Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Ameninţările lui Donald Trump cu „divorţul” de NATO
Harry Truman, al 33-lea preşedinte al SUA:
„Pentru noi, războiul nu este inevitabil. Nu credem în existenţa unor revărsări oarbe ale istoriei care îi lovesc pe oameni într-un fel sau altul. În vremurile noastre am văzut bărbaţi curajoşi depăşind obstacole care păreau insurmontabile şi forţe aparent copleşitoare. Bărbaţii cu curaj şi viziune îşi pot decide în continuare propriul destin.”
Au trecut 77 de ani de la acest discurs optimist rostit în 4 aprilie 1949 de preşedintele american Harry Truman cu prilejul ceremoniei de înfiinţare a NATO, o alianţă a 12 state menită să apere Occidentul de expansiunea Uniunii Sovietice. Astăzi, soarta organizaţiei – ajunsă între timp la 32 de membri – este tulburată, paradoxal, chiar de urmaşul preşedintelui Truman şi spre mulţumirea Rusiei. La o lună după ce Statele Unite şi Israelul au atacat Iranul, tonul lui Donald Trump faţă de aliaţi s-a înăsprit. Surprins de riposta iranienilor – care au atacat cu rachete nu doar Israelul, ci şi şi baze militare americane din Golf, de refuzul unor state europene de a permite utilizarea bazelor de pe teritoriul lor sau tranzitarea spaţiului lor aerian, dar mai ales de blocarea de către Iran a Strâmtorii Ormuz, Donald Trump i-a criticat pe membrii NATO, somându-i practic să se alăture forţelor militare ale Statelor Unite pentru deblocarea Strâmtorii şi oprirea escaladării preţului mondial al petrolului. Iritat de reticenţa acestora şi presat de sprijinul tot mai scăzut al americanilor pentru război, preşedintele american a devenit şi mai critic, punând la îndoială în 25 martie loialitatea aliaţilor şi eficienţa organizaţiei politico-militare.
„Suntem foarte dezamăgiţi de NATO, pentru că NATO nu a făcut absolut nimic. Am spus acum 25 de ani că NATO este un tigru de hârtie, dar, şi mai important, că noi le sărim în ajutor, dar ei nu vin să ne ajute niciodată.”
În 1 aprilie, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Telegraph, Trump a mers mai departe, spunând că ia în considerare „foarte serios” retragerea Statelor Unite din NATO, dată fiind lipsa de implicare a statelor membre în conflictul pe care l-a declanşat.
Cât de justificată este însă nemulţumirea preşedintelui american, din perspectiva obligaţiilor asumate de membrii Alianţei Nord-Atlantice? Singura dată în istoria NATO când a fost invocat Articolul 5 din statutul organizaţiei, care defineşte un atac asupra unui membru ca un atac asupra tuturor, a fost după atacurile teroriste al-Qaeda din New York şi Washington din 11 septembrie 2001. Membrii alianţei nu au ezitat atunci să trimită trupe în Afganistan, în sprijinul acţiunii militare conduse de americani. Situaţia de acum este însă radical diferită. Statele Unite şi Israelul au atacat Iranul în pline negocieri privind programul nuclear al acestuia, invocând o presupusă ameninţare iminentă, fără să prezinte dovezi şi în ciuda opiniei contrare a experţilor în armament. Nu a existat nicio informare sau consultare prealabilă cu aliaţii, cum nu a existat nici girul Consiliului de Securitate al ONU, ceea ce ridică semne de întrebare privind legalitatea intervenţiei. Primele rezultate ale atacului au arătat că planificarea acestuia a fost deficitară, obiectivele anunţate schimbându-se la o zi la alta. Trump nu a luat în seamă nici avertismentele propriilor consilieri privind riscul blocării de către iranieni a strâmtorii Ormuz, ceea ce a condus la o criză mondială a petrolului de care astăzi liderul de la Casa Albă încearcă să se delimiteze. Nu în ultimul rând, Trump a lansat în ultimele zile ameninţări privind distrugerea nu doar a infrastructurii civile, ci chiar a întregii civilizaţii iraniene, care dacă ar fi puse în practică ar intra în categoria crimelor de război. Sunt aspecte pe care preşedintele american le ignoră, preferând să-i acuze nejustificat de „laşitate” pe partenerii din NATO, pe care, de altfel, i-a desconsiderat în repetate ocazii de la începutul mandatului său.
Vizita din 8 aprilie la Casa Albă a secretarului general al NATO, Mark Rutte, nu a reușit să detensioneze semnificativ relațiile transatlantice, aflate probabil la cel mai scăzut nivel de la înființarea organizaţiei. Într-o postare distribuită pe Truth Social după întâlnire, președintele SUA a repetat, practic, acuzaţiile anterioare, arătând că nu le-a iertat aliaţilor nici refuzul anexării Groenlandei: „NATO NU A FOST ACOLO CÂND AM AVUT NEVOIE DE EI ȘI NU VA FI ACOLO DACĂ VOM AVEA DIN NOU NEVOIE DE EI”. De partea cealaltă, într-un interviu pentru CNN, Rutte a descris întâlnirea cu Trump ca fiind „foarte sinceră” și „foarte deschisă”, în ciuda unor dezacorduri evidente.
