Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Analize

Cine menține în viață regiunea separatistă transnistreană (partea I)

Transnistria
©  |  

Transnistria a reprezentat în ultimele trei decenii una dintre cele mai mari enigme din Europa de Est și continuă să fie un studiu de caz aparte, fiind unul dintre primele conflicte înghețate din spațiul ex-sovietic și apoi un model pentru cele ce au urmat în jurul bazinului Mării Negre.

Dinamica supraviețuirii acestei entități este cu atât mai interesantă prin realitățile antagonice din teren. Dacă în aproape primele două decenii aceasta a existat datorită sprijinului economic acordat de Moscova, ultima decadă le aparține, paradoxal, Uniunii Europene și Chișinăului.

O bază avansată de operații a bolșevicilor folosită și de Rusia post-sovietică

Situația actuală din regiunea transnistreană datează din 1992 și a rezultat, pe de-o parte, din Războiul de la Nistru, în care timp de câteva luni forțele Chișinăului s-au luptat cu rebelii regimului de Tiraspol, cărora li se alăturaseră voluntari și erau spriijniți unități ale Armatei a 14-a ruse și, pe de altă parte, din Convenția cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova din 21 iulie 1992.

Cu toate acestea, rădăcinile acestei entități își au originile încă din 1924, când în cadrul RSS Ucrainene a fost creată Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească.  

Pe atunci, miza acestei fâșii de pământ era să exporte Revoluția bolșevică via România spre zona Balcanilor. Astăzi, această regiune separatistă are rolul de a funcționa ca o bază avansată de operații (din engl. „forward operating base”, FOB) a Moscovei în regiunea Odesa, Ucraina și la circa 100 de kilometri de granița UE și NATO cu România.

Regiunea separatistă reprezintă circa 11-12% din suprafața totală a Republicii Moldova.

În cei circa 28 de ani de așa-numită independență, Transnistria a funcționat, din punct de vedere economic, din rămășițele sovietice ale unei firave industrii plasate strategic pe malul stâng al Nistrului.

Totodată, regiunea transnistreană s-a menținut și datorită unei vieți economice subterane, aceasta fiind o platformă de contrabandă, în special cu țigări și băuturi alcoolice, dar și armament, în special cel din depozitul de la Cobasna, acolo unde sovietici au retras în anii `80 și începuturile anului '90 circa 20.000 de tone de muniții din țări precum Germania și Cehoslovacia.

Din acest punct de vedere, corupția endemică de la Chișinău și afacerile unor politicieni și grupurile de interese interconectate de la Chișinău și Tiraspol au ajutat la menținea acestui status quo.

UE, Bucureștiul și Chișinăul aruncă colacul salvator pentru regiunea separatistă

În ultima decadă, economia transnistreană a comportat o serie de mutații interesante, povara fiind tranferată de pe umerii Moscovei pe cei ai Uniunii Europene.

Abordarea de tip „soft power” pe care Uniunea Europeană a implementat-o, inițial prin pârgille Parteneriatului Estic în 2009 și apoi prin semnarea Acordului de Asociere UE-Republica Moldova în iunie 2014, a jucat un rol decisiv în schimbarea balanței exporturilor regiunii separatiste.

Cifrele vorbesc de la sine. Astăzi, 30% din totalul exporturilor regiunii transnistrene ajung în circa 25 de țări ale UE.

Pe primele trei locuri în ponderea exporturilor din regiunea secesionistă se află metalele și produsele metalifere (circa 229 de milioane de dolari), resursele energetice și combustibilii (160 de milioane de dolari - livrate Moldovei) și nu în ultimul rând produsele alimentare (circa 96 de milioane de dolari, materii prime și confecții în regim „lohn” (52 de milioane de dolari). Totalul exporturilor din regiunea transnistreană în 2020 s-a cifrat la 633.105.050 de dolari americani, conform statisticilor oferite de Serviciul Vamal al regimului de la Tiraspol.

Paradoxal, România este principala destinație a mărfurilor transnistrene, după Republica Moldova, chiar dacă la nivel ideologic și propagandistic Bucureștiul rămâne cel mai mare inamic al Tiraspolul și ținta principală a retoricii negative.

