Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Hoţii de aur din Olanda şi conspiraţioniştii de acasă
Furtul artefactelor dacice din aur expuse într-un muzeu din Ţările de Jos a stârnit o mare emoţie printre români. Imediat au apărut criticile la adresa persoanelor sau autorităţilor considerate responsabile, acuzaţii de superficialitate, incompetenţă şi chiar de grave încălcări ale legii. Cum era de aşteptat, curând şi-au făcut loc şi teoriile conspiraţiei, amplificate de informaţiile insuficiente sau confuze şi – nu în ultimul rând – de ignoranţă.
Partizanatele politice s-au transferat într-o controversă sterilă şi lipsită de argumente pe tema presupuşilor vinovaţi, purtată inclusiv pe paginile de Facebook ale Ministerului Culturii şi Muzeului Naţional de Istorie. Un utilizator a învinovăţit aşa-numiţii „neomarxişti”, cu explicaţia că activiştii de stânga obişnuiesc să atragă atenţia asupra cauzelor ecologice distrugând opere de artă. De partea cealaltă, autorii mai multor postări sunt convinşi că în spatele jafului se află Rusia sau simpatizanţii lui Vladimir Putin.
Nu lipsesc cei care cred că hoţii coifului şi brăţărilor din aur nu au fost interesaţi de valoarea materială a obiectelor, ci de distrugerea deliberată a unui simbol al identităţii României. Pentru mulţi internauţi, faptul că ţara gazdă a expoziţiei a fost tocmai cea care a avut o opoziţie îndelungată la intrarea României în Spaţiul Schengen nu este o simplă coincidenţă, ci indiciul unei lucrături oculte. Unii susţin că mini-tezaurul de la Bucureşti dispărut în Olanda este preţul plătit pentru a câştiga bunăvoinţa olandezilor în chestiunea admiterii.
O versiune a acestei teorii a încolţit şi la nivelul conducerii Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor. După audierea directorului Muzeului Naţional de Istorie, un comunicat al Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor susţinea, citându-l pe preşedintele comisiei, deputatul Mihail Neamţu, că Ernest Târnoveanu ar fi recunoscut că expunerea artefactelor româneşti în Olanda ar fi fost „o condiţie pentru ca România să intre în Schengen”. Or, directorul între timp demis al muzeului de istorie nu a afirmat aşa ceva, ci a descris expoziţia drept o acţiune de „diplomaţie culturală”, aşa cum o dovedeşte şi înregistrarea audierii disponibilă pe Youtube.
Cea mai fantezistă teorie a conspiraţiei privind dispariţia artefactelor dacice a fost pusă în circulaţie de Diana Iovanovici Şoşoacă, preşedinte al partidului SOS România şi membră în Parlamentul European. După ce a afirmat într-o emisiune de televiziune, total eronat, că legea română interzice total scoaterea în afara ţării a obiectelor de patrimoniu, politiciana a susţinut că totul este o înscenare a serviciilor secrete româneşti.
Diana Iovanovici Şoşoacă, europarlamentar:
„Deci, tezaurul dacic nu ar fi putut niciodată să iasă din ţară. Nici nu a ieşit (…) Deci este un joc de servicii Şi-atunci, vezi Doamne, s-a dat spargere pentru a se lua acest tezaur. Este imposibil, pentru că întotdeauna un astfel de tezaur – chiar şi copiile – sunt sub o pază strictă. (….) Peste vreo două-trei săptămâni, Iohannis cu Ciordacu (…) o să regăsească acest tezaur şi o să vină frumos ca oamenii care au găsit tezaurul şi o să fie eroii naţionali (…) Tot sistemul actual are nevoie de o glorificare şi nu se poate face decât aşa. Este manual de servicii, totul practic e manual.”
În ciuda aplombului afişat, Diana Şoşoacă s-a eschivat atunci când moderatoarea i-a cerut să prezinte probe în sprijinul teoriei sale.
