Planul de pace al președintelui Trump, care a fost comunicat mai degrabă în termenii unui „diktat”, are prea puțin de a face cu Ucraina. De fapt, în încercarea de a-l salva pe Putin și de a da un start proaspăt trumpismului, straniul președinte american pare dispus să sacrifice Ucraina și odată cu ea și securitatea europeană. Ca mai tot ceea ce face Trump, cu excepția propriilor afaceri, anunțul planului nu a fost decât o operațiune de PR politic. În pofida intransigenței afișate de vice-președintele J.D. Vance, dar și de mai nou celebrul Dan Driscoll, și el din cercul de prieteni al vice-președintelui, Trump înțelege perfect că planul său nu reprezintă decât o mașină de produs titluri șocante, bună doar să diversifice agenda publică americană.
Planul de pace, o încercare de a abate atenția de la problemele interne ale lui Trump
Apariția scandalosului plan în acest moment nu are legătură cu ceea ce se petrece pe frontul ucrainean și nici măcar cu evoluțiile din Rusia. Explicația rezidă în evenimentele din SUA, care arată clar că președintele Trump este într-o scădere accelerată de formă. Înainte de toate, cultul MAGA pare, dacă nu să se destrame, cel puțin să se fragmenteze. Demisia din Senat a veritabilei vestale a trumpismului, Marjorie Taylor Greene, senatoare de Georgia, dar și războiul civil din interiorul comunității virtuale MAGA, arată că Trump începe să-și dezamăgească serios nucleul dur de susținători. Criticile publice aplicate lui Trump de faimosul influencer conservator, Joe Rogan, în legătură cu desecretizarea arhivei lui Jeffrey Epstein, dar și susținerea indirectă acordată de acesta noului primar al New-Yorkului, Zohran Mamdani, arată că vraja cavalerului Trump începe să se destrame.
Atât de mare este urgența resimțită de Trump, încât acesta s-a pretat chiar la o scenetă în care a mimat cordialitatea și susținerea pentru noul primar, sub pretext că este interesat de reușita programului lui Mamdani. Fiind un populist veritabil, Trump nu ezită să se agațe nici de curentul anti-israelian, care începe să fie din ce în ce mai popular în interiorul comunității MAGA. Criticile administrate de Tucker Carlson lui Benjamin Netanyahu, nu atât pentru războiul din Gaza, cât pentru eficiența rețelei israeliene de lobby din SUA, arată că cel puțin o parte a mișcării MAGA începe să-și etaleze esența politică. Reacția timidă a președintelui la întrebarea legată de interviul luat de Tucker Carlson celebrului activist de extremă dreapta, Nick Fuentes, arată că Trump nu vrea să intre în coliziune cu aripa anti-israeliană a mișcării MAGA, cu atât mai mult cu cât relația sa cu Benjamin Netanyahu pare să se tensioneze în ultima perioadă.
Obiectivele planului: refacerea imaginii lui Trump, salvarea regimului Putin, discreditarea proiectului european
În acest context, peste care plutește stafia lui Jeffrey Epstein, președintele american a găsit de cuviință să lanseze planul său de pace în Ucraina. Rod al reflecției prelungite a lui Steve Witkoff în reședințele private ale lui Kirill Dmitriev, într-atât de private încât Departamentul de Stat al lui Marco Rubio a fost nevoit să-i atragă atenția entuziasmatului împuternicit, planul american are trei mari obiective și nici unul nu ține strict de Ucraina.
Primul este să relanseze politica America first pe plan intern și să-l readucă pe Trump în postura de erou pacificator. Pe lângă asta, oricât ar fi de facil, se urmărește și o diluare a agendei politice interne, care să coboare arhiva Epstein în lista de urgențe morale ale Americii, mai ales după dușul rece administrat de cele două camere legislative. Strania reacție a președintelui american la apariția unui clip în care foști militari americani le reamintesc celor activi că sunt datori să nu respecte ordinele ilegale, arată că administrația de la Washington resimte din plin presiunea politică internă. Ca și dictatorul rus, Trump vrea să expedieze rapid la subsol războiul din Ucraina, atingându-și totuși câteva obiective majore de politică externă. Ceea i se reproșează acum lui Trump, de către cei mai radicali dintre foștii săi susținători, este că acordă o importanță prea mare politicii externe, neglijând agenda internă, mai ales pe cea economică și socială. Cum va răspunde Trump acestor îngrijorări, care îi afectează negativ susținerea internă, nu este clar. Deocamdată, președintele încerce să condiționeze asistența financiară acordată de Departamentul Siguranței Interne unor orașe mari, ca New York, Boston sau Los Angeles, de stoparea programelor legate de diversitate și de respectarea noilor regulamente legate de imigrația ilegală. Evident, pentru că această finanțare ține de pregătirea serviciilor de asistență la dezastre și de ordine publică, ordinul prezidențial a fost deja pus pe pauză de un judecător federal.
