Statele Unite și-au intensificat eforturile de mediere a păcii în Ucraina, pe care Donald Trump a promis că o va obține la 24 de ore după preluarea Casei Albe. Pacea propusă de Washington presupune, printre altele, cedări teritoriale din partea Kievului, care se teme că, dacă își retrage trupele și renunță la garanții de securitate, e doar o chestiune de timp până când Rusia va relua războiul pentru a atinge obiectivele pe care le-a anunțat de la bun început: cucerirea sudului Ucrainei, până la granița cu România, și impunerea unui regim pro-rus la Kiev. Europenii se tem, la rândul lor, că o victorie în Ucraina va încuraja Rusia să atace și alte țări, inclusiv membre NATO.
Donald Trump pare convins că Rusia – care în trecut a încălcat numeroase acorduri și angajamente asumate la nivel internațional – va respecta o înțelegere mediată de el. Trump pare însă la fel de convins că, de când e președinte, a oprit nu mai puțin de opt războaie. Realitatea în teren este ușor diferită.
Chiar dacă, pe moment, armele au tăcut, problemele persistă în toate crizele „reglementate” de Trump
Președintele Donald Trump nu ezită să reamintească lumii întregi că a încheiat opt războaie, iar aici include și „pacea din Orientul Mijlociu”, pe care a descris-o drept ceva ce „nu s-a mai întâmplat până acum”. Și pentru toate aceste „păci” încheiate de Donald Trump a fost recompensat cu premiul pentru pace al ...FIFA. Da, acea FIFA: Federația Internațională a Asociațiilor de Fotbal, care a înființat anul acesta un premiu special pentru pace! Nu este însă premiul pentru pace pe care și-l dorește Trump, care nu ascunde că a pus ochii pe cel mai prestigios dintre toate – premiul Nobel. Aproape că a devenit o modă printre liderii internaționali care doresc să-l flateze pe Donald Trump (sau/și să obțină un avantaj de la el) să anunțe că îl nominalizează pe președintele american la Nobel.
Experții în politică externă au declarat că Trump merită o parte din credit pentru recentele acorduri încheiate în mai multe conflicte. Aceștia au menționat conflictele dintre Cambodgia și Thailanda, Israel și Iran, precum și India și Pakistan, deși India contestă implicarea lui Trump.
Problema este că aceste acorduri, indiferent cum ar fi numite – armistiții, încetări ale focului, chiar și acorduri de pace – nu prea reglementează nimic pe termen lung. Da, au fost o serie de încetări ale focului, dar problemele fundamentale care au dus la declanșarea acestor războaie rămân – probleme care, în unele cazuri, persistă de aproape opt decenii – rămân, în general, nerezolvate. Iar asta înseamnă că există potențialul declanșării unor noi conflicte. Nu întâmplător, în câteva din regiunile unde Donald Trump a făcut „pace” s-au înregistrat noi ciocniri între forțele care abia se împăcaseră.
După ce au semnat în fața lui Trump un acord, Thailanda și Cambodgia s-au încăierat din nou
E important să vedem lista războaielor pe care Donald Trump a reușit să le oprească și mai ales în ce fază se află la doar câteva luni de la „oprirea” lor. Și o să încep cu Thailanda și Cambodgia pentru că aici lucrurile se deteriorează de la o zi la alta, făcând chiar necesară intervenția Departamentului de stat pentru ca luptele să înceteze.
