Putin a evitat până acum o confruntare cu femeile care cer întoarcerea militarilor de pe frontul din Ucraina. Istoria arată că, în Rusia, femeile le pot da bătăi de cap regimurilor autoritare.
{audio_player}
De la revoluțiile din 1905 și 1917 la războaiele din Afghanistan și Cecenia, femeile au fost o forță notabilă de rezistență împotriva puterii din Rusia
Dictaturile Rusiei au subestimat întotdeauna potențialul de activism politic al femeilor. Lipsite de drepturi civice și politice în timpul autocrației țariste, folosite mai degrabă ca decor propagandistic pentru legitimarea dictaturii bolșevice, care a rămas până la sfârșitul său o afacere exclusiv masculină, și ignorate, până acum câțiva ani, de autoritarismul birocratic al lui Putin, femeile din Rusia au jucat totuși un rol esențial în inițierea marilor schimbări politice din această țară.
Atunci când la 22 ianuarie 1905, femeile s-au pus în fruntea coloanei de manifestanți, condusă de controversatul preot-sindicalist Gheorghi Gapon, pentru a cere Țarului protecție împotriva abuzurilor și lăcomiei, puțini dintre cei care îl apărau pe monarh de propriul popor s-au gândit că represiunea manifestației va duce la izbucnirea unei adevărate revoluții. Cele câteva sute de femei, împreună cu bătrâni și copii, împușcate în „Duminica sângeroasă” au reprezentat detonatorul pentru o revoluție de o amploare și violență cu care Rusia nu se mai confruntase de la Răscoala lui Emilian Pugaciov din 1773-1774. Desigur că premisele structurale pentru o astfel de revoluție existau, căci altfel ea nu se putea extinde atât de repede, dar când, în zilele următoare, Petersburgul s-a umplut de baricade iar munca a încetat în uzinele sale, imaginea femeilor și a copiilor împușcați în fața Palatului de Iarnă a fost cea care a făcut ca programul revoluției să fie unul radical încă din prima fază.
În istorie, povestea pretextului și a cauzei este una destul de complicată și veșnic marcată de incertitudine. Sigur că lumea era pregătită de război atunci când, la 28 iunie 1914, Arhiducele Franz Ferdinand a fost asasinat la Sarajevo, dar cu greu poate cineva să spună când și cum ar fi izbucnit „oricum” războiul, dacă mașina cuplului princiar nu s-ar fi blocat pe străduța unde, din întâmplare, Gavrilo Princip își consuma în cafenea frustrarea pentru eșecul primului atentat. Duratele lungi sunt cele care dau direcția fenomenelor istorice, dar felul în care se manifestă efectele acestora este dictat de tot felul de întâmplări, dintre care unele stau sub semnul absurdului evident. Nu este cazul „Duminicii sângeroase”, unde numărul mare de morți, peste 4000, din rândul manifestanților strânși să înmâneze țarului o proclamație dintre cele mai legaliste, a făcut ca revoluția să se transforme rapid într-o insurecție.
Întorcându-ne la femei, tot ele au fost cele care au ieșit în stradă în februarie 1917 pentru a cere pâine și apoi încetarea războiului. Indolența și corupția celor care aprovizionau Petrogradul cu grâne, deși depozitele orașului erau pline, a făcut ca pâinea neagră și ieftină, cea cu care se hrăneau cei mai mulți ruși, să dispară de pe rafturile brutăriilor. Pe fondul unei frustrări deja crescânde, interminabilele cozi la care femeile erau nevoite să stea în miez de iarnă s-au transformat rapid în adevărate „revolte ale pâinii”. Numărul mare de soldați încartiruiți în Petrograd, în disprețul celui mai slab instinct de conservare al unui regim deja contestat, și starea de agitație din uzinele orașului, populate de muncitori nevoiți să lucreze din ce în ce mai mult pentru din ce în ce mai puțini bani, a făcut ca larma iscată pe străzi de femei să se transforme într-o adevărată stare revoluționară. Ca și în 1905, dar foarte departe de proporțiile masacrului de atunci, încercările cazacilor de a dispersa adunările ad-hoc din fața brutăriilor, cu focuri de armă în aer și lovituri de cravașă, nu au făcut decât să le instige și mai mult pe femeile deja revoltate.
