Editoriale

Moldova și Ucraina în UE: voință politică vs. obstacolele realității din teren

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, președintele Consiliului European, Charles Michel, și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la o conferință de presă comună după întâlnirea lor de la Kiev, Ucraina, 21 noiembrie 2023.
© EPA-EFE/SERGEY DOLZHENKO   |   Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, președintele Consiliului European, Charles Michel, și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la o conferință de presă comună după întâlnirea lor de la Kiev, Ucraina, 21 noiembrie 2023.

Holzstock Festival

Negocierile de aderare între Ucraina și Moldova și Uniunea Europeană au început, oficial, pe 25 iunie 2024. Deși e o veste bună atât pentru cele două țări, cât și pentru noi, UE, calendarul aderării nu e cert. Nu numai lumea din jurul nostru se schimbă, ci și Uniunea Europeană.

Acordarea statutului de țară candidată și începerea negocierilor au funcționat, în general, ca garanții pentru dobândirea calității de membru, cu excepții ca ale Turciei sau Serbiei, la care procesul de aderare e sub semnul întrebării. În cazul Ucrainei și al Moldovei, Uniunea Europeană are de-a face însă cu o situație aparte, dată de conflictul dintre imperativele politice și cele pe care le-am putea numi birocratice. Atât beneficiile, cât și obligația morală a UE referitoare la acceptarea celor două țări sunt clare. Războiul din Ucraina și ascensiunea Chinei reclamă o atitudine geopolitică decisă, iar poziția de avanpost al Europei pe care o ocupă Ucraina în momentul de față este și ea evidentă. Moldova a reușit să își contureze în ultimii ani o atitudine proeuropeană decisă, iar granițele UE sunt greu de conceput cu aceasta ca enclavă, între Ucraina și România.

Pe de altă parte, dacă facem un exercițiu contrafactual și ne imaginăm pașii către aderare ai Moldovei și Ucrainei fără cea de-a doua invazie a acesteia de către Rusia lui Putin, care a început în 2022, situația arată cu totul altfel. E destul de limpede, fără alte argumente, că vorbim de teritorii limitrofe, cu o istorie politică și sisteme de guvernare diferite de standardele din momentul de față ale UE. În plus, cu excepția Țărilor Baltice, care sunt un caz particular, e vorba de singurele state foste republici sovietice cărora li s-a dat undă verde către Occident.

Obstacolele aderării și procesul birocratic

Problemele pe care le au de rezolvat Ucraina și Moldova, pentru aderare, nu au nevoie de o analiză detaliată pentru un cititor român. Foarte schematic, ne putem imagina o Românie a anilor 1990, în care corupția și ineficiența frânează dezvoltarea, iar diferite capitole ale legislației, de la cel al drepturilor de autor la regimul minorităților, sunt neconforme cu acquis-ul european. În plus, ambele țări se confruntă cu problema unei minorități ruse importante, orientate politic către Moscova, care în cazul Moldovei se leagă și de o dispută teritorială, cea referitoare la Transnistria și Tiraspol. Decalajul dintre ceea ce era România la finalul lui 2004, când au fost încheiate toate capitolele de negociere, și ce sunt acum Ucraina și Moldova e greu de cuantificat, dar e clar că el există.

Capitolele de negociere sunt, de altfel, în număr de 33 și includ „mai tot”, de la siguranța alimentară la regimul fiscal și libertatea de mișcare a persoanelor. E clar cât de dificilă e rezolvarea lor, iar asta se traduce în procese care durează ani și ani, dacă nu decenii. E drept, în momentul de față Moldova a bătut toate recordurile de viteză la start, cu depunerea cererii de aderare în martie 2022 și aprobarea statutului de țară candidată în iunie a aceluiași an și începerea negocierilor în iunie 2024 (Ucraina a cerut aderarea în februarie 2022). Pentru comparație, Turcia a depus cererea în aprilie 1987, a obținut aprobarea candidaturii în decembrie 1999, iar procesul de aderare a început în 2015, pentru a se bloca în 2016, din motivele cunoscute (regimul Erdoğan). Pentru România, solicitarea a fost făcută în 1995, iar negocierile au avut loc între 2000 și 2004, după care tratatul de aderare a fost ratificat în aprilie 2005, cu 1 ianuarie 2007 ca dată oficială de intrare a țării în UE.