Thailanda și Cambodgia au semnat o declarație extinsă de armistițiu la Kuala Lumpur, la sfârșitul lunii octombrie, într-o ceremonie prezidată de Donald Trump. Documentul era necesar după ce la începutul anului conflictul s-a reaprins. Este vorba despre o dispută teritorială din jurul templului Preah Vihear, aflat la granița dintre cele două țări. Edificiul este vechi de secole și a fost construit de khmerii din Cambodgia pe o creastă muntoasă. În 1962, Curtea Internațională de Justiție (CIJ) a decis că templul aparține Cambodgiei, dar Thailanda a revendicat teritoriul din jurul templului. Disputele de la frontieră începuseră în anii '50, la scurt timp după ce Cambodgia și-a proclamat independența față de Franța. Războiul civil din această țară a făcut ca problema să cadă în plan secund până în 2008 când armatele celor două țări s-au cofruntat după ce templul Preah Vihear a fost inclus în patrimoniul UNESCO. Confruntările militare, doar în zona de graniță, s-au terminat în 2011 pentru ca doi ani mai târziu, la cererea Thailandei, CIJ să clarifice decizia inițială în sensul că și terenul din jurul templului aparține Cambodgiei. Conflictul era oarecum înghețat, până la începutul acestui an când luptele au reînceput. „Pacificatorul Donald” intră în joc în vară când după discuții cu ambele părți reușește să obțină un armistițiu inițial.
Cred că e important să înțelegem că toate războaiele sunt conflicte, dar nu toate conflictele sunt războaie. Conflictul este un termen mai general care se referă la o stare de tensiune dintre două părți care poate fi non-violentă sau violentă. Exemplele sunt multiple: conflicte teritoriale, religioase, comerciale etc. și da, pot exista cofruntări militare, dar la o scară redusă. Războiul este o formă de conflict armat intens cu lupte organizate între două sau mai multe părți, state sau grupări armate. Războiul implică mobilizări militare masive, pierderi de vieți omenești, distrugeri pe scară largă. Rezumând, conflictul poate fi mic sau latent în timp ce războiul e grav, deschis și organizat. Experții și nici măcar guvernele celor două țări implicate nu vorbesc despre un război între Thailanda și Cambodgia, ci despre ciocniri la o graniță care încă nu este delimitată în termenii dreptului internațional. Așadar, Donald Trump a forțat autoritățile de la Bankok și Kuala Lumpur să dea înapoi pentru ca acest conflict să nu escaladeze amenințându-le cu tarife comerciale uriașe. După ceremonia din octombrie, scânteia s-a reaprins, iar Donald Trump susține că a stins-o din nou, printr-un simplu telefon. Convorbirea a avut loc, dar nici Cambodgia, nici Thailanda nu au vorbit ulterior de iminența unui armistițiu. Thailanda susține că nu a fost agresorul și îi cere Cambodgiei să demonstreze că și-a retras forțele și a îndepărtat minele terestre de la graniță înainte ca un armistițiu să fie posibil. Conducerea cambodgiană a declarat că trebuie să continue să lupte pentru a proteja suveranitatea țării lor.
Rwanda și Congo au uitat rapid că i-au promis lui Donald Trump că vor face pace
Un alt „război” oprit de Donald Trump este cel dintre Rwanda și Republica Democrată Congo. Vorbim despre o situație tensionată, veche, cu rădăcini istorice între cele două state africane. Lupta se dă pentru resursele minerale rare din estul RDC. Rwanda este acuzată că încearcă să controleze bazinul minier prin intermediul grupărilor rebele locale. Una dintre acestea ar fi M23 formată în principal din etnici tutsi congolezi. După genocidul din Rwanda (1994), mulți foști militanți hutu, implicați în masacre, s-au refugiat în estul Congo, iar din punctul de vedere al Rwandei, acești refugiați sunt o amenințare la adresa securității sale naționale. RDC acuză Rwanda că se folosește de acest pretext pentru a interveni militar în est ca să exploateze resursele prețioase de acolo.
În momentul de față au loc frecvent ciocniri în provincia congoleză Nord-Kivu, estul Republicii Democrate, la granița cu Rwanda. Gruparea M23, despre care ONU confirmă prin multiple rapoarte că este susținută de puterea de la Kigali cu arme și logistică, a capturat la începutul anului mai multe orașe cheie, printre acestea fiind și Goma, un oraș din provincia Nord-Kivu în care trăiesc peste un milion de oameni. Luptele dintre M23 și armata congoleză și milițiile aliate au continuat în regiune, în timp ce rebelii încearcă să-și extindă teritoriul. Mii de oameni au fost uciși în conflict, în timp ce mulți alții au fost forțați să-și părăsească locuințele.