Mai târziu, deja în perioada de sfârșit a Uniunii Sovietice, puzderia de comitete ale mamelor soldaților trimiși să lupte în cadrul „contingentului limitat” din Afganistan a jucat un rol important în forțarea autorităților sovietice la câteva exerciții de sinceritate. Insistențele acestor femei, în respectul deplin al legislației sovietice de atunci, l-au forțat pe Gorbaciov, și nu doar pe el, să pună pe agenda publică efectele sociale și economice ale războiului pe care țara îl ducea în Afganistan. Miile de abuzuri, cazuri de corupție, rele tratamente și de incompetență criminală din armata sovietică au fost expuse prin prisma destinelor personale ale soldaților, reprezentați eficient de aceste femei, care-și apărau copiii și, prin ei, întreaga societate. În absența acestei dezbateri, care a atras atenția și simpatia tuturor sovieticilor, dar și a accidentului nuclear de la Cernobîl, este greu de crezut că Gorbaciov ar fi descoperit virtuțile „transparenței”. Chiar și fără „socialismul cu față umană” al lui Gorbaciov, la presiunea diverselor grupuri de inițiativă ale femeilor din toată Uniunea Sovietică, autoritățile au fost nevoite să renunțe la încorporarea studenților, așa cum procedaseră în 1983, atunci când armata sovietică suferea de un deficit semnificativ de soldați pe care să-i poată trimite în Afganistan. Spre deosebire de Nicolae al II-lea, prea intoxicat de sacralitatea propriei persoane pentru a mai da dovadă de discernământ politic, activistul de partid Mihail Sergheevici Gorbaciov s-a dovedit mult mai abil, punându-se în fruntea unui curent de opinie pe care deja nu-l mai putea împiedica să se facă simțit.
În cele două războaie din Cecenia, mai ales în timpul primului, cel din 1994-1996, Comitetul Mamelor de Soldați, înființat formal în 1989, a jucat un rol esențial în exercitarea de presiuni asupra autorităților ruse. Acel război, ordonat de președintele Elțîn, la instigarea ministrului apărării de atunci, Pavel Graciov, dar mai ales splendida rezistență a cecenilor lui Djohar Dudaev, a arătat o armată rusă în care disprețul față de viețile propriilor soldați era întrecut doar de predispoziția către crimele de război împotriva populației civile. Alături de presă rusă, liberă la acea vreme, Comitetul Mamelor a jucat un rol important în formarea unui consens național cu privire la necesitatea unui armistițiu. Acordurile de la Hasaviurt, din august 1996, semnate pentru Rusia de mai vechea cunoștință a românilor, generalul Alexandr Lebed, pe atunci Secretar al Consiliului de Securitate, au fost în bună măsură rodul acțiunilor mamelor de soldați. Abuzurile, execuțiile extrajudiciare, obiceiul curent al abandonării trupei de către ofițeri, nenumăratele cazuri de vânzare a armamentului din dotare traficanților de arme locali, traficul de sclavi în conivență cu șefii diverselor clanuri cecene, așa cum au fost ele expuse de femeile Comitetului și presa vremii, au făcut ca războiul din Cecenia să devină impopular, forțându-l pe Elțîn să încheie o „pace” prin care recunoștea de facto independența Ichkeriei. Chiar și astăzi, de pe site-ul Comitetului Mamelor de Soldați din Rusia lipsește simbolistica belicoasă a epocii „Z”, iar deviza inițială „În apărarea drepturilor” face să pară că speranța încă nu a murit.