Arsenalul ultramodern fictiv al armatei Rusiei
Mai multe fotografii distribuite pe Facebook la sfârşitul anului trecut pe pagini dedicate aparent industriei de apărare arată imaginea unei armate ruse echipate cu cele mai moderne echipamente i-au entuziasmat pe internauţii pro-ruşi. Numai că imaginile futuriste cu tancuri de ultimă generaţie, elicoptere „invizibile” şi lansatoare de rachete impresionante sunt false, fiind realizate cu ajutorul Inteligenţei Artificiale.
Astfel, o fotografie care pretinde că înfăţişează cel mai nou model de tanc numit T-14 Armata, publicată pe pagina intitulată „Up in the Space” și preluată ulterior pe alte conturi a fost vizualizată de peste 400.000 de ori. Chiar dacă blindatul T-14 există deja în dotarea armatei ruse, aspectul său diferă substanţial. În fotografia trucată, turela este rotunjită, faţă de aspectul pătrăţos original. Pe de altă parte, potrivit unui articol din Le Point, tancul nu a intrat încă în producţia de masă, fiind considerat prea costisitor pentru a fi folosit în Ucraina. Similar, alte imagini publicate la începutul anului pe pagina Aviationmafia şi care pretind că arată noul elicopter nedectabil Sokol (Şoimul) au fost vizualizate de 1,6 milioane de ori pe Facebook. În primul rând, armata rusă nu deţine elicoptere numite Sokol, modelul cu acest nume fiind fabricate în Polonia începând din 1970. În raport cu acestea, intervenţia Inteligenţei Artificiale este vizibilă la forma rotorului, numărul ferestrelor, ba chiar şi în lipsa unei roţi. În fine, imaginea unui lansator de rachete prezentat ca BM-21 Grad este la fel de nerealistă, în ciuda celor aproape două milioane de vizualizări adunate. În versiunea creată artificial, rachetele par să aibă 10 metri lungime, deşi lungimea standard nu depăşeşte 2,7 metri.
Propaganda rusă: cum răspândeşte Moscova dezinformarea în Africa
Campaniile de dezinformare se înteţesc pe continentul african, Rusia fiind considerată principalul instigator. Jurnaliştii de la Deutsche Welle au analizat diferenţele dintre metodele şi obiectivele acestor campanii în funcţie de regiunea vizată şi cît de eficiente sunt acestea. Una dintre direcţiile dezinformărilor este prezentarea unei imagini idilice a Rusiei ca ţară a prosperităţii şi modernităţii. De pildă, o fotografie publicată recent pe Facebook cu pretenţia că înfăţişează frumuseţea Moscovei arată o puzderie de zgârie-nori străjuind un port de agrement tixit de iahturi de lux. Titularul contului, înregistrat ca „Vladimir Poutine” (!) şi beneficiind de 180.000 de urmăritori, distribuie în mod regulat conţinut pro-rus, informaţiile de profil sugerând că operează în Burundi. Căutarea inversă a imaginii pe Internet dovedeşte că fotografia postată nu are legătură cu capitala Rusiei, fiind făcută în Dubai. Există însă şi minciuni mai grosolane pe aceeaşi platformă, cum ar fi postarea unui utilizator care pretinde că o armă laser rusească a distrus 750 de avioane americane.
Nu toate postările sunt în întregime false şi la fel de rudimentare în încercarea de a influenţa publicul din punct de vedere politic. Multe prezintă mesaje mult mai subtile, dar convergente cu intenţia de a proiecta o imagine pozitivă a Rusiei în ţările importante din punct de vedere strategic. Potrivit unui studiu publicat în martie 2024 de Centrul African pentru Studii Strategice – un think tank american -, Rusia a devenit principalul agent al dezinformărilor sponsorizate de stat în Africa. Datele arată că 80 de aproape 200 de campanii pot fi atribuite Rusiei ca actor statal, mult mai multe decât cele iniţiate de China, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită sau Qatar. Organizaţia subliniază că, faţă de un sondaj similar de acum doi ani, există o creştere de patru ori a numărului campaniilor documentate de dezinformare deliberată.
