Donații
Veridica.md
Estonia ar putea deveni un jucător important în mineritul de metale rare. Potențialul acestui sector este amenințat însă de îngrijorări vizavi de protecția mediului, concurența externă și opoziția locală față de activitățile de minerit.
„Războiul fosforului” din 1987: opoziția față de minerit ca formă de rezistență împotriva URSS
În 1987, Estonia a fost zguduită de așa-zisul „război al fosforului”, un protest la scară largă împotriva mineritului, care nu numai că s-a sfârșit cu victoria ecologiștilor, ci a și contribuit decisiv la consolidarea mișcării naționale de independență.
Opoziția deschisă și eficientă față de decizia Partidului Comunist de a exploata depozitele de fosforit din nordul Estoniei a demonstrat foarte clar că mișcările de rezistență pot avea succes, prefigurând totodată următorii pași către recăpătarea independenței naționale, inclusiv în alte State Baltice. La vremea respectivă, unul din liderii rezistenței, academicianul Endel Lippmaa, argumenta, sprijinit și de alți oameni de știință, că mineritul de fosforit este periculos pentru mediu.
Mișcarea a avut inițial conotații politice. Lippmaa însuși făcea parte din Frontul Popular din Estonia, iar după recăpătarea independenței, a fost numit ministru fără portofoliu în mai multe guverne estoniene. „Oficial, luptam împotriva poluării solului și apelor, însă în realitate luptam împotriva sutelor de mii de imigranți”, avea să recunoască ani mai târziu academicianul. Activitățile de minerit trebuiau să aducă un număr uriaș de muncitori sovietici în Republica Sovietică Socialistă Estonia (RSSE), însoțiți de familii, iar acest lucru ar fi modificat semnificativ compoziția demografică a republicii, susține Lippmaa.
Pentru a preveni acest lucru, trebuia demonstrat că impactul negativ potențial asupra mediului ar fi depășit cu mult beneficiile activităților de exploatare. La vremea respectivă, cercetătorii estonieni reușiseră deja să publice, în ciuda cenzurii sovietice, mai multe articole în care demonstrau că stratul de licheni dictyonema de deasupra depozitelor de fosforit s-ar putea aprinde în mod spontan, fiind pe deasupra și radioactiv. După dezastrul nuclear de la Cernobîl, care avusese loc cu un an înainte de Războiul Fosforului, aceste argumente au început să primească din ce în ce mai multă susținere.
Ulterior, chestiunea exploatării depozitelor de fosforit din Estonia nu a mai fost adusă în discuție nici în spațiul public, nici în privat. Ani mai târziu, în 2011, cea mai mare întreprindere din Estonia, Viru Keemia Grupp, a anunțat că a demarat studii de explorare a zăcămintelor de fosforit, cu scopul ulterior de a începe activitățile de minerit, însă planurile lor au fost sabotate cu regularitate de clasa politică.
Potențialul strategic al minereului de fosfor: un metal rar care valorează miliarde de euro și o componentă esențială pentru dezvoltarea de energie regenerabilă
În ultimul deceniu, situația s-a schimbat. Nu doar politicienii și companiile private sunt acum mai interesate de minerit în Estonia, ci și oamenii de știință. Astfel, academicianul Anto Raukas susține că „zăcăminte de fosforit în valoare de sute de miliarde de dolari așteaptă să fie exploatate în adâncurile Estoniei”. Iar argumentul în favoarea mineritului nu este doar că fosforitul poate fi folosit în producția de îngrășământ, al cărui deficit a crescut în urma introducerii de sancțiuni împotriva Rusiei. Minereul de fosforit este bogat și în metale rare, declarate materie primă de importanță strategică la nivelul Uniunii Europene.
Motivul este unul simplu: există o gamă largă de aplicații pentru metalele rare. Ele sunt folosite în producția de baterii pentru mașinile electrice, generatoare eoliene, componente electronice radio, arme de ultimă generație, diferite dizpozitive, lămpi LED și altele. Cu alte cuvinte, pentru a putea folosi sursele de energie regenerabilă și tehnologiile inteligente, este nevoie mai întâi să exploatezi zăcămintele din sol. Cererea de metale rare este în continuă creștere la nivel mondial, iar la capitolul producție China ocupă poziția de lider. Țările occidentale încă nu au găsit soluții de a elimina dependența de importuri din această țară.