La începutul acestei luni, liderii Republicii Democrate Congo și Rwandei au semnat un acord de pace menit să pună capăt conflictului de lungă durată din regiune, în cadrul unui summit găzduit de președintele american Donald Trump la Washington. Acordul era doar formalizarea înțelegerii din vară care, însă, nu a reușit să pună capăt luptelor. Mai mult, gruparea M23 a cucerit recent încă un oraș important. Cu alte cuvinte, deși liderii celor două națiuni au semnat acordul, situația din teren continuă să se deterioreze, dar, în continuare, se vorbește despre un conflict sângeros la graniță care escaladează.
India și Pakistanul continuă să revendice ambele Cașmirul, chiar dacă, pentru moment, au pus capăt luptelor
Tot în 2025, Donald Trump și-a mai asumat încheierea unui „război”, între India și Pakistan. Armatele celor două țări au fost implicate în schimburi de focuri, în primăvară, pe linia de control a Cașmirului, provincie disputată de cele două puteri nucleare după divizarea Indiei în 1947.
Trei din cele patru războaie indo-pakistaneze ( cele din 1947, 1965 și 1999) au izbucnit din cauza Cașmirului; acestora li se adaugă ciocniri armate de amploare mai mică. În momentul de față situația rămâne tensionată și instabilă, dar fără o confruntare deschisă ca cea de la începutul anului. Oricum, disputa indo-pakistaneză cu privire la Cașmir este departe de a fi rezolvată, deși s-au scurs opt decenii de când s-a declanșat.
Războiul din Gaza a luat sfârșit, dar conflictul israeliano-palestinian continuă să se adâncească
Pe lista președintelui american mai este și conflictul din Fâșia Gaza unde armele au tăcut în baza unui armistițiu mediat de SUA, un armistițiu extrem de fragil a cărui primă fază, cea a schimbului de ostatici și prizonieri, abia s-a încheiat.
Etapa a doua, care presupune dezarmarea Hamas și instituirea unui Consiliu internațional în Fâșia Gaza, se anunță deja complicată. Pe de o parte Hamas anunță că nu e dispusă să depună armele, pe de alta, structura de conducere a teritoriului nu este agreată pe deplin nici de Israel, nici de țările arabe. În plus, continuă atacurile armatei israeliene și în Liban și în Fâșia Gaza.
În plus, situația rămâne extrem de tensionată în celălalt teritoriu palestinian, Cisiordania, unde în timp ce armata israeliană continuă operațiunile împotriva militanților, coloniștii evrei continuă să atace civili palestinieni, iar politicieni de la Ierusalim continuă să încurajeze construirea de colonii și propun public anexarea regiunii. Vorbim aici de un conflict care durează, deja, de mai bine de un secol. Singura șansă de a-l reglementa pare a fi implementarea soluției a două state, așa cum era prefigurată aceasta prin acordurile de la Oslo, dar situația în teren s-a schimbat foarte mult de atunci.
Iranul a făcut un pas înapoi, dar nu pare să renunțe la ambițiile sale regionale
Tot în Orient, în vara acestui an a existat un armistițiu între Israel și Iran, iar Statele Unite, inclusiv administrația Trump, au fost implicate în negocierile care au dus la încetarea focului, dar realitatea e mai nuanțată decât simpla idee că Trump „a făcut pace”.
Armistițiul semnat pe 24 iunie, la 12 zile după atacurile reciproce dintre Israel și Iran, a pus capăt ACELEI confruntări militare. Armistițiul a redus ostilitățile, circulația civilă a început să revină în unele zone, iar luptele directe s‑au oprit la sfârșitul iunie 2025. Dar acest armistițiu NU este un tratat de pace definitiv. Este doar o încetare a focului, o pauză negociată de părți, nicidecum o soluție juridică prin care să fie rezolvate cauzele profunde ale conflictului.
