
Cum să-ți planifici campania electorală atunci când participi la a cincea rundă consecutivă de alegeri generale în mai puțin de doi ani? Aceasta este principala provocare pentru partidele bulgare înaintea scrutinului din 2 aprilie, când Continuăm schimbarea, al fostului premier Kiril Petkov, și Bulgaria democrată (aliați firești pro-Europeni, care însă pentru prima dată candidează în cadrul aceleiași alianțe electorale) se vor confrunta cu principalul lor rival, partidul lui Boiko Borissov, GERB, care a dominat scena politică locală în deceniul trecut și este aliat acum cu Forțele Democrate Unite.
Continuăm schimbarea și Bulgaria Democrată s-au ferit să facă afirmații bombastice, dar încă vor ca, în cazul unei victorii, să încerce imposibilul – să formeze un cabinet minoritar format din experți din rândul celor două partide, care să fie sprijinit de voie de nevoie de întregul Parlament, ceea ce nu s-a întâmplat atunci când coaliția înființată de Continuăm schimbarea a fost înlăturată de la putere, declanșând o nouă rundă de negocieri. Alte partide au adoptat strategii diferite.
Conservatorismul bizar al partidelor de stânga: Socialiștii sunt din ce în ce mai vocali împotriva drepturilor omului
„Doar Partidul Socialist poate salva copiii și să-i protejeze de ideologia de gen prin măsuri politice consistente”, declara miercuri Kornelia Ninova, liderul Partidului Socialist Bulgar, în timpul unei vizite în micul oraș Șumen. Partidul pro-Kremlin, moștenitorul de drept al fostului Partid Comunist dizolvat în 1989, a oscilat, în mod tradițional, cu privire la duritatea mesajului pe care îl adoptă, iar în acest moment poziționare este mai degrabă conservatoare.
Președintele partidului, Kornelia Ninova, care de multe ori se regăsește pe poziții de adversitate cu membrii propriei formațiuni, a revenit la retorica perioadei 2017-2018, vizavi de ratificarea Convenției de la Istanbul, un tratat european al cărui scop este să combată violența domestică și să consolideze drepturile femeilor, dar care în multe regiuni ale Europei de Est, inclusiv în Bulgaria, a fost interpretat drept o inițiativă care sporește drepturile comunităților LGBTQ+.
Ținta recentă a Socialiștilor este o serie de spectacole în travesti (drag shows), găzduite de The Steps, una din locațiile emblematice pentru comunitatea LGBTQ+ din Sofia. Spectacolele au beneficiat de un grant în valoare de patruzeci și cinci de mii de Euro din partea Fondului Cultural al Bulgariei, care în urma restricțiilor din pandemie a devenit principala sursă de finanțare pentru proiectele artistice. Acest lucru a adus subcultura drag din Bulgaria în atenția publicului.
Partidul Socialist Bulgar nu este singurul care se opune ideologiei LGBTQ+: membrii GERB au criticat vehement faptul că evenimente pe care le descriu ca imorale și o moștenire decadentă a măsurilor „prea liberale” ale guvernului lui Kiril Petkov au fost finanțate cu bani publici. Marți, fostul Ministru al Sportului, Krasen Kralev, s-a referit la cultura drag drept „striptease cu transsexuali într-un bar – gata cu Schimbarea!”
Trebuie de asemenea menționat că Socialiștii au salutat decizia controversată a Curții Supreme de Casație din Sofia din 21 februarie care le interzice persoanelor transgender să-și mai poată schimba actele în conformitate cu identitatea asumată.
Referendumuri care i-ar plăcea Rusiei: anti-LGBTQ+, anti-europene și pro-prezidențiale
Între timp, așa cum Veridica a anticipat anul trecut, adoptarea planificată a monedei europene a devenit subiect de dezinformare, preluat în special de Renașterea, principalul partid pro-rus și de extremă dreaptă al țării, care și-a construit în 2021 un electorat puternic prin retorică anti-vaccinistă.
În ultimele luni, atât Socialiștii cât și Renașterea au solicitat organizarea de referendumuri. Socialiștii doresc să inițieze un referendum împotriva „ideologiei de gen” (deși nu au intervenit schimbări în modul în care sistemul de învățământ abordează chestiuni precum sexualitatea și genul), în timp ce Renașterea susține că a strâns peste 350.000 de semnături pentru organizarea unui referendum împotriva adoptării Euro.
Deși ideile Socialiștilor bulgari sunt văzute drept un strigăt de disperare, politicile anti-occidentale ale Renașterii au fost mult mai bine primite de electorat: ultimele sondaje arată că au șanse reale de a deveni a treia putere în Parlament.
Există un astfel de popor, un partid muribund care a câștigat scrutinul din iulie 2021 dar nu a reușit să mai depășească pragul electoral la alegerile din octombrie 2022, a început să susțină la rândul său o consultare populară privind transformarea Bulgariei într-o republică prezidențială. Acest lucru transformă Există un astfel de popor, un partid cu o susținere redusă la ora actuală, în singurul aliat declarat al președintelui Rumen Radev, evidențiind divizarea din ce în ce mai mare dintre Parlament și președinție.