În general, schimburile comerciale dintre regiunea separatistă și România se rezumă la produse metalifere care merg la prelucrare în combinatul siderurgic de la Râbnița din nordul regiunii.

Cele mai recente cifre furnizate de regimul de la Tiraspol arată că în 2020 Republica Moldova a fost destinația principală a exporturilor (în special energie electrică de la centrala de la Cuciurgan) cu 42,92% din cota de piață și o valoare de 271,7 milioane de dolari SUA (în creștere cu circa 10% față de 2019).

Pe locul doi s-a clasat România cu 14,91% (94 de milioane de dolari SUA) cu aproape 2% în creștere față de 2019. Urmează Rusia cu 11,05% din exporturi (aproape 70 de milioane de dolari). Pe locul al patrulea se regăsește Ucraina cu 10,26% din exporturi (aproape 65 milioane de dolari). 

De menționat România, alături de Polonia, Italia și Germania, înghit circa 80% din totalul exporturilor transnistrene în UE. O altă transformare interesată este că, începând cu anul 2015, România a preluat ștafeta de la Rusia în materie de prima destinație a exporturilor transnistrene.

Anexarea Crimeii, moment de cotitură

Dinamica exporturilor transnitrene a suferit modificări majore în ultima decadă.

Acest lucru s-a întâmplat mai pregnant după anexarea Crimeii de către Rusia, în 2014, și după embargo-ul impus încă din 2013 Republicii Moldova de către Moscova. Cifrele arată că România a sărit brusc, în 2015, de la 18,6% la 30,5%, în timp ce Rusia a scăzut de la 22,9% la 15,2%.

Realitatea matematică este completată de o politică bine pusă la punct a Uniunii Europene care a permis regiunii transnistrene să exporte în continuare în UE, după semnarea Acordului de Asociere UE-Republica Moldova în iunie 2014, fără însă a face publice înțelegerile cu Tiraspolul.

România, ca cel mai apropiat stat din proximitatea regiunii separatiste, a preluat acest rol de stat-importator de produse transnistrene via Republica Moldova. Ceea ce este însă interesant este că relația nu a fost una reciprocă. În ciuda înlesnirilor dinspre UE, Tiraspol a ridicat taxele pentru produsele importate din UE.

Bruxelles-ul și-a motivat politica relaxată față de Tiraspol pentru ca nu cumva o serie de incidente să se producă în regiunea separatistă ca urmare a unor blocade din partea Chișinăului și Kievului. Acest lucru ar fi strangulat economia transnistreană și ar fi putut exista riscul unor confruntări armate. La toate acestea, prezența militară rusă în republica secesionistă ar fi putut complica și mai tare situația din teren.

Trebuie să reamintim că, după anexarea Crimeii în martie 2014, Kievul și-a schimbat atitudinea tolerantă față de Tiraspol și a introdus treptat un embargo gradual, atât pentru mărfuri, cât și pentru circulația persoanelor și controalele pe punctele vamale comune s-au înăsprit.

Cum regiunea transnistreană nu dispune de un aeroport internațional și nici ieșire la mare proprie, „exporturile salvatoare” spre Rusia și-au diminuat din plin cantitatea și au fost reorientare spre țările prin bunăvoința Bruxellesului.

Tags: Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Transnistria

Alte articole
SUA vs. China în epoca Biden: America nu pleacă nicăieri

SUA vs. China în epoca Biden: America nu pleacă nicăieri

China este în topul preocupărilor americane, dat fiind războiul comercial în desfășurare și mișcările agresive ale Beijingului într-o regiune în care SUA are interese strategice și aliați apropiați. După ce a avut primele tatonări cu Rusia, aliații europeni și Orientul Mijlociu, în martie, Casa Albă și-a întors privirea și către China și a trimis în regiune doi emisari de calibru.

Războiul hibrid împotriva propriului popor

Războiul hibrid împotriva propriului popor

Momentele cheie din istoria recentă a României postcomuniste - Revoluția, Mineriadele, conflictului de la Târgu Mureș - sunt neclare. Eforturile presei de a investiga aceste evenimente au fost parazitate întotdeauna de dezinformări monstruoase. 