Iranul, nu recunoaște Israelul ca stat și dreptul său de a exista și își dorește să devină puterea dominantă în Orientul Mijlociu. Lista disputelor dintre cele două țări e lungă, dar pe scurt ar fi vorba despre programul nuclear al Teheranului, văzut, la nivel mondial, ca un pericol, iar în cazul Israelului ca o amenințare existențială. Pentru a-și atinge scopul, acela al distrugerii Israelului, Iranul este principalul sponsor al terorismului care acționează împotriva statului evreu. Mă refer la Hezbollah, Liban, și Hamas și Jihadul Islamic în Gaza, dar și la sprijinul oferit fostului regim dictatorial de la Damasc, al lui Bashar al Assad.
Albania Armenia vs. Azerbaijan, Serbia vs. Kosovo și Egipt vs. Etiopia
Poate cel mai popular conflict de pe lista administrației Trump este cel dintre Armenia și Azerbaijan. Donald Trump este cel care l-a făcut extrem de popular, confundând, nu o data, ci de trei ori, Armenia cu Albania. Deși în primul său mandat SUA nu au jucat un rol important în oprirea războiului din Nagorno-Karabah de acum 5 ani, anul acesta, în august, liderii Azerbaidjanului și Armeniei au semnat, în cadrul unei întâlniri la Casa Albă, în fața președintelui Donald Trump, un acord care vizează încheierea a decenii de conflict.
Azerbaidjanul și Armenia s-au luptat pentru Nagorno-Karabah, o enclavă etnică armeană din Azerbaidjan, în anii '80 și '90, iar cel mai recent episod din această serie de lupte s-a consumat în 2020. Documentul pe care și-au pus semnătura cei doi lideri nu este însă un acord de pace. Este un angajament de încetare a ostilităților.
Trump a salutat de multe ori acordul de normalizare economică încheiat între Serbia și Kosovo în timpul primului său mandat. La începutul celui de al doilea mandat, Donald Trump a susținut, de asemenea, că a împiedicat izbucnirea unui război între cele două foste state iugoslave. În 2020, acordul agreat de Belgrad și Priștina planifica extinderea cooperării economice în încercarea de diminua tensiunile politice. Elementul central și cel mai important, acela de a determina Serbia să recunoască statatilitatea provinciei Kosovo, lipsește, ceea ce determină, în continuare, tensiuni grave în special în enclavele sârbe din Kosovo.
Aceste tensiuni nu înseamnă însă război – acesta a avut loc, dar acum un sfert de secol. Este oricum un război recent comparat cu cel de-al 8-lea din listă, dintre Egipt și Etiopia: cele două țări au fost în conflict armat în secolul XIX, iar în prezent nu mai au nici măcar o graniță comună. Da, există o dispută legată de exploatarea Nilului și s-a vorbit de posibilitatea unui „război al apei” în regiune, dar din fericire acesta nu a avut loc.
În ansamblu, dacă ne uităm la aceste „deal-uri de pace” vegheate de Donald Trump, observăm că au ceva în comun, anume, NU au o cale clară. Vorbim de oprirea ostilităților sub diverse presiuni, dar în realitate despre nici o soluție clară și viabilă. De aici și fragilitatea lor. Este bine că sunt aduse aceste conflicte în discuție la nivel mondial? Fără îndoială că da, și nu poate nimeni contesta rolul lui Donald Trump în acest sens. Când vine vorba despre un război ca cel din Ucraina, pe care Trump a promis că îl oprește în primele 24 de ore ale mandatului său, frustrarea liderului de la Casa Albă e uriașă pentru că rețeta constrângerilor, de orice natură, se vede că nu funcționează.
