Donații
Veridica.md
În ultimele luni în Belarus au fost grațiate două grupuri de deținuți politici - și probabil că aceasta nu este ultima situație de acest fel. Într-un dialog cu Veridica.ro, fostul diplomat belarus Pavel Matsukevich analizează dacă acest lucru poate fi legat de încercările lui Lukașenko de a îndrepta relațiile cu țările occidentale, ce rol joacă în acest sens viitoarea campanie prezidențială și de ce niciun belarus nu a fost inclus în schimbul ruso-occidental din 1 august.
VERIDICA: În ultimele două luni, Lukașenko a eliberat deja două grupuri de deținuți politici, deși înainte a permis doar grațieri sporadice. În opinia dumneavoastră, cu ce poate fi legat acest lucru? Ar putea exista în spate un acord nepublic cu țările occidentale?
Pavel Matsukevich: Cred că aceste eliberări au venit ca o surpriză chiar și pentru politicienii occidentali înșiși. Nu cred că acesta este rezultatul vreunei înțelegeri. Se pare că autoritățile din Belarus au ajuns la momentul în care își pot permite acest lucru. Ele controlează pe deplin situația din țară și cred că este necesar să înceapă deblocarea relațiilor cu Uniunea Europeană și SUA. În plus, cu campania prezidențială în față, Lukașenko poate conta pe menținerea controlului, încercând poate să „reseteze” regimul în acest fel. Posibil să vrea cu adevărat să fie recunoscut ca șef de stat. Eliberarea prizonierilor politici este o modalitate pentru el de a-și demonstra suveranitatea și de a arăta că poate lua astfel de decizii în ciuda opiniei Moscovei.
VERIDICA: Dacă aceste acțiuni sunt totuși un „flirt” cu Occidentul, de ce nu auzim despre eliberarea prizonierilor politici din rândul presei? Și ne putem aștepta cu adevărat la ridicarea sancțiunilor semnificative și la restabilirea relațiilor dintre părți în astfel de circumstanțe?
Pavel Matsukevich: Nu sunt sigur că ridicarea lor ar fi factorul decisiv. Acestea au avut cu siguranță sens în ceea ce privește izolarea regimului, dar nu au adus toate rezultatele așteptate. În particular, acestea au dus la distrugerea instituțiilor civile - de exemplu, a organizațiilor de protecție a mediului și a animalelor, care nu au fost niciodată politice. Închiderea lor a fost un fel de răspuns din partea Belarusului. Regimul și-a pedepsit cetățenii pentru proteste, dar acum, după ce a făcut față situației, este posibil să caute modalități de a restabili relațiile. Cred că aceste măsuri vizează mai degrabă un public intern în încercarea de reconciliere cu societatea, decât Occidentul. Așa că eu cred că eliberările vor continua. Și dacă dialogul cu Occidentul se intensifică, iar Occidentul răspunde la acest lucru, procesul s-ar putea accelera.
VERIDICA: Anterior s-a afirmat clar că eliberarea tuturor prizonierilor politici este necesară pentru ridicarea sancțiunilor. Ar putea fi aceste cerințe diminuate?
Pavel Matsukevich: Cred că va fi un pas dificil, deoarece politicienii vor trebui să își revizuiască poziția declarată anterior. Totuși, aceasta nu este o problemă atât de mare pentru Uniunea Europeană, SUA și Marea Britanie. Acordurile, inclusiv cu Rusia, contravin adesea liniei lor politice comune. Așadar, orice este posibil în această privință. Personal, nu cred că este dificil pentru regim să elibereze chiar și prizonieri politici importanți, cum ar fi Maria Kolesnikova. Lukașenko a demonstrat deja că este capabil să elibereze oameni celebri. Dacă ne uităm ȋn trecut, toți oponenții săi au fost eliberați mai devreme sau mai târziu. Niciunul dintre ei nu a stat la închisoare pentru totdeauna. După eliberare, aceștia și-au pierdut greutatea politică sau au dispărut complet din ochii publicului. Regimul nu are nicio problemă în a-și elibera oponenții, deoarece știe că în orice moment aceștia pot fi din nou închiși. Iar cei care pleacă în străinătate încetează de obicei să mai fie o amenințare reală.
VERIDICA: Da, dar înainte, când Lukașenko trimitea protestatarii după gratii, protestele se calmau și situația se stabiliza. Țara își continua viața. Acum nu mai există proteste, iar represiunea încă nu a încetat. Lukașenko este blocat în 2020 și poate considera eliberarea unor prizonieri politici importanți drept o traumă personală.
