Donații
Veridica.md
Anunțul de candidatură al Ursulei von der Leyen pentru un al doilea mandat la Comisia Europeană a relansat dezbaterea despre Pactul Verde, ansamblul de politici de mediu care a constituit principala direcție de acțiune cerută de statele UE primei Comisii von der Leyen, cea care își va încheia mandatul odată cu alegerile europarlamentare din 6-9 iunie. Partizanii politicilor de mediu cred că politicile vor continua. Scepticii Pactului Verde consemnează eșecul acestuia și se așteaptă, eventual, la o „anulare” a lui, orice-ar însemna asta. De unde vin nemulțumirile și în ce grad ezită Uniunea Europeană în privința asta? Cât de „verde” e viitorul Europei?
Partidele de centru încep să relativizeze Pactul Verde
În mediile politice din Bruxelles, Pactul Verde a provocat încruntări mai mult sau mai puțin secrete încă de la prima lui mențiune oficială, care a avut loc pe 13 decembrie 2019, în Consiliul European. Până în acest an, „coaliția de guvernare” a Europei, formată din centriștii populari (PPE), socialiști (PSE) și cei din Renew/ALDE, s-a abținut de la critici publice. Acestea au început să apară însă, fie și numai sub formă de nuanțări sau la modul implicit.
Pe 18 ianuarie, Politico.eu publica o relatare despre o ciornă de document politic al Partidului Popular European, în care, pe lângă o serie de măsuri referitoare la întărirea capacității militare și securizarea granițelor, partidul se exprimă pentru o renunțare la scoaterea din uz a motorului pe benzină sau motorină începând din 2035, așa cum prevede Pactul Verde. Pastila este îndulcită cu o asumare vagă a acestuia, bazată declarativ pe „concepte inovative și instrumente de piață”. Presa remarca însă lipsa unui capitol consistent cu privire la politicile de mediu.
Câteva zile mai târziu, pe 24 ianuarie, o altă ciornă, de data asta a unui manifest al Partidului Socialiștilor Europeni (PES), publicată de Euractiv.com, își manifesta susținerea de principiu pentru Pactul Verde, dar cu o nuanță esențială: un „Pact Verde Social”, care să fie foarte concentrat pe drepturile muncitorilor și politicile, evident, sociale.
Cele două documente reprezintă platformele electorale pentru alegerile europarlamentare și implicit poziții pe care marile partide europene vor trebui să le susțină în pașii următori, de la negocierea și validarea următoarei Comisii Europene, la mandatul politic și măsurile punctuale ale acesteia. În plus, nu numai în Bruxelles, dar și aiurea, mediile informate știu bine că ciornele de documente de partid importante nu ajung, de regulă, la presă de unele singure și la întâmplare, mai ales dacă e vorba de publicații foarte conectate cu politicul, precum cele două amintite.
Cu privire la manifestul celui de-al treilea partid al „coaliției de guvernare a Europei”, Renew, am găsit mai puține informații. Pare a fi vorba de o susținere articulată a Pactului Verde, dar, paradoxal, nașul Renew, Emmanuel Macron, și-a exprimat încă din mai 2023 opțiunea pentru o „pauză regulatorie” referitoare la Pactul Verde. Interpretată în contextul „virajului de dreapta” pe care îl face președintele Franței din cauza situației interne tensionate politic, opțiunea include totuși un cuvânt-cheie, „regulatoriu” (referitor la legislație), la care voi reveni mai jos.
Protestele „anti-ucrainene” ale fermierilor sunt, de fapt, foarte legate de Pactul Verde
În linii mari, explicația e la îndemâna oricui: riscurile care decurg din Pactul Verde încep să se concretizeze. Iar asta se întâmplă, vizibil, tot la începutul acestui an, prin protestele fermierilor din toată Europa. Acestea sunt un caz foarte interesant de deturnare neintențională (sau preponderent neintențională) a atenției publice: au fost percepute de media și de public ca având ca principal obiect relația cu Ucraina și importurile de cereale prin care lumea occidentală încearcă să țină în viață economia acestei țări. Și totuși, sub această relație cauzală se ascunde un lung șir de revendicări care se leagă de Pactul Verde. Oricât de neclar ar fi finalul conflictului din Ucraina, cea de-a doua legătură cauzală este un fenomen care se va extinde pe o perioadă mai lungă, fiindcă obiectivele de mediu ale Uniunii Europene se întind până în 2030-2050.
Mecanismul prin care războiul din apropierea României afectează agricultura europeană e simplu și direct: cerealele ucrainene intră în Europa pe așa-numitele Coridoare ale Solidarității, la prețuri mici, și distorsionează piața agricolă europeană, pauperizând producătorii din statele UE. Pactul Verde e în schimb ascuns în nenumărate nemulțumiri ale fermierilor, de la îngrășămintele chimice, potențial toxice și energofage, la prețul carburanților, în care intră „penalizări” pentru poluare.
