Donații
Veridica.md
Când te uiți la campania electorală din Statele Unite, pe lângă exercițiul democratic ridicat la cel mai înalt nivel al spectacolului politic, nu poți face abstracție de faptul că acest show costă. Și costă sute de milioane de dolari. În campaniile electorale de peste ocean sunt rulate sume astronomice, care chiar și pentru americani par deja prea mult.
Revista Forbes scrie că doar comitetul pentru campanie al lui Trump a strâns, din ianuarie 2023 până pe 30 iunie 2024, 217,2 milioane de dolari. În visteria comitetului de campanie Biden/Harris (aceasta a preluat banii) s-au adunat 284,1 milioane de dolari . În numai 24 de ore după anunțarea partenerului de campanie, Tim Walz, guvernatorul de Minnesota. Kamala Harris a mai adus în vistieria campaniei încă 36 de milioane de dolari. Banii acestor două comitete reprezintă însă doar un procent din total, întrucât fiecare candidat are numeroase alte grupuri de susținători care nu se subordonează comitetelor de campanie, dar fac campanie – în sensul că „pledează” pentru ei.
De unde vin banii care ung mașinăria electorală americană? Cetățeni, corporații, „comitete și comiții”
Sistemul american de finanțare a campaniilor electorale, destul de transparent, permite jonglarea cu sume atât de mari. Pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile este important să știm că legile în acest sens reglementează sumele de bani pe care candidații sau partidele politice le pot primi de la persoane sau organizații și sumele cumulate pe care persoanele sau organizațiile le pot dona.
Tot aceste legi definesc și cine poate face aceste contribuții, atenție, în bani sau activități. În general, bani vin din donații sau contribuții ale persoanelor fizice, comitetelor de partide politice și comitetelor de acțiune politică (PAC).
Așa numitele grupuri independente, adică, corporațiile , sindicatele sau organizațiile non profit nu pot contribui direct la campaniile federale. Cu toate acestea, ele pot influența alegerile federale prin crearea de comitete de acțiune politică, mai bine cunoscute sub numele de PAC. Aceste comitete solicită donații de la membrii și asociații pentru a contribui la campanie sau pentru a finanța activități de campanie, cum ar fi publicitatea. Fondurile strânse și cheltuite de PAC sunt supuse limitelor federale.
Prima limită federal a fost impusă în 1910 și definea o sumă maximă de bani pe care un cetățean o putea dona unei campanii politice. Impunerea acestei limite viza și vizează de fapt egalitatea de șanse a cetățenilor săraci, mai puțin bogați în fața celor avuți. Cu alte cuvinte, fără această limitare a contribuției, persoanele foarte bogate pot aduce contribuții financiare uriașe unui candidat pentru a încerca să își susțină astfel propiriile priorități politice. Prin urmare, legiuitorul American s-a gândit că astfel va elimina corupția.
Ulterior, la începutul anilor 70, legea a fost modificată în sensul impunerii unor limite de cheltuieli ale echipelor de campanie în mass media.
Contribuția federală și limitele de cheltuieli au fost concepute pentru banii dați atât campaniilor oficiale , cât și grupurilor independente care cheltuiesc bani în alegeri.
Cheltuielile independente în timpul ciclurilor electorale au crescut deodată din 2010.
De ce 2010? În ultimele decenii, au existat o serie de decizii importante ale Curții Supreme care au influențat în mod semnificativ arena finanțării campaniei. Una dintre acele hotărâri de impact ale Curții Supreme a fost cazul Citizens United v. FEC, care a fost decis în 2010. Pe scurt, Curtea a hotărât că limitele legale privind câți bani ar putea cheltui un grup independent pentru campanie politică sunt neconstituționale, atâta timp cât grupul independent nu a coordonat cheltuielile direct cu candidații (deoarece asta le-ar submina independența).
Și așa au apărut așa-numitele SUPER-PACuri. Banii strânși de aceste comitete independente, sume colosale, sunt cheltuiți pentru publicitate sau alte acțiuni iar donațiile către acestea NU sunt limitate de legea federală. În teorie nu pot contribui direct la campaniile electorale și nici nu pot să se coordoneze cu echipele de campanie sau candidații. În practică, banii astfel strânși sunt destinați unor acțiuni de campanie ai unui candidat.
Candidații americani preferă să nu primească bani de la stat, ca să nu îi piardă pe cei de la privat
Campaniile prezidențiale din Statele Unite sunt însă finanțate și de stat. În cadrul programului de finanțare publică prezidențială, candidații la președinție eligibili primesc fonduri guvernamentale federale pentru a plăti cheltuielile de campanie atât la alegerile primare, cât și la cele generale.
Aceste fonduri sunt finanțate parțial de contribuabili care aleg să își redirecționeze , prin declarațiile fiscale, o parte din venituri către Fondul pentru campania prezidențială. Ca să aibă acces la aceste fonduri, candidații, inclusiv cei intrați în cursa pentru Casa Albă, trebuie să fie de acord cu restricțiile impuse de Comisia Electorală Federală ( FEC) privind cheltuielile și strângerea de fonduri. Adică, în special candidații la președinție pot primi fonduri publice numai dacă sunt de acord să nu folosească donații private. Mulți candidați ai partidelor majore refuză finanțarea publică în favoarea strângerii de fonduri private.
Ca să vă faceți idee de ce sume se învârt în timpul acestor campanii, să luăm exemplul ciclului electoral 2019-2020. Deci vorbim de Trump vs Biden. Conform datelor Comisie Electorale Federale, atunci s-au strâns și cheltuit nici mai mult , nici mai puțin de 4,1 miliarde de dolari!
Asta înseamnă că suma pusă în joc pentru prezidențialele de atunci a fost de aproape 4 ori mai mare decât cea de la ciclul electoral precedent, 2015-2016, în urma căruia Donald Trump câștiga Casa Albă în fața lui Hillary Clinton.
Un studiu realizat de Caltech arată că,în mod paradoxal, cei mai mulți bani nu vin de la donatorii tradiționali, menționați mai devreme, corporații și proprietarii lor, ci de la așa-zișii donatori ascunși.
Este vorba depre cei care donează mai puțin de 200 de dolari , în bani sau cadouri, sumă care nu trebuie raportată la Comisia Federală Eelectorală. Doar ce trece de 250 de dolari trebuie să fie declarați la FEC.
Cazul lui Bernie Sanders din 2016 este deja antologic acum. În 2016, senatorul democrat a candidat la alegerile primare din partid pentru a fi nominalizat pentru prezidențiale. A pierdut însă, în fața lui Hillary Clinton. A rămas însă mecanismul prin care Sanders a fentat Comisia Federală Electorală. Contribuții mici, aparent nesemnificative, erau strânse online, printr-un serviciu intermediar numit ActBlue. Și au fost peste o sută de milioane de înregistrări de donații mici, care însă au reprezentat 33 la sută din toate fondurile pentru campania lui Sanders din 2016. Iar studiul Caltech arată că au fost de 7 ori mai mulți donatori ascunși decât cei la vedere.
Toate aceste mașinațiuni din spatele campaniilor electorale dau naștere unor dezbateri aprinse în societatea americană, mai ales că în cazul acelor SUPER PAC -uri au permis, de asemenea, donatorilor bogați să ascundă parțial originile contribuțiilor lor, ceea ce înseamnă că este adesea imposibil să știi exact de unde provin toți banii cheltuiți pentru sau împotriva unui anumit candidat.
Trăgând linia, la final, când vezi ce sume sunt puse în joc, și trebuie să ții cont și de sistemul de vot atipic al americanilor, te întrebi cine dictează agenda? Banul sau alegătorul?
