Rusia nu recunoaște Kosovo ca stat, dar îl folosește pentru a sprijini „independența” teritoriilor separatiste/ocupate din Georgia și Ucraina: Abhazia, Osetiei de Sud, Crimeea și Donbas. În plus, enclava sârbă din Kosovo, Mitrovița, poate fi folosită de Moscova ca un adevărat avanpost la granița unui teritoriu protejat de NATO. La fel ca și alte „avanposturi” pe care Putin mizează în Europa, și Mitrovița se e utilă atunci când Moscova vrea să obțină ceva sau pur și simplu să distragă atenția – chiar și de la un război ca acela din Ucraina.
O criză în Kosovo ar avantaja Rusia, dar NATO e decis să o împiedice
Un conflict aparent banal, îmbrăcat in haina administrativă din provincia Kosovo, ar fi putut trece ca o știre de fapt divers, dacă nu ar fi vorba despre enclava sârbă Mitrovica. Pe scurt, guvernul de la Priștina nu mai acceptă mașinile înmatriculate în Serbia sau actele de identitate emise de Serbia și a dat un termen de grație celor în cauză ca să-și schimbe documentele. Este, practic, un răspuns în oglindă la politica Belgradului care nu recunoaște nici el numerele de înmatriculare și documentele emise de Kosovo, regiune pe care o consideră în continuare o provincie a sa. După incidente violente, chestiunea s-a tranșat cu amânarea aplicării ordinului guvernului kosovar până luna viitoare.
Incidentele din Kosovo au fost interpretate și ca o încercare a Rusiei de a provoca tensiuni în Balcanii de Vest pentru a abate atenția de la războiul său din Ucraina. De altfel, încă de când Rusia a început să își concentreze forțele la granițele Ucrainei, la Priștina au apărut temeri că Serbia ar putea să vrea să îi urmeze exemplul și să lanseze o ofensivă în Kosovo.
Numai că în Kosovo există în continuare o forță NATO, iar secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a subliniat public că situația nu va fi lăsată să scape de sub control.
„În prezent avem o prezență semnificativă în Kosovo de aproximativ 4000 de militari”, a spus Stoltenberg la Bruxelles după o întâlnire cu președintele Serbiei Alexander Vucic. Secretarul general Nato a adăugat că „dacă va fi nevoie, vom desfășura forțele acolo unde e nevoie și ne vom extinde prezența. Deja am făcut-o în nord și suntem gata să facem mai mult.”
KFOR sau forța NATO de menținere a păcii a fost înființată în Kosovo imediat după războiul încheiat în iunie 1999. Să ne reamintim că Serbia declanșase o ofensivă de epurare etnică în provincie, împotriva etnicilor albanezi, creând o criză umanitară de proporții. Pe acest fond, când toate căile diplomatice au eșuat, pentru a pune capăt crizei umanitare generată de un an de război sub comanda lui Slobodan Milosevici, NATO a lansat o campanie aeriană împotriva regimului de la Belgrad. 78 de zile a durat această operațiune, contestată în Consiliul de securitate al ONU de Rusia, principalul aliat al Serbiei. Serghei Lavrov lua cuvântul la New York în ședința prezidată de China din martie 1999 și spunea printre altele că „ne aflăm în fața unei tentative a NATO de a intra în secolul XXI în uniforma de polițist al lumii. Rusia nu va fi niciodată de acord cu asta.”
Rusia nu a putut împiedica intervenția NATO în Kosovo, nici proclamarea independenței acestei provincii în 2008. Kosovo a rămas însă de-a lungul anilor una din piesele importante de pe tabla lui Putin. Rusia nu a recunoscut Kosovo ca stat și a sprijinit constant Serbia în acest dosar; de altfel, sprijinul respectiv e unul din elementele care stau la baza relației pe care Moscova o are cu Belgradul, principalul său aliat din Balcanii de Vest. Pe de altă parte, este interesant cum s-a folosit Vladimir Putin de statutul Kosovo în toate agresiunile pornite în regiunea Mării Negre, iar acum, invocă toate deciziile internaționale referitoare la acest teritoriu rupt de Serbia ca să justifice o așa numită independență a Donbasului.