Femeile ruse „adevărate”, în prima linie a inchiziției putiniste
În pofida zvonurilor cultivate de cei care o cunosc prost, istoria nu se repetă. Astăzi, spre deosebire de 1905, nu există presă sau partide ilegale puternice, așa cum erau socialist-revoluționarii sau social-democrații, capabile să extindă rapid revolta și să o radicalizeze. În pofida sancțiunilor și a cheltuielilor imense cauzate de război, pâine nu lipsește din magazinele rusești, iar armata lui Putin, pe lângă faptul că este mult mai mică, este încartiruită departe de Capitală și destul de bine controlată ideologic pentru a nu produce surprize politice. Regimul nu pare nici el chinuit de prea multe dileme, așa cum era autocrația rusă, fiind hotărât să se replice cu orice risc. Aparatul de represiune și legislația opresivă funcționează deocamdată ireproșabil, iar patriotismul războinic pare să facă încă ravagii în rândul multora. Cei în rândul cărora nu face, iar ei sunt destui, sunt îndeajuns de speriați de perspectiva de a sta la închisoare, unde de regulă sunt supuși la abuzuri abominabile. Putin și „noua nobilime” care-l înconjoară, cu epoleți sau fără, aplică societății, din când în când, lovituri simbolice menite să arate că nu se vor da înapoi de la nimic pentru a-și păstra puterea. Nimeni nu este ferit de mania concentraționară a autorităților.
La sfârșitul lunii ianuarie, Evghenia Maiboroda, în vârstă de 72 de ani, a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare pentru două postări anti-războinice pe contul său din rețeaua „VKontakte”, în baza celebrului articol din Codul Penal rus care pedepsește răspândirea „știrilor false” despre armata rusă. Este arhicunoscut că tot ce contrazice propaganda lui Putin este „fals”, așa că mai mult de 250 de persoane au fost inculpate în baza acestui articol, după datele celor de la „OVD Info”, iar printre ele sunt destule femei. Zilele acestea, un nou caz face deliciul presei „patriotice” și al „corespondenților de război”, de fapt multiplicatori ai propagandei Kremlinului în spațiul virtual. Nadejda Buianova, medic pediatru din Moscova, a avut proasta inspirație de a-i spune unei văduve de război, venită cu odrasla la control, că soțul ei a reprezentat „o țintă legitimă” pentru armata ucraineană. La scurt timp după discuție, văduva a postat pe contul de Telegram o filmare, în care a povestit incidentul, printre sughițuri de plâns îndelung subliniate. Postarea a fost preluată de un canal propagandistic și „adusă” astfel la cunoștința autorităților, care s-au sesizat imediat, în persoana lui Alexandr Bastîrkin, șefului Comitetului Rus pentru Investigații (SKR), agenția care se ocupă cu investigarea faptelor penale în instituțiile militare și administrație. Acesta a cerut public anchetarea incidentului, iar la scurt timp, casa Nadejdei Buianova, de altfel un apartament modest, a fost devastată în urma temeinicei percheziții a celor de la SKR, care i-au adus la cunoștință că face obiectul unui dosar penal pentru acuzația de „discreditare” a armatei ruse. Cel mai probabil, dată fiind agitația patriotardă iscată în jurul Buianovei, în câteva luni va fi condamnată la închisoare cu executare.
În paralel, regimul cultivă asiduu imaginea femeii ruse „adevărate”, implicate direct în susținerea războiului și în menținerea „solidarității naționale”, în jurul lui Putin. Ecaterina Mizulina, inițiatoarea „Ligii internetului sigur” – un fel de inchiziție a spațiului virtual care produce nenumărate denunțuri penale la adresa bloggerilor, artiștilor și a ziariștilor independenți – este promovată ca prototipul femeii active civic în democrația rusească. Fiică a unei senatoare care s-a distins printr-o adevărată serie de proiecte legislative împotriva minorităților sexuale, Ecaterina Mizulina este un adevărat Torquemada al internetului rusesc, fiecare declarație critică la adresa unei persoane fiind prompt urmată de un dosar penal, de obicei pentru „discreditare” și colportare de „știri false”.
