După mai bine de 14 ani în vârful ierarhiei politice a Serbiei, Aleksandar Vučić a părăsit, în cele din urmă, funcția de președinte. Duminică, 27 septembrie, și-a depus demisia pe care o anunțase în repetate rânduri de-a lungul unei perioade îndelungate, deși încheierea oficială a mandatului său prezidențial este mai puțin importantă decât ceea ce va urma. Alegerile parlamentare, cu o miză crucială, sunt programate pentru 25 octombrie, iar Vučić a anunțat primul tur al alegerilor prezidențiale pentru sfârșitul lui decembrie, la mai mult de două luni distanță.
Plecarea lui Vučić dintr-o funcție care, din punct de vedere constituțional, nu este cea mai puternică din Serbia, a fost suprinzător de anostă; președintele a părut o persoană care se strecoară afară în toiul nopții, lăsând în urmă doar o mână de oameni din tabăra anti-Maidan, din fața palatului prezidențial din centrul Belgradului, și opt taxiuri cu drapele naționale, lângă podul care leagă partea veche a orașului de cea nouă. Este o schimbare considerabilă față de fastul și demonstrațiile de forță cu care ne-a obișnuit regimul lui Vučić. O datorăm opoziției studențești, ale cărei manifestații de amploare le-au eclipsat de mult pe cele organizate de întregul aparat administrativ al regimului.
Totuși, această plecare neobișnuit de discretă nu trebuie confundată cu absența unui calcul politic. Cele două scrutine au fost programate în mod deliberat într-o anumită ordine, pentru că alegerile parlamentare îi oferă partidului SNS, aflat la putere, perspective mai bune decât cele prezidențiale. Dacă alegerile prezidențiale ar fi avut loc primele, un candidat susținut de studenți ar fi putut câștiga turul al doilea, declanșând un efect de bulgăre de zăpadă: încrederea opoziției ar fi crescut, iar șansele sale la alegerile parlamentare s-ar fi îmbunătățit.
Vučić încearcă să inverseze această logică în propriul avantaj. Dacă SNS câștigă alegerile parlamentare și obține suficiente mandate pentru a forma un guvern, fie și printr-o coaliție, dezamăgirea provocată ar putea slăbi opoziția înaintea scrutinului prezidențial. Intervalul de peste două luni îi oferă regimului și timpul necesar pentru a absorbi un nou val, foarte probabil, de proteste și dispute privind rezultatele alegerilor. Vučić se poate aștepta, în mod rezonabil, ca furia publică să-și piardă o parte din intensitatea inițială, iar opoziția ar putea începe să se dezbine în privința participării la alegerile prezidențiale sau a boicotării lor.
Prima provocare reală pentru partidul lui Vučić în mai bine de un deceniu
Prin urmare, întrebarea crucială nu este doar cine se clasează pe primul loc pe 25 octombrie, ci și cu ce avânt politic intră fiecare tabără în perioada care urmează. Acest calcul a devenit deosebit de important, deoarece Serbia are acum, pentru prima dată în 14 ani, o forță de opoziție capabilă să amenințe serios poziția SNS.
Lista Studenților, care a pornit ca o mișcare liberală, anticorupție, desfășoară o campanie național-populistă cel puțin de la protestul din 28 iunie 2025, recurgând la simboluri naționaliste într-o manieră foarte asemănătoare cu cea a regimului. Poziția sa privind integrarea Serbiei în Uniunea Europeană nu este definită oficial, însă, în mod neoficial, ea reprezintă o alternativă eurosceptică mai moderată. Această poziționare a împiedicat-o să atragă toate partidele tradiționale de opoziție într-o tabără unificată.
Partidele cu cea mai mare susținere proprie în sondaje și cu suficiente resurse financiare participă separat la alegeri, în cadrul coaliției „Serbia Europeană”. Dacă această coaliție depășește pragul electoral de 3%, ar putea constitui o contrapondere importantă la euroscepticismul Listei Studenților în momentul formării guvernului. La rândul său, Vučić mizează pe alcătuirea unei majorități parlamentare împreună cu Partidul Socialist din Serbia al lui Ivica Dačić și cu partidele care reprezintă minoritățile naționale, alese în baza unor reguli diferite, care le avantajează.
Tabloul conturat de sondaje nu face decât să sporească incertitudinea. Spre deosebire de ciclurile electorale anterioare, în Serbia au fost realizate relativ puține sondaje de opinie, în parte pentru că evoluția competiției electorale a devenit mult mai greu de măsurat, în parte din cauza polarizării extreme a societății și a scenei politice. Situația seamănă cu cea din Ungaria înaintea ultimelor alegeri parlamentare, când institutele apropiate guvernului anticipau o victorie a lui Orbán, în timp ce institutele independente prezentau cifre foarte diferite, confirmate în cele din urmă de rezultate. În Serbia, cel mai recent sondaj Faktor Plus, realizat în septembrie de un institut apropiat regimului, cotează SNS cu 48,6%, iar Lista Studenților cu 37,1%. Chiar și acest sondaj indică o creștere a susținerii pentru opoziția studențească față de măsurătorile anterioare. Sondajul independent realizat de CRTA în iunie 2026 prezintă o imagine foarte diferită: Lista Studenților este în frunte, cu 31,5%, față de 25% pentru SNS.
