
Preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, a afirmat, joi, că patronul grupului rusesc de mercenari Wagner, oligarhul Evgheni Prigojin, se află în Rusia, în ciuda acordului la care s-a ajuns după rebeliunea sa eșuată, ce prevedea să plece într-un așa-zis exil în Belarus. „În ceea ce îl priveşte pe Prigojin, el se află la Sankt Petersburg (…) Poate că a plecat la Moscova sau în altă parte, dar nu se află pe teritoriul belarus" - a declarat Lukaşenko, citat de agențiile internaționale de presă. El mai spune că și mercenarii Wagner se află „în taberele lor permanente” în Ucraina, și nu în Belarus, și adaugă: „deocamdată”. Pe 27 iunie, liderul autoritar de la Minsk, la putere din 1994 și calificat, frecvent, drept ultimul dictator din Europa și cel mai docil aliat al Moscovei, anunța că Prigojin a sosit în Belarus și că el personal l-a convins pe președintele rus, Vladimir Putin, să nu-l omoare.
Oricând se pot trăda unul pe altul
Prigojin și Lukașenko nu sunt aliați și ar putea fi lipsiți de loialitate unul față de celălalt – susținea, acum o săptămână, lidera exilată a opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia. Într-un interviu acordat media internaționale, ea afirmă că, „oricând, Lukașenko îl poate trăda pe Prigojin sau Prigojin îl poate trăda pe Lukașenko. Ei nu sunt aliați. Nu pot avea încredere unul în celălalt". Cândva supranumit „bucătarul lui Putin”, pentru dineurile fastuoase pe care i le organiza liderului de la Kremlin, după rebeliune Prigojin a fost acuzat de acesta de trădare. Despre acordul pe care l-ar fi intermediat liderul de la Minsk, Svetlana Tihanovskaia spune că Lukașenko „nu a acţionat pentru a-i salva obrazul lui Putin, nici pentru a-l salva pe Prigojin, nici pentru a preveni izbucnirea războiului civil în Rusia. Îi pasă doar de supraviețuirea lui personală, pentru că Lukașenko știe că, dacă facțiunile din Rusia se ciocnesc, el va plăti prețul”.