În Estonia, procesarea metalelor rare este realizată de NPM Silmet, o companie din Sillamäe, una din cele mai mari întreprinderi din Europa. Compania face parte din grupul Neo Performance Materials, care are sediul în Canada. Până în prezent, fabrica din Sillamäe își bazează 99% din producție pe importuri de materii prime, însă situația se poate schimba pe viitor. Directorul companiei, Constantine Karayannopoulos, spunea în iunie la deschiderea unei noi fabrici în Estonia că Europa ar trebui să își amplaseze întregul lanț valoric de procesare a metalelor rare pe teritoriul Estoniei, fiind încrezător că și Statele Unite vor face la fel.
Profiturile rapide se lasă deocamdată așteptate: provocările extracției metalelor rare
Cu toate acestea, deocamdată așteptăm să se pronunțe oamenii de știință. Academicianul estonian Kalle Kirsimäe, profesor de geologie la Universitatea din Tartu, și-aduce aminte că mai multe studii au fost realizate sau încă sunt în desfășurare la nivelul Uniunii Europene cu privire la dezvoltarea tehnologiilor care folosesc minereuri rare, ca de exemplu „SecREEts” (Secure European Critical Rare Earth Elements). În Estonia, explorarea metalelor rare a fost reluată în cadrul programelor RITA și RESTA, care cuprind proiecte privind distribuția metalelor rare și posibilele tehnologii folosite în extracția lor.
Cu câțiva ani în urmă, când cercetătorii și clasa politică au început să vorbească din nou despre lansarea unor astfel de programe în Estonia, discuția a fost primită cu mult entuziasm. Se spunea că Estonia are cele mai mari zăcăminte de metale rare din Europa, ceea ce aducea promisiunea unor profituri economice foarte mari. Geologii abordează acum subiectul cu mai multă precauție.
Rezultatele studiilor indică faptul că minereul de fosfor din Estonia are o concentrație de metale rare care variază foarte mult, de la 100 până la 1000 de mg/kg, ajungând în unele cazuri și până la 2000 mg/kg. Majoritatea metalelor rare (80%) sunt așa-zise metale ușoare (La-Nd), metalele medii (Sm-Dy) reprezintă aproximativ 15%, în timp ce metalele grele (Ho-Lu) aproximativ 5%. În același timp, principala problemă tehnologică o reprezintă extracția metalelor rare din zăcămintele de fosforit.
În cazul Estoniei, spune Kalle Kirsimäe, nu ar trebuie să existe o discuție separată privind extracția metalelor rare. Principalul minereu este fosforitul, iar metalele rare sunt materii prime asociate, cu o valoare adăugată potențială. Depozitele sedimentare de fosforit, precum carbofosforitul, nu sunt la ora actuală folosite în producția de metale rare, deși sunt considerate cea mai importantă și mai promițătoare alternativă, împreună cu zăcămintele magmatice și hidrotermale, ca surse de materii prime.
„Încă nu avem soluții din punct de vedere al întrebuințării industriale și viabilității economice pentru extracția de metale rare, în paralel cu procesul de producție a acidului fosforic, care să ne permită astfel să procesăm aceste două produse de importanță economică deosebită în același timp. Cum nu dispunem încă de tehnologia necesară, nici costurile nu le putem aprecia cu exactitate”, este de părere Kalle Kirsimäe.
Academicianul apreciază că va dura ani de zile, poate chiar zeci de ani, până când Estonia va putea dezvolta și aduce la nivel industrial o tehnologie care să permită extracția de metale rare din fosforații din zăcămintele locale. Ar fi mult mai ușor să creezi o linie de producție de acid fosforic, folosit în fabricarea îngrășămintelor, pentru care Estonia dispune deja de tehnologii la scară industrială. Asta însă ar necesita o investiție de aproximativ un miliard de euro, susține Kalle Kirsimäe, iar durata probabilă pentru implementarea proiectului ar fi de cel puțin cinci ani.
Perspectivele Estoniei de a deveni lider pe piața metalelor rare, amenințate de riscurile de mediu și concurență
Chestiunea impactului asupra mediului rămâne relevantă. Există diferite metode de extracție în cazul minereului de fosforit, de la mineritul de suprafață la mineritul subteran. Ambele metode pot duce la surpări de teren și contaminarea izvoarelor subterane. „Nu poți răspunde clar cu da sau nu la întrebarea dacă mineritul este nepoluant”, este de părere Kirsimäe. „Orice operațiune de minerit este întotdeauna însoțită de o perturbare a ecosistemelor, iar factorii determinanți includ amploarea operațiunii, impact propriu-zis și nevoia de implementare de măsuri eficiente”.