Al doilea obiectiv este să salveze regimul Putin și să dea posibilitatea sistemului creat de dictatorul de la Moscova să-și continue existența și după dispariția acestuia. Putin este angajat într-un efort de desăvârșire a unui sistem căruia îi lipsește o singură componentă pentru a se putea perpetua după plecarea sa de la putere, anume mecanismul de succesiune. Războiul din Ucraina a accelerat și a radicalizat procesul de formare a ideologiei „naționale” rusești, care vrem sau nu, este împărtășită la nivelul afectelor de majoritatea rușilor. Sistemul politic, bazat pe verticala prezidențială, corupția instituționalizată și omniprezența aparatul de control și represiune, poate fi moștenit, dacă tranziția este îndeajuns de lungă și de minuțios organizată. Structura economică, bazată pe proprietatea de stat și sistemul feudelor încredințate aristocrației birocratice, poate funcționa la fel de bine sau de prost și sub un alt autocrat. Din această construcție lipsește mecanismul de succesiune, care să permită pilotarea manuală a tranziției, prin instituirea unei funcții de co-autocrat. Punerea în operă a unui astfel de mecanism se poate face însă doar în condițiile în care sistemul livrează, atât în materie de prestigiu internațional, cât și în ceea ce privește „veniturile din slujbă” ale aristocrației birocratice. Blocajul războiului din Ucraina, unde cucerirea de către ruși a unor orașe de amploarea Bereștiului este prezentată de propagandă drept reeditarea victoriei de la Stalingrad, dar și sancțiunile occidentale, care au redus dramatic veniturile de export și au crescut exponențial costurile de aprovizionare, împiedică regimul să treacă la organizarea mecanismului de succesiune. Dacă Rusia va continua să-și vândă energia Chinei, și Indiei, la prețurile și în condițiile în care o face acum, exportul rusesc de petrol și gaze va deveni din nou o destinație pentru investiții publice, așa cum se întâmpla în perioada sovietică. Moscova are nevoie disperată să scape de povara sancțiunilor și să obțină un aranjament european de securitate, care să-i dea prestigiu internațional, o sferă de influență și care să stopeze consolidarea politică și militară europeană. Odată atinse aceste obiective, următoarea fază a expansiunii poate fi planificată în condiții mult mai relaxate.
Al treilea obiectiv comun al Americii și al Rusiei este discreditarea proiectului politic european și reîntoarcerea Europei la sistemul de alianțe practicat în perioada interbelică. Americii lui Trump și Rusiei lui Putin le repugnă ideea unei Europe unite, care se definește pe sine întâi de toate ca o putere normativă. Ambii lideri urăsc principiile, iubesc tranzacțiile scandaloase și le place nespus să trateze politica internațională ca pe o partidă de poker. Până în momentul de față, ambii au reușit să pună pe pauză proiectul european, reîntorcând Continentul la sistemul directoratelor franco-prusiano-britanice, la care se mai asociază din când în când și Piemontul Giorgiei Meloni. Chiar și așa, până acum, Europa a reușit să tempereze entuziasmul pacificator prorusesc al președintelui american, iar acum este vital pentru existența ei să o facă din nou.
Planul de pace, un ghid rusesc de desființare a Ucrainei ca stat independent
În pofida discuțiilor legate de paternitatea reală a planului, nu este atât de important dacă acesta a fost conceput la Moscova sau la Washington. Important este că el a fost lansat public de către administrația americană, după un spoiler destul de explicit al lui Kirill Dmitriev, menit să sublinieze sprijinul rusesc pentru această inițiativă. Dincolo de chestiunile teritoriale, care sunt tratate după rețeta rusească de conservare a conflictelor înghețate, planul este un autentic ghid rusesc de desființare a Ucrainei ca stat independent.
