În septembrie, în Estonia a început etapa finală a trecerii la predarea în limba estonă pentru școlile cu predarea în rusă. Problema e că mulți elevi și profesori încă nu stăpânesc estona.
Părinții învață estona alături de copiii lor
„Am doi copii care fac acum „trecerea” – fiica mea a intrat în clasa a patra anul acesta, iar fiul meu este la grădiniță”, spune Marina Begunkova, o jurnalistă care s-a mutat din Belarus în Estonia în urmă cu trei ani.
A trebuit să învețe estona împreună cu fiica ei cea mare: „În clasa întâi, mi-a fost foarte greu. Dar, într-un fel, m-a motivat să învăț și eu estona, încât să pot și eu să o ajut când este nevoie. De aceea, nu mi-a fost teamă de trecerea la predarea în limba estonă”, recunoaște Marina.
Ca mulți alți copii rusofoni, fiica ei nu are prieteni care vorbesc estona, cu care să poată exersa, deși are un vocabular bun și înțelege că atâa timp cât trăiește aici, va avea neapărat nevoie de estonă. Fiul mai mic citește cărți în estonă împreună cu părinții și numără mai bine în estonă decât în rusă, se mândrește mama lui.
„Cu toate acestea, procesul de tranziție vine cu unele provocări. Când am participat la o întâlnire părinți-profesori, am fost încântată de modul în care intenționează să-i sprijine pe copii. De exemplu, au promis că nu le vor da note, că vor acorda atenție sporită elevilor din clasa a patra, iar copiii vor primi ajutor la teme și vor exersa estona. A trecut însă o lună și jumătate de atunci, și niciuna din promisiuni nu s-a materializat. Nici manuale nu există”, spune Marina cu părere de rău.
Ea crede că succesul reformei depinde în mare măsură de părinți, dar mulți fie ridică din umeri, fie se limitează la postări furioase pe rețelele de socializare. Cu toate acestea, nu s-au depus reclamații la Ministerul Educației cu privire la tranziția la învățământul exclusiv în limba țării. „Părinții nu vor sau le este frică să vorbească despre problemele lor. Multe s-ar putea rezolva, de exemplu, dacă autoritățile ar înțelege cum ar trebui să fie sprijiniți copiii în timpul reformei. Înțeleg că viața se desfășoară într-un ritm nebun în zilele noastre, dar copilul este responsabilitatea mea, doar eu sunt pe deplin responsabilă pentru el, e un lucru pe care mi-l repet mereu”, spune ea.
Care este situația copiilor cu nevoi speciale?
Tranziția la predarea în limba oficială afectează în mod direct copiii cu cerințe educaționale speciale. Potrivit Iuliei Stolberova, directoarea școlii private „Vivere”, unde învață astfel de copii, aspectul cel mai înfricoșător al reformei a fost incertitudinea: planurile, criteriile și recomandările s-au tot schimbat. În plus, au existat îngrijorări că se va crea o rivalitate între școli, care vor încerca să atragă profesorii cei mai calificați. Și exact asta se întâmplă acum.
„Sunt foarte puțini cei care știu cu adevărat să predea copiilor a căror limbă maternă nu este estona. Și mai puțini știu să organizeze procesul educațional la clasele mixte. Și doar câțiva știu să lucreze cu grupuri pe mai multe niveluri, unde sunt copii de diferite naționalități și copii cu nevoi educaționale speciale, care învață alături de copii neurotipici. Totuși, există clase în anumite școli unde elevii nu sunt selectați pe criterii stricte”, susține Iulia.
La „Vivere”, elevii de clasa întâi, la fel ca ceilalți, urmează cursuri în limba estonă, iar de aici încep provocările. Învățământul preșcolar din Estonia nu este obligatoriu, așa că la clasa I vin copii care, din diverse motive, nu vorbesc deloc estona. „Nu mă refer la familiile care se opun din principiu învățării estonei; nu avem astfel de familii la școala noastră. Mă refer la acele familii care tocmai s-au mutat din Olanda sau din alte țări. Sau copiii care nu au avut ocazia să învețe estona din diverse motive. Ei au venit însă la școala noastră, iar acum predarea trebuie făcută în întregime în estonă. Este greu? Cu siguranță. Este fezabil? Da, dar este foarte greu, și nu sunt sigură că toată această tranziție se justifică”, spune directoarea școlii.
Pentru copiii încadrați în clase speciale cu programă simplificată, provocările sunt și mai mari. Ca peste tot, există o lipsă de profesori și metodologii. La „Vivere”, în clasele speciale unde copiii studiază după programa simplificată de la minister, 25-40% dintre discipline sunt predate în limba estonă. La clasele normale și la cele pentru copii cu nevoi speciale care studiază dupa programa standard, predarea se face în măsură de 40-45% în estonă.
