Rușii pot fi manipulați și convinși să susțină războiul pentru că se tem de regim și vor, totodată, refacerea imperiului, scrie presa independentă, care scrie și ce vrea Putin de la americani și cum a schimbat propaganda tonul cu privire la SUA.
Soarta Ucrainei, decisă în discuțiile dintre ruși și americani
RIDDLE scrie despre ambițiile lui Trump, intransigența lui Putin și restrângerea opțiunilor pentru Kiev. Întâlnirea președintelui Zelenski cu administrația de la Casa Albă a stârnit un șir de îngrijorări. Pesimismul privind perspectivele unui acord cu care s-ar alege Ucraina în urma dialogului dintre Rusia și SUA a ajuns la o cotă fără precedent. Administrația Trump ar fi gata să renunțe în totalitate la susținerea pentru Kiev, calitatea de membră NATO a Ucrainei nu este pe agenda Washingtonului, care eventual ar putea chiar să-și reducă prezența militară în UE. Pesimismul Kievului contrastează cu dispoziția din Rusia, unde retorica lui Trump a redus considerabil gradul de îngrijorare. Înseamnă aceasta încheierea războiului în condițiile convenabile lui Putin? […] Ce scopuri urmărește Rusia? Versiunea rusă a motivelor conflictului s-a remarcat prin flexibilitate, fiind invocate în funcție de context: apărarea populației rusofone din țara vecină, misiunea umanitară de prevenire a „genocidului”, expansiunea NATO, „lovitura de stat organizată de Occident în 2013”, până și „voia Domnului”. S-a recurs la argumentele: lupta cu „naziștii de la conducere” și „denazificarea Ucrainei”, dar și justificări imperialiste: unificarea poporului rus, recuperarea teritoriilor pierdute sau promovarea intereselor naționale ale Rusiei. Kremlinul și-a adaptat retorica cu iscusință, subliniind un aspect sau altul în funcție de interesul de moment. În același timp, cerințele Moscovei legate de război rămân neschimbate din 2022, demonstrând fermitate și lipsă de compromis în raport cu Occidentul și Ucraina: neutralitatea Ucrainei și renunțarea la NATO; pretenții teritoriale; legitimarea ocupației și ridicarea sancțiunilor . […] La începutul lunii martie rămâne neclar ce beneficii îi propune Trump Kievului. Administrația sa se eschivează să discute garanțiile de securitate, susținând că Putin ar putea accepta trupe europene în Ucraina. Pentru Putin, însă, este ceva inacceptabil: prezența forțelor franceze, britanice sau poloneze, chiar și sub drapelul lor de state suverane UE, înseamnă prezență NATO, ceea ce contravine poziției ruse. Ideea introducerii unor forțe terțe în Ucraina ar putea fi discutată doar după îndeplinirea cerințelor Moscovei: retragerea trupelor ucrainene de pe „teritoriile ruse” și consfințirea în Constituție a neutralității. De asemenea, să nu ne facem iluzii că Putin va fi de acord cu o pauză în război, permițându-i Occidentului să transforme Ucraina într-un „Israel european” – o fortăreață militară puternică care să poată riposta Rusiei în viitor. Dimpotrivă, orice înțelegere cu Rusia va presupune restricții dure privind înarmarea Ucrainei de după război. Moscova va dori să stabilească clar ce și de cât armament va putea dispune statul „neutru”. Tranzacția dintre Putin și Trump este realizabilă, dar va depăși cadrul problemei ucrainene. Dacă Kievul va respinge condițiile impuse de Trump, Washingtonul va putea declara: „Am făcut tot ce am putut, Putin a fost gata de pace, iar Ucraina a refuzat”. Aceasta va deschide ușile spre un dialog mai larg dintre Rusia și SUA, pe alte teme – de la Siria și Iran, până la energetică, China și Coreea de Nord, cu condiția că Trump va reduce sau întrerupe/suspenda de tot ajutorul militar pentru Kiev. Moscova are ce oferi în schimbul „ieșirii SUA din Europa”: de la relații comerciale până la intermedierea reglementării unor conflicte globale. Putin ar putea să o „facă pe Lukașenko” și să se propună în rolul de mediator între Washington și Beijing, dacă o va cere situația. În fond, aceasta înseamnă înfăptuirea ideii de lume multipolară despre care vorbește Kremlinul de mulți ani: recunoașteți sfera noastră de influență, statutul de mare putere și venim la masa de negocieri. Valorile și normele morale pe care le-au apărat SUA anterior nu mai sunt o piedică, iar Putin este interesat sincer de un parteneriat cu Trump. Discuțiile sunt încă la faza inițială și e devreme să vorbim de inevitabilitatea unui astfel de scenariu. Însă ceea ce nu demult părea neverosimil prinde în prezent contururile unei perspective reale.
Boții au reacționat la întâlnirea lui Zelenski cu Trump
Proiectul Botnadzor constată că la 1198 de postări în care apar numele ambilor politicieni (28 februarie-3martie) 1203 boți au făcut peste 6,5 mii de comentarii. Conturile false, ca de obicei, l-au insultat pe președintele Ucrainei, au scris că nu are costum și l-au numit „produs al democraților”. Pe președintele american boții, în general, l-au lăudat, iar comentariile critice s-au limitat la expresii precum: populist, showman și „își dă importanță”.
