Contraofensiva de succes a Forțelor Armate ale Ucrainei în regiunea Harkov nu a fost doar un rezultat al bunei planificări a unei operațiuni militare, ci și o consecință a atitudinilor pro-ucrainene a populației, determinate de trecutul istoric, patrimoniul cultural important și experiențele pozitive ale primelor două etape de luptă împotriva agresiunii ruse.
Cele trei bătălii pentru regiunea Harkov
Ofensiva ucraineană din septembrie este a treia bătălie importantă pentru regiunea Harkov de la începutul războiului până în prezent. În prima etapă luptele au avut loc chiar în centrul regional cu același nume, care este al doilea cel mai mare oraș al Ucrainei, iar unele raioane ale regiunii au fost transformate în ruine. În urma unei rezistențe eroice a fost posibilă respingerea asaltului rus asupra orașului, Rusia fiind nevoită să-și retragă treptat efectivele militare în aprilie-mai.
În timpul celei de a doua bătălii, care s-a desfășurat în iunie, armata ucraineană a continuat să elibereze unele localități din regiune, dar la vremea respectivă toată lumea se concentra pe luptele mai intense care aveau loc în Donbass, unde Rusia și-a concentrat majoritatea trupelor regrupate. La un moment dat, nici presa ucraineană, și nici cea rusă nu prea mai scriau despre situația din regiunea Harkov, fiind reflectate mai ales evenimentele din Donețk, Luhansk și Zaporojie (Donbass-ul istoric) sau cele din zonele sudice: Herson, Mikolaev și Odessa.
Din când în când erau reluate în presa rusă diverse narațiuni de propagandă despre dorința locuitorilor Harkovului de a se alipi la Rusia.
Harkovul: o regiune emblematică pentru sovietici, care a respins separatismul pro-rus
Harkovul are un statut special pentru ucraineni și deși, la fel ca Donbassul vecin, se află la granița cu Rusia, de la declanșarea agresiunii acesteia, în 2014, până în prezent, a avut o evoluție diferită de cea a regiunilor care compun Donbassul, Donețk și Luhansk.
După revoltele stradale de la Kiev din 2013-2014, cunoscute ca Euromaidan, Rusia a lansat proiectul său, pregătit minuțios pe parcursul mai multor ani, de proclamare a unor republici separatiste în nordul, estul și sudul Ucrainei cu scopul de a obține o federalizare a țării, dar fără Crimeea, care a fost anexată în martie 2014.
Atunci drapelul Rusiei a fost arborat la Sevastopol, Luhansk, Donețk, Harkov și alte orașe. Spre deosebire de Donbass și Crimeea, la Harkov mișcarea separatistă a întâmpinat o rezistență puternică atât din partea elitelor locale, cât și a populației. A fost, de fapt, o primă înfrângere politică importantă a Rusiei.
A fost și o mare înfrângere personală pentru Putin care, criticând în ultimii ani decizia fondatorului URSS-ului Vladimir Lenin de le oferi republicilor sovietice o largă autonomie, ceea ce a făcut posibilă destrămarea URSS în 1991 și proclamarea independenței Ucrainei, a tot repetat în discursurile sale că prima capitală a Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene a fost Harkov, ocupat de bolșevici în 1918. La Kremlin, Harkovul este un simbol al comunizării / ocupării Ucrainei libere. Eșecul din 2014 a fost cu adevărat unul dureros pentru ideologii putinismului.
Harkovul ca leagăn al națiunii ucrainene și simbol al independenței
În același timp, Harkovul este un oraș foarte important pentru istoria și cultura Ucrainei. Anume aici, în capitala Ucrainei Sloboziilor, după cum este numit acest ținut istorico-etnografic (din ucraineană „Slobojanșcina” se traduce ca ținutul „oamenilor liberi” și a „stepelor slobode” – un teritoriu în care nimerești imediat după ce părăsești Rusia), a apărut prima carte de literatură ucraineană modernă, semnată de scriitorul Ivan Kotlearevski.
La sfârșitul secolului al XIX-lea acest scriitor a publicat poemul „Eneida” (pornind de la o traducere adaptată a versurilor lui Virgilius), în care apar teme ca nostalgia pentru trecutul căzăcesc și libertatea poporului, iar limbajul folosit este asemănător cu limba ucraineană modernă.