Subiectele acestor referendumuri sunt extrem de cunoscute celor care urmăresc discursul Rusiei sau practicile ei politice: așa-zisa „agendă LGBTQ+” este o obsesie a propagandei ruse (și a diferitelor grupări de extremă dreaptă și ultra-conservatoare din Occident); opoziția față de adoptarea monedei unice se aliniază discursului eurosceptic, în timp ce consolidarea prerogativelor președintelui este o politică tipică pentru Rusia și principalii ei aliați, ca să nu mai vorbim că actualul președinte bulgar este în general văzut drept un susținător al Rusiei.
Războiul din Ucraina și politica bulgară
Invadarea Ucrainei de către Rusia a scindat partidele politice bulgare: retorica Renașterii a devenit mult mai radicală; relațiile dintre președinte și Kiril Petkov s-au rupt, la fel ca relația lui Petkov cu Ninova la începutul anului trecut. Ulterior, războiul a influențat deciziile politice ale cabinetului interimar, care a început să anuleze reformele întreprinse de Cabinetul Petkov și a înăsprit poziția Sofiei vizavi de Macedonia de Nord.
Totuși, în campania electorală premergătoare alegerilor din 2 aprilie, războiul din Ucraina a fost abordat în dezbateri în special de partidele nou înființate: „Stângiștii!”, partid înființat de foști membri ai Partidului Socialist, și „Împreună”. Ambele partide susțin că Bulgaria nu mai trebuie să acorde sprijin Ucrainei, pentru că sprijinul ar implica Bulgaria și mai mult în conflict. Între timp, de la începutul săptămânii, clasele din 20 de școli din Sofia, Burgas, Varna, Plevna și Iambol au fost perturbate în urma unor amenințări cu bombă transmise anonim pe email.
Marți și miercuri, Parchetul din Sofia, Ministrul de Interne Ivan Demerdjiev și Premierul interimar Galab Donev au confirmat că amenințările au legătură cu viitoarele alegeri și sunt menite să provoace panică. „Indiferent ce vi se spune, nu este periculos să mergeți la vot”, Donev a spus presei miercuri.
În prezent, autoritățile anchetează o posibilă implicare a Rusiei pe filiera amenințărilor. Ambasada Federației Ruse a negat orice implicare.
Clasamentul actual: alianța lui Kiril Petkov se situează pe primul lor, însă departe de cota care i-ar asigura majoritatea în Parlament
La fel ca la alegerile din octombrie 2022, bulgarii vor ieși la urne în această duminică cu speranțe prea mici ca actualul scrutin să poată rezolva criza politică din această țară, începută în 2021, când liderul GERB, Boiko Borissov, nu a reușit să formeze o majoritate parlamentară.
Ceea ce ar fi trebuit să fie începutul unui proces de lustrație, s-a transformat într-o perioadă lungă de tranziție cu mai multe partide care și-au făcut debutul pe scena politică. Totuși, majoritatea sondajelor prezic o prezență la vot puțin mai mare față de precedentul scrutin (la alegerile din octombrie prezența a fost doar de 39.41%), și s-ar putea ca unii dintre cei care, pe fondul oboselii electorale, au stat acasă la celelalte alegeri să-și exprime acum opțiunile.
Actualul impas politic a început în 2021 odată cu declinul liderului GERB, Boiko Borissov, din poziția de personaj forte al politicii bulgare. A urmat apoi ascensiunea și decăderea Există un astfel de popor, partid înființat de animatorul TV Slavi Trifonov, iar ulterior revelația produsă de Continuăm schimbarea, partidul lui Kiril Petkov care a strâns în jurul său o coaliție reformistă fragilă și divizată care a supraviețuit șapte luni. În tot acest timp, președintele Radev a căpătat o influență din ce în ce mai mare.
Probabil că acum Bulgaria va reveni în punctul în care era la sfârșitul lui 2021 și alianța lui Kiril Petkov va obține cele mai multe voturi. Sondajul realizat de Market Links dat publicității pe 29 martie plasează „Continuăm schimbarea” / Bulgaria Democrată pe primul loc cu 23,7%. Alianța este urmată de GERB cu 22,3%, Mișcarea pentru drepturi și libertăți cu 13,6% și Renașterea pe locul patru cu 11,4%. Partidul Socialist Bulgar, care ani de zile s-a situat pe locul doi, este în cădere liberă și este preconizat să obțină doar 7,3% din voturi.
Ar fi genul de rezultat din care, dată fiind incompatibilitatea dintre partidele aflate în competiția electorală, nimeni nu va avea de câștigat cu adevărat. Alegerile din 2 aprilie s-ar putea dovedi doar o repetiție pentru o a șasea ieșire la urne.