Garanțiile americane de securitate sunt limitate în timp, circumstanțiale, deci nefuncționale în realitate. Prevederea care afirmă că ele vor intra în funcțiune după o agresiune rusească „prelungită și viguroasă”, deci nu la prima rachetă lansată împotriva Ucrainei, arată că mecanismul este proiectat astfel încât să facă obiectul unor replieri continue. Ce este clar, însă, este că Ucraina nu va intra în NATO, restul făcând obiectul unor negocieri, într-un viitor format, pe cât de difuz, pe atât de improbabil.
Planul nu conține obligații semnificative pentru Rusia, în afara confiscării formale a fondurilor din străinătate, care par a fi considerate captură de război, de către administrația americană. Trump îi propune lui Putin un fel de Sovrom, unde banii rusești înghețați de diverse țări occidentale sunt considerați investiții americane în întreprinderi comune din Ucraina, așa cum s-a petrecut în România ocupată după cel de-Al Doilea Război Mondial. Desprins parcă din afișele sovietice ale anilor ’30 despre capitalismul imperialist, „planul” economic pare a fi bun doar să trezească intense resentimente anti-americane în Ucraina. Cu atât mai mult cu cât el va fi comparat, în cazul semnării unei astfel de păci, cu o viitoare ofertă rusească pentru ucraineni, care va fi mult mai rezonabilă. În realitate, pe Trump nu-l interesează prea tare dacă el va fi pus în aplicare. Important este ca el să fie lansat public și să sune exact ca în clipurile de propaganda ale MAGA. Mult mai interesantă este obligația ca Ucraina, asemenea unei țări agresoare învinse, să organizeze alegeri în câteva luni după semnarea păcii. Cu un dispozitiv de propaganda atât de bine dezvoltat și cu o rețea de spionaj și susținere atât de vastă, așa cum are Rusia în Ucraina, este limpede că după o asemenea pace, la putere ar veni forțe care ar susține ideea unei împăcări istorice cu Moscova. Asta fără a mai menționa efectele publice ale readucerii Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Moscovei în postura de biserică de stat sau pe acelea ale declarării limbii ruse ca a doua limbă oficială. Mare mirare că din plan lipsește prevederea legată de federalizarea Ucrainei, însă ea poate fi oricând readusă în discuție.
Pacea din Ucraina, un test pentru Europa. Securitatea continentului depinde de oprirea expansiunii Rusiei
În cazul în care ar fi acceptată într-o formă apropiată de cea prezentă, pacea lui Trump nu doar că nu ar salvgarda independența Ucrainei, dar ar asigura toate condițiile pentru transformarea sa în anexă a Rusiei. Și pentru că insecuritatea rusească crește odată cu teritoriul pe care îl ocupă această țară, o astfel de situație ar pune automat problema „amenințării” NATO de la granițele Ucrainei, adică a Europei Centrale și de Sud Est.
Singurul serviciu pe care ni-l face acest plan este că arată cu claritate ce și cum gândește administrația Trump despre Europa, dându-ne câteva indicii serioase cu privire la soliditatea angajamentelor americane de securitate. Tocmai de aceea, intervenția europeană în discuție trebuie să fie decisivă, cu toate riscurile pe care le comportă coliziunea cu Trump. În momentul de față, angajamentul Washingtonului față de Europa trece printr-un proces critic de reinterpretare, iar pacea din Ucraina este un test pe care îl dă mai degrabă Europa. Dacă ea reușește să introducă în textul viitorului acord de pace cel puțin o parte din agenda și valorile sale, stopând temporar expansiunea rusă, atunci ea poate fi considerată un subiect al relațiilor internaționale. Ucraina va pierde teritorii la sfârșitul acestui război, însă teritoriile rămase sub autoritatea Kievului trebuie să fie rapid și deplin integrate în lumea occidentală. Granițele europene ale sistemului occidental au fost deja fixate, iar problema care se pune acum nu este cea a existenței lor ci a hotărârii de a fi apărate. Asta este ceea ce testează acum Putin și Trump prin noul plan de pace din Ucraina.