Precedentul Kosovo, folosit de Rusia pentru a-și justifica agresiunile și rapturile teritoriale
Așadar, în februarie 2008, Kosovo își proclama independența cu sprijinul SUA și UE. Era pe finalul celui de al doilea mandat Vladimir Putin, care nu și-a ascuns deloc mâhnirea față de acest gest al Priștinei. „Este imoral și ilegal”, spunea Putin atunci despre independența Kosovo adăugând că are un plan cu privire la modul de răspuns dacă statele occidentale susțin independența Kosovo. El nu a dezvăluit niciun detaliu al planului, dar a spus că Rusia nu va imita Occidentul, un semnal că răspunsul Rusiei nu va presupune o recunoaștere din partea Moscovei a Abhaziei si Osetiei de Sud.
Câteva luni mai târziu, în august 2008, Rusia a invadat Georgia, fostă republică sovietică ce deja își manifestase intenția de a se integra în structurile euroatlantice. Moscova pretindea că rusofonii și deținătorii de pașapoarte rusești din republica separatistă Osetia de Sud ar fi fost amenințați de armata georgiană (un pretext invocat, de altfel, și în Transnistria). Rușii au intrat în Georgia prin Tunelul Roki, anihilând practic armata georgiană. Moscova a recunoscut apoi independența Osetiei de Sud și Abhaziei. A fost primul pas al ”precedentului Kosovo” în planul lui Putin.
Doi ani mai târziu, Curtea internațională de justiție, sesizată de Adunarea Generală a ONU, a hotărât că proclamarea unilaterală a independenței provinciei Kosovo nu încalcă nici o lege internațională.
Era un argument pe care Rusia îl va invoca în privința Osetiei de Sud și Abhaziei, dar și al Crimeii, în 2014 când, după intervenția rușilor și un așa-zis referendum, peninsula își va fi proclamat independența. În declarația de independență, referirile la Kosovo și la această hotărâre a CIJ sunt clare. Spune așa documentul:
„Noi, membrii parlamentului Republicii autonome Crimeea și ai Consiliului orașului Sevastopol, conform prevederilor Chartei ONU și a altor documente internaționale și luând în considerare confirmarea statutului Kosovo de către Curtea Internațională de justiție din 22 iulie 2010 potrivit căreia declarația unilaterală de independență nu încalcă nici o lege internațională, luăm această decizie împreună.”
Ulterior, peninsula a fost anexată de ruși.
În aprilie, când secretarul general ONU, Antonio Guterres, era la Moscova, într-o încercare de a opri invazia rusească în Ucraina, Vladimir Putin a invocat din nou Kosovo și a spus că teritoriul unui stat nu este obligat să solicite permisiunea de a-și declara suveranitatea autorităților centrale ale țării. Regiunile Donețk și Luhansk au același drept de a-și declara suveranitatea „de vreme ce precedentul a fost creat” i-a spus Putin lui Guterres, apoi l-a întrebat: „Da? Ești de acord cu asta?". Secretarul-general a răspuns că ONU nu recunoaște Kosovo. „Dar instanța a recunoscut-o”, a replicat Putin, care a insistat că „dacă s-a creat acest precedent, republicile din Donbas ar putea face același lucru”, iar Rusia avea dreptul de a le recunoaște ca state independente.
Ceea ce Putin nu spune niciodată atunci când vorbește despre precedentul Kosovo e că, în vreme ce NATO a intervenit pentru a opri crimele de război comise împotriva unei populații civile –războaiele iugoslave arătaseră cât de departe se poate ajunge chiar și când erau prezente căști albastre ONU care, teoretic, ar fi trebuit să ofere protecție – în Georgia și Ucraina, Moscova a alimentat mișcări separatiste, apoi a intervenit militar în scopul de a reface fostul imperiu sovietic.