Deși e funcțional, gazoductul Iași – Chișinău pare să aibă mai degrabă un rol decorativ decât unul practic

Deși e funcțional, gazoductul Iași – Chișinău pare să aibă mai degrabă un rol decorativ decât unul practic

Gazoductul ar fi trebuit să reprezinte un prim pas către reducerea dependenței de gazele rusești. Cât timp însă prețul la Gazprom rămâne mai mic decât pe piețele europene, gazoductul e doar decorativ.

Timp de citire: 5 min
  • Această regiune separatistă are rolul de a funcționa ca o bază avansată de operații (din engl. „forward operating base”, FOB) a Moscovei în regiunea Odesa, Ucraina și la circa 100 de kilometri de granița UE și NATO cu România.
  • În ultima decadă, economia transnistreană a comportat o serie de mutații interesante, povara fiind tranferată de pe umerii Moscovei pe cei ai Uniunii Europene. Abordarea de tip „soft power” pe care Uniunea Europeană a implementat-o, inițial prin pârgille Parteneriatului Estic în 2009 și apoi prin semnarea Acordului de Asociere UE-Republica Moldova în iunie 2014, a jucat un rol decisiv în schimbarea balanței exporturilor regiunii separatiste.
  • Paradoxal, România este principala destinație a mărfurilor transnistrene, după Republica Moldova, chiar dacă la nivel ideologic și propagandistic Bucureștiul rămâne cel mai mare inamic al Tiraspolul și ținta principală a retoricii negative.
  • Bruxelles-ul și-a motivat politica relaxată față de Tiraspol pentru ca nu cumva o serie de incidente să se producă în regiunea separatistă ca urmare a unor blocade din partea Chișinăului și Kievului. Acest lucru ar fi strangulat economia transnistreană și ar fi putut exista riscul unor confruntări armate. La toate acestea, prezența militară rusă în republica secesionistă ar fi putut complica și mai tare situația din teren.
„Laboratoarele secrete” în spațiul ex-sovietic - una din principalele teme de dezinformări și falsuri
„Laboratoarele secrete” în spațiul ex-sovietic - una din principalele teme de dezinformări și falsuri

Georgia, Armenia și Republica Moldova sunt trei foste state sovietice care au moștenit multe asemănări de la fosta URSS - de la probleme economice, la cele teritoriale care au provocat și conflicte militare. O altă caracteristică comună este valul de fake-uri și știri false care apar periodic în legătură cu activitățile laboratoarelor biologice sau presupusa existență a laboratoarelor biologice finanțate de SUA.

Cornel Ciobanu
Cornel Ciobanu
24 Dec 2021
Republica Moldova – România și problema „vițelului blând care suge de la două vaci”
Republica Moldova – România și problema „vițelului blând care suge de la două vaci”

Relația dintre Republica Moldova și România a fost descrisă drept una privilegiată și se vorbește și despre un parteneriat strategic, însă de multe ori de-a lungul ultimelor decenii au fost mai vizibile eforturile și deschiderea Bucureștiului, chiar și în momente în care acesta a fost tratat cu ostilitate de un Chișinău care a basculat constant între „vectorul estic” și cel vestic.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
21 Dec 2021
Cum devin prietenii dușmani: Georgia vs. Abhazia și Osetia de Sud*
Cum devin prietenii dușmani: Georgia vs. Abhazia și Osetia de Sud*

În capătul celălalt al Mării Negre se află Georgia. Pentru oamenii de acolo, „preocupări” înseamnă o nouă invazie rusească, granițe care se schimbă de la o săptămână la alta sau familii care au fost expulzate din casele lor.

Horia Sârghi
Horia Sârghi
17 Dec 2021
Cum s-au văzut la Cernăuți Revoluția din România și mișcarea de renaștere națională din Basarabia
Cum s-au văzut la Cernăuți Revoluția din România și mișcarea de renaștere națională din Basarabia

Revoluția română din decembrie 1989, dar și mișcarea de renaștere națională din Republica Moldova, au fost urmărite cu sufletul la gură de românii din Bucovina, aflată în componența Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Multe din speranțele aduse de prăbușirea comunismului s-au năruit însă în fața noilor realități geopolitice.

Marin Gherman
Marin Gherman
17 Dec 2021