Olga Uskova, proprietara unei companii care produce sisteme autopilot pentru tehnică agricolă, care se pretinde inventatoarea „inteligenței artificiale rusești”, orice ar fi asta, este și ea una dintre răsfățatele Kremlinului. În pofida faptului că vorbește mult despre genialitate, mai ales cea rusă, Uskova se arată convinsă că țara sa este victima unei conspirații războinice a Occidentului, care vrea să-i fure resursele și teritoriul. Este exact ceea ce pretinde și Putin. Până la supremația rusească în materie de AI, Uskova a început să se creadă și o scriitoare genială. Nu de mult ea a publicat o carte, despre care pretinde că a scris-o cu ajutorul unui program de inteligență artificială, pe nume Ippolit, realizat chiar de firma ei. În carte, un anume Dill Grates, nu știm dacă o parafrază stranie a lui Bill Gates, dar cu siguranță din SUA, reușește să-i asasineze pe liderii Marilor Puteri, cu excepția celui al Rusiei, care sunt apoi înlocuiți cu replici generate de inteligența artificială. Eroii digitali ai Uskovei, care din păcate nu ne spune nimic despre ce s-a întâmplat cu liderul Chinei, nu fac decât să urzească planuri pentru a pune „mâna” pe bogățiile rusești, timp în care liderul de la Kremlin, singurul adevărat, încearcă să preia controlul replicilor prin folosirea unei versiuni rusești de inteligență artificială. Creativitatea rusească în materie de literatură științifico-fantastică nu pare să o fi depășit prea mult pe cea sovietică. Deși hiperboloidul a fost înlocuit cu inteligența artificială, la un punct intervin totuși „organele de partid și de stat”, iar „binele” învinge, până la final. Transformată în scriitoare de literatură științifico-fantastică patriotică, Uskova a pornit un atac furibund asupra ultimului roman al lui Vladimir Sorokin, „Moștenirea”, pe care îl acuză de „propagandă antirusească și antiumană”, de promovarea „relațiilor sexuale netradiționale” și a pedofiliei. Noua ecranizare a cărții lui Bulgakov, „Maestrul și Margareta” – despre care cunoscătorii spun că ar fi cea mai inspirată dintre toate – s-a „bucurat” și ea de o primire la baionetă din partea Uskovei. Pe motiv că la sfârșitul filmului Moscova stalinistă arde – de fapt este o Moscovă imaginară în stilul arhitectural al anilor ’20 – Uskova l-a acuzat pe regizorul filmului că are o poziție „antirusească”, afirmând că Moscova stalinistă, „în care au locuit cei care l-au învins pe Hitler”, nu poate să ardă nici măcar în filme.
De aici și până la vehicularea numelui său pentru viitoarea componență a guvernului rus nu a fost decât un pas. Deși până acum nu a arătat lumii decât un sistem autopilot supradimensionat, care doar menține tractorul pe brazdă, Olga Uskova este promovată în calitate de echivalent rusesc al lui Steve Jobs și mai ales de femeie de afaceri, pe cât de vizionară, pe atât de atașată politicii oficiale. Mediile oficiale rusești sunt pline de numele unor astfel de doamne, care se adaugă nesfârșitului șir de văduve și mame aparent îndoliate, dar „onorate și mândre” că soții și băieții lor „și-au dat viața pentru apărarea Rusiei”.
Femeile care cer revenirea militarilor din Ucraina, o problemă pentru regimul Putin. Va evita acesta o confruntare directă cu ele?
