Donează
Presa independentă din Rusia continuă să relateze despre războiul din Ucraina, chiar dacă autoritățile își intensifică presiunile asupra sa, după cum arată arestarea recentă a cunoscutului jurnalist/activist Vladimir Kara-Murza, care riscă 10 ani de închisoare. Jurnaliștii de la Novaya Gazeta care au fost nevoiți să părăsească Rusia au înființat o nouă publicație Novaya Gazeta. Evropa. Veridica a selectat săptămâna aceasta materiale despre cum sunt fabricate minciunile de război, cum au fost eliminate din manualele școlare cuvintele Ucraina și Kiev și ce învață studenții de la facultățile de jurnalism în noul context politic din această țară.
INSIDER: „Au avut ordin să tragă în tot ce mișcă". Refugiații din Irpen povestesc cum au tras militarii ruși în coloana lor de mașini
Execuții în masă ale civililor în suburbiile Kievului sunt dezvăluite treptat și documentate pentru anchetele care urmează și urmărirea celor vinovați. Unul din episoadele tragediei - atacul asupra unei coloane de douăsprezece automobile care încerca să iasă din Irpen. The INSIDER a discutat cu supraviețuitorii.
„Pe șase martie, la ora opt dimineața, împreună cu familia mea, eram opt persoane, ne evacuam din orașul Irpen prin Stoianca (localitate la marginea orașului în drum spre Kiev) și în noi au tras soldații ruși", povestește Ludmila Kunițkaia, de 29 de ani, profesoară de matematică la un colegiu tehnic. "Eram douăsprezece automobile împreună cu vecinii. Familia noastră mergea în trei mașini. Primele cinci vehicule au fost distruse complet. Nu știam că acolo era un post rusesc"...
„În Irpen era groaznic. Bombardau mereu, continuă să povestească Ludmila. Până pe 6 martie am stat într-o parcare subterană. A devenit insuportabil, astfel că, împreună cu vecinii, am decis să plecăm. Credeam că vom fi mai în siguranță". Coloana de mașini mergea încet spre Kiev, Ludmila se afla în a patra mașină împreună cu soțul Alexei, cu mama și rudele soțului, Elena Dovjenko, de 20 de ani, și Veaceslav Gudimov, de 22. În a treia mașină era vecina Iulia Poleaniciko, de 34 de ani, vecinul Dmitri Mironenko, de 35 de ani, în spate fratele soțului Ludmilei, Artiom Ogloblea, de 28 de ani, împreună cu soția Tatiana, de 32 de ani. A doua mașină era condusă de vecinul Serghei Poleaniciko. Alături de el era soacra Ludmilei, Olga Ceaika, de 58 de ani, în spate erau fiica lui Serghei și prietena ei, ambele de 10 ani. În prima mașină era vecinul Alexandr Zarea de 30 de ani, alături de el Artiom Potkopaev, de 32 de ani, împreună cu soția lui Artiom, Cristina, cu un copil de un an și jumătate. În localitatea Stoianka, unde în ajun încă nu erau rușii, coloana a dat peste un post rusesc.
„Rușii au început să tragă fără avertisment, aruncând o grenadă sub prima mașină, povestește Ludmila. Mama lui Artiom a decedat imediat. Glonțul a nimerit-o direct în inimă. Artiom care se afla în a treia mașină a fost rănit în mână, iar alt glonț l-a nimerit deasupra ochiului. Ei au tras în a treia mașină cu un aruncător de grenade, fiind ucisă Iulia care se afla la volan.
Eu mă aflam în mașina a patra împreună cu soțul, mama era în spatele meu, glonțul a nimerit-o în gât. Mama a murit în două secunde. Din gâtul ei curgeau șiroaie de sânge. Glonțul i-a spart o arteră. Încercam să-i dau fularul să-și acopere rana dar era prea târziu. Ea murea, iar eu o priveam și nu puteam face nimic. Apoi rușii au strigat: „Ieșiți din mașini, culcat la pământ! Dați telefoanele!"