Procesul de aderare include nouă pași, iar el a durat, în vremuri recente, cel puțin opt ani – în cazul Țărilor Baltice, de exemplu (11, în cazul României). Dacă speranțele exprimate de Denis Șmihal, premierul Ucrainei, că aceasta va fi primită în Uniunea Europeană în numai doi ani, par exagerate, cele ale președintei Moldovei, Maia Sandu (până în 2030) par mai realiste, deși putem vorbi și aici de optimism.

În cazul Moldovei, s-ar putea presupune că ar putea intra în UE cu tot cu problema Transnistriei, dat fiind precedentul Ciprului, care avea și el la aderare – și încă are – o problemă teritorială, cu autointitulata Republică Turcă a Ciprului de Nord. Și totuși, același precedent poate fi un factor frenator, pornind de la ideea că acceptarea Ciprului a creat UE probleme, în primul complicând relația cu Turcia, deci Bruxellesul nu ar mai avea nevoie de o bătaie de cap asemănătoare.

Moldova are, în schimb, un mare avantaj. Este o țară cu numai 3,5 milioane de locuitori, care se vede de la Bruxelles ca fiind mai ușor de reformat, față de Ucraina, a cărei populație de cel puțin 10 ori mai mare e mai degrabă un dezavantaj din această perspectivă, deși în alte sensuri e un atu. Imaginea foarte bună a Maiei Sandu și orientarea proeuropeană clară a Moldovei sunt catalizatori pentru această percepție. În plus, Moldova și-a căpătat reputația de a face treabă bună nu numai la Chișinău, ci și la Bruxelles, unde eforturile ambasadoarei Daniela Morari sunt apreciate.

Atitudinea Bruxellesului: pozitivă, dar mai degrabă la modul idealist

Procesele de aderare care durează zeci de ani și stagnarea UE în granițele de acum 11 ani (Croația a devenit membră în 2013) nu sunt, neapărat, motive de satisfacție la Bruxelles, ci dimpotrivă. Establishmentul de aici resimte carențele structurale ale Uniunii Europene poate mai acut decât euroscepticii și propaganda anti-UE a regimurilor autoritare. Se știe că lucrurile se poticnesc mereu, nu numai în materie de extindere, în Consiliul European, unde unanimitatea este aproape imposibil de obținut exact acolo unde este necesară, în deciziile geopolitice foarte importante. Ironic, Moldova și Ucraina își încep negocierile cu Ungaria la președinția Consiliului Uniunii Europene, iar președinția Ungariei începe cu nimic altceva decât o vizită a lui Viktor Orbán la Moscova. Și în cazul în care clovneriile geopolitice ale lui Orbán au ajuns să ne lase reci, o altă ironie e faptul că șefa conferinței interguvernamentale care a demarat procesul de aderare al Moldovei și Ucrainei – deci le-a spus acestora bun-venit la negocieri – este ministra de externe a Belgiei, Hadja Lahbib, o fostă prezentatoare TV a cărei principală realizare diplomatică e o vizită făcută în Crimeea în 2021, ca jurnalistă, cu viză rusească (într-un teritoriu care aparține de drept altui stat).

Orbán sau Lahbib sunt două simptome cu privire la impedimentele de care s-ar putea lovi, la Bruxelles, Ucraina și Moldova. În ultimă instanță, de acest gen sunt motivele pentru care UE e și în alte cazuri o structură geopolitică inertă. Vestea bună e că toate acestea nu trec neobservate. Incapacitatea de acțiune a Europei e o problemă stringentă pentru Bruxelles, chiar dacă nu pare. Ca dovadă ideea lui Emmanuel Macron de creare a unei Comunități Politice Europene , care a fost deja pusă în practică, iar Comunitatea Politică Europeană s-a întrunit deja în Moldova, la Chateau Mimi – în paranteză fie spus, numele castelului vine de la politicianul și boierul basarabean Constantin Mimi, comisar în guvernul provizoriu al lui Kerenski, după abdicarea țarului din 1917 –, unde Viktor Orbán a trebuit să-i sărute mâna Maiei Sandu. Ce înseamnă asta: includerea țărilor nemembre ale Uniunii Europene, dar aliniate cu aceasta, într-un club de decizie mai larg, cu beneficii de facto, nu doar politice, ci și economice. Finanțările oferite de Bruxelles Ucrainei și Moldovei sunt o dovadă concludentă în acest sens.

