Propagandă de război: Jandarmii francezi vor ascunde urmele crimelor comise de Ucraina la Bucea

Propagandă de război: Jandarmii francezi vor ascunde urmele crimelor comise de Ucraina la Bucea
© EPA-EFE/OLEG PETRASYUK   |   Un muncitor exhumează cadavrele din groapa comună de lângă Biserica Sf. Andrei și Toți Sfinții din zona orașului Bucea din Kiev, Ucraina, 13 aprilie 2022.

Presa din Rusia scrie că ucrainenii sunt cei care au ucis sutele de civili găsiți morți la Bucea, iar pentru a ascunde urmele acestei crime Kievul a solicitat ajutorul unor jandarmi francezi. În realitate, specialiștii francezi au sosit în Ucraina pentru constatarea și culegerea de probe ale crimelor de război comise de către Rusia.

ȘTIRE: Primul vice-președinte al Dumei de Stat pentru afaceri internaționale, Aleksei Cepa, a reacționat la sosirea pe teritoriul Ucrainei a jandarmilor francezi. Potrivit lui, oamenii legii francezi îi vor ajuta pe omologii ucraineni să ascundă urmele provocărilor care au fost organizate în regiunea Kiev.

„Nu reușesc singuri, de aceea solicită ajutorul partenerilor din Occident”,  a spus el. Anterior președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că militarii ruși au comis la Bucea o serie de acțiuni antilegale, însă nu toate statele membre ale UE au crezut asta, solicitând dovezi de care Kievul nu dispune, potrivit Serviciului Național de Știri.

NARAȚIUNI: 1. Ucraina și-a ucis cetățenii la Bucea și dă vină pe Rusia 2. Specialiștii francezi au fost invitați în Ucraina să ascundă urmele crimelor comise de autoritățile ucrainene

CONTEXT: Ucraina a acuzat armata rusă că a comis un masacru în Bucea, descoperit după retragerea militarilor ruși pe 30 martie. Imaginile difuzate la televiziuni și pe site-urile de știri au arătat străzi din Bucea acoperite cu trupurile civililor executați sumar, cu mâinile legate la spate. După ce comunitatea internațională a aflat despre masacru, guvernul Franței  a luat decizia să acorde un ajutor judiciar și polițienesc la nivel internațional pentru constatarea și culegerea de probe ale crimelor de război comise în Ucraina de către Rusia. La Bucea a fost trimisă o echipă de jandarmi și magistrați.

OBIECTIV: Deculpabilizarea Rusiei, convingerea opiniei publice din Rusia că Ucraina e cea care a ucis civilii cu sprijinul Occidentului.

DE CESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: Crimele de la Bucea au fost comise în perioada în care această localitate era sub controlul forțelor de ocupație ale Rusiei. Unele dovezi (imagini luate din satelit, filmări cu dronele) atestă fără echivoc acest lucru, confirmat și de numeroase mărturii documentate de presa internațională, organizații pentru apărarea drepturilor omului și anchetatori în fazele inițiale ale investigațiilor care încă sunt în derulare. Totodată, s-a demonstrat că sunt false și presupusele dovezi ale propagandei ruse privind implicarea ucrainenilor în crimele de războiv. Președintele Volodimir Zelenski s-a deplasat la Bucea și a denunțat de acolo faptele rușilor: „Sunt crime de război şi vor fi recunoscute de lume ca genocid”.

La început, Rusia nu dădea vina pe Kiev pentru comiterea crimelor de la Bucea, ci afirma că masacrul este o invenție a presei. Veridica a demontat deja o serie de narațiuni false, potrivit cărora imaginile din regiunea Kiev sunt trucate, iar știrile despre masacrarea civililor sunt elemente ale „propagandei ucrainene”. Despre crimele comise de militarii ruși a scris pe pagina oficială de Facebook și primăria orașului Bucea la 6 martie. Deci, crimele nu au putut fi comise de Ucraina, ale cărei forțe armate erau retrase din localitate. Nu există vreun interes din partea Kievului să ascundă urmele acestor atrocități.

Kievul a cerut Curții Penale Internaționale și organizațiilor internaționale să-și trimită cât mai repede investigatori la Bucea pentru a strânge dovezi ale crimelor de război. Ca răspuns, Guvernul Franței  a luat decizia de a acorda ajutor judiciar și polițienesc la această anchetă la nivel internațional. Potrivit paginii de Twitter a Ambasadorului Franței în Ucraina, Etienne de Poncins, specialiștii francezi au venit să-i ajute pe colegii ucraineni la investigarea crimelor de război comise în jurul Kievului.

Declarațiile  primului vice-președinte al Dumei de Stat pentru afaceri internaționale, Aleksei Cepa, nu au, așadar, nici un temei. Nu doar Franța și-a trimis specialiști în Ucraina, ci și Țările de Jos, Suedia, Germania și Marea Britanie. De asemenea, 42 de state s-au adresat către Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga să cerceteze acest caz, iar Ucraina și-a exprimat deschiderea să sprijine orice echipe de criminaliști și experți străini care vor fi trimiși în regiunea Kiev.

