El va concura pe același segment electoral cu George Simion, liderul partidului pe listele căruia a fost ales în Parlamentul European.
Diaconescu a mai deținut funcțiile de vicepreședinte al Senatului României, ministru al justiției, și șef al Cancelariei președintelui Traian Băsescu.
Validarea oficială a deciziei va avea loc la Consiliul Naţional al PNL, programat să se desfășoare pe 15 septembrie.
Premierul Marcel Ciolacu concurează singur la șefia partidului și la candidatura pentru președinția României.
Ea l-a atacat virulent pe rivalul său republican în cursa pentru Casa Albă, Donald Trump, despre care afirmă că vrea să întoarcă America în trecut.
Candidatura urmează să fie validată de Congresul PSD.
În campaniile electorale de peste ocean sunt rulate sume astronomice, care chiar și pentru americani par deja prea mult.
El va demisiona din funcția de șef al guvernului.
Potrivit presei americane, vor mai avea loc alte două confruntări între cei doi candidaţi la preşedinţia SUA.
Potrivit media internaționale, spectrul represiunii din 2017, soldată cu circa o sută de morți, generează o anumită teamă de a ieși în stradă.
Ei vor putea vota prin corespondenţă sau la secţii pentru alegerile prezidenţiale și parlamentare, din acest an.
Strângerea de semnături pentru alegerile prezidențiale și parlamentare poate începe.
Realegerea președintelui socialist Nicolas Maduro e contestată de opoziție.
Susţinerea tot mai multor democraţi pentru candidatura Kamalei Harris la Casa Albă a transformat-o fulgerător pe vicepreşedinta Statelor Unite în ţinta predilectă a falsurilor.
Democrații se mobilizează pentru Convenția de la Chicago din 19 august într-o cursă contracronometru
Șeful statului în exercițiu, socialistul Nicolas Maduro, vrea un al treilea mandat de șase ani.
El acuză „viziunea întunecată a (republicanu)lui Donald Trump”.
Candidatul republican, fostul președinte Donald Trump, a declarat că o consideră pe vicepreședinta Kamala Harris mai uşor de învins în alegeri decât pe Biden.
Din 720 de eurodeputaţi, 401 au votat pentru ea.
Președinta pro-europeană Maia Sandu e favorită în sondajele privind intențiile de vot de pe 20 octombrie.
Aceasta susţine că are probe care dovedesc fraudarea procesului electoral din 9 iunie 2024.
Partidul Baath, la putere din 1963, candidează, practic, fără opoziție.
Peste o treime din voturile alegătorilor au fost în favoarea PSD.
În Franța, propaganda pro-Kremlin a ajuns în stradă, în Marea Britanie, dezinformările și știrile false au fost răspândite prin TikTok iar, în SUA, Donald Trump a mințit în dezbaterea cu Joe Biden.
Modul în care au fost programate alegerile nu va face decât să creeze „o confuzie generalizată" pentru toţi participanţii la procesul electoral.
Franța se pregătește să găzduiască Jocurile Olimpice.
Luna trecută, candidatul liberal câștigase la un vot diferență, după ce două persoane, între care un cetăţean ucrainean, au votat fără a avea acest drept.
Analiștii spun că paralizia politică e cel mai probabil scenariu.
Scrutinul pe pe 9 iunie pentru funcția de primar a fost anulat.
Mai mult de jumătate din electorat a boicotat scrutinul.