De altfel, Comunitatea Politică Europeană este văzută ca unul dintre cele „patru cercuri” (cel exterior) ale Uniunii Europene propuse de un raport cu aparență oficioasă, scurs de un grup de experți franco-germani în toamna anului trecut, în Politico.eu. Dacă ideea „Europei cu mai multe viteze” a stârnit indignarea în trecut, acum ea pare singura care face posibilă cooptarea Ucrainei și Moldovei – sau a Balcanilor de Vest – în UE. Tot o extindere care are loc într-un mod diferit de procesul lent de acum a propus și Charles Michel, președintele Consiliului European, într-un discurs în care s-a referit la „integrarea graduală”, pe ideea „mai mult pentru mai mult”. Asta înseamnă implicarea țărilor candidate în structurile și mecanismele financiaro-economice ale UE la capitolele la care acestea îndeplinesc criteriile, dar cu impunerea unui „principiu al reversibilității”, care ar face candidatele să piardă avantajele în cazul în care procesul democratic se degradează.

Ce ar însemna pentru România o Moldovă (și o Ucraină) în UE

E de domeniul evidenței faptul că Moldova ar fi un aliat prețios pentru România în Uniunea Europeană, ca urmare a relației foarte bune pe care țara noastră și-a creat-o, în timp, cu ceea ce am putea numi Moldova reformistă, aflată acum la putere. Această relație ar fi cu atât mai prețioasă cu cât reforme ca renunțarea la principiul unanimității în Consiliu ar face foarte utile alianțele și afinitățile dintre statele-membre, mai ales dacă acestea au mojo-ul politic relativ scăzut al României, care s-a văzut în cazul Schengen.

Ciprul este din nou o referință despre modul cum ar putea funcționa Moldova în tandem cu România pe plan internațional, dar nu din cauza disputei teritoriale, ci a afinității cu Grecia, raportat la care se definește uneori prin ideea de „o națiune, două state”.

Legat de Ucraina, apartenența acesteia la Uniunea Europeană ar însemna o încălzire a relațiilor diplomatice cu România, relații pe care le putem caracteriza, să zicem, ca „politicoase” până la sprijinul necondiționat oferit de România Ucrainei după a doua invazie a Rusiei, din 2022. Probleme precum Insula Șerpilor, Canalul Bâstroe sau situația minorității românești exprimă destul de elocvent istoricul relațiilor bilaterale. Interesant e faptul că privarea de drepturi a românilor din Ucraina – în jur de 400 de mii, incluzându-i și pe cei care se consideră moldoveni – este o consecință a politicii de derusificare a Ucrainei din ultimul timp, aplicată în primul rând minorității ruse. Cea româno-moldoveană este, altfel spus, victima colaterală a conflictului cu Rusia. Sau, altfel spus, un caz în care imperativele politice nu se potrivesc cu cele „birocratice” sau legale – drepturile minorităților în accepțiunea lor europeană. Această tensiune caracterizează, așa cum spuneam, întreaga raportare a Uniunii Europene la Ucraina și Moldova.