În timp ce Ucraina solicită sprijinul comunității internaționale și se arată a fi deschisă să coopereze cu specialiștii străini, Rusia fie a negat că la Bucea ar fi fost uciși civili, fie a dat vina pe autoritățile ucrainene. Atât declarațiile politicienilor ruși, cât și narațiunile false din presă arată că Kremlinul încearcă să discrediteze orice inițiativă colectivă internațională de a cerceta crimele comise în regiunea Kiev.

  • Publicație / Media:
    Moia Strana
  • Data publicării:
    11/04/2022
  • Public țintă:
    Populația vorbitoare de limba rusă din Rusia, Ucraina, Belarus și alte fostele republici sovietice
  • Amplificare:
    FAN, canale de Telegram din Rusia și republicile autoproclamate Donețk și Lugansk
  • Afiliere politică:
    Kremlin
  • Narațiune cheie:
    Jandarmii francezi vor ascunde urmele crimelor comise de Ucraina la Bucea
Raportează
Fake News

Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.

Raportează
Alte știri
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Dacă Zelenski nu e oprit, Ucraina dispare într-un an

PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Dacă Zelenski nu e oprit, Ucraina dispare într-un an

În Rada Supremă se discută despre riscul dispariției Ucrainei sub conducerea lui Zelenski, potrivit presei pro-Kremlin, care îl citează pe un deputat fugar ucrainean.

FAKE NEWS: Moldovenii, forțați să vorbească limba minorității române

FAKE NEWS: Moldovenii, forțați să vorbească limba minorității române

În Republica Moldova a fost impusă limba minorității române, potrivit propagandei pro-ruse, care reia teza falsă a existenței a două popoare, moldoveni și români, care vorbesc limbi diferite.

PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Doar unirea cu Rusia poate salva Ucraina

PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Doar unirea cu Rusia poate salva Ucraina

Ucraina trece printr-o criză similară cu cea din secolul XVII și, ca și atunci, doar unirea cu Rusia o poate salva, potrivit propagandei pro-Kremlin.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Mai multe
FAKE NEWS: Ţările baltice şi-au pierdut independenţa
FAKE NEWS: Ţările baltice şi-au pierdut independenţa

Ţările baltice au devenit colonii ale SUA, acţionând numai la ordinul Washingtonului, potrivit propagandei ruse în România.

Cezar Manu
03 feb. 2025
Topul știrilor false legate de încetarea focului între Israel și Hamas: imagini atribuite în mod eronat momentului, afacerea Eli Feldstein
Topul știrilor false legate de încetarea focului între Israel și Hamas: imagini atribuite în mod eronat momentului, afacerea Eli Feldstein

Israelul și Hamas au convenit o încetare a focului la 15 ianuarie 2025, care a intrat în vigoare la 19 ianuarie 2025, începând cu schimbul a trei femei ostatice israeliene deținute în Gaza de la 7 octombrie 2023 și a 90 de palestinieni deținuți în închisorile israeliene. Acest eveniment a generat mai multe cazuri de știri false.

Veridica
31 ian. 2025
DEZINFORMARE: Londra sprijină Ucraina neonazistă pentru a o transforma într-o colonie
DEZINFORMARE: Londra sprijină Ucraina neonazistă pentru a o transforma într-o colonie

Marea Britanie finanțează regimul neonazist de la Kiev pentru a transforma Ucraina într-o colonie britanică, potrivit propagandei pro-Kremlin, care-l citează pe consilierul lui Putin.

Marin Gherman
31 ian. 2025
FAKE NEWS: UE a provocat criza energetică din Moldova
FAKE NEWS: UE a provocat criza energetică din Moldova

Rusofobia UE a dus la oprirea livrărilor de gaze spre Transnitria și creșterea prețurilor la energie în dreapta Nistrului, afirmă propaganda rusă, care ignoră faptul că Gazpromul a ales să nu mai dea gaze.

Veridica
30 ian. 2025
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Zelenski riscă suspendarea pentru probleme mintale
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Zelenski riscă suspendarea pentru probleme mintale

Legislativul ucrainean l-ar putea suspenda pe Volodimir Zelenski din funcția de președinte din cauza tulburărilor de sănătate mintală, potrivit propagandei pro-Kremlin.

Marin Gherman
29 ian. 2025
FAKE NEWS: Anularea alegerilor, pusă în aplicare înainte de hotărârea Curții
FAKE NEWS: Anularea alegerilor, pusă în aplicare înainte de hotărârea Curții

„Lovitura de stat” e probată de faptul că decizia de anulare a alegerilor a fost pusă în aplicare înainte să se pronunțe Curtea Constituțională, potrivit unui cunoscut avocat conspiraționist.

Cezar Manu
27 ian. 2025