Chiar și în România, unde protestele fermierilor au avut loc împreună cu cele ale transportatorilor, găsim nemulțumiri și revendicări asemănătoare. Este vorba de costurile energiei folosite la irigații sau derogări de la normele GAEC (standardele restrictive de mediu în materie de agricultură ale UE), chiar dacă solicitările sunt foarte diverse.
Orașele, drumurile și granițele blocate în multe capitale europene, din Portugalia până în Olanda, sunt o realitate politică – și electorală, în 2024 – imposibil de neglijat, care a ajuns până în documentele programatice ale marilor partide europene. Despre toate acestea se va vorbi din ce în ce mai mult în public, și până la alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2024, și după.
Proiectul de reducere a emisiilor „Fit for 55”: un pachet legislativ prea ambițios?
În iulie 2021, Comisia Europeană lansa un pachet legislativ-monstru, cu nume intraductibil în română: „Fit for 55”. Numele s-a transformat într-un banc prin mediile politice din Bruxelles. El se referă, în intenție, la reducerea emisiilor de carbon cu 55% până în 2030, dar a provocat amuzament fiindcă se traduce aproximativ prin „Pregătit(ă) de 55” sau „Voinic(ă) pentru 55”, iar asta evocă imaginea unei persoane de sex incert, trecută de prima tinerețe, care transpiră ridicol la sala de fitness. Imagine supărător de asemănătoare cu cea a Europei, în contextul geopolitic actual. Problema pachetului respectiv nu a fost însă doar numele. Expresie legislativă a politicilor de mediu din Pactul Verde, Fit for 55 cuprinde sute de pagini de legislație cu privire la 13 mari capitole, ca energia regenerabilă, reducerea emisiilor sau eficiența energetică. O explicație necesară doar pentru unii dintre cititorii noștri: principalul generator de politici, adică de pași concreți, din Uniunea Europeană este Comisia, care stabilește cel mai adesea acești pași prin legislație – în general, cu un caracter foarte tehnic. Cu privire la astfel de lucruri, se pleacă de la un acord de principiu inițial, între statele membre, iar la final legislația e aprobată prin diferitele proceduri europene, împreună cu Consiliul și Parlamentul.
Fit for 55 era promovat cu entuziasm de președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, și încredințat – ca bătaie de cap sau „prăjitură” politică, cum vrem s-o luăm – lui Frans Timmermans, socialist (laburist) olandez și prim-vicepreședinte al Comisiei însărcinat cu Pactul Verde. Până aici, nimic nefiresc: ambițiile „verzi” ale Bruxelles-ului decurg din caracterul de „guvernare bazată de știință” al acestuia. Cu excepția conspiraționiștilor sau a negaționiștilor interesați (producători de energie poluantă, politicieni aflați la remorca acestora), încălzirea globală și efectele destructive ale acesteia sunt foarte greu de contestat și trebuie asumate de Uniunea Europeană, cu atât mai mult cu cât țările UE se numără printre cele 196 de semnatare ale Acordului de la Paris, care țintește să prevină o încălzire globală cu mai mult de 2° Celsius față de nivelele preindustriale. Dar, dacă obiectivele de acest gen sunt mai greu de contestat, strategia prin care ele pot fi atinse este un subiect de discuții lungi. Lansarea Fit for 55 a lăsat perplexă o parte a mediilor politice de la Bruxelles, prin caracterul masiv și tendința către exhaustivitate. Avocații pachetului afirmau că e un gest de impact din partea Comisiei, care își comunică voința politică. Și, în plus, dovedește că aceasta s-a ocupat de toate detaliile tranziției verzi. Adversarii lui spun că a te apuca să legiferezi – în ultimă instanță, să dai dispoziții – în atâtea domenii, dintr-o dată, s-ar putea să genereze nepotriviri și efecte negative care ar fi putut fi prevenite într-o abordare mai graduală sau punctuală a problemei.
Nu cred că exagerez prea tare dacă văd o legătură cu „pauza regulatorie” pe care o cerea Emmanuel Macron. Dar, desigur, problema e și în ce măsură au imperative de imagine egoiste și ceilalți actori politici.
Problema apare atunci când știința se transformă în ideologie
Că președinta Comisiei, în jurul căreia gravitează toată comunicarea acestui mandat, și-a dorit la lansare un impact de imagine e indiscutabil. Ea are totuși scuza că acest gen de impact nu o privește numai personal, ci poate mobiliza un întreg continent pentru o tranziție necesară, prin actorii politici și mediile informate. În rest, dilema pachet masiv-legiferare treptată are în sine un răspuns foarte dificil, dar începe să se limpezească atunci când o punem în termenii unei diferențe semantice din limba engleză, despre care se vorbește frecvent la Bruxelles. E aceea dintre „politics” și „policy” - „politică” și „politici”, oarecum, în română. Dacă „politica” are conotațiile de generalitate și, eventual, de politicianism cunoscute, „politicile” se referă la strategii concrete, sectoriale, de atingere a unor obiective mai generale. Problema care se pune e în ce măsură a devenit Fit for 55 din „politici” „politică”, cu alte cuvinte, dacă a căpătat un caracter ideologic, care ține de convingeri și propagandă mai degrabă decât de opiniile experte și ceea ce am numit guvernare bazată pe știință.