O întrebare nerostită și fără răspuns: sfârșitul războiului

Într-un fel sau altul, se dovedește că legile, criteriile sau idealurile europene sunt inoperante într-o situație de criză. Și, așa cum s-a văzut de atâtea ori, ca în cazul importurilor de gaz rusesc în Germania, ele lasă o marjă de manevră destul de mare pentru interesul propriu. Din acest punct de vedere, întreaga dinamică a procesului de aderare va fi influențată de o întrebare nerostită și fără răspuns: când și cum se va sfârși războiul din Ucraina? Dacă Rusia lui Putin va rămâne o amenințare indiferent de deznodământul conflictului, problemele care se pun raportat la subiectul nostru sunt cu câtă urgență va fi percepută această amenințare și în ce măsură influența rusească în Uniunea Europeană va fi catalizată de rezultatul conflictului – și ea va fi catalizată în orice altă situație decât o victorie categorică a Ucrainei.

Raportat la expansiunea dreptei extreme și radicale de după europarlamentarele din iunie 2024, filorusismul partidelor din ID („Identitate și Democrație) e de luat în calcul, cu atât mai mult cu cât Rassemblement National, cunoscută ca filorusă, a amenințat să devină, de exemplu, prima forță politică a Franței.

Nu e de neglijat nici situația politică din cele două țări candidate. Moldova mai are două „hopuri” de trecut la prezidențialele din toamna acestui an și parlamentarele de la jumătatea celui viitor, dar ultimele sondaje arată că 63% dintre moldoveni sunt proeuropeni. În Ucraina, sprijinul oferit președintelui Zelenski nu mai e atât de entuziast ca la începutul războiului, dar o reorientare către Rusia este greu de conceput, sub orice conducere politică, din cauza barbariilor și agresivității agresoarei din ultimii ani.

Toate acestea fac și ele incertă (în sensul rău, dar poate că și bun) data intrării Moldovei și Ucrainei în Europa. Un singur lucru este cert, anume, că Uniunea Europeană la care vor adera cele două țări, atunci când o vor face, va fi o alta decât Uniunea Europeană de astăzi. Un model „concentric” sau „gradual” ar scurta foarte tare procesul, la fel cum presiunea extremelor politice sau un final dezamăgitor al războiului l-ar putea lungi. În ultimă instanță, lucrurile se reduc la o judecată evidentă: viitorul UE depinde de capacitatea acesteia de a-și mări „amprenta” și coerența geopolitică. Iar Ucraina și Moldova sunt un test crucial.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Iulian Comănescu

Iulian Comănescu




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 10 min
Două lecții de istorie românească spre uzul admiratorilor locali ai lui Putin
Două lecții de istorie românească spre uzul admiratorilor locali ai lui Putin

Propaganda rusă a luat în vizor România și Moldova. Sunt reluate vechi teze sovietice, ca aceea a moldovenismului, dar apar și minciuni noi, inclusiv că România și-ar fi cedat tezaurul de la Moscova.

Cosmin Popa
Cosmin Popa
16 Jul 2024
Patru incertitudini legate de alegerile prezidențiale și referendumul din Republica Moldova
Patru incertitudini legate de alegerile prezidențiale și referendumul din Republica Moldova

Există o serie de semne de întrebare legate de alegeri, de la numărul de alegători – important pentru validarea scrutinelor – până la actorii care se vor putea înscrie în cursă și desemnarea unui candidat unic al opoziției pro-ruse.

Corneliu Rusnac
Corneliu Rusnac
15 Jul 2024
UEFA ignoră persecutarea politică a fotbaliștilor din Belarus
UEFA ignoră persecutarea politică a fotbaliștilor din Belarus

Zeci de jucători au fost hărțuiți, începând cu 2020, de autoritățile din Belarus. UEFA nu a reacționat, dar a permis în schimb ca meciurile de la EURO 2024 să fie difuzate de media propagandistică de stat.

Zmicier Mickievič
Zmicier Mickievič
12 Jul 2024
Omenirea, în era gerontocrației. Sunt liderii vârstnici o soluție sau parte a problemei?
Omenirea, în era gerontocrației. Sunt liderii vârstnici o soluție sau parte a problemei?

Din SUA până în China și Rusia, din India până în Orientul Mijlociu, liderii politici sunt trecuți de 70 de ani. Mai au ei atuul experienței sau, incapabili să se adapteze, au devenit surse de probleme?

Ioana Dumitrescu
Ioana Dumitrescu
05 Jul 2024