Alexandr și Artiom din prima mașină au murit pe loc. Din a doua mașină soacra Ludmilei a decedat. În a treia mașină a murit Iulia. Din cauza exploziei a fost străpunsă de schije. Alături de ea Dmitri a fost grav rănit în cap, piept, burtă și la mână. Soțul Ludmilei Alexei și-a rupt coasta de volan…
Serghei Poleaniciko nu credea că soția lui Iulia a murit. Militarii i-au permis să-i examineze cadavrul, după care Serghei s-a isterizat. El și familia sa au venit în Irpen din regiunea Lugansk în 2014 când acolo a început războiul. El a strigat la soldați: „Încetați să ne salvați. Am fugit o dată de acasă. Iar voi ați venit să ne salvați din nou!” Soldații au îndreptat spre el automatele…
„I-am întrebat pe militari de ce au tras în noi, povestește Tatiana. Unul mi-a răspuns că au ordin să tragă în tot ce mișcă și prezintă pericol. Noi însă mergeam foarte încet. Pe mașini erau însemne „COPII””.
NOVAYA GAZETA. EVROPA: Mincinoșii și morții
Ascunzând crimele în războiul din Ucraina, Rusia recurge la aceleași metode ca acum 8 ani. NOVAYA GAZETA explică acest fenomen prin exemplul doborârii Boeingului malaezian.
În toiul războiului, tribunalul de la Haga continuă cu o scrupulozitate stoică procesul în dosarul zborului MH17, respectând procedurile. Boeingul a fost doborât pe 17 iulie 2014 în Donbass, fiind ucise 298 de persoane. În cadrul dezbaterilor din 7-30 martie, apărarea a încercat să conteste constatările anchetatorilor și acuzării. Din 16 mai, procurorii vor răspunde la contestări. În retrospectivă, acest dosar se rezumă la infirmarea minciunilor nesfârșite din partea autorităților ruse.
Recursul la minciună nu e nici măcar ceea ce în mediul lor se numește „stratagemă militară”, pentru că nu e îndreptată împotriva unui potențial adversar, ci împotriva propriului popor lipsit de alte surse de informare. De asemenea, pentru a-și disciplina propria tabără, ca să nu interpreteze, ci să învețe legendele corecte, să nu spună adevărul, dar să repete clișeele strict aprobate, „etichetările". Minciuna reprezintă un cod pentru a-i diferenția pe „ai noștri” de „străini”.
Introduse sistematic în mintea oamenilor, etichetările de felul „naziștii”, „fasciștii”, „genocid”, în acest context sunt, de asemenea, o componentă a minciunii oficiale de stat. Pentru un om cult e suficient să se uite pe Wikipedia ca să înțeleagă aceste concepte și să decidă la care sistem socio-politic se referă.
„Ei mint, noi știm că ei mint, și ei știu că noi știm că ei mint”, a spus la una din ședințele de judecată, în limba rusă, Ria van der Stein, care și-a pierdut în această catastrofă tatăl și mama vitregă, făcând trimitere la Alexandr Soljenițîn. Ea a adăugat că „minciuna și falsul reprezintă o tactică obișnuită în acest joc de-a pisica și șoarecele în care noi vrem să revelăm adevărul”. […]
După catastrofă, dinspre Moscova au fost lansate mai multe versiuni care îi excludeau pe „ai noștri” din lista suspecților. De toate relele se făcea vinovată Ucraina.
Din materialele făcute publice în instanța de judecată este clar că deși la Moscova cei de sus știau foarte bine cauza prăbușirii Boeingului, au ales să nege vehement implicarea Rusiei. Pe ce au mizat? Poate că sperau ca adevărul să se piardă în fluxul de versiuni mincinoase, iar anchetatorii străini să nu ajungă la el. Sau nu le păsa de ce se va vorbi în afară despre aceasta.
Imediat ce fake-ul devenea evident, amendau versiunea mincinoasă, iar când nici aceasta nu ajuta, prezentatorii TV se făceau c-au uitat-o, de parcă nici n-ar fi existat și lansau alta, la fel, falsă. Fără scrupule. Au folosit nu doar mijloacele de propagandă întărite de stat, dar și Institute consacrate de cercetare și concerne.
