Donații
Veridica.md
Relația dintre Turcia și Grecia este marcată, din nou, de tensiuni, iar declarațiile dure ale Ankarei i-au făcut pe unii observatori să se întrebe dacă, de data aceasta, nu se va ajunge și la confruntări militare. Actuala criză pare însă legată, mai degrabă, de eforturile regimului de la Ankara de a abate atenția de la problemele interne decât de vechea rivalitatea dintre cele două țări.
O relație bilaterală marcată de fricțiuni
Marea Egee este tulburată de câteva săptămâni de furtuna din relația Turciei cu Grecia. Ankara, în primul rând prin președintele Erdoğan, lansează aproape zilnic diatribe belicoase la adresa Atenei, în ciuda faptului că relațiile păreau a fi relativ calme în martie, când primul ministru grec, Kyriakos Mitsotakis, avea o întrevedere cordială cu președintele turc la Istanbul. Observatorii avizați erau optimiști dar relativ rezervați având în vedere istoria lungă a fricțiunilor dintre cele două țări și faptul că fuseseră aproape de conflict în 1996 și în 2020. În ultima astfel de situație, Turcia trimisese un vas de explorare maritimă a zăcămintelor de gaze naturale într-o zonă contestată de ambele părți în Marea Mediterană. Dialogul s-a reluat abia în ianuarie 2021 și numai după ce Ankara a retras vasul respectiv.
Nici întâlnirea de la Istanbul, din martie 2022, nu a inaugurat o relație armonioasă. Turcia și-a menținut atitudinea ostilă față de proiectele de exploatare a resurselor energetice inițiate de Grecia, Cipru, Israel și Egipt, alături de alte țări, în estul Mediteranei. Nu a renunțat la tratatul cu guvernul libian de la Tripoli de delimitare a zonelor de exclusivitate în Marea Mediterană, amenințând astfel orice proiect european în regiune, inclusiv EastMed Pipeline. Totodată, Ankara a continuat să susțină masiv agresivul guvern Ersin Tatar din nordul Ciprului, unde turcii sunt fățiș ostili față de proiectul unui singur stat și promovează, în schimb, ideea unei confederații sau chiar independența părții turcești a insulei.
Au existat astfel motive serioase pentru ca Atena să continue să fie suspicioasă față de vecinul său oriental și să se pregătească pentru orice. În octombrie 2021, parlamentul elen a ratificat un pact defensiv cu Franța, prin care Grecia primea aeronave de luptă Rafale. Cooperarea cu Statele Unite a avansat și ea la un nivel fără precedent, Atena devenind principalul partener al Washington-ului în regiune. În baza unui tratat de apărare din 2019, amprenta americană și a NATO a crescut la trei baze din Grecia continentală, cea mai importantă fiind Alexandroupoli, aproape de frontiera continentală cu Turcia și un important centru pentru transferul de gaze naturale lichefiate. În baza aceluiași tratat, prezența americană a crescut și la baza navală Souda din Creta, unde s-au și investit fonduri importante pentru îmbunătățirea infrastructurii celui mai important port cu ape adânci al NATO din estul Mediteranei și Orientul Mijlociu.
În octombrie 2021, tratatul SUA-Grecia din 2019 a fost actualizat cu un acord care extinde accesul nelimitat al forțelor americane din cadrul NATO la alte patru baze pe teritoriul elen. Iar, în vreme ce Turcia a fost exclusă din programul F-35, printre altele din cauza achiziției și posesiei continuate a rachetelor rusești S-400, Grecia a aplicat pentru a intra în program. Relativ recent, a solicitat formal și achiziționarea de avioane de luptă F-35, actualmente cele mai avansate din lume.
Erdoğan, frustrat de relația bună dintre Grecia și Statele Unite
Regimul de la Ankara este deci pe bună dreptate frustrat de perspectiva ca Grecia să obțină în doar câțiva ani superioritatea aeriană în regiune. Mai este frustrat și de refuzul constant al Washington-ului de a urma liniile sale de politică, mai ales în nordul Siriei, dar și de faptul că președintele Biden încă nu l-a invitat pe Erdoğan pentru o vizită oficială la Casa Albă. Nu întâmplător, aviația turcă a efectuat sute de zboruri prin care a violat spațiul aerian elen, punctul culminant fiind atins în aprilie 2022, cu 168 de astfel de violări și 42 survolări teritoriale ilegale într-o singură zi, printre zonele alese fiind și Alexandroupoli.
Punctele cele mai importante de fricțiune în vremea regimului autoritar și extrem de orgolios al lui Erdoğan sunt foarte vizibile. În vreme ce liderul turc nu este invitat la Casa Albă și nu este susținut de administrația americană în aventurile sale regionale, premierul grec Mitsotakis a fost primit în vizită oficială la Washington în mai 2022. Mai mult, acesta a folosit oportunitatea respectivă pentru a pleda în fața Congresului SUA împotriva ideii ca Statele Unite să răspundă pozitiv cererii Ankarei pentru a livra avioane de luptă modernizate F-16 și kituri pentru modernizarea celor deja existente în dotarea aviației militare turce. Episodul l-a determinat pe președintele Erdoğan să anunțe public că Mitsotakis „nu mai există” pentru el, inaugurând astfel șirul de declarații extrem de agresive care continuă. Au urmat manevre militare cu excluderea grecilor de către turci și invers, precum și confruntări la întâlnirile din cadrul NATO.