„În principiu, susțin cu fermitate tranziția, inclusiv educația în limba estonă pentru copiii cu cerințe educaționale speciale. Cred că este foarte important pentru ei să fie competitivi după absolvirea școlii. Întrebarea este însă cum să alegi metodele de predare potrivite, ceea ce la clasele speciale este o provocare în sine”, spune Stolberova.
Un reportaj controversat
Modul în care o parte a societății vorbitoare de estonă percepe tranziția școlilor rusești la învățământul în limba estonă a fost ilustrat în mod explicit într-un reportaj TV difuzat pe Kanal 2 la începutul anului școlar. Un reporter a vizitat o școală cu predare în limba rusă și a încercat să intervieveze copiii, demonstrând în batjocură cât de puțin înțeleg ei întrebările elementare în limba estonă. La una din școlile prezentate în reportaj studiază copii cu întârzieri semnificative în dezvoltarea intelectuală sau fizică, iar unii și-au exprimat clar refuzul de a fi filmați.
În urma indignării publice care a urmat, postul de televiziune a anunțat că își sistează colaborarea cu reporterul respectiv și și-a cerut scuze. Cu toate acestea, modul în care a făcut-o este oarecum ciudat: în următorul reportaj pe această temă, copiii vorbitori de rusă din Estonia au fost prezentați în același context cu Putin și o paradă militară în Piața Roșie din Moscova. „Și-au cerut scuze, dar apoi a urmat o autojustificare. Au preluat doar acele fragmente din interviul meu care le-au convenit, nu partea unde explicam motivul pentru care condamn o astfel de exploatare a copiilor”, a punctat Ministrul Educației, Kristina Kallas.
Pe rețelele de socializare, reacțiile au fost împărțite în comunitățile de estoni și rusofoni: în timp ce prima tabără a criticat în general elevii vorbitori de rusă, familiile lor și școlile, cea din urmă a fost revoltată de reportaj.
„Pentru mine, este o poveste despre umilire și nesiguranță. Au fost multe discuții despre elevul de clasa I prezentat în reportaj, mulți au crezut că are nevoi educaționale speciale – și că de aceea reportajul a fost îngrozitor. Personal, nu sunt de acord cu această interpretare. Reportajul arată multe persoane care fie spun clar că nu vor să fie filmate, fie nu înțeleg pe deplin despre ce este vorba. Faptul că o parte din copiii prezentați au sau nu nevoi educaționale speciale este irelevant. Reportajul în cauză este un bun exemplu de cum pot fi încălcate drepturile constituționale doar cu camera de filmat. Este vorba despre segregare. Este un semnal pentru toți adulții să fie și mai vigilenți când vine vorba de copiii lor”, spune Iulia Stolberova.
Marina Begunkova a urmărit reportajul de pe Kanal 2 în timp ce scria despre temerile părinților legate de tranziția la predarea în estonă. „Principala frică a părinților este că deși copiii lor vor învăța limba, decalajul dintre cele două culturi va rămâne insurmontabil. După acest reportaj, am început să primesc un număr mare de răspunsuri, scrisori și comentarii. Frica se transformă deja în panică”, subliniază Iulia.
În opinia ei, astfel de reportaje ar putea submina în întregime eforturile de integrare. „Putem vorbi mult timp despre importanța învățării limbii sau despre integrare. Dar până nu vom înceta să facem lucruri groaznice noi înșine, va fi greu să unim cele două lumi, chiar dacă ele sunt deja pregătite pentru asta”, este de părere Marina.
„S-a ajuns mult prea departe”, este de acord și Iulia Stolberova. Ea amintește că tranziția a fost menită să promoveze integrarea. „Își va atinge scopul, sau vom avea de-a face cu „sate Potemkin” mult timp de-acum înainte? Eu vreau să cred că procesul va acea success, dar nu cred că se va întâmpla prea curând. La fel ca educația incluzivă, care este de fapt tot despre integrare, tranziția la învățământul exclusiv în limba oficială nu dispune de resursele umane și financiare pentru a putea fi implementată cu succes”. Potrivit Iuliei, în școlile unde administratorii și profesorii adoptă o atitudine proactivă și introduc schimbări folosind propriile resurse, integrarea poate fi posibilă, chiar și incluziunea, însă schimbările sistematice sunt încă departe de a fi implementate. „Ne vom îndrepta probabil către integrarea lingvistică, însă cu pași mici”, spune ea. „Și ar fi bine să înțelegem impactul pe care acest lucru îl va avea asupra elevilor”.