Despre minciuna la nivel de stat vorbește însăși componența celor judecați, cei pe care ulterior ancheta internațională i-a identificat ca participanți direcți și organizatori ai livrării BUC-ului rusesc în regiunea Donețk și înapoi în Rusia. Trei din patru sunt militari profesioniști ruși, cetățeni ai Rusiei, apropo de „conflictul interior” și „milițiile populare” din DNR și LNR despre care ni s-a povestit insistent timp de opt ani, până la începutul „operațiunii speciale”. […]
MEDIAZONA: „Avem sarcina să facem astfel încât să pară că Ucraina pur și simplu nu există”. Din manualele editurii „Prosveșenie” sunt eliminate referirile la Kiev și Ucraina
Pe 24 februarie, Vladimir Putin a anunțat începutul „operațiunii speciale” și trupele ruse au invadat Ucraina. Imediat după aceasta, angajaților companiei „Prosveșenie” – una din cele mai mari și mai vechi edituri de manuale și literatură pedagogică din țară, li s-a cerut insistent să scoată referințele „incorecte” privind Ucraina și Kiev din toate manualele școlare. MEDIAZONA a discutat cu redactorii editurii despre „curățarea” istoriei, geografiei și literaturii. […]
Nu mai există Rusia Kieveană
Redactorii editurii „Prosveșenie” au primit o indicație orală de a reduce la minimum menționarea Ucrainei și Kievului chiar din prima zi a războiului, pe 24 februarie. Procedeul „epurării” Ucrainei și Kievului din manuale, însă, a fost adoptat cu mult mai devreme, spun interlocutorii MEDIAZONA. După 2014 autorii de manuale și redactorii s-au străduit să menționeze Ucraina cât mai puțin și mai atent. Chiar și după „epurarea” din ultimii ani, începând cu 24 februarie, potrivit redactorilor, ei au fost nevoiți să „corecteze 15% din texte”.
Astfel, în paragrafele în care sunt exemple de heraldică din diverse state, inclusiv drapele, încă de acum câțiva ani s-a insistat pe eliminarea drapelului Ucrainei și înlocuirea acestuia cu al oricărui alt stat. Dacă într-un capitol se dă vreun exemplu de capitală, Kievul este înlocuit cu altă denumire. „De câteva ori am scos și drapelul SUA, dar a fost mai simplu, în programă este puțin reflectată istoria mondială”, spune unul dintre angajații editurii. În prezent, redactorii trebuie să elimine referințele la Ucraina de peste tot unde e posibil.
„Adică, avem sarcina să facem astfel de parcă Ucraina nu există pur și simplu, spune colegul său. Este mult mai rău când într-un manual nu se vorbește deloc despre o anumită țară. Astfel, persoanele fără cunoștințe de bază despre un stat cred mai ușor ceea ce li se spune despre acesta la televizor”.
Cel mai dificil este pentru cei care elaborează manualele de istorie: să elimini foarte des termenii Ucraina și Kiev fără a prejudicia conținutul este practic imposibil. Trebuie să schimbi formularea pe una mai „sigură”.
„Dacă există posibilitatea, mai bine să nu pomenești Ucraina deloc. Kievul este prezentat acum la capitolul în care a fost capitala Rusiei Kievene și că noi l-am eliberat”, spune redactorul. Potrivit acestuia, este important contextul: „Putem menționa că am eliberat Kievul, dar să spunem despre independența Ucrainei ca țară nu mai e voie”.