Indiferent de limitele sondajelor concurente, apariția Listei Studenților este, în sine, semnificativă. Pentru prima dată, în Serbia există o forță politică cu șanse reale să concureze cu SNS pentru primul loc. Rezultatul ar putea fi decis la o diferență foarte mică, ceea ce sporește importanța partidelor și coalițiilor mai mici, care ar putea hotărî dacă vreuna dintre cele două tabere principale poate alcătui efectiv o majoritate guvernamentală.
Un semn că vremurile se schimbă? Jocul de politică externă al lui Vučić nu mai funcționează
Vučić s-a prezentat multă vreme guvernelor occidentale într-o lumină diferită de cea în care se arată susținătorilor săi din țară. În străinătate, și-a asumat rolul de partener pragmatic al Occidentului. L-a primit pe Zelenski la Belgrad, iar ulterior a mers în Ucraina pentru a se alătura grupului celor opt țări din Inițiativa Carpatică. Pe plan intern, însă, discursul său continuă să graviteze în jurul retoricii antioccidentale rudimentare din epoca Milošević. Această contradicție a devenit deosebit de vizibilă în contextul morții și înmormântării lui Mladić. Spectacolul naționalist pe care a trebuit să-l ofere publicului său intern, în prezența ambasadorului Rusiei, a transmis un semnal cu totul diferit la Bruxelles și la Washington.
Aceeași discrepanță s-a văzut și în felul în care s-a adresat publicului în ziua demisiei. Un interviu acordat CNN, înregistrat anterior și difuzat la scurt timp după ce și-a citit demisia, îl prezenta drept alternativa rațională, în fapt o stavilă în calea unui val naționalist și mai puternic, în așteptare în opoziție. De aproape un deceniu și jumătate, acesta este, în esență, argumentul pe care îl prezintă Washingtonului și Bruxellesului, avertizând că înlăturarea sa ar putea aduce la putere naționaliști mai periculoși decât el. În schimb, în discursul ținut la Belgrad în aceeași seară, a vorbit despre apărarea Kosovo, despre nedreptatea comisă de Tribunalul de la Haga și despre atașamentul său față de normele societății tradiționale.
Marja de manevră a lui Vučić în străinătate s-a redus însă considerabil. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a anulat vizita planificată la Belgrad, în timp ce se pregătea să viziteze alte capitale din regiune. Vučić a încercat apoi să intre în contact cu ea cu prilejul Adunării Generale a ONU de la New York, aparent pentru a obține o fotografie împreună, însă biroul acesteia a subliniat ulterior că întâlnirea fusese spontană. Altădată, Bruxellesul ar fi putut tolera un asemenea comportament din partea unui Vučić intangibil din punct de vedere politic. Circumstanțele sunt însă diferite acum, când poziția sa electorală poate fi amenințată în mod real.
Tensiunile din Serbia ar putea crește în perioada premergătoare alegerilor
Ultimele săptămâni înainte de 25 octombrie vor fi, probabil, tot mai tensionate, fiind de așteptat confruntări fizice între susținătorii regimului și cei ai studenților în orașele din provincie. Totuși, alegerile în sine s-ar putea să nu pună capăt crizei. Dacă Lista Studenților nu se clasează pe primul loc la alegerile parlamentare, este puțin probabil ca protestele care vor urma să aibă aceeași amploare ca în cazul în care ar obține cele mai multe voturi, dar Vučić ar reuși totuși, prin formarea de coaliții și manevre electorale, să-și asigure suficiente mandate pentru a forma un guvern. Câștigarea alegerilor nu înseamnă automat și posibilitatea de a forma un guvern, o realitate pe care multe partide populiste din Europa o cunosc în mod dureros, iar această distincție s-ar putea dovedi decisivă în zilele și săptămânile de după scrutin. Fragmentarea avantajează SNS, care se pregătește deja să se bazeze pe partenerii săi din anii precedenți pentru a traversa criza postelectorală.
Cu mai puțin de o lună până în ziua alegerilor, tensiunile politice din societatea sârbă, deja puternic polarizată, vor continua aproape sigur să crească. Totuși, criza politică prelungită a țării s-ar putea să nu ajungă la momentul decisiv pe 25 octombrie. Adevărata confruntare se anunță în intervalul cu mize uriașe dintre alegerile parlamentare și cele prezidențiale, când atenția se va concentra în întregime asupra taberei care va reuși să preia puterea politică sau să o păstreze.