Femeile sunt pentru regimul Putin doar o masă de manevră politică. Adevăratele probleme ale femeilor vin în contradicție cu valorile pe care regimul pretinde că le încarnează. Odată pus accentul pe conservatorism, următorul pas logic al regimului a fost controlul spațiului privat, iar asta privește direct segmentul feminin al societății. Respingerea libertăților legate de autoidentificarea de gen, calificate ca fiind dovada degradării morale a Occidentului, a atras după sine nu doar discuția despre necesitatea întăririi „familiei tradiționale”, dar și pe aceea a creșterii natalității. În pofida „sugestiilor” venite din partea unor politicieni și politiciene apropiate Administrației prezidențiale, Putin a respins, cel puțin pentru moment, ideea interzicerii avortului, afirmând că e o chestiune care ține de libertățile personale. În realitate, pe lângă faptul că știe că Rusia nu are o infrastructură de sănătate și instrucție capabilă să preia un spor masiv de populație, Putin se teme și de o reacție critică a segmentului feminin, pe care nu o poate combate cu mijloacele obișnuite. Conștient de efectul public negativ, mai ales înainte de așa-zisele alegeri, al unei acțiuni în forță împotriva femeilor din „Drumul acasă”, regimul ezită să contraatace.
Nici femeile nu s-au angajat, cel puțin deocamdată, într-o confruntare frontală cu regimul. Cele din Mișcarea „Drumul către casă”, care vor să își vadă înapoi acasă bărbații trimiși pe front, sunt atente să nu dea vreun motiv pentru a fi acuzate de „discreditare” sau colportare de „știri false”. Ele cer doar să se facă rotația contingentelor și demobilizarea celor care au petrecut pe front șase luni, așa cum prevăd și regulamentele militare rusești. Pentru asta ele depun memorii, fac apeluri și organizează acțiuni în care caută să respecte noua pompă publică putinistă – de pildă îi onorează pe soldații căzuți în „Marele Război Patriotic”, despre care afirmă cu fiecare ocazie că a fost unul de apărare. Este un joc care amintește de mersul pe sârmă dar, pentru moment, pare să funcționeze: regimul s-a mărginit la a-i reține câteva ore pe jurnaliștii veniți să relateze despre evenimentul ce a avut loc în Moscova zilele trecute și pe bărbații care li s-au alăturat, în semn de solidaritate. După ce au depus la sediul de campanie al „candidatului” Putin un memoriu, femeile s-au îndreptat către arestul Poliției, cerând eliberarea celor reținuți fără un temei legal.
Nu este exclus ca după ce Putin va fi din nou „ales” ele să facă obiectul unor acțiuni de intimidare, care să includă și confecționarea de dosare penale, sub diverse pretexte. Este posibil ca atunci mișcările feminine, agregate în jurul mai multor obiective, dar toate în dezacord cu politicile oficiale, să se radicalizeze, fapt care ar reclama acțiuni și mai dure din partea aparatului de represiune.
Dacă, până acum, sutele cazuri de condamnare politică a bărbaților au fost întâmpinate de societate cu resemnare, cele în centrul cărora au fost femei s-au bucurat de reacții critice mai energice. Când, în noiembrie 2023, pictorița Sașa Skocilenko, care a înlocuit etichetele dintr-un magazin cu stickere ce conțineau mesaje pacifiste, a primit șapte ani de închisoare cu executare, sute de doctori din Moscova au semnat o scrisoare în care au cerut amnistierea ei. În cazul Evgheniei Maiboroda, deși presa oficială a păstrat „discreția” cu privire la eveniment, multă lume a criticat public decizia.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla, atunci când femeile din Mișcarea „Drumul acasă” vor începe să fie supuse presiunilor. Deja, o bună parte dintre ele nu doar că au anunțat că nu se tem, dar au și arătat-o. Astfel de mișcări nu vor duce la prăbușirea bruscă a regimului, dar ele au toată capacitatea să-i erodeze sprijinul popular și mai ales să le dea curaj celor care se tem să vorbească și să protesteze. Fiecare gest al lor, fiecare inițiativă și fiecare declarație vine să contrazică propaganda regimului și mai ales să expună cinismul criminal al acestuia. Adevărul supraviețuiește prin curajul și disperarea lor, iar prin asta și capacitatea întregii societăți ruse de a ieși din întunericul unei dictaturi, care a pus la temelia sa minciuna și dezinformarea.
