Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
În 22 iunie 2025, după bombardamentele americane din Iran, Donald Trump vestea un „un succes militar spectaculos” care a „distrus complet şi în totalitate” instalaţiile cheie iraniene de îmbogăţire a uraniului. În 28 februarie acest an, preşedintele american pune brusc capăt negocierilor de la Geneva, anunţând că armata Statelor Unite „a început operaţiuni de luptă majore în Iran” pentru „eliminarea ameninţărilor iminente din partea regimului iranian”. Cele două declaraţii ale liderului de la Casa Albă, despărţite de doar opt luni de zile, ridică o întrebare firească: dacă instalaţiile nucleare iraniene au fost distruse anul trecut de americani, de ce a fost nevoie de un nou atac? Sau, altfel spus, când a minţit preşedintele Trump? Atunci sau acum?
Jurnaliştii de la cotidianul The New York Times au ajuns la concluzia că preşedintele Statelor Unite nu a spus adevărul sau a exagerat în fiecare din cele situaţii. În primul rând, afirmaţia lui Trump privind distrugerea totală a capacităţilor nucleare iraniene în bombardamentele de anul trecut a fost contrazisă de rapoarte guvernamentale şi de oficiali ai administraţiei Trump. John Ratcliffe, directorul CIA, afirma în iunie trecut că programul nuclear al Iranului a fost „grav afectat”, şi nu distrus de atacurile aeriene. Rafael Grossi, directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, spunea în aceeaşi lună la CBS că bombardamentele americane au provocat „daune grave, dar nu sunt daune totale”. Iar un purtător de cuvânt al Pentagonului a făcut o constatare similară în august, spunându-le reporterilor că atacurile au „degradat grav” capacitatea nucleară a Iranului și au întârziat programul acestuia cu doi ani. În ciuda acestor declaraţii ale unor experţi şi responsabili în domeniu, preşedintele Donald Trump a trecut, prin pledoaria sa de opt minute pentru o nouă campanie militară împotriva Iranului, în extrema cealaltă. El a afirmat că, după „distrugerea totală” de anul trecut a instalaţiilor, Iranul și-ar fi reluat programul nuclear, are suficient material nuclear pentru a construi o bombă „în câteva zile” și dezvoltă rachete cu rază lungă de acțiune care vor fi în curând capabile să lovească Statele Unite.
Potrivit jurnaliştilor americani, toate aceste afirmaţii sunt fie false, fie nedovedite, şi au fost făcute pentru a scoate în evidenţă pretinsa urgenţă a unei intervenţii militare cu aparenţe de legalitate. Deşi noţiunea de „atac preventiv” nu se regăseşte în articolul 51 din Carta Naţiunilor Unite privind actele de agresiune, există şi interpretarea controversată potrivit căreia un stat are dreptul să atace anticipat dacă există un risc iminent la adresa sa. Or, cei care contestă legalitatea atacului americano-israelian – începând cu secretarul general al Organizaţiei naţiunilor Unite şi continuând cu unii lideri europeni – contestă tocmai caracterul imediat al unei potenţiale ameninţări iraniene. Deşi Steve Witkoff, negociatorul principal al Casei Albe în discuțiile cu iranienii, declara la Fox News că Iranul este „probabil la o săptămână distanţă de a avea material pentru fabricarea de bombe la scară industrială”, alţi oficiali americani şi inspectori internaţionali în armament spun că nu există dovezi că Iranul ar fi acţionat pentru a relua îmbogățirea uraniului sau că încearcă să construiască un mecanism de detonare a unei bombe nucleare.
În plus, stocurile de uraniu deja îmbogăţit sunt încă îngropate după atacurile de anul trecut, ceea ce face aproape imposibilă construirea unei bombe „în câteva zile”, aşa cum a sugerat preşedintele statelor Unite. În 18 februarie, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică Rafael Grossi declara la TF1 că agenţia sa nu a identificat dovezi că Iranul ar plănui producerea unei arme nucleare. „Nu există nicio amenințare iminentă”, a scris într-un recent articol şi Daryl G. Kimball, directorul executiv al Asociaţiei pentru Controlul Armelor, concluzionând că „Iranul nu este aproape de a-și transforma în armă materialul nuclear pentru a justifica un alt atac american.”
O altă afirmaţie cel puţin hazardată din discursul preşedintelui Donald Trump privind Starea Naţiunii este că Iranul „lucrează la construirea de rachete care vor ajunge în curând în Statele Unite ale Americii”. Într-adevăr, Iranul deține un arsenal vast de rachete balistice cu rază scurtă și medie de acțiune, capabile – cum s-a văzut în ultimele zile – să lovească Israelul și bazele militare americane din Orientul Mijlociu, dar agențiile de informații americane cred că Iranul este, cel mai probabil, la ani distanță de a avea rachete care pot lovi Statele Unite, aflate la 10.000 de km depărtare.
Unii observatori au făcut o paralelă între declaraţiile de acum ale lui Trump despre iminenţa amenințării pentru Statele Unite reprezentate de capacitățile nucleare și de rachetele Iranului şi afirmaţiile din 2003 ale președintelui George W. Bush, care a folosit discursul despre Starea Națiunii pentru a construi justificarea războiului din Irak. Bush a afirmat atunci că Irakul a căutat uraniu în Africa pentru a alimenta un program de arme nucleare incipient. Această afirmație, la fel ca multe altele ale administrației Bush despre presupuse programe de înarmare cu arme de distrugere în masă ale Irakului, s-a dovedit ulterior a fi falsă, după un război declanşat ilegal soldat cu sute de mii de morţi, majoritatea civili.
De altfel, trei oficiali americani cu acces la informații legate de programele de rachete ale Iranului au declarat pentru New York Times că preşedintele Trump a exagerat caracterul urgent al amenințării la adresa Statelor Unite. Un oficial a spus chiar că unii analiști de informații sunt îngrijorați de faptul că principalii consilieri au îngroşat deliberat amenințările şi că informațiile sunt prezentate selectiv sau distorsionat pe măsură ce sunt transmise la nivelurile superioare. Un raport al Agenției de Informații a Apărării concluziona anul trecut că Iranul nu deține rachete balistice capabile să lovească Statele Unite și că ar putea dura chiar și un deceniu de eforturi intense şi progres tehnologic pentru ca Teheranul să aibă până la 60 de rachete balistice intercontinentale. Întrebat de jurnalişti despre acest raport, secretarul de stat Marco Rubio a refuzat să comenteze.
În fine, comparaţia peste timp dintre invazia coaliţiei americane în Irak din 2003 şi atacul americano-israelian lansat acum asupra Iranului mai are un punct comun. În vreme ce atunci George W. Bush l-a acuzat fără dovezi pe Saddam Hussein de legături cu reţeaua teoristă Al-Qaeda, Donald Trump a enumerat între argumentele atacării Iranului o pretinsă implicare a Teheranului în atentatul cu bombe din octombrie 2002 asupra distrugătorului american Cole, acostat în Yemen pentru realimentare. Atacul sinucigaş comis de doi terorişti asupra navei americane, soldat cu moartea a 17 de marinari, a fost revendicat atunci de Al-Qaeda, fapt confirmat de agenţiile americane de informaţii şi pe site-ul FBI, care nu menţionează Iranul între responsabili. Cel acuzat de organizarea atacului este cetăţeanul saudit Abd al-Rahim al-Nashiri, care în prezent așteaptă să fie judecat în închisoarea de la Guantánamo Bay.