După 2014, Kotlearevksi și Harkov au devenit simboluri politice, foarte promovate în presa ucraineană pentru a demonstra ruperea civilizațională a Ucrainei de Rusia. De exemplu, în august 2021, publicația oficială a Parlamentului Ucrainei „Golos Ukrainy” (Vocea Ucrainei) scria că: „Părintele literaturii ucrainene contemporane Ivan Kotlearevski a scris poemul său legendar „Eneida” (1798), atunci când fondatorul limbii ruse moderne Aleksandr Pușkin nici nu era născut (1799)”. Mai mult decât atât, regiunile Harkov și Poltava au dat varianta modernă a limbii ucrainene, considerată ca fiind normă, adică limbă literară.
Regiunea Harkov: orașe rusificate înconjurate de sate ucrainene
Structura populației regiunii Harkov este una specifică. În orașele mari se vorbește mai mult limba rusă, în timp ce la sate se păstrează o limba ucraineană pură. Spre deosebire de regiunile Donețk și Luhansk, unde pe fondul industrializării masive de după cel de-al Doilea Război Mondial au fost aduși din Rusia rusofoni care au înființat localități în jurul noilor uzine, Harkovul are o comunitate istorică de etnici ucraineni, cu rădăcini și tradiții seculare. Desigur, această comunitate a fost profund afectată de Holodomor și de evenimentele din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, însă nucleul său etnic a rezistat.
În acest mod pot fi explicate simpatiile mult mai mari ale locuitorilor regiunii Harkov față de Forțele Armate ale Ucrainei în comparație cu atitudinea populației din Donbass, care în unele părți ale acestei regiuni pare ceva mai dispusă să accepte proiectele separatiste susținute de Rusia.
Potrivit unui studiu realizat de Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev, 85% dintre ucrainenii din estul Ucrainei au o atitudine negativă față de Rusia și doar 4% - pozitivă. Sociologii constată un nivel constant al atitudinilor pozitive ale locuitorilor regiunii Harkov, inclusiv ale rusofonilor, față de statul ucrainean. Majoritatea rusofonilor din estul Ucrainei sunt dezamăgiți de decizia Rusiei de a invada teritoriul ucrainean și de a bombarda obiectivele infrastructurii civile.
Mișcări naționaliste la Harkov
După anexarea Crimeii, la Harkov s-au cristalizat o serie de mișcări naționaliste, iar în cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei luptă o subunitate locală a regimentului „Azov. Harkov”.
În 2017 a avut loc un mare scandal în Ucraina în legătură cu scandarea unor sloganuri naționaliste și naziste de către fanii echipei Metalist-1925 din Harkov în timpul unei meci de fotbal la Kiev. Ceea ce nu părea posibil în alte regiuni estice a fost posibil în cazul Harkovului, care se deosebește socio-cultural de Donbass.
În același timp, la alegerile prezidențiale din 2019, regiunea Harkov a votat ca și celelalte regiuni din Ucraina: 86,88% dintre alegători și-au dat voturile pentru Volodimir Zelenski și doar 11,17% pentru Petro Poroșenko. Sondajele sociologice mai arată că din 2019 și până în momentul de față, nivelul de încredere față de Zelenski s-a menținut ridicat în Harkov, iar războiul a consolidat și mai mult imaginea pozitivă a președintelui.
Cultura și identitatea, mai mult decât importante în războaiele moderne
Contraofensiva de succes a Forțelor Armate ale Ucrainei arată cât de mult contează într-un război de apărare atitudinea populației și elementul socio-cultural favorabil. În astfel de condiții, apar tot mai puțini colaboratori ai inamicului în rândul civililor, iar moralul armatei este mult mai bun atunci când aceasta simte sprijinul populației și este primită ca forță de eliberare.
Contează mult și capacitatea statelor de a crea simboluri politice în baza celor istorico-culturale. Harkovul era văzut de Moscova ca un avanpost al lumii ruse, în timp ce Kievul prezintă acest centru administrativ al Ucrainei Sloboziilor ca un leagăn al civilizației ucrainene, unde „s-a născut literatura ucraineană cu mult timp înaintea celei ruse”. Războiul simbolurilor și narațiunilor este un factor important. Învingătorii acestui „război” au de câștigat și pe câmpul de luptă.