Cum funcționează propaganda. Secretul este simplu: să repeți încontinuu una și aceeași și să susții că „toți cred asta”, explică ISTORIES
Îmbunătățirea neașteptată a relațiilor cu SUA pune în încurcătură propagandiștii ruși. S-ar putea ca în curând ei să fie nevoiți să explice publicului că SUA nu mai sunt sursa relelor, ci, de exemplu, un rival demn de Rusia, sau chiar partener. Propagandiștii vor spune ceea ce li se va cere. Vor începe însă oamenii să gândească altfel? […] Repetarea, până când va funcționa iluzia adevărului. Efectul iluziei adevărului este mai puternic atunci când oamenii nu știu din start dacă o afirmație este adevărată. Astfel, propagandiștii nu vor fi nevoiți să-i convingă pe oameni că Pământul este plat, ci că Rusia nu a invadat vreodată pe cineva. La emisiunile de actualitate politică, publicul distinge mai greu adevărul de fake, iar acolo efectul iluziei adevărului funcționează, după cum a arătat o analiză a fake-urilor apărute în SUA înainte de alegerile din 2016. În rând cu ceilalți. Normele sociale influențează comportamentul oamenilor mai puternic decât alți factori, din cauza dorinței de a corespunde așteptărilor celor din jur. Susținerea lui Vladimir Putin depinde mult de percepția asupra popularității sale, iar predispunerea americanilor de a susține viziuni xenofobe a crescut odată cu popularitatea lui Donald Trump. Mai mult, oamenii se țin de ceea ce consideră normă, chiar dacă în realitate nu corespunde normei. De aceea, este important să convingi cât mai multe persoane că majoritatea gândește la fel cu ceea ce susține propaganda. Aici ajută cenzură și represiunile. E înspăimântător să exprimi o poziție alternativă, iar cei care îndrăznesc, practic, nu sunt auziți – astfel apare norma: nu se cuvine. Fără posibilitatea de a vedea și exprima un punct de vedere alternativ, oamenii încep a crede ceea ce le impune propaganda: dacă nimeni nu critică, aceasta este percepută ca ceva ce împărtășește toată lumea. […] În Rusia, propaganda a nimerit în țintă. Politica ei externă agresivă, care a culminat cu războiul, se sprijină cel puțin pe consimțământul tacit, dar mai curând pe susținerea activă a unei părți considerabile a populației. Economiștii Michael Alexeev și William Pyle au comparat trei valuri de sondaje globale, dintre care primul a fost efectuat cu mult înainte de venirea lui Putin la putere, la mijlocul anilor 1990 (iar celelalte două în anii 2000 și 2010). Rusia s-a aflat constant printre outsideri la capitolul „patriotism soft”. În schimb, Rusia a fost mereu pe primul sau al doilea loc la capitolul „patriotism militant”: „țara mea trebuie să-și urmărească propriile interese, chiar dacă aceasta va duce la conflicte cu alte națiuni” și „oamenii trebuie să-și susțină țara, chiar dacă nu are dreptate”. Rușii sunt lideri și la susținerea cheltuielilor pentru înarmare. În două dintre sondaje au fost pe primul loc, înaintea Israelului. Aceste rezultate erau de mirare în anii 1990, când în Rusia mulți abia supraviețuiau. Experții cred că e o manifestare a „sindromului postimperial” – a înfrângerii în Războiul Rece, a umilirii și a colapsului economic. Cei ofensați sunt mai expuși propagandei. „Nu trebuie supraapreciată eficiența propagandei putiniste, spun Alexeev și Pyle. Cel mai probabil aceasta este eficientă pentru că auditoriul rus este o țintă ușoară”.
NTV prezintă un serial despre încercarea americanilor de a folosi arme biologice în Donbass, scrie AGENTS
Postul NTV a difuzat serialul „Opolcenskii romans”, după cartea lui Zahar Prelepin. Unul din principalele subiecte ale serialului – acapararea de către miliția populară a armelor biologice, pe care americanii și ucrainenii ar fi încercat să le folosească împotriva populației civile din Donbas. Premiera serialului a avut loc online, pe 18 februarie, iar din 24 februarie a început să fie difuzat la NTV. În primele 10 zile, serialul a adunat un milion de vizualizări pe platforma online, iar NTV a raportat o audiență de 14,5%. Serialul prezintă „evenimentele din toamna 2014 prin prisma unor istorii personale și dilemele morale ale eroilor”. […] La mijlocul serialului apar militarii americani pe care „miliția populară” îi numește „consilieri”. Americanii sunt filmați pe fundalul simbolisticii NATO, ei încearcă să-i nimicească pe „ruși” și dau ordine militarilor ucraineni. În majoritatea scenelor, militarii americani sunt însoțiți de automobile ale OSCE. […] În ultimul episod, la statul major al Armatei ucrainene vine o delegație NATO și OSCE, militarul american le dă ucrainenilor o valiză cu armă biologică. „E din laboratoarele noastre”, spune acesta și ordonă să fie testată pe „ruși”. Ucrainenii promit să transporte arma prin „zona gri” și să o lase într-o localitate, într-un loc public, la o piață. Înțelegerea este deconspirată de unul dintre separatiști și transmisă comandantului de batalion Lesențov, care împreună cu unitatea sa atacă coloana de mașini și pune mâna pe arma biologică. […] În ultimul cadru, acesta întâmpină o coloană de tancuri rusești.
Serialele de acest fel contribuie la formarea opiniei publice despre războiul împotriva Ucrainei. Prezența militarilor NATO și a biolaboratoarelor americane sunt narațiuni-cheie ale propagandei ruse după invazia la scară largă în februarie 2022. Zahar Prelepin se află în Donbas din 2014. Cartea „Opolcenskii romans” a publicat-o în 2020.