Pavel Matsukevich: Represiunile sunt un subiect separat. Criza în sine este acum la o scară mult mai mare decât înainte. Nu spun că istoria se va repeta în același mod, dar există o anumită logică în ceea ce se întâmplă. La urma urmei, avem de-a face cu aceiași oameni, cu obiceiurile lor stabilite, care sunt deja greu de schimbat. În ceea ce privește represiunile, condițiile externe trebuie să se schimbe pentru ca acestea să înceteze. Poate că relaxarea presiunii sancțiunilor ar putea face obiectul unor negocieri, atunci când o parte face un pas înainte și cealaltă parte răspunde. De exemplu, cineva suspendă sancțiunile, iar altcineva suspendă represiunea. Dar, în același timp, toată lumea își dă seama că ambele părți pot reveni oricând la măsurile lor anterioare. Nu trebuie să ne așteptăm ca un câine agresiv să poată refuza complet să muște.
VERIDICA: Se argumentează adesea că astfel de renegocieri nu au sens, deoarece Lukașenko poate cu ușurință să încarcereze noi persoane după eliberarea deținuților politici.
Pavel Matsukevich: Da, un astfel de scenariu este posibil. Punctul cheie este că am trăit într-o realitate în care oamenii fie erau băgați în închisoare și își ispășeau pedeapsa până la capăt, fie, în cel mai rău caz, ieșeau din închisoare „cu picioarele înainte”. Acum ne aflăm într-o etapă în care oamenii nu numai că sunt închiși, dar sunt și eliberați. Desigur, ar fi prea optimist să ne așteptăm la vreo schimbare radicală în aceste condiții. În situația confruntării dure a regimului cu țările occidentale, Uniunea Europeană, Polonia și statele vecine, nu ar trebui să sperăm la o abolire completă a represiunii. Totuși, aceasta este tocmai un subiect de negociere. Regimul nu va renunța la represiune ca instrument de putere. Dacă apare o amenințare, represiunea va fi activată din nou. Dar acest lucru nu înseamnă că ele vor fi întotdeauna la maximum. Vedem că regimul își poate modifica gradul de brutalitate în funcție de situație.
VERIDICA: La 1 august, a avut loc un schimb de prizonieri între Occident și Rusia. Dacă Lukașenko și regimul său sunt cu adevărat pregătiți pentru dialog cu reprezentanții țărilor occidentale, de ce nu a existat niciun belarus printre cei schimbați? La urma urmei, ar fi putut fi un pas bun pentru el și i-ar fi îmbunătățit imaginea.
Pavel Matsukevich: Mi se pare că totul aici este destul de simplu și prozaic. În toate episoadele în care partenerii occidentali la un nivel înalt au intrat în contact direct cu Lukașenko, aceste probleme au fost rezolvate cu ușurință. Acest lucru se aplică, de exemplu, crizei migrației sau eliberării de persoane. Singurul caz în care nu a existat nicio reacție a fost legat de apelul lui Macron în primele zile ale agresiunii rusești. Macron dorea ceva de la Lukașenko, dar în acel moment el doar privea cum se trage în Ucraina de pe teritoriul țării sale. În acele condiții, era imposibil. Acum, cred că problema este că Lukașenko pur și simplu nu a fost implicat în proces.
Cred că în acest schimb de opinii, subiecte precum „opriți războiul, opriți represiunea” nu au fost pe ordinea de zi. Subiecte atât de importante precum sancțiunile și confruntarea nu au fost subiectul schimbului. Aceste negocieri priveau doar anumite persoane. Cred că belarușii nu s-au aflat pe această listă pur și simplu pentru că nimeni nu a făcut lobby pentru interesele lor.
VERIDICA: Acest lucru ne aduce înapoi la întrebarea cu ce au greșit forțele democratice belaruse în ultimii patru ani dacă interesele deținuților politici belaruși nu au fost luate în considerare.
Pavel Matsukevich: Aș numi-o o greșeală sistemică. Forțele democratice au ridicat în mod constant problema eliberării deținuților politici, dar în principal prin prisma creșterii presiunii asupra regimului. Dar aici abordarea este complet diferită - era necesar nu să se facă presiuni, ci să se negocieze. Acesta este un cadru complet diferit, condiții și metode diferite. Dacă ar fi ales o abordare umanitară și s-ar fi concentrat pe anumite persoane, rezultatul ar fi putut fi diferit.
Cred că abordarea actuală a forțelor democratice din Belarus nu este suficient de flexibilă. Biroul reprezentativ pentru democrația din Belarus și guvernul in exil consideră în continuare că presiunea este cel mai bun mecanism pentru rezolvarea problemelor din țară și aceasta este încă strategia lor cheie. Aceste instituții însă nu pot oferi nicio altă opțiune. Guvernul Tihanovskaia continuă să mențină o strategie de presiune mai degrabă decât să ia în considerare negocierea sau flexibilitatea în abordare.