„O singură dată menționăm că a fost întemeiată Rusia Kieveană, iar în continuare îi spunem simplu Rusi, nu mai există Rusia Kieveană. Iar Kiev – capitala ei, explică unul dintre redactorii editurii. Oricât de ciudat ar părea, trebuie să schimbăm „Vladimir a creștinat Kievul” cu expresia „el a creștinat capitala”.[…]
Un manual este actualizat la fiecare cinci ani, conform planului de activitate a editurii, însă după 2014 controalele se fac mult mai des. „Este de înțeles că manualele de istorie și științele sociale sunt cel mai afectate de oportunismul politic din punctul de vedere al cenzurii, pendulul s-a mișcat și în manuale imediat s-au făcut rectificări”, spune una din sursele MEDIAZONA. „După anexarea Crimeii, de asemenea, de urgență peste tot s-a introdus informația despre Crimeea”, spune o fostă angajată e editurii, care și-a păstrat anonimatul. […]
ISTORIES: Cine și ce îi învață pe studenții de la cele mai importante trei facultăți de jurnalism din Rusia
Studenții de la facultățile de jurnalistică au povestit pentru ISTORIES cum au fost înlocuiți profesorii de la mass-media independente cu jurnaliști de la publicații pro-putere. În prezent, studenții sunt trimiși să-și facă stagiul în media de stat – RT, TASS, Compania de stat de televiziune și radiodifuziune, sau sunt îndemnați să plece din domeniul jurnalistic. În timpul orelor, profesorii se tem să discute pe tema războiului, iar cei care o fac susțin agresiunea Rusiei. Nu vorbesc la lecții nici despre cenzură, nici despre blocarea masivă a publicațiilor independente și le recomandă studenților să nu scrie tezele de an și de licență despre „agenții străini” sau „extremistele” Facebook și Instagram. Studenții recunosc cu amărăciune că au venit la facultate pentru a face jurnalism onest și să învețe de la profesioniști, nu de la propagandiști.
Studentă în anul 4, facultatea de jurnalistică a Universității de Stat din Sankt-Petersburg: „După începutul războiului, profesorul care ne predă jurnalismul de investigație le-a spus studenților să identifice miturile din istoria Ucrainei și să le combată. Nu și-a spus direct poziția despre război, dar, de exemplu, despre închiderea publicației Novaya Gazeta a spus „Așa trebuie”. Părea că se bucură puțin de aceasta.
Alt profesor, fost militar, acum s-a dezlănțuit. Ne recomandă să privim „Besogon” (programul de propagandă al lui Nikita Mihalkov), ne pune să ascultăm discursurile lui Putin și Lavrov. Spune direct că e război și consideră că în Ucraina chiar există naziști”.
Studentă în anul 4 la Școala Superioară de Economie: „În ultimii ani s-a schimbat mult componența profesorilor în favoarea celor pro-putere. În 2018 am venit la o cu totul altă facultate. […] Printre profesori sunt și propagandiști deschiși. De exemplu, cursul „Producția noilor media” este predat acum de un editorialist al RT și Komsomolskaia Pravda. Cuvântul „război” la ore este înlocuit cu „situația actuală” și ne propune să facem proiecte care iau în derâdere sancțiunile sau să arătăm cum încearcă Occidentul să ne facă mizerii ca să trăim rău. Invită jurnaliști de la Komsomolskaia Pravda, Fondul prezidențial de granturi care, la fel, ne povestesc că vor să ne distrugă prin sancțiuni. Unii profesori scriu editoriale sau colaborează cu RT. De exemplu, jurnalismul politic ne este predat de Alexei Nicolov (directorul general al RT), iar la lecțiile lui este doar gunoi propagandistic de felul „dacă ar fi vrut să-l otrăvească pe Navalnîi, l-ar fi otrăvit”.
Cu excepția unui profesor, nimeni nu a vorbit cu noi despre etica profesională. Nu am avut nicio discuție despre ceea ce se petrece în media și ce urmează să facem noi mai departe. De la începutul războiului, odată cu distrugerea mass-media din Rusia, a introducerii cenzurii, profesorii nu și-au schimbat atitudinea și spun că nu vor să discute acum despre aceasta, că noi oricum înțelegem, iar ei nu vor spune nimic pentru că vor să-și trăiască viața mai departe”. […]
Studentă în anul 2, facultatea comunicare media ȘSE: „În anul I ne-a predat istoria o femeie destul de stranie: ea susținea că Ucraina este Rusia, iar Stalin nu e chiar atât de rău. Dar o astfel de retorică este o excepție la ȘSE. Recent a fost schimbat rectorul, dar nu pot afirma că aceasta i-a afectat pe profesori.
Ceea ce deranjează este frica. Profesorii nu pot glumi sau să-și spună opinia pentru că se tem. Ei ne spun: Voi înțelegeți ce se întâmplă”. Iar noi, într-adevăr înțelegem. Presupun că se tem de denunțuri. Uneori, însă, își permit să vorbească, fac glume sau dau ochii peste cap”.
