu bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, au încercat să saboteze vizita și mesjele pacifiste pe care Maia Sandu le-a adus la Comrat. Chiar în plenul Adunării Populare de la Comrat (parlamentul local), Maia Sandu le-a transmis ferm și acestora ca nu este de acord cu războiul dus de Rusia în Ucraina și nimic nu o va opri să-și exprime această părere.

Mișcarea Maiei Sandu de a merge în sânul unui posibil focar de destabilizare a avut dublă semnificație. La nivel național a arătat un președinte determinat care nu are teamă să meargă în mijlocul celor care crează probleme, iar pe plan local acțiunea a avut rolul de a decongestiona într-o anumită măsură situația tensionată de la Comrat.

Așadar, pentru Republica Moldova se anunță o toamnă plină de provocări, în care Rusia va fi principalul factor perturbator. Acțiunile vor veni atât din afara țării, cât și dinăuntrul ei prin apărarea acelor „puncte de presiune” pe care Republica Moldova nu le poate gestiona încă. Depinde de abilitatea politicienilor pro-europeni de la Chișinău de a anticipa și de a încerca să contracareze din timp astfel de acțiuni.

Tags: Republica Moldova , Ucraina , Rusia , Transnistria , Gazprom , Război în Ucraina , Energie
Propaganda de Razboi - Razboi in UCRAINA
Alte articole
Ședința comună a guvernelor României și Republicii Moldova. Cum a evoluat relația bilaterală de la „poezie și lirism” la sprijin financiar și proiecte de infrastructură

Ședința comună a guvernelor României și Republicii Moldova. Cum a evoluat relația bilaterală de la „poezie și lirism” la sprijin financiar și proiecte de infrastructură

Bucureștiul a înțeles în ultima decadă că investițiile în partea sentimentală a relației cu Republica Moldova ar trebui înlocuite cu ajutoare concrete, care să reziste în timp.

După un an de instabilitate, Bulgaria anunță reforme. Este acesta momentul 1989 al noii generații?

După un an de instabilitate, Bulgaria anunță reforme. Este acesta momentul 1989 al noii generații?

Cu o nouă coaliție de guvernare care promite reforme substanțiale, Bulgaria pare să se îndrepte către o schimbare. Este promisiunea unui nou început, după un deceniu marcat de dominația GERB și suspiciuni de corupție. Pentru generația tânără, ar putea fi un nou moment 1989.

Cum se vede din Republica Moldova o potențială invazie rusească a Ucrainei

Cum se vede din Republica Moldova o potențială invazie rusească a Ucrainei

Criza din Ucraina este urmărită cu îngrijorare și în Republica Moldova, în condițiile în care un eventual conflict s-ar putea extinde și pe teritoriul său, în Transnistria.

Mădălin Necșuțu

09 Sep 2022

Actualizat la: 10 Sep 2022 14:03:56
Mădălin Necșuțu

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 5 min
Lumea rusă, sau zonele limitrofe ale secolului 21
Lumea rusă, sau zonele limitrofe ale secolului 21

Revocarea de către Lituania a licenței postului rus de televiziune Rain TV, aduce în atenție o problemă mai veche cu privire la opoziția liberală Rusie: este aceasta dispusă să abandoneze imperialismul autocrațiilor? Jurnalistul lituanian Nikodem Szczygłowski scrie că, de la reformiști din perioada țaristă la contestatari ai sistemului sovietic ca Mihail Bulgakov la opozanți ai lui Putin ca Alexei Navalnîi, susținerea pentru imperiu – descris, eufemistic, ca „lumea rusă” – pare să rămână aceeași.

Confronting Memories
Confronting Memories
24 Jan 2023
Capturarea oligarhilor-fugari, un test pentru justiția Republicii Moldova. Chișinăul contează pe Occident, oligarhii se bazează pe sprijinul sistemului pe care l-au patronat
Capturarea oligarhilor-fugari, un test pentru justiția Republicii Moldova. Chișinăul contează pe Occident, oligarhii se bazează pe sprijinul sistemului pe care l-au patronat

Pro-europenii de la Chișinău au venit la putere cu promisiunea că vor reforma justiția și îi vor aduce în fața legii pe oligarhii care au devalizat țara iar acum se ascund în străinătate. Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor și fugarii din „grupul de la Londra” par însă să beneficieze în continuare de sprijinul sistemului din care au făcut parte și sprijină eforturile de îndepărtare de la putere a pro-europenilor. Pe de altă parte, autoritățile contează pe partenerii occidentali, care par să fi înțeles că oligarhii vor să împingă Republica Moldova către Rusia.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
19 Jan 2023
Comunitatea Statelor Independente, un proiect rusesc condamnat la dispariție
Comunitatea Statelor Independente, un proiect rusesc condamnat la dispariție

În perioada 26 – 27 decembrie 2022 în orașul Sankt-Peterburg s-a desfășurat Summit-ul informal al liderilor statelor CSI. Reuniunea ar fi trebuit să arate că aceasta organizație dominată de Rusia, care încearcă de ani de zile să o prezinte ca o alternativă la mai atractivele UE și NATO, este relevantă și viabilă, că Moscova se bucură de sprijinul partenerilor săi ex-sovietici chiar și în condițiile războiului din Ucraina. Discursurile despre cooperare nu pot masca însă realitatea: CSI e o organizație depășită, în criză, care nu are perspective serioase pe termen lung.

Angela Grămadă
Angela Grămadă
11 Jan 2023
„Nepoțelul a început să se bâlbâie și să facă în pat, de frică”. Războiul încă îi urmărește pe refugiații ucraineni din Moldova
„Nepoțelul a început să se bâlbâie și să facă în pat, de frică”. Războiul încă îi urmărește pe refugiații ucraineni din Moldova

Războiul încă îi urmărește pe refugiați, deși unii au părăsit Ucraina de luni de zile. Își amintesc de bombardamentele rușilor. Vorbesc cu rudele rămase dincolo, care le spun ce se întâmplă. Se gândesc tot timpul la întoarcerea acasă. Câteva zeci de mii din milioanele de refugiați de război ucraineni s-au oprit în Republica Moldova. Mariana Vasilache i-a întâlnit pe unii dintre ei chiar la școala la care a studiat în copilărie, care acum le-a devenit casă.

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
29 Dec 2022