Turcia amenință că va ataca Grecia
Punctul culminant, până la ora la care scriu acest text, a fost atins chiar de către președintele Erdoğan care, în seara zilei de 5 septembrie 2022, a spus la un program tv că „Grecia nu este la nivelul nostru, nu este egalul nostru din punct de vedere politic, economic sau militar”. Iar această declarație deloc diplomatică venea după ce, cu puțin timp înainte, amenințase că Turcia „ar putea veni dintr-o dată, noaptea”, sugerând astfel un atac surprinzător asupra vecinului de la vest și partener NATO. Belicosul ministru de interne din partea partidului ultra-naționalist MHP, Süleyman Soylu, l-a completat pe președinte, acuzând Atena că folosește taberele de refugiați de pe teritoriul elen pentru a pregăti teroriști kurzi pe care îi trimite apoi pentru a acționa în Turcia. Liderul MHP Devlet Bahçeli, partenerul ultra-naționalist în coaliția de guvernământ, a tunat și el către greci, amenințând că „este foarte ușor pentru noi să ajungem de pe coasta aceasta a Egeei pe cealaltă”.
Nu este prima dată când liderii turci, în frunte cu Recep Tayyip Erdoğan, folosesc un astfel de limbaj. Amenințarea cu venirea „dintr-o dată, noaptea”, de exemplu, s-a auzit atunci când se vorbea la Ankara despre operațiunile armatei turce împotriva milițiilor kurde YPG, aliate ale SUA în lupta împotriva Statului Islamic, în nordul Siriei. Este însă pentru prima dată când un președinte turc acuză Grecia că ar fi „ocupat” insulițe și formațiuni stâncoase din Marea Egee și chiar că a militarizat unele insule mai mari. Majoritatea insulelor mari (Chios, Lesbos, Samos etc.) au intrat în posesia Regatului Greciei, prin tratat, după Primul Război Balcanic. Nu există însă niciun tratat de delimitare a apelor teritoriale la Egee între Grecia și Turcia după cele două războaie mondiale. Astfel, zeci de insule foarte mici nu au fost niciodată revendicate. Și dacă la nivel oficial partea turcă s-a abținut până acum, în general, de la declarații agresive în această chestiune, președintele turc dar și alți oficiali de la Ankara par a fi decis că a venit momentul răfuielii. Un colonel și secretar-general în Ministerul Apărării afirma recent că Atena ar fi „ocupat” nu mai puțin de 20 de insule și două insulițe „turcești”, unde au fost instalate paisprezece baze cu aproximativ 6000 de militari.
Discursul belicos al Ankarei, menit să abată atenția de la problemele interne
Faptul că atât Turcia, cât și Grecia, au anul viitor alegeri cruciale face ca temele naționaliste să revină în actualitate, mai ales în Turcia. Regimul de la Ankara, cu un sistem de guvernământ prezidențial începând cu ianuarie 2017, a înregistrat o serie de eșecuri în politica internă. Controlul președintelui asupra tuturor instituțiilor statului a dus la blocaje majore iar cel asupra Băncii Centrale a însemnat o îngrădire fără precedent a independenței acesteia. Și, în loc să mărească dobânda-cheie pentru a stăvili inflația, Banca s-a supus viziunii conservatoare a Președintelui Erdoğan, reducând dobânda cu 5 puncte procentuale din decembrie 2021 până acum. Rezultatul este o devalorizare a lirei cu aproximativ 44% și hiperinflație la consum (inflație necontrolată) care, oficial, a ajuns la 80% pe an. Un grup de specialiști academici, folosind chiar sistemul de calcul al institutului național de statistică, situează însă inflația la consum la peste 180%. Rezultă că cifrele oficiale sunt pur și simplu cosmetizate dar cetățenii de rând simt adevărul amar: economia Turciei este în criză profundă.
La cele de mai sus se adaugă erorile grave de politică externă care au deteriorat relațiile Turciei cu mai toți vecinii și partenerii tradiționali, mai ales cei occidentali (SUA, UE etc.), situația fiind reflectată și în plan economic. Pe acest fond, discursul naționalist are mai mult sens la Ankara decât la Atena, unde ajutorul dat de Uniunea Europeană și de FMI, precum și politicile guvernamentale echilibrate, aproape că au făcut uitată criza istorică din 2008.
În ciuda relației conflictuale, posibilitatea unui război greco-turc e redusă
Avem oare de-a face cu semnele unui război turco-grec iminent, așa cum avertizează unii analiști? Argumentele pentru un răspuns pozitiv nu sunt convingătoare pentru autorul acestor rânduri. Simptomele unei relații conflictuale nu trebuie confundate cu conflictul în sine. Este adevărat că Grecia trece printr-un proces major de modernizare a forțelor sale armate, mai ales în ceea ce privește aviația, în vreme ce Turcia face și ea investiții fără precedent în categorii multiple de forțe. Este însă implicată la un nivel fără precedent în istoria republicană, aproape centenară, pe mai multe fronturi și nu poate susține nici militar și nici economic o proiecție de forțe spre vest. Iar un conflict turco-grec ar presupune costuri politice imense pentru Ankara.
Populația nu este majoritar anti-elenă și are griji privitor la situația socio-economică mai mari și mai serioase decât cele privind rivalitatea istorică cu Atena. Nici grecii nu sunt preponderent anti-turci. În timpul sezonului turistic, din primăvară până toamna, mii de oameni trec frontiera dintre cele două state în ambele direcții, în fiecare an. Eu însumi am fost parte din această migrație sezonieră de cel puțin zece ori în vremea când eram rezident la Izmir, fiind martor la numeroase scene de prietenie, nu de dușmănie între turci și greci. Este adevărat că un regim autoritar, precum cel actual de la Ankara, poate decide să înceapă un război chiar și împotriva intereselor propriilor cetățeni. Vedem asta, din 24 februarie, în cazul războiului lui Putin în Ucraina. Dar vedem și costurile.
---copie-image.webp)
