Rusia afirmă că noua bază de apărare antirachetă a SUA deschisă săptămâna trecută în nordul Poloniei va duce la o creștere a nivelului general al pericolului nuclear. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova susține că este încă un pas provocator dintr-o serie de acțiuni destabilizatoare ale americanilor și aliaților lor din Alianța Nord-Atlantică. ”Acest lucru duce la subminarea stabilității strategice, la creșterea riscurilor strategice și, ca urmare, la o creștere a nivelului general de pericol nuclear”, a spus Zaharova. Ministerul de externe al Poloniai a răspuns prin purtătorul său de cuvânt Pawel Wronski că nu sut rachete nucleare în acea bază care este de apărare, nu de atac. ”Asemenea amenințări vor servi cu siguranță drept argument pentru întărirea apărării aeriene a Poloniei și a NATO și ar trebui luate în considerare și de Statele Unite”, a afirmat Wronski. Baza din orașul Redzikowo, lângă coasta Mării Baltice este parte a unui scut antibalistic al NATO, care include site-uri în Polonia și România, distrugătoare ale marinei americane la o bază navală din Spania și un radar de avertizare timpurie în Turcia.