Care sunt însă şansele ca intenţia declarată a lui Trump de a retrage Statele Unite din Alianţă să devină realitate? Obstacolele constituţionale interne fac ca acestea să fie destul de mici. Legislația adoptată în 2024 de administraţia Biden împiedică un președinte american să retragă SUA din NATO fără susţinerea a două treimi în Senat sau un act al Congresului. Este adevărat însă că Trump s-a dovedit dispus să încalce legislația americană pentru a ocoli Congresul, aşa cum a făcut-o şi când a atacat Iranul fără să solicite aprobarea legislativului. Există însă acțiuni ostile pe care Trump le-ar putea întreprinde fără o retragere completă din alianţă. Un scenariu posibil este cel în care preşedintele ar retrage trupele americane din Europa, păstrând calitatea de membru a SUA. The Wall Street Journal a relatat în 8 aprilie că înalți oficiali ai administrației de la Washington discută despre mutarea trupelor staționate în Europa din țările ai căror lideri au criticat războiul americano-israelian împotriva Iranului în țările europene ai căror lideri au fost mai dispuşi pentru sprijinirea acţiunilor americanilor. Pe de altă parte, un oficial de la Casa Albă a declarat pentru agenţia Reuters că Trump discută în mod specific despre readucerea trupelor în SUA, mai degrabă decât despre mutarea lor în alte țări. Statele Unite, care au în prezent peste 80.000 de soldați dislocaţi în Europa, au jucat un rol central în arhitectura de securitate a continentului după cel de-Al Doilea Război Mondial. Peste 30.000 dintre militarii americani se află în Germania, efective considerabile fiind staționate și în Italia, Regatul Unit și Spania. Oficialul citat de Reuters nu a precizat ce țări ar putea fi afectate sau câte trupe ar putea fi retrase în cele din urmă dacă Trump decide să-şi pună în practică ideea.
Creştinii din teritoriile ocupate de Israel, persecutaţi de colonişti
Acţiunile de hărțuire și de agresare a creștinilor pun sub semnul întrebării prezența lor pe termen lung în Palestina şi Israel, avertizează un raport publicat în 30 martie de un think tank respectat din Ierusalim. „Centrul Rossing”, care își propune să promoveze relațiile iudeo-creștine, a constatat un „tipar continuu și în expansiune de intimidare și agresiune” împotriva creștinilor din Ierusalimul de Est ocupat, inclusiv Orașul Vechi, și din Israel. Raportul învinovăţeşte guvernul de extremă dreapta al premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru ceea ce numește „creșterea recentă a animozității evidente față de creștinism”.
Documentul nu îl menționează direct pe Itamar Ben Gvir, dar concluziile sunt interpretate ca un reproș direct la adresa lui ministrului israelian al Securității, responsabil pentru activitatea de poliție în Israel și în teritoriile palestiniene ocupate, inclusiv în Orașul Vechi al Ierusalimului. În octombrie 2023, în urma înmulţirii incidentelor în care israelieni au scuipat clerici, credincioşi creștini şi locuri sfinte ale acestora, Ben Gvir i-a apărat, spunând că aceştia nu fac decât să respecte o practică „tradițională”: „Este vorba de o veche tradiţie evreiască. Când noi (evreii) trecem pe lângă o mânăstire sau un preot, scuipăm. Putem să fim sau nu de acord, dar când scuipăm un preot sau o biserică, nu cred că este vorba de o neregulă.”
Raportul Centrului Rossing a documentat 155 de incidente de hărțuire în 2025, dar avertizează că cifrele sale nu sunt decât „vârful aisbergului”. Majoritatea cazurilor implică atacuri fizice, clericii fiind cei mai vizați din cauza „veșmintelor lor distinctive și a simbolurilor creștine vizibile”. Deşi organizaţia a ajutat victimele să sesizeze poliţia, majoritatea plângerilor au fost clasate, iar rata finalizării dosarelor este foarte scăzută în raport cu amploarea fenomenului. În ianuarie 2023, un jurnalist israelian de la postul de televiziune Canal 13 s-a deghizat în preot creştin şi a pornit la plimbare în Oraşul Vechi din Ierusalimul de Est. În primele cinci minute a fost scuipat de cinci ori de concetăţenii israelieni.
Situaţia comunităţii creştine din Cisiordania ocupată este la fel grea. Taybeh, un orăşel situat la 30 de kilometri de Ierusalim, adăposteşte una dintre cele mai vechi comunităţi creştine din lume. În iulie 2025, coloniştii au incendiat terenul bisericii bizantine Sfântul Petru, construiă în secolul al V-lea. De atunci, grupuri de tineri colonişti au atacat aşezarea de patru ori, dând foc maşinilor şi vandalizând casele localnicilor. Şi aceasta în condiţiile în care, în iulie 2024, Curtea Internațională de Justiție a decis că prezența Israelului în Ierusalimul de Est, Cisioradania şi Gaza este ilegală și a ordonat încetarea ocupației. Guvernul israelian sfidează însă decizia şi insistă că întregul Ierusalim este capitala sa. Mai mult, premierul Benjamin Netanyahu pretinde cu orice ocazie că Israelul este „gardianul creștinismului” în Orientul Mijlociu, în contradicţie cu constatările din raportul publicat de Centrul Rossing în cel mai sacru oraș al creștinismului, în cea mai sfântă săptămână a anului creștin.