Colegii lui Kalle Kirsimäe de la Universitatea TalTech prevăd la rândul lor dificultăți. Alla Shogenova, cercetător științific superior la Institutul de Geologie al TalTech, susține că zăcămintele de minereu ușor accesibile localizate la suprafața solului sau la distanță mică de aceasta s-au epuizat practic la nivel mondial în ultimul secol. Dacă se dorește exploatarea acestor zăcăminte acum, este nevoie de o exploatare în mai mare profunzime, iar conținutul mineral poate fi mai redus. Cu alte cuvinte, mineritul devine mai costisitor. În același timp, o cantitate mai mare de materiale va trebui reciclată, pierderile reziduale vor fi mai mari iar impactul asupra mediului va fi negativ, este de părere cercetătoarea estoniană.
Este totodată evident că exigențele de protecție a mediului sunt mult mai stricte la nivelul UE decât în cazul principalilor furnizori de metale rare la nivel global, astfel încât să pune problema dacă producția din Estonia va fi o afacere profitabilă și competitivă în comparație cu activitățile similare ale Chinei. În opinia oamenilor de știință, atâta timp cât nu există tehnologii funcționale, costul și competitivitatea operațiunilor de exploatare rămân imposibil de estimat. „În mod evident, procesul de producție va presupune costuri mai mari, însă acesta este prețul pe care trebuie să-l plătim dacă vrem să avem aprovizionare fiabilă, autonomie și un impact redus asupra mediului”, susține academicianul Kirsimäe.
Concurenții Estoniei ar putea fi mai aproape de a mina propriile zăcăminte de metale rare. Astfel, la începutul lui 2023, vestea descoperirii unui depozit de metale rare în comuna Kiruna din nordul Suediei, un zăcământ pe care compania suedeză de stat LKAB l-a evaluat imediat ca fiind cel mai mare din Europa, a dat naștere unor dezbateri de amploare. Directorul executiv LKAB, Jan Mostrom, și-a experimat ulterior speranța că acest zăcământ va deveni „o piatră de temelie importantă pentru producția de metale rare de importanță critică pentru facilitarea tranziției către economii verzi”.
Estonia încă nu a decis ce va face cu zăcămintele ei de metale rare
Activități de explorare a minereurilor rare se desfășoară în prezent în toate colțurile lumii. Există informații privind descoperirea de astfel de zăcăminte nu doar în Suedia, ci și în Finlanda, iar mai recent în Norvegia, spune academicianul Kirsimäe. Cu toate acestea, expertul estonian spune că în toate aceste cazuri, rămâne de stabilit care este concentrația exactă de elemente rare, forma sedimentară în care sunt dispuse, tehnologiile de îmbogățire și extracție, precum și alți factori care în ultima instanță influențează fundamental deciziile investiționale. În majoritatea cazurilor, aceste operațiuni se află în faze relativ incipiente, fiind încă prea devreme pentru a evalua zăcămintele neexploatate.
În privința zăcământului din Suedia, despre care se știa de fapt încă din anii ’50, principalul minereu prezent este fierul, care are o concentrație ridicată de apatit. Concentrația de metale rare din apatit este comparabilă cu cea din zăcămintele de din Estonia. Totuși, în cazul zăcământului din Suedia, potrivit cercetătorului estonian, concentrația de așa-zise metale rare ușoare (ceriu, lantan), pentru care cererea este mai mică la nivel global, este evident mai mare.
Cu alte cuvinte, există perspective pentru industria extractivă din Estonia, deși nu încă foarte clare. Deși s-au făcut deja câțiva pași în această direcție, este evident prematur de anticipat cine va fi liderul în domeniul extracției metalelor rare. Iar cei care se aventurează în acest domeniu cu siguranță se vor lovi și de rezistența populației locale, un fenomen cunoscut și sub numele de NIMBY („not in my back yard”), deși este puțin probabil să captele proporțiile Războiului Fosforului din 1987.
Potrivit academicianului Kirsimäe, societatea estoniană va trebui să hotărască dacă e dispusă să accepte impactul ecologic și socio-politic al mineritului și activităților de producție conexe. În același timp, e nevoie să ne întrebăm ce se va întâmpla cu suprafețele excavate și cu industria odată ce resursele vor fi epuizate, care vor fi costurile și dacă veniturile potențiale vor fi suficiente pentru dezvoltarea acestui sector.
„Este normal ca orice activitate de minerit să întâmpine oarecare rezistență, și nu contează prea mult dacă vorbim de cariere de nisip, piatră concasată sau fosforit. Vorbim mai degrabă de opțiunea majorității”, susține Kalle Kirsimäe. „În primul rând, noi, ca societate, trebuie să decidem dacă avem sau nu nevoie de aceste resurse minerale și de ce”.