Tranziția verde a fost numită „transformativă” pentru Europa. Iar mutații de o asemenea amploare au și efecte negative inevitabile. Problema e dacă ideologizând această tranziție Comisia Europeană a făcut greșeli de pornire care puteau fi evitate. Privind retrospectiv, ne e ușor să încadrăm aici toate consecințele negative. Dar la fel adevărat e că, de pildă, tranziția post-comunistă a însemnat, pentru absolut toate țările din Est, o perioadă de crah al industriei locale și de contracție economică cumplită, indiferent de deciziile liderilor politici locali. Asta nu înseamnă că Pactul Verde riscă să facă aceleași ravagii. Ci că unele transformări inevitabile depind mai puțin de politici și de intenția politică, cât de mersul general al istoriei sau de condițiile obiective.
În țări UE mai puțin dezvoltate, ca România, impunerea Pactului Verde poate duce la creșterea euroscepticismului
România are două tipuri mari de probleme legate de Pactul Verde. Primele se leagă de capacitatea scăzută de absorbție a fondurilor europene, care în ultimă instanță se reduce la o conectare mai redusă cu imperativele politice europene. Ea nu ține numai de incompetență și corupție, ci și de un decalaj obiectiv al țării noastre față de dezvoltarea și necesitățile Occidentului. Dacă noi avem o infrastructură de cale ferată execrabilă, în țările avansate ea funcționează foarte bine deja, dar administrația e preocupată de digitalizarea ei sau de modalități de transport verde, ca locomotivele cu hidrogen. Nu că acestea ar lipsi din Planul Național de Redresare și Reziliență. La fel cum autostrăzile au început să apară în România, vom avea beneficii. Numai că ele ar fi putut fi mai mari.
A doua problemă se leagă de ceva ce putem numi foarte simplu sărăcie. Un exemplu concludent: cea mai ieftină mașină electrică de pe Automarket e Dacia Spring, la prețul de 20.800 de euro. Popularul Logan, pe benzină, costă 13.500. Diferența este mult mai împovărătoare pentru un român decât pentru un belgian. Vă puteți imagina ușor ce efecte sociale și politice pot produce scumpirile facturilor la combustibil sau încălzirea casnică sau altele, determinate de reacții economice în lanț. Țările cu un nivel de trai mai scăzut din Europa vor fi mai afectate de Pactul Verde. În ele, euroscepticismul e o amenințare mai mare.
Politicile de mediu nu vor fi abandonate, ci nuanțate
Mai toate prognozele pentru următoarea legislatură europeană duc la ideea refacerii coaliției PPE-PSE-Renew. În momentul de față, partidele centriste din Europa se situează pe poziții mai conservatoare în problema mediului decât în 2020, și fiindcă asta vrea (și va vrea din ce în ce mai mult) electoratul european, și fiindcă în sens tactic o abordare mai „verde” ar crea un culoar larg pentru radicalii de dreapta din ID și ECR. Asta nu înseamnă însă că Pactul Verde va avea parte de o înmormântare. Exagerat sau nu, Fit for 55 a împins politica și economia Europei într-o direcție din care revenirea la un „stadiu zero” identic cu cel dinainte de 2019 ar fi de neconceput. În plus, dacă ne uităm la „virajul spre dreapta” al lui Emmanuel Macron, ne amintim că intrăm, totuși, în campanie pentru europarlamentare, iar declarațiile în materie ale politicienilor trebuie luate ca atare. Cu alte cuvinte, e posibil ca PPE să nu-și dea sufletul pentru păstrarea în funcțiune a motorului cu combustie în viitorul mandat, la fel cum politicile „verzi sociale” ale PES ar putea fi mai decise sau mai puțin decise.
Dincolo de toate acestea, legislatura europeană 2020-2024 a împins lucrurile într-o direcție de pe care vor putea cu greu reveni. Viitorul Pact Verde, ediția 3.0 (2.0 a fost deja anunțat sau măcar botezat, în tradiția criptică și barocă a formulelor politice bruxelleze) va include nuanțări și modificări punctuale, efectele negative vor fi luate în calcul. Să ne amintim însă că Pactul Verde în forma actuală a supraviețuit și crizei COVID, și războiului din Ucraina. „De la porumbiță verde la uliu militar”, rezuma Politico traseul Ursulei von der Leyen, un joc de cuvinte care trimite, pe de-o parte, la simbolul păcii, iar pe de alta la termenul folosit în Statele Unite – uliu (hawk) – pentru a desemna adepții unei politici de forță. Cu siguranță, viitoarea Comisie va avea pe agendă agresivitatea rusă, problema migrației și securitatea granițelor, extremismul de dreapta și așa-numita autonomie strategică a UE, cu alte cuvinte capacitatea de răspuns militar. Dar politicile de mediu vor rămâne un capitol foarte important.