Mitrovița – Republica Srpska – Ungaria: avanposturi ale lui Putin în Europa
Scenariul testat în Crimeea pare că este pus în practică în teritoriile invadate de ruși în Ucraina. Sunt regiuni unde se încearcă organizarea unor referendumuri care să legitimeze cumva anexarea ulterioară a teritoriilor. Problema e că Putin nu se va opri aici. Nu va trece mult timp până când va face pasul spre Moldova. Să nu uităm că în regiuni ca Transnistria sau Găgăuzia au fost deja organizate consultări populare în acest sens, iar „precedentul Kosovo” va fi invocat în continuare în planul Moscovei de a crea o nouă Cortină de Fier la granița NATO. Pentru că dacă privim pe hartă, pașii pe care îi fac rușii către asta duc. Dacă în momentul de față Kosovo este un potențial candidat la UE, un teritoriu a cărui statalitate nu este recunoscută decât puțin peste 50 la sută din statele membre ONU, în actualul context recunoașterea provinciei Kosovo ca stat ar putea fi grăbită, blocând astfel influența rusă în regiune prin enclava sârbă Mitrovița din nordul regiunii. Până atunci, UE mediază această criză care poate degenera oricând și pentru asta ar fi responsabile doar Serbia și Kosovo, după cum a spus șeful diplomației europene imediat după prima rundă de negocieri de la Bruxelles dintre președintele sârb Alexander Vucic și premierul kosovar Albin Kurti. Întâlnirea Vucic - Kurti s-a încheiat fără niciun rezultat. „Nu a fost o întâlnire normală” a spus șeful diplomației europene, Josep Borell, care a adăugat că a fost o întâlnire de criză. UE caută să normalizeze relația dintre cele două părți pentru că, probabil, sub umbrela UE multe neînțelegeri și-ar găsi până la urmă soluția. Cu o prezență militară semnificativă a Aliaților pe teritoriul provinciei și cu o populație majoritar albaneză, Kosovo nu este un avanpost rusesc în Balcani. Orașul Mitrovița, majoritar sârb, capitala regiunilor populate de sârbi din nordul provinciei, da! La sfârșitul războiului din 1999, orașul a fost divizat între etniile albaneză din sud și cea sârbă din nord. După proclamarea independenței provinciei în 2008, tensiunile au crescut în oraș ducând deseori la confruntări violente. Rușii nu or fi ei prezenți în Kosovo, dar sunt în Serbia, țară pe care o susțin și în chestiunea provinciei Kosovo. Și e ușor și la îndemână să stârnești un conflict atunci când ai nevoie să forțezi o mână sau să distragi atenția poate chiar și de la un război ca cel din Ucraina. Dar ce se va întâmpla cu celelalte „avanposturi” rusești din Balcani? Și mă gândesc aici la Bosnia. Entitatea sârbă din Federație, Republica Srbska, este deja o „sovietă”. O creștere a prezenței militare NATO în fosta republică iugoslavă nu ar face decât să amâne ruperea ei de autoritatea de la Sarajevo.
Deocamdată vine luna septembrie, termenul limită dat de guvernul de la Priștina preschimbării actelor administrative eliberate de Serbia. Când Stoltenberg spune că NATO este gata să intervină dacă stabilitatea dintre Serbia și Kosovo va fi în pericol, Alexander Vucic declară că Belgradul nu-și dorește o escaladare a tensiunilor cu Priștina, dar în același timp liderul sârb nu face nimic pentru a se angaja într-un dialog real. Poate că a venit vremea și pentru Alexander Vucic să se hotărască în ce direcție vrea să meargă: Est sau Vest?! Jocul acesta la două capete nu cred că va mai fi tolerat în viitorul apropiat. Și nu îl am în vedere doar pe Vucic când spun asta. Mă gândesc și la Orban Viktor, șeful guvernului unui stat NATO și UE care se dovedește a fi calul troian al rușilor în Europa. Politica lui obstrucționistă la nivelul Uniunii Europene, în special, este înghițită ca siropul de tuse de clubul comunitar de mai bine de 10 ani. Tentativele lui de a deveni lider regional par să fi eșuat, asta însă pentru că Orban a rămas doar la nivelul retoricii negativiste, fără să fi venit măcar o dată cu un plan B. Că acum se opune sancțiunilor europene impuse Rusiei, nici măcar asta nu era de neprevăzut de vreme ce a făcut-o încă din 2014. Întrebarea e de ce îl acceptă sau mai bine zis până unde va mai fi lăsat să meargă șeful executivului de la Budapesta? Cred sincer că Orban Viktor se apropie de momentul în care va deveni clovnul clasei. Din păcate, un clovn cu drept de veto. E mai bine să îl ai sub ochi decât să nu știi ce meșterește pe sub bancă. Poate că toate acțiunile lui Orban Viktor ar putea duce în final a mult așteptata reformă a Uniunii Europene, dar nu în sensul propovăduit de șeful executivului de la Budapesta. Deja lideri europeni importanți și președinta Comisiei Europene vorbesc din ce în ce mai des, uneori voalat, alteori răspicat, despre nevoia unei schimbări în ceea ce privește sistemul de adoptare a unor decizii comunitare. Și asta, în scenariul în care Orban Viktor este omul rușilor, nu ar face decât să îi mai încurce Moscovei încă o iță, iar iliberalul Orban să devină istorie.