În aceste campanii, falsurile stângace de genul zgârie-norilor şi iahturilor din Moscova sunt o raritate. În schimb, creatorii lor folosesc elemente veridice care sunt apoi distorsionate prin exagerări sau denaturate prin omiterea deliberată a unor informaţii relevante. Până de curând, o „fabrică” de troli aflată la mare distanţă creea şi distribuia postările favorabile Rusiei. Acum, o mare parte din conţinutul distribuit pe reţelele de socializare provine dee la localnici familiarizaţi cu particularităţile lingvistice şi culturale, ceea ce este important atunci când vrei să te asiguri că mesajul transmis trebuie să pară autentic. Agenţii de propagare, numiţi „nano influenceri”, sunt plătiţi cu sume infime, ceea ce face ca o astfel de campanie să fie nu doar eficientă, ci şi foarte ieftină. În timp, unii utilizatori vor adopta naraţiunea ca fiind propria opinie şi vor promova un astfel de conţinut în mod gratuit.
Există apoi aşa-numitele conturi „buzzers”, al căror rol este de a spori zona de acoperire a postărilor. Controlate de oameni sau roboţi, acestea generează vizibilitate şi un grad de penetrare mai mare în rândul publicului. Centrul pentru analize şi schimbări comportamentale, o organizaţie neguvernamentală cu sediul în Africa de Sud, a documentat o astfel de reţea construită pe platforma X în jurul contului oficial al ambasadei Rusiei în Pretoria. În Republica Centrafricană, în 2018, agenţii ruşi au lansat în Bangui postul de radio Lengo Songo pentru a influenţa opinia publică locală. În noiembrie anul trecut, mai multe publicaţii occidentale au publicat o investigaţie despre un avertizor care a trebuit să fugă din ţară după ce a dezvăluit strategia din spatele operaţiunilor ruşilor în mass-media centrafricană. El a povestit că, pe lângă facilitarea apariţiei experţilor ruşi în programele postului de radio, redacta articole dictate în bună măsură de intermediarii ruşi cu care lucra.
Interzis în Uniunea Europeană după invadarea Ucrainei, radiodifuzorul rus RT (Russia Today) contribuie şi el la campania media menită să răspândească naraţiuni pro-ruse. RT a anunţat că va înfiinţa un centru media în limba engleză în Africa de Sud, centru care – potrivit postului de radio Vocea Americii – este deja în funcţiune şi transmite prin satelit în mai multe ţări africane. În Africa francofonă, RT difuzează programe în limba franceză, influenţând opinia publică. În Mali, de exemplu, jurnalişti proeminenţi de la canale consacrate precum Radio Emergence sau L’Elite laudă acţiunile Rusie în Sahel, iar personaje care au legătură cu junta maliană asunt invitaţi în mod regulat ca experţi. În mandatul preşedintelui Joe Biden, Departamentul de Stat al SUA a acuzat RT că operează în secret şi alte site-uri populare pe continent, precum African Stream.
Între timp, au fost înfiinţate în scop propagandistic şi alte publicaţii conduse de ruşi. Cel mai cunoscut exemplu este African Initiative, care i-ar fi aparţinut lui Evgheni Prigojin, fondatorului şi liderului Grupului Wagner. Publicaţia, care se prezintă ca o agenţie de presă menită să „construiască o punte” între Rusia şi Africa, operează mai multe conturi Telegram şi reţele de socializare. Conţinutul promovat de acestea speculează nemulţumirea – uneori justificată – a africanilor faţă de Occident, inoculând în acelaşi timp ideea că, spre deosebire de vestici, Rusia le acordă ţărilor africane mai mult respect.
